Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Profesoara se colorează brusc la față și-mi aruncă spre ușă carnetul. Sacrilegiu de student „de pe vremea mea”: „- Doamnă, puteți să-mi dați orice notă, oricum nu voi face asta în viață!”

Absolvenți de facultate

Foto: Getty Images

Am făcut școală în vremuri vechi, pentru unii imemoriale. Unii mai numim perioada aia „de tristă amintire și sinistra lui soție”.

Ce îmi amintesc este că odată cu terminarea școlii, traseul profesional era cam trasat. Terminai facultatea, primeai un post în domeniul pentru care aveai diplomă și asta era. Mulți, foarte mulți, avea un singur job în viață, de acolo ieșeau la pensie, ori poate o așteptau de la început. Cei care aveau două joburi de-a lungul viețîi, la alegerea lor, erau puțini, iar de la trei încolo începeau întrebările privind seriozitatea lor.

Pare ciudat acum, doar că la acea vreme asta era normalitatea.

La 18 ani, la varsta absolvirii liceului și alegerii facultățîi, se presupunea că știi ce vrei cu viața ta. Hmmm, cum sună asta azi?

Așadar, mi-am ales o facultate, cam fără multe argumente venind din vreo pasiune ori găsire a menirii mele în viață. Avea să fie învățământ tehnic, că mă pricepeam doar la matematică și fizică. Despre „chemare” se vorbea prea puțin, spre deloc.

Urma să devin inginer, să-mi duc viața într-o fabrică. 

Timpul trece, examenele la fel, ajung în anul patru, esențial în formarea inginerească. Aici întâlnesc o disciplină foarte importantă pentru viitorul inginer de confecții textile: „Proiectarea îmbrăcămintei”. Muncim și învățăm un an de zile, vine și vremea examenului. Preț de un an, am auzit sintagma „este o disciplină deschisă, fiecare proiectant e liber să aibă propria viziune”. Suna frumos și provocator.

Examen. Profesorul întreabă și așteaptă un anumit răspuns. Răspund altceva, precizând: „Știu că așteptați un anumit răspuns, doar că eu nu sunt de acord, am altă opinie”. Mă simțeam în acel film în care disciplina era deschisă, aveam dreptul la interpretări personale a partiturii tehnice.

„Nu puteți lua 10, era o întrebare foarte importantă”, aud judecata de valoare venită de la catedră.

A urmat un moment despre care cred că mi-a determinat, într-un fel, viața.

Instant și nepregătit, răspunsul a plecat din mine: „Doamnă, puteți să-mi dați orice notă, oricum nu voi face asta în viață!”

Profesorul se colorează brusc, simte replica mea ca atac la persoană și fulgeră cu putere: „Cum adică, ce credeți că veți face în viață?”

„Îi voi conduce pe cei care vor ști foarte bine disciplina asta!”

Sacrilegiu.

Carnetul de student, care de obicei se înmâna studentului cu nota scrisă și semnată de profesor, a zburat spre ușă. L-am cules de pe jos, nu m-am uitat la notă, doar am simțit că ceva se întâmplă în mintea mea, în sufletul meu.

Nu știam atunci ce este, n-aș fi putut defini. Mai târziu, revenind la această scenă, am înțeles că era germenele unei conștientizări privind drumul meu, menirea mea. Nu era să urmez un traseu programat undeva în afara mea. Aveam să-mi caut drumul, să-l aleg după cum să mă simt. Să-l schimb atunci când nu mă mai simt bine, să caut mereu starea de efervescență, de dorință, de bucurie de a face lucruri.

Și asta am făcut mereu. Așa mi-am găsit chemarea, de a contribui la formarea și dezvoltarea oamenilor și echipelor.

Buuuuuun.

Și pentru că nimic nu rămâne „nepedepsit’, anii trec, apare copilul meu, crește, ajunge la ani de liceu. În mod autentic, îi transmit credințele mele.

„Copile, să nu te temi vreodată să reconfigurezi traseul. Când pornești pe un drum, îl consideri cel potrivit. Dacă simți, pe parcurs, că e fundamental altceva decât credeai, nu te teme să pui pixul jos, să saluți frumos și să descoperi un nou drum.”

Vine și vremea facultățîi. Aleasă de ea. Afară. Trec doi ani.

„Hai să bem o cafea împreună”, îmi spune într-o vacanță de vară. Simțeam că avem noutăți, eram stăpânit de curiozitate. Ceva îmi spunea că era important.

„Voi renunța la facultatea asta, peste un an mă înscriu la alta”.

„Bine, dacă așa simți cu adevărat și profund, așa să faci”, a fost reacția mea.

Strict între noi fie vorba, acum, când scriu, îmi dau lacrimile, privind în urmă la emoția acelui moment. Puteam să spun, ori să gândesc, ori să simt despre timpul irosit, despre banii cheltuiți, despre „așa se face, se termină scoala începută”, despre „ce va zice lumea”.

Am ales să respect o alegere.

Cum aș fi fost eu să contrazic ceva ce am spus și am făcut mereu? Mă gândesc deseori la asta, la curajul alegerii, la libertatea de a alege. La a alege ce ni se potrivește, nu ce ne este prescris. La a alege cu pasiune, cu chemare, în loc de „așa e normal să se facă lucrurile”.

Să fim noi înșine, să ne iubim pe noi înșine, să ne prețuim calea vieții.

Primul pas? Să privim mai mult în oglindă. Și să-i cerem onestitate.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Petru check icon
    Povestioara asta imi sugereaza fie 1) lipsa celor 7 ani de acasa ai autorului si o mare aroganta fie 2) este o povestioara fictiva, spusa in calitate de coach, pentru a ne explica rolul deciziilor personale in creionarea viitorului.
    • Like 0
  • Rolul examenului este ca profesorul sa verifice cunostintele asimilate (din predare sau bibliografie) de student, nu sa asculte opiniile acestuia.
    Schimbarea sau abandonarea scolii era propria decizie - fata de profesoara ati fost oarecumva nepoliticos (din ce scrieti). Numai ca la tinerete toti vedeam lucrurile "in alb si negru" si mai ales nu aveam rabdare.
    • Like 0
  • gushpi check icon
    Prefăcătoria se aplica tuturor categoriilor de oameni, indiferent de nivelul de pregătire....
    • Like 0
  • E.T. check icon
    Un asemenea profesor (care să îmi facă o astfel de scenă) eu n-am avut niciodată. Ne detaliați care fusese întrebarea, care fusese răspunsul „așteptat” și care fusese cel dat ?

    N-am înțeles de ce a trebuit să îi spuneți „știu că așteptați altceva”, în loc să îi dați direct răspunsul dvs.; ori asta s-a întâmplat după ce v-a respins răspunsul inițial ?

    Deci: ne arătați detaliile ?

    P.S.

    Copilul dvs. la ce vârstă a ales facultatea prima oară nu ne-ați spus. Nici cum urma să aveți ceva cu învățământul tehnic nu înțeleg, din moment ce vorbiți de inginerie după.

    Salutări cenzurii moderatoare.
    • Like 0
  • Valentin check icon
    E interesant că, datorită principiilor comuniste care guvernează încă educația, noțiunea de cultură generală devine aproape inexistentă. Dacă vom condiționa tot ce învățăm de criteriul utilității, vom arunca la gunoi numeroase materii, începând cu cele din zona artei. Nu mai e mult și vom fi convinși că Mozart și Brâncuși au fost centru înaintaș și respectiv portar la vreo echipă celebră.
    ==================
    Recomandare: Blogul Pedagogica - https://pedagogicamagazin.blogspot.com/
    • Like 2
    • @ Valentin
      Cum, dar nu doreati dvs. sa scapam de materii inutile? Sa comasam materii deja existente? Sa facem din mate, fizica, biologie si chimie un mare terci numit science? Asa "comunista" cum e educatia, in momentul de fata da, se face cultura generala, asa cum se face de mai bine de 30 de ani. Si se face inca mai bine decat prin alte parti.
      Si mai bine lasati blogurile, ca nu se substituie unor lucrari stiintifice adevarate. In cel citat de dvs. vad putine argumente si mult venin gratuit. Altii fac altfel, drept care noi facem prost si trebuie sa schimbam. M-am saturat sa tot aud asta, nu are nici un fel de baza.
      • Like 0
  • Interesant ca intrebarea de la examen nu e precizata. Poate totusi nu se punea problema de opinie? Poate totusi autorul a fost uuuusor cam arogant, poate un pic nesimtit fata de un profesor care nu il pica, nu il insulta ci pur si simplu nu ii punea nota maxima. Pentru ca pana la urma profesorul evalueaza, e parte din jobul lui, nu se evalueaza elevul singur.
    In rest, sigur, fiecare e liber sa aleaga, inclusiv pe parcurs, nimic in neregula cu asta.
    • Like 0
  • Bun articolul, până la onestitate, de unde ar trebui să vină regretul că la prima alegere s-a greșit ceva. Iar scuza nu trebuie să fie: "am ales să respect"....
    • Like 0
    • @ Valentin C
      Valentin check icon
      O recomandare: Pedagogica, blog dedicat educației

      https://pedagogicamagazin.blogspot.com/
      • Like 0
  • Valentin check icon
    Principiul prin care elevul român era obligat să se specializeze într-o arie largă de materii se numește POLICALIFICARE, și este un principiu specific educației sovietice. Arhitectul ei, celebrul Anton Makarenko, a fost șeful unei colonii penitenciare. Nu e de mirare că educația propusă de Makarenko are gustul unei pușcării.
    Această educație era concepută pentru piețele totalitare, în care statul distribuia și recalifica mase întregi de cetățeni. Noi am reușit performanța de a conserva, prin inerție și nostalgie, o educație totalitară, căreia politicul i-a dat o spoială europeană.
    ======================================
    RECOMANDARE: Revista Pedagogica:

    https://pedagogicamagazin.blogspot.com/
    • Like 2
    • @ Valentin
      Elevul roman nu se specializeaza pe o arie larga de materii, ci face cate putin din fiecare, pana la liceu. Abia la liceu incepe un pic de specializare, in functie de profilul liceului. Doar pentru ca gradul de dificultate nu e gandit pentru copii cu retard mintal si pentru ca nu ia toata lumea zece pe linie nu inseamna ca e comunist, puscarie sau mai stiu eu cum. Noi avem un sistem asemanator cu cel francez, si la baza e bun. Daca n-am mai schimba obsesiv modul de examinare odata la cativa ani - de la 2 examene la 14, iar la 2, media din gimnaziu conteaza x la suta, ba nu, y la suta etc. ar fi inca si mai bine.
      • Like 0


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult