Psihanalistul Speranța Farca: „Nimeni nu va lua locul copilului meu, e loc pentru specialiști buni oriunde în lume. Trebuie să ieșim din capcana competiției”. INTERVIU

Vorbim adesea despre criza educației din România, însă în acest moment sistemele de educației din întreaga lume trebuie să treacă printr-un proces de schimbare, spune Speranța Farca, psihanalist, doctor în Științele Educației și conferențiar la Departamentul pentru pregătirea personalului didactic din cadrul Universității Naționale de Arte. Vreme de 20 de ani, Speranța Farca a fost cercetător la Institutul de Științe ale Educației, unde a realizat proiecte de educația copilului. 

„Peste tot în lume avem o problemă cu educația, peste tot. Nu doar noi, în România, suntem într-o degringoladă. Și acest lucru cred că vine din schimbarea paradigmei. Înainte, era problema supraviețuirii: trebuia să îl educi pe copil astfel încât să facă față vieții. Să iasă din iarnă, în condițiile în care adeseori era foamete, să facă față bolilor, în condițiile în care oamenii mureau pe capete și nu existau medicamente. După Al Doilea Război Mondial, a început să evolueze foarte tare știința și suntem în momentul în care nu ne mai punem problema supraviețuirii și trebuie să creștem copii pentru altceva: pentru a fi fericiți”, crede Speranța Farca, autoare a mai multor cărți dedicate părinților, dintre care cea mai recentă, „Independența copilului”, a apărut la Humanitas la sfârșitul anului trecut.

„Nu poți fi fericit, în condițiile în care ți se aplică o școală a supraviețuirii”

Odată schimbată paradigma socială, și școlile trebuie să se schimbe. „Nu poți fi fericit, în condițiile în care ți se aplică o școală a supraviețuirii, în care contează colective mari de oameni, care să răspundă la fel, pentru a fi o masă compactă, care să facă față cât mai bine provocărilor”, crede Speranța Farca. Un lucru mult mai ușor de spus decât de făcut, de vreme ce generații întregi de adulți au fost crescute exact în această logică.

Nimeni nu are o rețetă clară despre cum poate fi aplicată o pedagogie a individualității în școli. Și nimeni nu le poate spune părinților, din exterior, ce pași trebuie să urmeze pentru a crește un copil echilibrat și fericit. Pe piață, sunt foarte multe cărți de parenting din care fiecare mamă trebuie însă să aleagă ce i se potrivește familiei ei și copilului ei. „Problema este cu mămicile prea conștiincioase, care citesc foarte mult și care nu aleg ceea ce li se potrivește, ci aleg tot și după aceea sunt bulversate total, pentru că se contrazic teoriile între ele, concepțiile între ele și nu mai știu ce să mai facă. Trebuie să și simți ce e pentru tine și ce nu. În această cheie aș vrea să fie citită și cartea mea, eu nu țin la idei, eu țin la oamenii cărora li se adresează ideile și de aceea renunț la orice. În momentul în care unei mămici nu i se potrivește, înseamnă că eu am greșit. Dacă o mamă nu e de acord cu un paragraf, dacă nu simte că i se potrivește, înseamnă că ea are dreptate”, spune Speranța Farca. 

Poate cele mai importante însușiri de care trebuie să dăm dovadă astăzi, ca părinți și profesori, sunt atenția la copii și flexibilitatea. În condițiile în care tehnologia evoluează într-un ritm amețitor, iar multe dintre joburile pe care le vor avea elevii de astăzi nu s-au inventat încă, este neclar pentru ce fel de viitor ne pregătim copiii.

„Educația nu mai înseamnă să îi conducem noi pe copii, educația înseamnă să ne lăsăm noi schimbați de către copiii noștri”

„Înainte, educație însemna să îl pregătești pe copil pentru viață, cu toate instrumentele pe care le-ai descoperit tu și le-a descoperit comunitatea în care trăiai, ca el să poată să fie abilitat să supraviețuiască. Or, acum, nu mai ai ce să descoperi tu pentru el, pentru că trebuie să-și descopere el propria lui cale. Educația nu mai înseamnă să îi conducem noi pe copii, educația înseamnă să ne lăsăm noi schimbați de către copiii noștri. Educația este anticipată, de fapt, de Antoine de Saint-Exupéry, în „Micul Prinț”, unde pune problema vulpii și a îmblânzirii și a faptului că nu poți să îmblânzești vulpea, dacă nu te lași îmblânzit de ea. E o anticipare interesantă pentru felul în care s-a transformat educația acum. Nu mai putem face educație, dacă nu ne lăsăm „îmblânziți” de către copii, dacă nu ne lăsăm educați de către copii. Nu mai putem să-i conducem noi nici măcar științific într-un loc, pentru că tot ce îi învățăm acum, până când termină ei școala peste 10 ani se schimbă cu totul”, explică Speranța Farca. În opinia sa, cel mai important lucru pentru părinți este să le ofere celor mici susținerea lor și un cadru sigur în care să experimenteze. 

„Fiecare alege în felul lui, dar competiția nu poate să ducă la fericire. Copiii vor învăța să trăiască în competiție și să fie workaholici”

Speriați de felul în care ar putea arăta viitorul și din dorința de a le oferi cât mai multe oportunități, mulți părinți le fac copiilor lor un program extrem de încărcat, cu felurite cursuri și activități sportive. Însă acest lucru este departe de a-i ajuta pe cei mici. Ba din contră, le hrănește viitoare tendințe nesănătoase.

„Știm din start: pe copii nu îi ajută acest lucru, îi ajută pe părinți. Din două puncte de vedere: pentru că părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție. Și pentru că noi am fost crescuți așa, și pentru că școala este în continuare o competiție. Asta pe de-o parte. Iar pe de altă parte, pentru că părinții sunt într-o competiție în a câștiga bani, stau foarte mult timp la serviciu, au foarte puțin timp să stea realmente să petreacă cu copilul și atunci consideră că e mai bine ca și copilul să facă același lucru. Să aibă foarte multe activități și să îi ofere, de banii pe care câștigă, activitățile respective.

Fiecare alege în felul lui, dar competiția nu poate să ducă la fericire. Copiii vor învăța să trăiască în competiție și să fie workaholici. Dacă vrem cu adevărat să fim fericiți și să creăm o educație în sensul ăsta, atunci trebuie să ieșim din capcana competiției. Pentru că nimeni nu va lua locul copilului meu niciunde, niciodată. E loc pentru oameni buni, pentru buni specialiști oriunde. Oriunde m-aș bucura, în orice domeniu să văd specialiști cu adevărat. Cu cât alergăm mai mult, cu atât devenim mai superficiali în toate domeniile. Nu există o competiție reală, oamenii aleargă foarte mult, se învârt în cerc și nu au făcut nimic. Și nici măcar pentru ei înșiși nu au sentimentul că au făcut ceva bun. Pentru că ei aleargă, obosesc și la sfârșitul vieții se întreabă: Ce am făcut eu în viața asta? Am câștigat nu știu ce proiecte. Când au trecut proiectele alea, ce a rămas după ele?”, atrage atenția Speranța Farca.

„Creștem oameni care se duc la serviciu să se chinuie și să aștepte salariul”

Faptul că multe cadre didactice sunt evaluate după rezultatele pe care le obțin copiii la concursurile școlare este toxic pentru procesul educativ. Obsesia notelor și a fețelor zâmbitoare oferite drept recompensă erodează în copii exact motivația intrinsecă de care au nevoie pentru a se specializa într-un domeniu. 

„La ce ne trebuie câștigurile astea? Unde ajungem? Ați văzut că un copil se bucură foarte tare, când se joacă, de jocul lui: nu-i mai trebuie mâncare, nu-i mai trebuie somn, nu-i mai trebuie nimic. Dacă eu mă duc la copil și îi spun: Te-ai jucat foarte frumos, uite îți dau un premiu pentru asta, se uită la mine ca la o ciudată și chiar sunt. De ce trebuie noi să facem din învățarea unui domeniu o joacă neofertantă? Dacă eu îi dau o recompensă pentru că studiază la matematică, înseamnă că matematica este ceva groaznic, trebuie să o înghită pentru recompensa respectivă. Și atunci oamenii nu se mai implică cu bucurie și așteaptă recompensa, iar șansele de a ajunge specialiști scad sau ajung specialiști în sensul masochist. Adică începe să le placă durerea de a studia. Și un alt aspect: noi creștem oameni care se duc la serviciu să se chinuie și să aștepte salariul. Care vor lucra pentru bani, pentru recompensă. Asta reușim să facem cu concursurile, cu premiile. Noi singuri considerăm că activitatea școlară este proastă, nu este bună și copilul trebuie recompensat pentru ea. Să-i dăm o bombonică, o față veselă, un FB, un 10, să aibă și el un beneficiu de pe urma faptului că s-a chinuit”, spune psihanalistul.

Acesta este motivul pentru care nu și-a dorit niciodată un premiu pentru cărțile pe care le-a scris. „Mie mi-a plăcut să-mi scriu cărțile, să vorbesc cu cei care le-au citit, să rămână după mine. Așa cum mă bucur de copiii mei mă bucur și de cărțile mele, dar nu vreau să obțin niciun premiu pentru asta”, explică.

„Societatea îi menține pe tinerii de astăzi copii până la vârste imposibile”

În opinia Speranței Farca, una dintre cele mai importante misiuni este aceea de a-i cultiva copilului independența. „Adolescența se prelungește foarte mult, pentru că noi ținem copiii în adolescență prelungind foarte mult școala - licența, masterul, doctoratul și el ajunge la 28 de ani la mama acasă. Asta este problema. Din punct de vedere al maturizării, nu ești matur decât când poți să te întreții pe tine și mai poți să îi întreții pe alții pe lângă. Acest copil e departe de așa ceva: mama îi aduce platoul cu mâncărica, îi plătește facturile. De asta trebuie să le cultivăm independența de mici, pentru că societatea nu ne ajută. Societatea îi menține pe tinerii de astăzi copii până la vârste imposibile”, argumentează ea.

Atunci când crești un copil, greșelile sunt inerente, iar părinții nu ar trebui să se teamă de greșeală. „Cred că prima cale este aceea a relaxării, să ne dăm seama că orice am face, oricât de tare o să ne străduim, o să greșim. Dacă o să fim mame bune, o să fim mame rele. Pentru că până la urmă, a fi mamă bună înseamnă să poți în existența ta să îți auzi copilul cât de rea ai fost, că el alege altceva și că pentru el contează altceva și că tu ai făcut o greșeala. De fapt, asta înseamnă că e de bine, că el și-a găsit calea și că e independent. Și că noi am făcut ce trebuia. În creșterea copilului, intervine momentul în care mama nu-și înțelege copilul. Dacă mama și-ar înțelege tot timpul copilul, el nu ar mai vorbi, nu ar mai evolua. E important ca mama să nu-și înțeleagă copilul, abia atunci ei se dezvoltă. Mamele se culpabilizează foarte tare pentru ce simt ele negativ, pentru că este foarte cultivată imaginea asta de mamă care își iubește adorator copilul și care nu se mai ocupă și cu altceva decât cu iubirea copilului ca pe o icoană. Ori nu se întâmplă așa, mama mai simte și furie, mama mai simte și că nu mai poate să stea în casă și că vrea să fugă. Dar toate simțămintele astea arată tocmai conexiunea cu copilul, tocmai fricile copilului. Mama simte că vrea să fugă exact când copilul simte că i s-ar destructura lumea dacă mama ar pleca. Sunt niște elemente în oglindă care ne arată buna măsură, iar noi considerăm greșeală ceea ce nu e greșeală de multe ori. E adevărat că facem și unele greșeli, nu-i oferim copilului ce are nevoie, ci ceea ce am fi vrut să ne ofere cineva nouă când eram mici. Și aici ar fi bine să facem distincția între copilul din noi și copilul nostru real, care are nevoie de alte lucruri și el ne spune de ce are nevoie”, crede Speranța Farca.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp