Foto: Profimedia Images
Să vă povestesc o întâmplare de la noi. Un cetățean evreu era în vacanță într-o stațiune din zona turistică din Județul Suceava. Ieri a aflat de dezastrul din țara lui. Era la masă cu cineva. S-a ridicat brusc și a fugit spre camera lui.
- Oprește-te! a strigat după el prietenul român.
- E război! Trebuie să plec acasă! Trebuie să lupt pentru Israel!
- Dar ai 68 de ani! a strigat prietenul lui după el.
Omul s-a întors spre el. Avea fața crispată de durere și furie.
- Nu contează vârsta. Sunt soldat al țării mele până la moarte... Trebuie să plec numaidecât.
Ieri a zburat acasă să lupte pentru țara lui.
...
Povestea m-a pus pe gânduri. M-a tulburat. L-am întrebat pe cel care mi-a povestit-o dacă el ar face la fel pentru România.
Mi-a răspuns cinic:
- Pentru cine să lupt!? Pentru buzați!?
- Nu, i-am răspuns. Eu aș lupta pentru casa mea, pe care mi-am făcut-o singură, pentru grădina în care toți copacii sunt puși de mine, pentru petecul de cer de deasupra casei mele, pentru că ceea ce am vreau să rămână copiilor mei și nu e vorba de avere...
Mulțumesc lui Dumnezeu că avem pace, dar dacă - Doamne ferește!” - va fi nevoie, câți dintre noi ne vom comporta ca evreul de 68 de ani, care a spus: „Sunt soldat al țării mele până la moarte?!…”
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.