Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Primarul PSD de Iași, Mihai Chirică, primul edil care contestă în instanță „revoluția fiscală”: „Nu ne-a întrebat nimeni cum ne plătim datoriile la bănci sau ce facem cu investițiile”

Mihai Chirica

După ce a constatat că rămâne fără bani la bugetul local după „revoluția fiscală”, primarul de Iași, Mihai Chirică (PSD), a anunțat că va bloca în instanță ordonanța Guvernului. 

„Nu poți să ieși pe sticlă să spui că vă mai dăm 3 la sută. Noi nu ne căciulim față de nimeni”, a declarat la Digi24 Mihai Chirica, precizând că municipalitatea pe care o administrează are credite la bănci și investiții în derulare pe care „revoluția fiscală” a Guvernului le pune pe butuci.

De amintit că prin reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10 la sută, primăriile (care își susțin bugetul din cota defalcată a impozitului pe venit) pierd masiv, în special acolo unde se concentrează multe firme, cu un număr mare de angajați.

Primul edil care a criticat schimbările fiscale ale Guvernului a fos chiar primarul Capitalei, Gabriela Firea. „Am transmis și în cadrul ședinței AMR faptul că pentru toate primăriile de municipii, nu doar pentru Primăria Municipiului București, acest pachet de modificări fiscale nu va aduce lucruri bune, ci din contră. Dimpotrivă, pentru că vor fi bani mai puțini la buget, pentru investiții, ar fi o lovitură foarte mare pentru toate comunitățile, de aceea am solicitat și mă bucur că am primit un răspuns pozitiv și din partea premierului. O îmbunătățire a acestui proiect sau, dacă va rămâne în varianta actuală, stabilirea unui sistem de compensări”, spunea aceasta.

La finalul întâlnirii reprezentanţilor Asociaţiei Municipiilor din România cu premierul Mihai Tudose, care a avut loc săptămâna trecută, primarii au primit asigurări că vor primi de la Guvern compensări care să acopere golurile care vor apărea în buget ca urmare a „revoluției fiscale”. „Am plecat de la o concluzie realistă - că scăderea impozitului pe venit afectează bugetele locale şi sunt de acord şi reprezentanţii Guvernului. Am convenit că vom avea măsuri în compensare pentru anul 2018, astfel că nu vor scădea veniturile", a declarat Robert Negoiţă, preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a spus însă că toată lumea se îndoieşte că sistemul de compensare va rezolva problema 100%. "Noi am solicitat creşterea cotei din impozitul pe venit până la 60 la sută, calculând necesitatea de a compensa această pierdere. Guvernul a venit cu sume pentru compensare (...) Am încercat să explicăm că avem proiecte în derulare şi am ajuns la aceată cifră de 43 de sută şi dorinţa de compensare să nu diminueze din ceea ce înseamn[ excedentul unei primării pentru că acel excedent înseamnă dezvoltare. Putem spune că am căzut de acord ca în primăvara anului viitor să facem o analiză mult mai clară a acestor efecte, ceea ce confirmă că toată lumea se îndoieşte de rezolvarea sută la sută a problemei, dar sperăm ca dezvoltarea pe care o produc administraţiile locale să nu fie neglijată în întreaga ţară. Atunci când vorbeşti de dezvoltarea României, vorbeşti de dezvoltarea acestor comunităţi. Suntem în etapa de a vederea aceste afecte doar peste 6 luni. Bugetele din ceea ce înseamnă impozite pe venit vor scădea, în funcţie de localitate, între 22 şi 33 la sută. O să vedem o formă de compensare în 2018 şi vom vedea efectul acestei legi", a declarat Falcă. El a mai afirmat că primarii au reuşit să demonstreze că bugetele locale vor pierde banii pentru dezvoltare.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Îmi place de dl primar Chirica , dar stau și mă uit la PSD , e ca un boxior care ne având contracandidat se ia la pumni singur ... e ca in bancurile acelea cu Sergiu nicolaescu care după ce îl enumerau pe Sergiu N. Ca fiind întoarce posturile și rolurile dintr-un film , încheia ca in rolul lui Sergiu Nicolaescu e Janoș constanti
    • Like 0
  • Am avut un vis. Se facea ca Dragnea isi daduse demisia din toate functiile, si din cele pe care nu le avea. A fost mare jale, cu lacrimi, haine rupte si jertfe umane, pe Livica urmindu-l in exil Nicolae, Iordache, Olguta, Cocuta... Cirdul se intindea pe distanta mare, bocitoarele afurisind statul paralel, patrat sau isoscel. Vazind durerea si ascultind incantatiile, nestiind despre ce era vorba, trecatorii isi scoteau cuviinciosi palariile, uneori auzindu-se si un compatimitor "saracu"... Deodata, coate infipte discret in coastele mele ma trezira. Era nevasta-mea, ingrijorata de rinjetul meu si chitcaielile mele nu prea sanatoase. M-am sculat buimac si m-am uitt de jur imprejur, revazind realitatea neschimbata si meschina. Si ce vis frumos avusesem!
    • Like 5
  • Dan Dan Dan Dan check icon
    Un PSD-ist pe care l-am remarcat in gloata asta de hoti agramati. Ma fac frate cu Dracu pana trec puntea. Chiar nu mai e niciun om normal in tara asta ? Au plecat toti ? Au capitulat toti ? Nu ia nimeni atitudine impotriva unui comunist infect, un cioflingar din fundul Teleormanului cu n! (factorial) dosare penale care mai are putin si devine presedinte ? Da-o dracu de treaba. Nu e nimeni in stare sa il ia pe asta de guler si sa-i dea un sut in fund si sa-i zica Mars dracu de aici Penalule !??? Nu cred asa ceva ! E ceva ascuns care nu se spune si asta ma irita ! Intr-o tara normala erau 2 milioane afara in strada si nu plecau pana nu il expulzau dracu ! Ce Soros, ce multinationale ? Piratule, ai dat cu toate in gard, ai furat de-ai stins si acum ne iei ca esti haituit ca piratii ? Dar tu crezi ca esti dasteptul dasteptilor si noi prosti ? Mars ! Valea !
    • Like 5
    • @ Dan Dan
      Oameni ca Chirica ma fac sa descopar conceptul de "PSD-ist bun", ceea ce pana nu demult mi se parea o flagranta contradictie in termeni. Locuiesc periodic in Iasi fara sa fiu inca moldovean 100% (nevasta-mea imi reproseaza ca tot n-am ajuns sa invat limba). Nu-s foarte la curent cu rufele murdare din organizatia PSD Iasi dar am inteles ca primarul Chirica e deja cu un picior dat afara din PSD, ceea ce rezolva contradictia in termeni: Daca este un PSD-ist bun, e dat afara, ca strica afacerea!
      • Like 1
    • @ Adrian Andrei
      Dan Dan Dan Dan check icon
      Nu am fost in Iasi niciodata si nu stiu cand ajung, dar pe omul asta l-am remarcat intr-un minut, cand schimbam canalele la TV. Nu iti trebuie MBA la Harvard ca sa iti dai seama daca un om are potential sau nu. Deci am nimerit-o. Securistii ordinari, agramati, care put de sangele inchegat si nesters ii miros dupa aroganta aia de boschetar al istoriei, dupa lipsa de spirit, de Dmnezeu. Niste infecti. Ii scuipa toti in ceafa prin Europa, SUA, Asia si oriunde vor ei sa se duca cu toate milionele lor pe loby. Cine dracu isi striga imaginea cu leprele astea care se incapataneaza sa se duca dracu ?
      • Like 0
  • Pt autor: cred ca il cheama Chirica, nu Chirică.
    se ascute lupta si la Iasi. Maricel Popa vs Chirica
    • Like 2


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult