Profesor român în Hong Kong: „Nu cred că ăsta e sfârșitul orașului așa cum îl știm, dar nici că viața de zi cu zi a oamenilor de rând va fi mai ușoară”

Iulia Gheorghiu predă sociologie la Universitatea Baptista din Hong Kong. Inițial, ca asistent în cercetare, apoi – conferențiar. Studenții săi provin atât din China continentală, cât și din Hong Kong.

Dacă în primii ani la catedră nu exista temă prea “sensibilă” pentru a fi abordată la curs și nu-și punea o secundă problema cenzurii, ci doar a unei dezbateri curate între studenții săi, acum lucrurile stau diferit. Pentru prima oară “unele din astea (teme legate de democrație, libertatea de exprimare, de acțiune, etc.) nu mai sunt permise și-mi este neclar cam ce aș putea discuta din septembrie la cursuri ca să nu îngrădesc libertatea de exprimare a studenților, dar nici să nu încalc legea în niciun fel”.  

Noua lege a securităţii ce a intrat în vigoare în Hong Kong de la 1 iulie a sporit considerabil prerogativele autorităţilor locale şi din China continentală de a investiga, judeca şi pedepsi dizidenţii. Cel mai tare sperie limbajul ambiguu în care este formulată și care pune sub semnul întrebării orice faptă, vorbă, persoană.

Cum ai ajuns să predai sociologia tocmai în Hong Kong?

Iulia Gheorghiu: Sunt în Hong Kong din octombrie 2012. Am fost admisă la doctorat în sociologie pe care l-am terminat în 2016 și am rămas aici să muncesc.

În perioada doctoratului, am fost asistent, asta înseamnă că ții seminarii, nu și cursuri. Apoi, după ce am terminat doctoratul în 2016, am lucrat ca asistent în cercetare până în 2019. Din 2018 am început să țin și cursuri.

Cum e să fii cercetător și să predai la Universitatea din Hong Kong?

Iulia Gheorghiu: Pe de o parte, să lucrezi în cercetare este foarte interesant, să stai de vorbă cu oamenii, să afli despre experiențele lor. Pe de altă parte, să lucrezi pe o perioadă determinată, să știi că ești acoperit un an de zile și că apoi trebuie să o iei de la capăt, adică înainte să se termine contractul ăsta să te asiguri că ai un altul care te așteaptă, asta e mai complicat cu atât mai mult în Hong Kong unde, indiferent dacă termini facultăți, mastere, doctorate, nu ai absolut nimic garantat după. Este super competitiv orașul, pozițiile sunt foarte bine plătite de aceea au întâietate la angajare persoane cu experiență. Pentru tinerii absolvenți e o chestie de noroc să găsească ceva pe termen lung. Pe de altă parte, situația asta nu este unică în Hong Kong, absolvenți din toată lumea se confruntă cu aceeași problemă.

Poziția mea acum este de conferențiar (lecturer), sunt angajată doar să predau cursuri, contractul e pe un an și jumătate cu posibilitatea de prelungire. În august anul viitor, dacă ei sunt mulțumiți de mine și eu vreau să continui cu ei, există posibilitatea extinderii contractului. Însă acum cu tot ce se întâmplă, nu mai e nimic sigur. Rămâne de văzut. 

Care este acum atmosfera în Hong Kong? Cum se reflectă ultimele decizii ale autorităților în viața ta profesională?

Iulia Gheorghiu: După cum știi, a fost adoptată o lege nouă a siguranței naționale pe 1 iulie, o lege foarte vagă, foarte generală. Stipulează niște crime, ilegalități, dar nu le definește foarte clar și lasă loc multor interpretări. Asta expune foarte mult atât localnicii implicați în proteste care nu sunt foarte mulțumiți de relația dintre Hong Kong și China, cât și străinii, la rândul lor vocali împotriva intervențiilor guvernului central.

E foarte neclar și pentru mine care nu am fost implicată în toate acestea. Nu știu, din septembrie, când va reîncepe anul universitar, ce am și ce nu am voie să vorbesc la cursuri mai ales că predau sociologie și discutăm despre probleme curente din societate, din jurul nostru.

În anii trecuți, studenții erau foarte interesați să discute despre democrație, despre mișcări sociale, proteste, despre libertatea de exprimare, ș.a.m.d. Unele din temele astea nu mai sunt permise și-mi este neclar cam ce aș putea discuta la cursuri ca să nu îngrădesc libertatea de exprimare a studenților, dar nici să nu încalc legea în niciun fel.

Există un mecanism de monitorizare a cursurilor, a seminariilor și, implicit, a voastră, a profesorilor?

Iulia Gheorghiu: Până acum nu mi-am pus niciodată problema asta că am fi monitorizați. Nu m-am gândit niciodată că nu ar trebui să discutăm despre o temă pentru că este prea sensibilă.

Cam o treime din studenții mei sunt din China, veniți cu vize de student iar ceilalți, în marea lor majoritate, sunt localnici. Preocuparea mea de fiecare dată a fost ca nimeni să nu se simtă jignit în timpul cursurilor. Înțeleg că studenții localnici au nevoie să-și exprime frustrarea sau să-și exprime nemulțumirea față de situația în care se află orașul la momentul ăsta, în același timp discuțiile nu pot să adopte un ton jignitor sau care, cumva, să le aducă un fel de atingere studenților care vin din China și care sunt mult mai atașati de linia oficială adoptată de guvernul central. Astea au fost singurele considerente pe care le-am avut în minte atunci când am moderat discuțiile la cursuri. Acum, deși nimeni nu ne-a spus absolut nimic despre cum ar trebui să ne comportăm sau cum ar trebui să vorbim la cursuri, am senzația că va trebui să fim mai precauți decât am fost până acum.

Cum se desfășurau dezbaterile la cursurile tale până acum, cum răspundeau studenții chinezi provocărilor lansate de cei din Hong Kong?

Iulia Gheorghiu: Este și un factor cultural aici. La modul ideal, suntem obișnuiți ca oamenii să-și spună propria părere, dar intervine și cultura. Relațiile între studenți sau între studenți si profesori sunt de așa natura încât... Studenții localnici sunt mult mai obișnuiți să-și expună punctul de vedere față de studenții din China, lucru care cred că are legatură cu relația lor cu autoritatea în general.

Nu am avut niciodată experiența cu studenți chinezi care să-i contrazică pe localnici. N-aș putea să spun dacă de teama represaliilor sau... La cursuri nu s-a întâmplat niciodată, dar au fost incidente în campusuri în schimb. Căminele studenților din China au fost atacate de localnici, au fost confruntări fizice între aceștia. Au fost acele Lennon walls, sunt un fel de panouri cu mesaje prin care localnicii își exprimă opiniile, sentimentele, față de mișcarea de protest, față de Hong Kong, față de relația cu China. Au fost mai multe situații în care aceste Lennon walls au fost distruse și studenții chinezi suspectați că au făcut asta. Așadar, tensiuni au fost, dar nu în mod explicit la clasă, ci doar în afara claselor de obicei.

Mișcările de protest din Hong Kong s-au suprapus cu noul coronavirus ceea ce a pus și mai multă presiune asupra societății. Cum s-au reflectat toate acestea în viața de zi cu zi a localnicilor și, implicit, în viața ta?

Iulia Gheorghiu: Protestele au afectat orașul în felul lor. Inițial au avut sprijinul majorității populatiei. Pe măsura ce a trecut timpul, oamenii au devenit mai apatici și au rămas cei care erau foarte atașați de ideile protestelor. Confruntările cu forțele de ordine au fost mai violente, mai directe, mai frecvente și, din cauza asta, s-a pierdut din sprijiniul populației.

Când a venit coronavirusul, asta a mai oprit puțin avântul mișcării de protest pentru că oamenii sunt foarte conștiincioși când vine vorba despre epidemii. Au experiență cu asta și iau foarte în serios măsurile de distanțare socială, purtarea măștii. Aici nu auzi ca-n România că sunt antenele 5G sau mai știu eu ce.

Au respectat măsurile, asta înseamnă că protestele au devenit mai rare, cu mai puțini participanți ceea ce a însemnat că au fost mai ușor de controlat și de arestat protestatarii. Regulile de distanțare socială au folosit și ca scuză pentru forțele de ordine să interzică acțiuni de protest, să aresteze oameni.

De când a fost adoptată legea, a mai existat un singur protest pe 1 iulie, și apoi nimic pentru că e legea în vigoare...

Din cauza protestelor, în noiembrie au suspendat semestrul universitar, l-au mutat online pentru că multe campusuri au fost ocupate de protestatari și nu ne-am mai putut întoarce fizic la cursuri. În ianuarie ne-am întors la Universitate pentru două săptămâni după care a izbucnit pandemia cu coronavirus ceea ce ne-a mutat iarăși online.

Practic, de la începutul lui februarie, predăm doar online, am avut toate cursurile pe net. Examenele toate au fost pe net.

Acum două săptămâni am primit un mesaj de la Universitate cum că o să adoptăm metode mixte, adică o să predam si la clasă, dar o să folosim și zoom pentru studenții din afara Hong Kong care nu se pot întoarce. O să ținem cursurile în clasa și le vom înregistra ca toată lumea să aibă acces la materie. Însă veștile nu sunt bune: în ultimele săptămâni au apărut foarte multe cazuri cu transmitere locală și există posibilitatea ca, din septembrie, să ne anunțe că ne vom muta complet pe internet.

Aveți prieteni care au participat la proteste?

Iulia Gheorghiu: Da, avem! Însă sunt grade diferite de participare: sunt oameni care au sprijinit această mișcare pașnic, mai sunt unii care au postat texte pe Facebook, Instagram etc. Sunt oameni care lucrează în universități și care au fost destul de implicați în asta, cel puțin la nivel de discurs și care acum se tem oarecum că acest lucru ar putea avea consecințe. Cu atât mai mult cu cât legea asta extinde capacitatea de supraveghere a statului, inclusiv dreptul forțelor de ordine să confiște dispozitive electronice, pot să constrângă companiile să ofere acces la conturile private de Facebook, de mail. Oamenii se tem. În primele trei zile de la lege, principalele trei partide de opoziție au fost dezmembrate și conducătorii și-au dat demisia.

Vedem tot mai multe poziții din afară care își anunță sprijinul pentru Hong Kong – Marea Britanie spune că acordă vize pentru localnici, Uniunea Europeană, vize şi burse care să permită locuitorilor să călătorească în UE şi restricţii la exportul de arme destinate forţelor de securitate. Cum sunt aceste mesaje întâmpinate în interior?

Iulia Gheorghiu: Știu că sunt aproximativ 3 milioane de oameni eligibili să solicite dreptul de rezidență în Marea Britanie. Este foarte puțin probabil ca toți să vrea să facă asta, dar e posibil mulți să o dorească. Am citit că sunt firmele care intermediaza obtinerea vizelor pentru migranți care au primit multe cereri pentru Marea Britanie, Canada și Australia. Problema este că la nivel declarativ foarte multe state și-au oferit sprijinul, dar nu este clar în ce măsură e fezabil totul. Rămâne de văzut, când oamenii chiar încep să aplice pentru ele, dacă o să găsească cu adevărat sprijin. Nu-mi imaginez că atunci când o să fie sute de mii migranți care să vrea să plece în UK sau în Australia, cele două vor fi pregătite să gestioneze întreaga acțiune. S-ar putea să dea înapoi când vor vedea cât sunt de mulți iar serviciile publice nu pot întâmpina cererea.

În opinia ta de sociolog, spre ce se îndreaptă societatea din Hong Kong?

Iulia Gheorghiu: Este foarte greu de spus, e greu ca cineva să facă o predicție. Depinde pe cine crezi sau unde te poziționezi: Pentru reprezentanții guvernului și pentru cei care sunt cumva mai atașați de linia oficială, protestele au fost foarte disruptive, au distrus orașul, au stricat, au fost proprietăti distruse, au dus la pierderea multor locuri de muncă. Coronavirus a contribuit la asta. Pentru ei, legea asta e menită să le aducă ceva stabilitate.

Au fost căteva măsuri menite să ajute oamenii să-și revină. Spre exemplu, toți rezidenții, cetățenii primesc 10 mii de dolari Hong-Kong, aproximativ 1000 de euro, de la Guvern ca un fel de sprijin financiar că să treacă mai ușor peste probemele financiare povocate de virus și de proteste.

Pentru cei care sunt proindependență, prodemocrație, ăsta pare sfârșitul Hong Kong așa cum îl știau ei, un oraș în care aveau dreptul la libertate de exprimare, în care mai puteau să mai spere încă la alegeri libere și cumva nu mai văd niciun viitor. Hong Kong a devenit un oraș din China și atât.

Ambele variante sună extrem în acest moment. Nu cred că ăsta e cu adevărat sfârșitul Hong Kong-ului așa cum îl știm chiar dacă vor fi lucruri foarte diferite. Nici nu știu dacă va fi atâta stabilitate după cum proclamă varianta oficială. Sunt convinsă că vor mai fi căi în care oamenii să-și exprime dezacordul, desigur, mai subtil.

Orașul în sine cred că o să-și revină, economic vorbind. Personal nu cred că să revii la forma dinaintea potestelor sau a pandemiei este ideal. Asta pentru că Hong Kong e un oraș extraodinar de scump și cei mai mulți dintre oameni nu-și permit o locuință a lor. Ai oameni de 30 de ani care locuiesc tot cu familia pentru că, pur și simplu, nu își permit o chirie. Să faci un credit imobiliar aici te costă enorm, sunt angajamente pe 50 de ani.

Protestele din ultimul an au fost dominate de o imagine a orașului Hong Kong ca un centru de libertate, democrație și bunăstare, au scos în evidență relația problematică cu China și intervențiile guvernului central în guvernarea locală ca o intervenție străină și nedorită. Au fost despre democrație, despre libertate de exprimare, despre independență față de China și alegeri libere. În același timp, problemele de natură socială, economică, inegalitatea inclusiv pentru localnici, mai ales pentru tinerii cei mai activi în rândul protestatarilor, nu au facut parte din repertoriul revendicărilor protestatarilor.

Cel mai dezvoltat sector era aici cel imobiliar. A fost afectat din cauza protestelor. Extrem de dezvoltat e sectorul financiar-bancar. Iarăși, sunt niște sectoare super privilegiate, dominate de companii străine, americane, europene, asiatice, unde oamenii care ocupă poziții de top au condiții super privilegiate, salarii nesimțite.

Hong Kong e un oraș foarte bogat, dar toată bogăția asta nu e împărțită în mod egal – cei care lucrează pe salariul minim trăiesc foarte greu.

La un moment dat, am predat un curs despre consum și le-am cerut studenților să țină un jurnal. Povesteau despre cum trăiesc în apartamente cu camere improvizate, cum își împart camerele mici cu frații, cum dorm în paturi suprapuse, cum au cortine în loc de pereți și uși care le separă „camera” de restul casei, condiții de viață foarte grele iar protestele nu au fost menite să adreseze asta. Ele au fost anti-China și atât.

Nu mi se pare că e ideal să te întorci la viața dinainte, ar fi nevoie de o reașezare, dar asta nu cred că o să se întâmple de niciun fel. Stabilitatea care o să existe o să contribuie la stabilizarea politică și economică astfel încât băncile să-și vadă de treabă, dezvoltatorii imobiliari la fel. Nu cred că viața de zi cu zi a oamenilor de rând o să fie mai ușoară sau mai egală. 

Citiți interviul integral pe auzimdebine.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp