Problema Europei nu este Trump, ci însăși Europa

Foto: Alex Brandon/ AP/ Profimedia

După ce Donald Trump a câștigat un nou mandat la Casa Albă, Europa s-a văzut confruntată cu noi întrebări privind relațiile transatlantice și impactul politicilor sale asupra economiei globale. „Ce va face Trump” este întrebarea celor care conduc Uniune Europeană, Însă întrebarea crucială pentru Europa este: Ce va face Europa?

Deși temerile cu privire la politica economică a lui Trump sunt deja în dezbatere, realitatea mai puțin discutată este că Europa se află în fața propriilor probleme economice interne. Acestea sunt generate de reglementările excesive, birocrația greoaie și auto-sabotajul economic comis de o elită birocratică care consideră că Europa va înflori prin reglementare, nu prin inovație. De fapt, în Europa am ajuns să reglementăm inclusiv inovația. În acest context, Europa riscă să rămână din ce în ce mai puțin competitivă pe piața globală, iar sectorul auto este un exemplu clar al acestei stagnări. Încă de dinaintea realegerii sale în Europa au început temerile: Ce va face Trump în raport cu Europa?

Însă întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este Ce va face Europa? Întrucât în prezent nu Trump este problema Europei ci Europa însăși.

O să mă refer în primul rând la problemele noastre economice cauzate de autosabotarea economiei europene prin reglementare excesivă și nu prin inovație.

La începutul acestui an, Luca de Meo, CEO al Renault Group, a publicat „Scrisoarea către Europa”, adresată pe 19 martie 2024 factorilor de decizie și părților interesate din întreaga Europă. În aceasta, de Meo subliniază impactul reglementărilor asupra industriei auto, un sector care angajează peste 13 milioane de persoane, reprezentând 7% din forța de muncă europeană. 

El argumentează că interferențele excesive din partea UE au erodat competitivitatea producătorilor auto europeni. Impactul reglementărilor europene asupra industriei auto:

• 8-10 noi reglementări introduse anual în Europa.

• O creștere de 60% a masei medii a vehiculelor față de acum 20 de ani.

• O creștere de 50% a prețului vehiculelor comparativ cu acum 20 de ani.

• O pierdere de 40% a locurilor de muncă în sectorul auto francez, pe fondul delocalizării (costurile cu forța de muncă sunt cu 40% mai mari în Europa față de China).

• O dublare a vârstei medii a parcului auto european, care a ajuns la 12 ani, comparativ cu 7 ani anterior.

• Până la 25% din resursele de cercetare și dezvoltare (R&D) sunt alocate pentru implementarea noilor reglementări.

Un aspect notabil este că 25% din resursele dedicate R&D sunt redirecționate pentru a respecta cerințele birocratice complexe, în loc de inovație.

Problemele cauzate de aceste reglementări nu se limitează la Renault; alți producători europeni se confruntă cu dificultăți similare, dacă nu mai mari. Volkswagen, de exemplu, urmează să închidă o serie de uzine. În România, fabricile exportă componente pentru producătorii auto germani, reflectând aceeași dependență economică fragilă.

Impactul reglementărilor asupra economiei europene este profund și afectează nu doar industria auto, ci și alte sectoare. Deși reglementările de mediu au fost justificate prin argumente ecologice, acestea au contribuit la o diminuare semnificativă a bazei industriale europene, în condițiile în care UE este responsabilă doar pentru 7% din emisiile globale de carbon. Eforturile pentru conformarea la aceste standarde ar trebui reevaluate, pentru a preveni o continuare a „greenwashing”-ului care împovărează economia fără efecte semnificative asupra mediului global.

Mai exact, în Europa, ne-am făcut treaba. Continentul nostru este deja curat. Dacă continuăm să impunem aceleași reguli absurde, nu vom face decât să distrugem industria europeană, să o împingem spre Asia și să afectăm grav locurile de muncă și prosperitatea cetățenilor europeni.

Europa își pierde competitivitatea în lipsa unor reforme ample și în lipsa dereglementării

Cei 27 de lideri ai statelor și guvernelor din Uniunea Europeană, reuniți vineri la Budapesta, au adoptat un plan cuprinzător de reforme, bazat pe recomandările prezentate de Mario Draghi, pentru relansarea economiei europene, aflată sub amenințarea unui război comercial cu Statele Unite, sub conducerea președintelui Donald Trump.

La finalul întâlnirii de la Budapesta, liderii UE au ajuns la un consens cu privire la necesitatea stimulării creșterii economice și a productivității, în contextul protecționismului „America First”, care pune în pericol unitatea economică a Uniunii Europene.

Mario Draghi descrie un tablou economic sumbru pentru Uniunea Europeană, subliniind că aceasta rămâne în urmă față de Statele Unite și își crește periculos dependența de China în ceea ce privește aprovizionarea cu materii prime și tehnologii strategice. Potrivit fostului președinte al BCE, venitul pe cap de locuitor în SUA a crescut de aproape două ori mai mult decât în Uniunea Europeană începând din anul 2000.

Draghi estimează că Uniunea Europeană are nevoie de investiții anuale cuprinse între 750 și 800 de miliarde de euro pentru a se alinia la provocările economice actuale. Aceasta reprezintă o sumă semnificativă, având în vedere că bugetul plurianual al UE pentru perioada 2021-2027 este de 1.074,3 miliarde de euro.

O asemenea amploare a investițiilor ar reprezenta o provocare considerabilă pentru statele membre ale Uniunii, mai ales în contextul în care acestea încearcă să-și reducă datoriile și deficitele bugetare. Războiul din Ucraina, ajutoarele financiare și militare acordate acestei țări, dar și înlocuirea surselor de energie rusească cu alternative mai costisitoare, pun presiuni suplimentare asupra economiilor și bugetelor statelor membre. În plus, competiția acerbă cu China și Statele Unite reduce competitivitatea economică a UE.

„Recomandările din acest raport erau deja urgente în contextul economic actual, dar au devenit și mai presante după alegerile din Statele Unite”, a declarat Draghi la sosirea sa la summit. El a subliniat că, în urma acestor alegeri, președinția lui Donald Trump va marca o schimbare semnificativă în relațiile dintre SUA și Europa, în condițiile în care președintele ales al SUA a promis că va reduce deficitul comercial cu Uniunea Europeană, majorând taxele vamale pentru produsele europene.

Într-un avertisment dat în septembrie, Draghi a precizat că, fără schimbări fundamentale, Uniunea Europeană riscă să traverseze o „agonie lentă”. În raportul său detaliat de aproximativ 400 de pagini, el a subliniat că Europa trebuie să își regăsească traiectoria de creștere economică prin investiții semnificative în domenii precum inovația digitală, tranziția ecologică și industria de apărare. Dincolo de această „Declarație” de principiu de la Budapesta, statele membre ale Uniunii Europene riscă să se blocheze într-o serie de dezbateri interminabile.

Ne exprimăm nemulțumirea față de taxele vamale aplicate producției din Europa, însă trebuie să recunoaștem că am fost printre primii care au adoptat măsuri similare, nu prin taxe vamale, ci prin impunerea unor standarde de mediu stricte.

Un exemplu de protecționism dublu-standard poate fi observat în abordările europene privind reglementările de mediu și taxarea, despre care adesea se plâng birocrații și progresiștii, în contextul criticilor lui Donald Trump. De-a lungul ultimelor 30 de ani, Europa a aplicat politici protecționiste pentru a-și proteja piața internă, iar normele de poluare Euro constituie un exemplu clar în acest sens. Aceste reglementări au fost concepute pentru a reduce importurile și a sprijini producătorii auto europeni, având drept rezultat dificultăți semnificative în accesul vehiculelor americane pe piața europeană. Automobilele produse în orașele americane Detroit și Dearborn, dotate cu motoare mari și puternice, au fost supuse unor taxe suplimentare.

Acest sistem a fost un câștig pentru companiile europene, dar acum se întoarce împotriva lor. Normele Euro nu doar că au făcut mai greu accesul pe piața europeană al automobilelor americane, dar au dus și la stagnarea propriei industrii. În timp ce japonezii s-au adaptat gradual și produc mașini mai apreciate decât companiile din UE, europenii nu au reușit să inoveze suficient, iar acum sunt depășiți chiar de chinezi, care vând mașini electrice cu emisii zero. În loc să investească în soluții pe termen lung, Europa a continuat să reglementeze și supra-reglementeze, iar acum avem pe piață autoturisme tot mai scumpe și mai puțin competitive.

În final, protecționismul european nu a fost doar o reacție la concurența globală, ci o capcană auto-creată, care acum riscă să facă mai mult rău decât bine. În loc să sprijine inovația, a blocat-o, iar acum Europa riscă să rămână în urmă, în fața noilor jucători, precum China, care deja își câștigă teren cu vehicule electrice. Acest protecționism n-a fost început de Trump, ci de europeni, iar acum efectele lui sunt devastatoare.

Un alt aspect de luat în considerare este că, în cazul în care China ar decide să își concentreze strategia asupra falimentării industriei auto europene, aceasta ar putea face acest lucru mult mai ușor decât prin impunerea unor taxe vamale, așa cum intenționăm noi să facem în cazul autovehiculelor electrice din China. China ar putea aplica, în schimb, reglementări de mediu extrem de stricte, cum ar fi impunerea unui prag de emisii de CO2 de zero grame pe kilometru. Dacă o astfel de măsură ar fi implementată, industria auto europeană ar întâmpina dificultăți majore în a comercializa vehicule în China.

Clasamentul țărilor cu cele mai mari emisii de CO2 la nivel global

1. China – peste 14 miliarde de tone de CO2

2. Statele Unite – 6 miliarde de tone de CO2

3. India – 3,5 miliarde de tone de CO2

4. Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene – 3,4 miliarde de tone de CO2

5. Rusia – 2 miliarde de tone de CO2

6. Japonia – 1,170 miliarde de tone de CO2

7. Brazilia – 1,140 miliarde de tone de CO2

8. Iran – 1,130 miliarde de tone de CO2

9. Indonezia – 1,106 miliarde de tone de CO2

10. Mexic – 792 milioane de tone de CO2

Este Uniunea Europeană un „băiat rău” în contextul actual sau, dimpotrivă, ne subminăm propriile interese în numele unei ideologii disfuncționale? Răspunsul la întrebare este nu. Europa emite cca. 7% din emisiile de Co2 la nivel global. Este esențial să revizuim și să modificăm cadrul de reglementare, renunțând la norme inutile și restricții care nu aduc beneficii semnificative.

Europa se îndreaptă spre un dezastru economic: prețurile energiei electrice pentru industrie au ajuns la un nivel exorbitant, împovărând companiile și făcând producția industrială din UE aproape imposibilă. Vorbim de un cost uriaș, care, dacă va continua să crească, va însemna închiderea masivă a fabricilor și declinul economic generalizat al Europei.

În Europa plătim cele mai mari prețuri din lume pentru energie. Plătim de 5-6 ori mai mult per MwH decât China sau SUA.

În timp ce mulți sunt preocupați de costul forței de muncă, realitatea este că astăzi acesta este irelevant – automatizarea a redus semnificativ numărul de angajați în fabrici, deci adevăratul cost care apasă asupra industriei este cel al energiei.

Problema esențială a Europei vine din politicile tot mai absurde de mediu impuse de Uniunea Europeană. Am închis capacități de producție esențiale – cărbune, gaze, chiar și nuclear – și am fost sufocați de ideea unei așa-zise energii „curate” care nici nu este ieftină și nici măcar disponibilă în cantitățile necesare. Mai mult, UE impune taxe masive pe energie, taxe verzi și restricții, în ciuda faptului că acestea sufocă industria și competitivitatea economică a regiunii.

Între timp, SUA își asigură un surplus energetic, iar China continuă să investească în centrale pe cărbune, ba chiar își subvenționează energia pentru industrie, ceea ce le asigură prezența masivă pe piețele globale. În schimb, Europa rămâne prizoniera unor politici de mediu iluzorii care ne împing spre o economie falimentară. Dacă nu se renunță urgent la aceste restricții și la costurile suplimentare, industria europeană riscă un colaps ireversibil.

Este timpul ca cei care promovează aceste politici „verzi” să înțeleagă realitatea: Toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, cumulat, contribuie cu doar 7% din emisiile de CO2 globale, în timp ce alte regiuni nici măcar nu iau în considerare reducerea lor. Renunțarea la industrie pentru un ideal imposibil de realizat fără implicarea celorlalți actori globali înseamnă sinucidere economică pentru Europa. Fără o schimbare radicală, vom ajunge la un nivel de sărăcie fără precedent, în timp ce restul lumii continuă să se dezvolte fără restricții. Ne-am făcut treaba în Europa. Este momentul ca și ceilalți actori globali să se implice activ. În caz contrar, Europa riscă să își compromită pe termen lung industria și, implicit, prosperitatea cetățenilor săi.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp