Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Prima experiență în antreprenoriat a lui Dorin Boerescu, CEO 2Performant: Stăteam în Regie și vindeam nes cu lingurița „mai mare” și pâine „de la Plevnei”

dorin boerescu

Dorin Boerescu, CEO 2Performant, a povestit la emisiunea „În fața ta” de la Digi24 că unul dintre principiile pe care le aplică și azi  - calitate promovată bine - l-a învățat încă din vremea studenției, când a făcut primii pași în antreprenoriat, vânzând pâine și nes „cu lingurița”.

„Stăteam în (complexul studențesc) Regie și pe perioada verii am văzut o cerere de pâine și nes. Vindeam nes cu lingurița. Și am decis să profit de această oportunitate. Ceea ce am înțeles atunci este că e foarte mult vorba de diferențiator între oferta ta și oferta celorlalți - erau mai mulți care vindeau același lucru ca și mine - si de felul în care îți faci promovare. 

Luam nes mai de calitate și puneam lingurița mai cu vârf și mă duceam să cumpăr pâine nu de la cea mai apropiată fabrică, de la Grozăvești, ci mă duceam până la fabrica de la Plevnei. Mai erau încă 10 minute de mers pe jos. Și scriam asta pe afișele mele pe care le puneam: „pâine de la Plevnei” și „lingurițe mari”. Și oamenii reacționau. Iar afișele erau portocalii. Învățasem să ies în evidență cu bani puțini. Era cu foarte puțin mai mare prețul hârtiei colorate, însă se vedeau mult mai bine pe panou”, spune antreprenorul. 

De la nes cu lingurița și pâine de la Plevnei, în anul 1995, antreprenorul a ajuns la o companie care anul acesta va ajunge probabil la un milion de tranzacții generate pentru clienții săi și o cifră de afaceri estimată la 20 de milioane de lei în 2020.

El spune că cel mai important sfat pe care îl dă tinerilor care visează să devină oameni de afaceri este să se angajeze mai întâi într-un startup pe care îl admiră. „Primele joburi sunt destinate învățării, nu neapărat câștigării de bani”, a punctat Dorin Boerescu.

Emisiunea „În fața ta” de la Digi24, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, poate fi urmărită sâmbăta și duminica, după ora 14:00.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

ctp-

Pe Djoković l-am văzut ieșind din groapă ca un mai mult mort decât viu, de nu știu câte ori. Asta a făcut și la Openul Beijing. Dar din toată viața mea în tenis, nu-mi amintesc un jucător care să fie purtat spre victorie de public când adversarul lui era din țara gazdă!! Asta s-a întâmplat cu Djoković și poporul chinez în meciul sârbului cu remarcabilul jucător chinez Bu. De necrezut entuziasmul spectatorilor la fiecare punct câștigat de Nole!

Citește mai mult

Beyond Borders

Într-o clădire din centrul Madridului, la ultimul etaj, vreo treizeci de români fac planuri. Vorbesc despre cum ar putea companiile românești să își facă loc și pe piața spaniolă. Unii au venit să afle de unde să înceapă. Alții au început de mult și au ce povesti: despre clienți, despre greșeli, despre cât de diferit se pot face lucrurile la câteva ore de zbor de București.

Citește mai mult

Uniforma obligatorie.. sursa foto Inquam Photos

Pe 21 septembrie, Senatul României a aprobat un proiect de lege care reintroduce uniforma în ciclul preuniversitar, măsură care a șocat întregul grup de consilii ale elevilor și liceenilor și care, într-un final, a dus la un protest: elevii s-au îmbrăcat în negru în ziua de luni, 28 septembrie.

Citește mai mult
sound-bars icon