Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

„E un Pearl Harbour pentru Israel. Întregul sistem a eșuat”. Când miliardele de dolari, supertehnologia și armata de agenți secreți nu au putut dejuca atacul unui grup terorist dintr-una dintre cele mai sărace enclave din lume

Israel atacat

Foto: Profimedia Images

Hezbollah a atacat Israelul duminică dimineață, trăgând cu tunuri și rachete în trei poziții militare israeliene în fermele disputate de la Shebaa, iar forțele israeliene au răspuns cu tiruri de artilerie și drone, asupra unor poziții ale grupării din Liban.

Atacurile Hezbollah, o puternică grupare armată teroristă susținută de Iran, vin după ofensiva surprinzătoare declanșată sâmbătă dimineață de Hamas asupra Israelului, cu valuri masive de rachete și comandouri care au trecut granița.

După cum notează CNN, ziua de sâmbătă a început cu sunetul sirenelor de raid aerian și s-a transformat până la prânz într-unul dintre cele mai terifiante atacuri pe care le-a cunoscut Israelul în cei 75 de ani de existență, având în vedere atacurile aeriene, pe mare și pe uscat, civilii împușcați sau luați ostatici, dar și familiile forțate să se baricadeze.

Deși Israelul nu este străin de atacurile teroriste, atacul de sâmbătă a fost unul fără precedent, ​​nu în ultimul rând din cauza lipsei de avertisment. Armata israeliană s-a trezit surprinsă, sâmbătă dimineață, în ciuda deceniilor în care țara a devenit o putere tehnologică ce se mândrește cu una dintre cele mai impresionante forțe armate din lume și cu o agenție de informații de prim rang. 

De când Israelul s-a retras din Gaza în 2005, a cheltuit miliarde de dolari pentru a securiza granița. Pentru a opri atacurile cu rachete, Israelul a folosit Iron Dome, un sistem eficient de apărare cu rachete dezvoltat cu ajutorul Statelor Unite.

Israelul a cheltuit, de asemenea, sute de milioane de dolari pentru construirea unui sistem inteligent de frontieră cu senzori și ziduri subterane, care a fost finalizat la sfârșitul lui 2021. Totodată, Israelul are unele dintre cele mai extinse și mai bine finanțate servicii de informații din Orientul Mijlociu și din lume.

Ei bine, în acest context se pune următoarea întrebare: cum a putut un grup terorist dintr-una dintre cele mai sărace enclave din lume să reușească să lanseze un atac atât de devastator?

Serviciile secrete israeliene au agenți în interiorul grupurilor militante palestiniene, precum și în Liban sau în Siria. În trecut, forțele israeliene au reușit să anihileze mișcările palestiniene fie prin drone, fie chiar și prin telefoane mobile. Acum însă, Hamas a reușit să se infiltreze în orașele din sudul Israelului pe toate căile: terestru, prin găurirea gardului de sârmă ghimpată, pe mare și aerian, cu parapante.

Pentru pregătirea unui astfel de atac de mare amploare, cu mii de rachete lansate spre Israel, membrii Hamas trebuie să fi avut niveluri extraordinare de securitate operațională, spun analiștii.

„Este un moment de tip Pearl Harbor pentru Israel”

„Întregul sistem a eșuat. Nu este doar o componentă. Întreaga arhitectură de apărare este cea care, evident, nu a reușit să ofere apărarea necesară civililor israelieni. Acesta este un moment de tip Pearl Harbor pentru Israel, unde până astăzi a existat o realitate, iar după astăzi va exista o altă realitate”, a declarat Jonathan Conricus, fost purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare ale Israelului, pentru POLITICO.

Conform BBC News, Chuck Freilich, fost consilier adjunct pentru securitate națională, crede că vina pentru ofensiva militară fără precedent a luptătorilor Hamas va reveni în cele din urmă premierului Benjamin Netanyahu, pentru că există o anumită dezordine în rândul forțelor armate și al serviciilor de informații israeliene: „Este clar că am fost prinși total nepregătiți”.

Între timp, Joe Biden s-a angajat să se asigure că Israelul că „poate continua să se apere”, iar Secretarul de stat american, Antony Blinken, i-a cerut preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, „să continue şi să intensifice măsurile pentru a restabili calmul şi stabilitatea în Cisiordania”.

Mai mult, Israelul anunță că întrerupe aprovizionarea cu electricitate, combustibil și bunuri către Gaza, ceea ce duce deja la o criză umanitară.

Presa internațională mai scrie că luptătorii Hamas sunt încă prezenți în orașele din sudul Israelului, potrivit unui comunicat al grupării. Este vorba despre orașele Ofakim, Sderot, Yad Mordechai, Kfar Aza, Be'eri, Yated și Kissufim.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • RazvanP check icon
    Miliardele de dolari și supertehnologia nu înseamnă absolut nimic dacă nu reușești să pricepi regulile jocului! Nu ai cum să cuantifici arabii în termenii democrației moderne, singurul lucru pe care îl cunosc este fanatismul orb. Degeaba încerci să negociezi, inevitabil îți vâră cuțitul în spate când te-ai întors!
    Ai cetățeni crescuți de trei generații în interiorul Europei, cu absolut toate avantajele pe care le pot obține și la care confrații lor din deșert nici măcar nu visează! Care este primul lor act? Bataclan, Zaventem etc! Atât pot, violență oarbă!
    • Like 0
  • „Când miliardele de dolari, supertehnologia și armata de agenți secreți nu au putut dejuca atacul unui grup terorist...”

    pentru ca este despre natura umana, este despre mintea noastra.

    „...Acesta este cel mai complicat și mai important dosar din politica internațională.

    Palestinienii reclamă că au avut o țară și nu o mai au; că li s-a luat.

    Israelul se revendică biblic: evreii au trăit în teritoriul de astăzi (și în ce a mai rămas din Palestina) acum mii de ani, apoi au fost forțați la pribegie. După cel de-Al Doilea Război Mondial li s-a dat, însă, dreptul la o țară (o parte din Palestina istorică)...
    Fâșia Gaza e controlată de o organizație
    teroristă: Hamas. În West Bank e la conducere Fatah...

    Tratativele de pace au durat zeci de ani, dar sunt blocate din motive extrem de complexe. Israelul reclamă că între timp ei, evreii, au construit o țară nouă, cea mai democratică și mai europeană din Orient (ceea ce este adevărat)...

    Sunt puține punți de comunicare între tinerii de o parte și de alta a Zidului...si că umanitatea întreagă are de suferit, și că ambele popoare traversează, în absența păcii, o tragedie istorică.
    În urma războaielor sute de mii de palestinieni au rămas refugiați. Urmașii lor (a treia generație) trăiesc și astăzi în tabere de refugiați. Mulți dintre cei care se radicalizează provin de aici. Cei acuzați de terorism în Israel sunt văzuți ca martiri care luptă pentru eliberarea Palestinei dincoace de zid. Copiii cresc în acest cult al martirajului...
    Există teoria că statele arabe au abandonat Palestina, și că, în egală măsură, se folosesc de faptul că războiul cu Israelul nu s-a terminat, de facto, niciodată, pentru a promova un islamism tot mai radical, care – pentru a exista – are nevoie de un dușman. Acel dușman este Israelul. E o tensiune enormă în Orientul Mijlociu, și mai există și teoria că terorismul actual global își are o parte însemnată din rădăcini în conflictul Israel-Palestina...

    Regiunea respectivă este săracă în resurse (nu există petrolul din Golful Persic), dar este leagănul tuturor marilor religii. Lupta principală este pentru Ierusalim, oraș sfânt și pentru evrei, și pentru musulmani, și pentru creștini (care totuși – de secole – caută mai mult Ierusalimul ceresc). Nici israelienii, nici palestinienii nu vor să renunțe la Ierusalim. Conflictul e religios (cu toate implicațiile financiare – enorme – care decurg de aici), dar și pentru resurse primare, precum pământul sau apa...”. - https://recorder.ro/palestina-ce-e-dincolo-de-zid/

    Un articol scris de Andrei Craciun in 2017 concis, echilibrat, impartial si bine documentat, ca multe altele, pe care l-am citit cu ceva timp in urma. Articolul este mult mai amplu.

