Oricine știe să facă o campanie pe bani. Mitinguri, geci, pliante, corturi, cântăreți, mici, grătare, afișaj stradal, muzică populară. La țară, pachet pentru săraci cu d’ale gurii, un mop, o găleată. La oraș - un pix, o brichetă, un carnețel, un calendar, niște broșuri cu realizările și două fotografii cu familia în cutia poștală.
Dacă ai fonduri mai mari sau ești deja la putere și Cotroceniul e ca și luat, atunci se poate și niscaiva glamour care să aducă valoare adăugată: lansare pe stadion, ecrane mari în spate, sonorizare profi, focuri de artificii, semnal video gratuit pentru toate posturile TV ca să dea show-ul LIVE fără să coste un leu, 12 camere, car de televiziune cu regizor profesionist, oarece fragmente din AC/DC pe fundal și senzația că țara va fi condusă de un star rock.
Testul la alegerile parlamentare 2016 - început la localele din iunie - este unul pentru care marile partide sunt luate total pe nepregătite. Formațiunile politice se prind abia acum că trebuie să facă o campanie electorală fără bani.
DNA nu are mandat să ne predea democrația, spune Cătălin Tolontan, într-un text pe care puteți să-l citiți aici, editorial apărut după ce procurorii au început să investigheze vizita lui Tony Blar și întâlnirile cu Victor Ponta. E adevărat, dar Direcția Anticorupție poate - prin investigațiile sale - să oprească fapte și comportamente de ordin penal care viciază alegerile democratice prin încălcarea legilor și Constituției. Potențialele infracțiuni care oferă avantaje nemeritate candidaților sau partidelor în lupta pentru putere trebuie oprite și descurajate.
Marile scandaluri din ultima vreme și nervozitatea crescândă în rândurile foștilor și actualilor lideri politici țin de terenul complet necunoscut pe care trebuie să calce, dar și de groaza unui trecut plin de negură care ar putea acum să fie pus în lumină. Prin anchetarea președinților și organizatorilor de campanii electorale, anticorupția a atacat punctele nevralgice ale clasei politice, zonele cele mai sensibile, locurile de naștere ale structurilor de partid care aplică reguli de organizare și practici de influență mafiotă.
Aflăm în mod oficial că mai toate contractele publice se dădeau cu comisioane între 10 și 20%, bani care mergeau la partide sau la lideri. Marii păpușari și tătici ai campaniilor puneau și scoteau candidați de pe liste în funcție de bani, iar cancerul corupției se întindea până la nivel local, unde patronilor li se promiteau lucrări imediat după câștigarea alegerilor în schimbul banilor pentru partide. Și unde nu se poate cu vorba frumoasă, există tot timpul instrumente de presiune, că oameni suntem, de ce să ne fie rău, când poate să ne fie bine?
Par fragmente din celebrele filme cu mafioți turnate la Hollywood. Membrii partidelor îi abordează pe oamenii de afaceri cerându-le sprijin financiar în schimbul unor lucrări publice pe care le vor primi în viitor. În alte situații, președinții de la centru și filialele locale percep o șpagă între 10% și 20% din contracte, un fel de taxă de protecție din care apoi își fac campanii electorale, sedii, spectacole și pachete să le dea la săraci ca să adune voturi. Acolo unde nu găsesc înțelegere, nu-i nicio problemă, sunt alte soluții de constrângere: o ploaie de controale care să-ți arate cine ești, cât de mic poți să ajungi și cum business-ul tău poate să intre în faliment. Azi vine garda financiară, mâine altul de la fisc, poimâine protecția consumatorului, peste trei zile pompierii, aproape de weekend inspectorii sanitar-veterinari.
România este, de două decenii, în ghearele acestor organizațiii al căror unic scop este să stea în continuare cuplate la conductele de bani publici și privați, iar pentru asta, au nevoie de oamenii lor pentru fiecare instituție, că se numește grădiniță, spital sau ANAF. Ca să dai contractul de schimbat termopanele firmei X sau să cumperi mănuși chirurgicale aduse din China la de la distribuitorul Y, care te-au ajutat să-ți finanțezi campania electorală, ai nevoie de inspectorii tăi școlari, de directorul tău numit politic la instituția de învățământ, de omul tău la conducerea spitalului. Ca să poți să-i trimiți o inspecție pe cap celui care nu dă bani la partid, ai nevoie de reprezentanții tăi la fiecare instituție a statului cu atribuții de control. Acestea sunt fundamentele controlului politic asupra fiecarui centimetru din instituțiile publice. Oamenii organizațiilor puși peste tot, care să le servească atunci când sunt apelați - fie cu o licitație trucată, fie cu încasarea unui comision, fie cu presiuni prin controale.
Zone de influență, pacturi de non-agresiune între diverse formațiuni, contribuții care maschează taxe de protecție, șpăgi, control asupra instituțiilor media centrale și locale pentru a-ți face cunoscute ideile.
Toate aceste costuri se regăsesc apoi în cheltuielile publice și calitatea lucrărilor. Pentru că în ce mod ar putea o firmă să acopere toate comisioanele și contribuțiile pentru clasa politică decât dublând metrul pătrat de asfalt, schimbând panseluțele de 3 ori pe săptămână, cumpărând materiale mai proaste și mai ieftine, ca să aibă marjă de profit?
Această caracatiță a fost atacată înainte de alegeri de Direcția Națională Anticorupție. Și aceasta este marele pericol în fața căruia se află partidele și liderii politici, legați de mâini și de picioare. Nu mai pot face campanie electorală așa cum au făcut-o în ultimii 25 de ani. Aici este și o parte din miza Ecaterinei Andronescu, susținută tacit de colegii din Parlament, care se opune prin toate tertipurile concursurilor pentru funcțiile de directori ai școlilor din România.
Asistăm, de la învestirea guvernului tehnocrat, la un atac concertat asupra formațiunilor cu organizate după reguli mafiote de la nivel central și local, prin scoaterea de sub influență politică a instituțiilor, prin digitalizarea serviciilor. Un exemplu este încercarea Ministerului de Finanțe și ANAF de a așeza companiile în categorii de risc, de exemplu, care urmărește diminuarea abuzurilor pe care organele de control, folosite până acum ca instrument de presiune de către partidele de la putere, asupra oamenilor de afaceri. Cu alte cuvinte, prin digitalizare și simplificare, echipele de inspectori nu vor mai avea voie să verifice afacerile care sunt la zi cu plățile către buget și nu prezintă risc de evaziune fiscală, eliminându-se, în acest fel, un instrument de tensiune politică asupra întreprinderilor private.
Pe de altă parte, prin decuplarea politicului de la instituțiile care ar trebui conduse de profesioniști sau de funcționari de carieră, inclusiv a companiilor cu capital de stat, partidele pierd influența care le oferea avantaje nemeritate. Transparentizarea cheltuielilor publice, digitalizarea bugetelor - toate scot la iveală sumele exorbitante cheltuite pe panseluțe, de exemplu (o afacere de aproape un miliard de euro numai în București). Acești bani finanțeză în parte primarii de sector, firmele apropiate lor și consilierilor, iar indirect, partidele politice. Urcarea fiecărui leu din bugete pe site-uri reprezintă tot o formă de bătălie la baionetă împotriva modului în care se finanțează actuala clasă politică.
Legislația electorală arată disperarea cu care marile partide născute după 1990 încearcă să oprească orice tentativă a unei alte formațiuni de a atenta la preluarea puterii. Provocarea USR condusă de Nicușor Dan pentru a duce la capăt misiunea de a strânge 200.000 de semnături ca să intre pe buletinele de vot pare extrem de greu de câștigat. Într-o democrație autentică, partidele noi și vechi ar trebui să plece de la aceeși linie de start.
Elena Udrea propunea zilele trecute un fel de aministie, urmând principiul ștergerii cu buretele a tot ce s-a întâmplat până azi pe scena politică, pentru că toți făceau la fel, toți adunau fonduri prin aceleași metode. „Nu există partid care să fie curat. Candidaţii nu prea au fost cei care s-au ocupat de finanţare, dar candidaţii au responsabilitatea lor morală". Cu alte cuvinte, actualele partide vor ca opinia publică, DNA, jurnaliștii să nu le mai întrebe cum au făcut primul milion.
În ultimele două decenii am asistat la o capitalizare în mare parte ilegală și nedreaptă față de cetățeni și oamenii de afaceri a formațiunilor politice care au fost la guvernare. Un exemplu de orientare politică a fost dat de Traian Băsescu, în iulie 2016. Cu un PMP leșinat, fără șanse de a se organiza local, fostul președinte a înghițit UNPR. Cine numără sediile acestui fost partid conectat permanent la putere în ultimul deceniu prin Gabriel Oprea înțelege ce zestre imobiliară de excepție a adunat Partidul Mișcarea Populară. Clădiri excelent amplasate în zone centrale în aproape toate orașele mari și chiar în unele comune ale României și un activ de partid gata să lipescă mâine afișe sau să împartă găleți prin satele izolate de văzul lumii.
Investigarea modului în care s-au capitalizat partidele din România- care au fost suficient de atente să nu țină banii în cont, ba chiar să aibă datorii de milioane de euro- va fi, probabil, următoarea țintă a procurorilor DNA. Căci aceste bunuri și sedii au fost atribuite și obținute în parte ilegal.
În campania electorală pentru parlamentare, care stă să înceapă, singurele instrumente pe care le mai au la dispoziție - în lipsa celorlalte aflate sub lupa procurorilor - sunt posturile de televiziune. Iar acestea înseamnă ultima carte pe care o joacă toți cei deranjați de investigațiile DNA. Iese la suprafață modul în care și-au finanțat rămânerea la putere și faptul că nu mai pot să desfășoare campanii cu bani din surse obscure. Pe de altă parte, trebuie să câștige alegerile. Este, în fond, lupta lor pentru supraviețuire și diferența dintre închisoare și libertate, pe care speră să o poată influența dacă ajung din nou la guvernare.
În ceea ce privește investigațiile DNA, dacă justiția va reuși să intre masiv în banii partidelor, atunci se poate spune că este atacată însăși sursa răului, izvorul corupției.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Insa dl. Livadaru, in entuziasmul juvenil al domniei sale pentru catuse si arestari, uita cateva aspecte foarte importante ( dupa umila mea parere):
1. Prejuduciile financiare nu s-au recuperat de la cei condamnati definitiv; ca atare, paguba din banii publici ramane, iar cei aflati acum la puscarie, cand se vor elibera, vor putea profita in voie de de banii furati.
2. In dosarele retrocedarilor si Microsoft, sentintele date au fost ridicole, in dispretul opiniei publice, iar adevaratii capi si beneficiari ai mafiei din aceste dosare sunt liberi - atat au putut sau ata au dorit DNA si judecatorii; DNA si ANAF si judecatorii sunt insa "zmei" cu mica coruptie sau cu furaciunile marunte, astfel ca o amarata care a furat un salam dintr-un magazin a primit mai multi ani de puscarie decat au primit cei din dosarele mai-sus mentionate. Oricat de entuziast ar fi dl. Livadaru fata de DNA, eu nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva in dosarele amintite mai sus, DNA a facut intentionat ca dosarele sa fie "subtiri" pentru ca e parte din sistemul de coruptie, sau pur si simplu procurorii DNA sunt incompetenti. La fel ma intreb si despre judecatorii care au pronuntat sentintele.
3. In singurul dosar anticoruptie soldat cu confiscari efective si cu sentinte grele, ma refer la dosarul "Telepatia", confiscarile de avere au functionat perfect, adica Voiculestilor li s-a luat tot ce li se putea confisca, chiar daca la pretul stabilit de procurori inca nu s-a gasit niciun amator sa cumpere bunurile confiscate. Iar procurorul care a instrumentat cazul, dl. Eva, este in ancheta pentru activitati de tip mafiot, iar judecatoarea care a dat sentinta este anchetata chiar de catre CSM pentru atitudini si comportamente incompatibile cu statutul de magistrat; intr-o tara cu o justitie normala, sentintele din acest dosar ar fi fost invalidate si ancheta ar fi fost reluata de catre alti magistrati; la noi, lotul Voiculescu, cu exceptia savantului dr. Mencinikovschi ( scuze daca gresesc ortografiere numelui ) ramane in puscarie; dl. Livadaru nu-si pune nicio intrebare pentru ca, nu-i asa, DNA nu greseste.
4. Pe dl. Livadaru nu-l deranjeaza niciun pic abuzul de arestari preventive pe care il comite sistematic DNA cand este vorba de politicieni, pentru infractiuni de coruptie comise cu multi ani in urma si care nu mai reprezinta un pericol public la momentul anchetei; legea care statuteaza arestul preventiv este incalcata sistematic de catre procurori; in schimb, suspecti de viol, crima sau alte infractiuni cu violenta sunt judecati in libertate. Nu am nicio simpatie pentru Udrea, Cocos, Bica si celelalte slugi ale Basescului, dar arestarea lor preventiva a fost cu certitudine un abuz, comis pentru ca DNA si-a schimbat stapanii politici.
In concluzie, entuziasmul fata de DNA pe care Il afiseaza dl. Livadaru ar trebui temperat de numeroasele abuzuri pe care DNA le comite atat fata de politicieni cat si fata de cetatenii obisnuiti; niciodata in istoria omenirii democratia nu a fost adusa, sprijinita sau consolidata de institutiile represive ale statului; cazul Turciei ar trebui sa fie elocvent pentru apologetii catuselor; institutiile de forta se pun foarte repede in slujba dictatorilor, daca simt ca de acolo le vin puterea si privilegiile. Dl. Livadaru ar trebui sa cunoasca un vechi aforism juridic: mai bine 10 infractori liberi decat un singur nevinovat inchis pe nedrept.
Doar Parlamentul poate garanta democratia, in niciun caz Procuratura. E un fapt dovedit istoric....