    „“Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul” este cartea ce inchide Biblia. Majoritatea specialistilor sunt de acord ca aceasta a fost scrisa in anii 94-95, pe cand sfantul se afla, exilat de imparatul roman Domitian, pe insula greceasca Patmos. Aici, in stari de extaz, el primeste de la Dumnezeu “apocalipsa”, adica dezvaluirea unor taine ce consemneaza batalia finala dintre Bine si Rau si Judecata de Apoi a oamenilor, la sfarsitul existentei lumii materiale asa cum o stim. Apocalipsa, insemnand “dezvaluire”, este una dintre cele mai misterioase lucrari din Biblie. Scrisa de Sfantul Ioan Teologul, ea prezinta ceea ce crestinii au numit mai tarziu “sfarsitul lumii”. – https://libertatea.ro/

    Fara a cadea in mituri, profetii, patimi si alte prostii de genul asta, multi cred ca sfarsitul vine din toate aceste lucruri pentru ca razboaiele, conflictele si ura din Orientul Mijlociu si din alte zone implica religie, credinta interpretata si dusa la extrem despre lucruri pe care nu le putem stapani in mintile noastre. Toate vin dintr-o ancestralitate pe care epoca moderna trebuia sa o lase de mult in urma. Nu numai ca nu s-a intamplat asa ci din contra, noi ducem pe mai departe nebunia. In era IT-ului, a AI-ului si alte alea, noi ne razboim pe idei religioase.

    P.S. Pana de curand nu stiam ca exista un cult, o „biserica” pentru oamenii slabi (fizic). Ei bine, exista. Se cheama cultul lui Gwen Shamblin si imbina dieta cu Dumnezeu. Chiar daca respectiva a murit intr-un accident de avion alaturi de alte 6 persoane implicate in conducerea bisericii (printre care sotul si ginerele sau), fiica sa continua nebunia. Felul in care aceasta simpla nutritionosta a reusit sa se infiltreze in mintile oamenilor, sa le suceasca mintile, sa le schimbe vietile, sa nenoroceasca destine e uluitor.
    Si ca acesta sunt multe alte exemple. Ce vreau sa spun este ca religia patimasa corupe mintile si face prapad.
    E ceva apocaliptic in acei insi care urmeaza cuvantul unei persoane total desprinsa de realitate, nebuna in adevaratul sens al cuvantului, la un moment dat a afirmat senina intr-un interviu ca oamenii din lagare au slabit pentru ca nu au mancat. Simplu. Deci te abtii, te gandesti la Dumnezeu si slabesti. Cei care nu slabeau erau presati psihologic, marginalizati, exclusi, nedemni de Dumnezeu.
    Unul din expertii in bisericile- cult afirma la un moment dat: daca vrei sa ai succes, creeaza o biserica.
    Asa ca nu avem cum sa ne miram de nebunia ce decurge din toate contradictiile si divergentele izvorate din mii de ani de conflicte pe teme religioase, puterea „argumentelor” pe care le reclama fiecare parte. Daca o nebuna ca Gwen Shamblin a convins mii de persoane ale prezentului, atunci ce sa mai vorbim de conflictele istorice ce au dus la zeci de mii de morti, teroare, ura si distrugere?

    Poate parea nepotrivita alaturarea lui Gwen Shamblin cu conflictul din Orientul Mijlociu, dar in final totul tine de natura umana, de mintea noastra, de capacitatea de a intelege acum in 2023 lucruri care nu puteau fi intelese acum sute de ani. De la micro la macro totul sta in mintea noastra, iar noi nu dam semne ca ne-am reveni.
    Si repet niste cuvinte mari, dar care in mintile noastre nu au nicio rezonanta: „[…] Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne-a chemat să fim buni, blânzi, cinstiți, smeriți cu inima, dar nu tâmpiți." Părintele Nicolae Steinhardt.

    Tampiti suntem pentru ca ne batem in numele unui Dumnezeu pe care nu-l intelegem, pe care nu-l cunostem si ne lasam condusi de tot felul de nebuni, corupti si sarlatani ce folosesc religia pe post de arma: Dumnezeul meu e mai tare decat Dumnezeul tau.
    E ca in copilarie: vine tata si o sa vezi tu atunci... De-a lungul timpului, copiii deveniti adulti au ramas la stadiul ala. Ne rugam sa-l trosneasca Dumnezeu pe adversar si nu se intampla si nu intelegeam de ce. De ce Doamne nu-i dai una nenorocitului, nu vezi ca e nedemn, ca nu are dreptate? Si stam si asteptam si nimic. Dumnezeu nu-i da una netrebnicului pentru ca El e in tot si in toate si nu actioneaza la cererea noastra. Poate noi suntem netrebnicii. De aceea nici nu-l intelegem. Si ramanem neimpacati si ne inchipuim neindreptatiti si pornim razboaie in numele sau si comitem crime invocandu-l.
    O sa ne comportam asa pana la finalul finalului. Nu mai e nicio indoiala.
    • Like 2


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult