Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Psihanalistul Speranța Farca: „Nimeni nu va lua locul copilului meu, e loc pentru specialiști buni oriunde în lume. Trebuie să ieșim din capcana competiției”. INTERVIU

Speranța Farcă

Vorbim adesea despre criza educației din România, însă în acest moment sistemele de educației din întreaga lume trebuie să treacă printr-un proces de schimbare, spune Speranța Farca, psihanalist, doctor în Științele Educației și conferențiar la Departamentul pentru pregătirea personalului didactic din cadrul Universității Naționale de Arte. Vreme de 20 de ani, Speranța Farca a fost cercetător la Institutul de Științe ale Educației, unde a realizat proiecte de educația copilului. 

„Peste tot în lume avem o problemă cu educația, peste tot. Nu doar noi, în România, suntem într-o degringoladă. Și acest lucru cred că vine din schimbarea paradigmei. Înainte, era problema supraviețuirii: trebuia să îl educi pe copil astfel încât să facă față vieții. Să iasă din iarnă, în condițiile în care adeseori era foamete, să facă față bolilor, în condițiile în care oamenii mureau pe capete și nu existau medicamente. După Al Doilea Război Mondial, a început să evolueze foarte tare știința și suntem în momentul în care nu ne mai punem problema supraviețuirii și trebuie să creștem copii pentru altceva: pentru a fi fericiți”, crede Speranța Farca, autoare a mai multor cărți dedicate părinților, dintre care cea mai recentă, „Independența copilului”, a apărut la Humanitas la sfârșitul anului trecut.

„Nu poți fi fericit, în condițiile în care ți se aplică o școală a supraviețuirii”

Odată schimbată paradigma socială, și școlile trebuie să se schimbe. „Nu poți fi fericit, în condițiile în care ți se aplică o școală a supraviețuirii, în care contează colective mari de oameni, care să răspundă la fel, pentru a fi o masă compactă, care să facă față cât mai bine provocărilor”, crede Speranța Farca. Un lucru mult mai ușor de spus decât de făcut, de vreme ce generații întregi de adulți au fost crescute exact în această logică.

Nimeni nu are o rețetă clară despre cum poate fi aplicată o pedagogie a individualității în școli. Și nimeni nu le poate spune părinților, din exterior, ce pași trebuie să urmeze pentru a crește un copil echilibrat și fericit. Pe piață, sunt foarte multe cărți de parenting din care fiecare mamă trebuie însă să aleagă ce i se potrivește familiei ei și copilului ei. „Problema este cu mămicile prea conștiincioase, care citesc foarte mult și care nu aleg ceea ce li se potrivește, ci aleg tot și după aceea sunt bulversate total, pentru că se contrazic teoriile între ele, concepțiile între ele și nu mai știu ce să mai facă. Trebuie să și simți ce e pentru tine și ce nu. În această cheie aș vrea să fie citită și cartea mea, eu nu țin la idei, eu țin la oamenii cărora li se adresează ideile și de aceea renunț la orice. În momentul în care unei mămici nu i se potrivește, înseamnă că eu am greșit. Dacă o mamă nu e de acord cu un paragraf, dacă nu simte că i se potrivește, înseamnă că ea are dreptate”, spune Speranța Farca. 

Poate cele mai importante însușiri de care trebuie să dăm dovadă astăzi, ca părinți și profesori, sunt atenția la copii și flexibilitatea. În condițiile în care tehnologia evoluează într-un ritm amețitor, iar multe dintre joburile pe care le vor avea elevii de astăzi nu s-au inventat încă, este neclar pentru ce fel de viitor ne pregătim copiii.

„Educația nu mai înseamnă să îi conducem noi pe copii, educația înseamnă să ne lăsăm noi schimbați de către copiii noștri”

„Înainte, educație însemna să îl pregătești pe copil pentru viață, cu toate instrumentele pe care le-ai descoperit tu și le-a descoperit comunitatea în care trăiai, ca el să poată să fie abilitat să supraviețuiască. Or, acum, nu mai ai ce să descoperi tu pentru el, pentru că trebuie să-și descopere el propria lui cale. Educația nu mai înseamnă să îi conducem noi pe copii, educația înseamnă să ne lăsăm noi schimbați de către copiii noștri. Educația este anticipată, de fapt, de Antoine de Saint-Exupéry, în „Micul Prinț”, unde pune problema vulpii și a îmblânzirii și a faptului că nu poți să îmblânzești vulpea, dacă nu te lași îmblânzit de ea. E o anticipare interesantă pentru felul în care s-a transformat educația acum. Nu mai putem face educație, dacă nu ne lăsăm „îmblânziți” de către copii, dacă nu ne lăsăm educați de către copii. Nu mai putem să-i conducem noi nici măcar științific într-un loc, pentru că tot ce îi învățăm acum, până când termină ei școala peste 10 ani se schimbă cu totul”, explică Speranța Farca. În opinia sa, cel mai important lucru pentru părinți este să le ofere celor mici susținerea lor și un cadru sigur în care să experimenteze. 

„Fiecare alege în felul lui, dar competiția nu poate să ducă la fericire. Copiii vor învăța să trăiască în competiție și să fie workaholici”

Speriați de felul în care ar putea arăta viitorul și din dorința de a le oferi cât mai multe oportunități, mulți părinți le fac copiilor lor un program extrem de încărcat, cu felurite cursuri și activități sportive. Însă acest lucru este departe de a-i ajuta pe cei mici. Ba din contră, le hrănește viitoare tendințe nesănătoase.

„Știm din start: pe copii nu îi ajută acest lucru, îi ajută pe părinți. Din două puncte de vedere: pentru că părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție. Și pentru că noi am fost crescuți așa, și pentru că școala este în continuare o competiție. Asta pe de-o parte. Iar pe de altă parte, pentru că părinții sunt într-o competiție în a câștiga bani, stau foarte mult timp la serviciu, au foarte puțin timp să stea realmente să petreacă cu copilul și atunci consideră că e mai bine ca și copilul să facă același lucru. Să aibă foarte multe activități și să îi ofere, de banii pe care câștigă, activitățile respective.

Fiecare alege în felul lui, dar competiția nu poate să ducă la fericire. Copiii vor învăța să trăiască în competiție și să fie workaholici. Dacă vrem cu adevărat să fim fericiți și să creăm o educație în sensul ăsta, atunci trebuie să ieșim din capcana competiției. Pentru că nimeni nu va lua locul copilului meu niciunde, niciodată. E loc pentru oameni buni, pentru buni specialiști oriunde. Oriunde m-aș bucura, în orice domeniu să văd specialiști cu adevărat. Cu cât alergăm mai mult, cu atât devenim mai superficiali în toate domeniile. Nu există o competiție reală, oamenii aleargă foarte mult, se învârt în cerc și nu au făcut nimic. Și nici măcar pentru ei înșiși nu au sentimentul că au făcut ceva bun. Pentru că ei aleargă, obosesc și la sfârșitul vieții se întreabă: Ce am făcut eu în viața asta? Am câștigat nu știu ce proiecte. Când au trecut proiectele alea, ce a rămas după ele?”, atrage atenția Speranța Farca.

„Creștem oameni care se duc la serviciu să se chinuie și să aștepte salariul”

Faptul că multe cadre didactice sunt evaluate după rezultatele pe care le obțin copiii la concursurile școlare este toxic pentru procesul educativ. Obsesia notelor și a fețelor zâmbitoare oferite drept recompensă erodează în copii exact motivația intrinsecă de care au nevoie pentru a se specializa într-un domeniu. 

„La ce ne trebuie câștigurile astea? Unde ajungem? Ați văzut că un copil se bucură foarte tare, când se joacă, de jocul lui: nu-i mai trebuie mâncare, nu-i mai trebuie somn, nu-i mai trebuie nimic. Dacă eu mă duc la copil și îi spun: Te-ai jucat foarte frumos, uite îți dau un premiu pentru asta, se uită la mine ca la o ciudată și chiar sunt. De ce trebuie noi să facem din învățarea unui domeniu o joacă neofertantă? Dacă eu îi dau o recompensă pentru că studiază la matematică, înseamnă că matematica este ceva groaznic, trebuie să o înghită pentru recompensa respectivă. Și atunci oamenii nu se mai implică cu bucurie și așteaptă recompensa, iar șansele de a ajunge specialiști scad sau ajung specialiști în sensul masochist. Adică începe să le placă durerea de a studia. Și un alt aspect: noi creștem oameni care se duc la serviciu să se chinuie și să aștepte salariul. Care vor lucra pentru bani, pentru recompensă. Asta reușim să facem cu concursurile, cu premiile. Noi singuri considerăm că activitatea școlară este proastă, nu este bună și copilul trebuie recompensat pentru ea. Să-i dăm o bombonică, o față veselă, un FB, un 10, să aibă și el un beneficiu de pe urma faptului că s-a chinuit”, spune psihanalistul.

Acesta este motivul pentru care nu și-a dorit niciodată un premiu pentru cărțile pe care le-a scris. „Mie mi-a plăcut să-mi scriu cărțile, să vorbesc cu cei care le-au citit, să rămână după mine. Așa cum mă bucur de copiii mei mă bucur și de cărțile mele, dar nu vreau să obțin niciun premiu pentru asta”, explică.

„Societatea îi menține pe tinerii de astăzi copii până la vârste imposibile”

În opinia Speranței Farca, una dintre cele mai importante misiuni este aceea de a-i cultiva copilului independența. „Adolescența se prelungește foarte mult, pentru că noi ținem copiii în adolescență prelungind foarte mult școala - licența, masterul, doctoratul și el ajunge la 28 de ani la mama acasă. Asta este problema. Din punct de vedere al maturizării, nu ești matur decât când poți să te întreții pe tine și mai poți să îi întreții pe alții pe lângă. Acest copil e departe de așa ceva: mama îi aduce platoul cu mâncărica, îi plătește facturile. De asta trebuie să le cultivăm independența de mici, pentru că societatea nu ne ajută. Societatea îi menține pe tinerii de astăzi copii până la vârste imposibile”, argumentează ea.

Atunci când crești un copil, greșelile sunt inerente, iar părinții nu ar trebui să se teamă de greșeală. „Cred că prima cale este aceea a relaxării, să ne dăm seama că orice am face, oricât de tare o să ne străduim, o să greșim. Dacă o să fim mame bune, o să fim mame rele. Pentru că până la urmă, a fi mamă bună înseamnă să poți în existența ta să îți auzi copilul cât de rea ai fost, că el alege altceva și că pentru el contează altceva și că tu ai făcut o greșeala. De fapt, asta înseamnă că e de bine, că el și-a găsit calea și că e independent. Și că noi am făcut ce trebuia. În creșterea copilului, intervine momentul în care mama nu-și înțelege copilul. Dacă mama și-ar înțelege tot timpul copilul, el nu ar mai vorbi, nu ar mai evolua. E important ca mama să nu-și înțeleagă copilul, abia atunci ei se dezvoltă. Mamele se culpabilizează foarte tare pentru ce simt ele negativ, pentru că este foarte cultivată imaginea asta de mamă care își iubește adorator copilul și care nu se mai ocupă și cu altceva decât cu iubirea copilului ca pe o icoană. Ori nu se întâmplă așa, mama mai simte și furie, mama mai simte și că nu mai poate să stea în casă și că vrea să fugă. Dar toate simțămintele astea arată tocmai conexiunea cu copilul, tocmai fricile copilului. Mama simte că vrea să fugă exact când copilul simte că i s-ar destructura lumea dacă mama ar pleca. Sunt niște elemente în oglindă care ne arată buna măsură, iar noi considerăm greșeală ceea ce nu e greșeală de multe ori. E adevărat că facem și unele greșeli, nu-i oferim copilului ce are nevoie, ci ceea ce am fi vrut să ne ofere cineva nouă când eram mici. Și aici ar fi bine să facem distincția între copilul din noi și copilul nostru real, care are nevoie de alte lucruri și el ne spune de ce are nevoie”, crede Speranța Farca.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • CLC check icon
    In ultimii sase ani, estimez ca am citit si vizionat stiri in proportie de 15%. In spate am urmatorul istoric: doua facultati de stat, cu medii de aproximativ 9.00, un master tot la stat, cursuri de fotomodele in liceu, curs de asistent manager-organizator evenimente, modul I psiho-pedagogic, locuri de munca sezoniere de promoter, asa-zis secretara in perioada de proba, babysitter in Anglia, profesor de optional limba engleza la doua gradinite, educator la privat, vanzator la un mega magazin cu profil sportiv. Pe langa acestea, din punct de vedere geografic, mai mult am vizitat alte tari, fie scurte vacante, fie proiecte Youth in Change: Olanda, Anglia, Austria, Lituania, Letonia, Turcia, Italia, Bulgaria,
    Aceasta rupere de stiri teroriste si bolnavicioase am ales-o intr-un mod constient si asumat. De cateva zile, insa, am inceput sa citesc cateva stiri online si sa vizualizez niste emisiuni; repet.....fugitiv. Sunt mama a doi copii, am 30 de ani si ma straduiesc sa am alte prioritati. Dupa toate experientele profesionale, abia acum vad clar si am curajul sa ma axez pe un singur drum. A fost un traseu destul de complicat, prea complicat......
    Astazi am mers intr-un mare parc din sectorul 4 impreuna cu mama mea, sotul meu si cei doi copii. Pentru prima oara, m-am trezit la realitate. (Obisnuim sa mergem cel putin o data pe spatamana in acest parc.) De mai multe ori, am vazut barbati trecuti de 40 de ani care se plimba singuri si scaneaza mamicile si copiii. De asemenea, sunt unele zone sinistre si intunecate atat la propriu cati si la figurat. Gherete peste gherete......si doar 3-4 paznici. Am remarcat o adolescenta ce parea drogata stand singura pe o banca in asteptarea evidenta a cuiva. A trecut prin fata ei un om de ingrijeste parcul, cu o privire tulbure. A intrat in ecotoillet. Din celalalt ecotoillet, lipit, a iesit un tanar cu probleme respiratorii (evidente) care s-a indreptat sigur si la tinta spre adolescenta. Apoi au plecat impreuna ca la o intalnire aranjata. In final, a iesit omul din ecotoillet si s-a intors pe acelasi drum. Totul s-a petrecut lang un spatiu de joaca.
    TOATE ACESTE LUCRURI CARE SE PETREC IN TARA, mie ca om, mama, sotie, fiica, matusa, prietena, vecina IMI ADUC NELINISTE. Este important sa constientizam cu totii ca oricand se poate intoarce roata impotriva noastra si a celor dragi. IN FATA LUI DUMNEZEU suntem TOTI egali, indiferent de relele comise, si, mai presus de toate, suntem DATORI, sa ajutam pentru bine, fara a injosi pe cineva anume. TRAIM VREMURI NEBUNE si trebuie sa luptam sa credem in LUCRURI BUNE.
    Bunul Dumnezeu sa ne ierte!
    • Like 0
  • Ca To Ca To check icon
    Scoala. Am facut 21 ani de scoala si mai multi am citit. Dar nu am invatat sa fiu ca romii. Ei fac scoala in familie si in viata. Probabil ca nu isi fac timp sa citeasca. Viata e prea scurta ? Pentru ce ?! Istorie, obiceiuri, mandrie, singuratate, lasitate, delasare. Politica, justitia, medicina, armatii, restul. Se va schimba cand nu va mai fi nimeni mai batran de '90 (joc de cuvinte intentionat). +
    • Like 0
  • Claudius check icon
    Foarte bun articolul. Felicitări. Profunde observații. De reflectat. Am citit și ce s-a comentat... La ”educație” văd că ne pricepem toți.
    • Like 0
  • Scoala supravietuirii, scoala de a fi fericit. Nu cred ca se exclud. Daca as elimina supravietuirea, atunci vom crea niste analfabeti sociali, pe care daca ii scoti din bula lor vor ceda. Nu exista societate perfecta. Chiar daca ar exista asa ceva, traim pe Terra, orice sistem poate fi sgaltait de un eveniment neprevazut, de un dezechilibru mai mare sau mai mic.

    Hai sa dau un exemplu cretin: pustiul tau fericit pleaca de la scoala. Se gasesc 2 colegi mai mari, cu hormonii dati peste cap sau prost educati de parinti si il agreseaza, psihic sau chiar fizic. Se sparge bula si ce vom avea?
    • Like 1
  • Atunci cand imi va spune autoarea ca s-a gasit vaccinul impotriva trebuințelor primare și a fricii, care impreuna formeaza un cocteil ce detoneaza dorințele care inevitabil duc la competiție (pentru ca niciodata resursele nu vor fi suficiente pentru toți indivizii) ,ei bine, atunci o sa incep sa cred ca s-ar putea sa aiba dreptate.
    Teza cum ca la ora asta nu se mai pune problema supraviețuirii ( și nu numai sub aspect fizic ) , de la care pornește autoarea, este complet falsa : iar concluzia , in consecința.
    • Like 1
  • Educatia si fericirea incep de acasa. Un parinte nefericit va creste copilul nefericit; si un parinte needucat va creste copilul tot cum stie adica un copil needucat. Scoala poate da acces la unele informatii (4-6 ore pe zi, 5 zile pe sapt., 30 de sapt. pe an), dar 85% din timp vine de acasa.
    Nu am pretentii de parinte cu mare educatie dar unde nu am stiut am citit si invatat alaturi de copil, eu fiind "eleva" copilului (deseori din nestiinta), acceptand si o nota slaba, si ca a uitat ce tema are (asa s-a dus la scoala a 2a zi, nu am contactat niciun parinte, sau cum fac altii parinti de suna invatatoarea), dar nu acceptand refuzul de a nu face niciun efort. Unde nu am stiut am folosit google si biblioteca. Fara meditatii - dar mai vorbim la liceu...
    Nu am copil de nota 10, dar la sf de an au venit profesori sa ii multumeasca copilului ca e o placere sa ii predea, pt ca intreaba si cere explicatii.
    Sa vedem cum o fi la liceul pe care l-a ales.

    Altfel, pe langa educatia informala (scoala, cum ii zicem noi modern) exista educatie financiara, educatie civica, organizare timp si activitati, dezbateri si sustinere argumente, respect si empatie etc etc etc. Toate acestea vin din hobby-uri, din timpul petrecut cu prieteni in afara scolii. Fara aceastea, educatia formala (scoala) nu are prea mare valoare. O zic dupa ce lucrai cu un om ce a invatat numai in homeschool-ing: a stiut mereu sa isi evalueze task-urile, sa ne spuna unde e, ce poate face, ce nu, cand termina sa informeze si sa ofere ajutor, si dupa 1 an jumatate sa ne anunte ca de aici incolo incepe sa se "plafoneze" profesional si ca isi cauta altceva - si si-a gasit repede.
    • Like 0
  • Şcoala nu a fost, nu este şi nu va fi vreodată acel Eden pe care şi-l imaginează teoreticienii fericirii. Altfel, umanitatea s-ar fi transformat cu mult timp în urmă într-o moluscă. Imaginaţia vie şi tentaţia cunoaşterii ar fi degenerat in daruri inutile pentru hoarde de scolari perpetuu fericiţi, care, cu ochii închişi şi gura larg deschisă, primesc direct pe limbă împărtăşania cunoaşterii.

    Degringolada generală a educaţiei ("...peste tot în lume..."), aşa cum este predicată în acest articol, reprezintă o pură fantezie susţinută de prolificii autori de bestseller şi de propagatorii ardenţi ai noilor teorii "revoluţionare" în materie de educaţie. Curente similare, apărute la începutul anilor '90, s-au răspândit precum un virus şi au generat (mai ales în Europa) "proiecte de cercetare" generos finanţate. Într-o primă etapă, "cercetările" de acest tip au condus la inventarea unui vocabular stufos şi preţios, folosit cu ardoare revoluţionară în mormane de documente şi statistici. De multe ori, acestea sunt tipărite spectaculos în culori şi pe hârtie de bună calitate, apoi sunt asamblate în dosare voluminoase pentru a crea o impresie pe măsură. Din păcate, puţine s-au dovedit a fi cu adevărat utile scopului iniţial declarat. Asemenea mode şi tendinţe, vizibil deplasate temporal faţă de stadiul curent al evoluţiei societăţii umane, se manifestă şi în alte sectoare. De pildă, în domeniul medical, fără a avea expertiză ştiinţifică, oponenţii campaniilor de vaccinare utilizeaza informaţii trunchiate din reviste de specialitate pentru a induce ideea că vaccinarea este sursa reala a unor probleme de sănătate. Despre efectul deja vizibil al acestor întreprinderi, sper că nu e cazul să discutăm.

    În realitate, mai peste tot în lume, şcoala şi comunităţile academice îşi văd serios de treabă: cultivă competitia sănătoasă, conservă, răspândesc şi dezvoltă cunoaşterea pe care o dăruiesc celor cu adevărat interesaţi de ea. Prin urmare, menirea unei societăţi suficient de evoluată este să faciliteze un acces cât mai larg al membrilor săi la acest proces.

    Atât timp cât zestrea genetică umană nu va fi schimbată semnificativ, iniţierea în cunoaştere, bazată pe educaţie la toate nivelurile, nu poate reprezenta, oricât ne-am dori, o succesiune de plăceri şi de fericire zilnică. Rolul modest al profesorului veritabil este acela de a face digerabil, uneori agreabil, acest "chin" al iniţierii, cu speranţa că un număr semnificativ de indivizi vor avea revelaţia utilităţii ei. Din păcate, aşa cum orice medicament are contraindicaţii, există cazuri în care pastila educaţiei produce reacţii adverse şi nu este bine suportată. In asemenea situaţii paleativele nu ajută, dar unii continuă să le folosească.

    Numărul de "specialişti", de "experţi" şi de "traineri" in educaţie a crescut exponenţial. În timp ce calitatea educaţiei naţionale se degradează vizibil, au apărut institute de profil a căror funcţionare este bazată pe şi justificată doar de solicitarea continuă a completării unor documente confuze, de multe ori concepute ilogic şi formulate agramat, documente a căror distribuire este intermediată de instituţii oficiale a căror menire ar trebui să fie cu totul alta. În era revoluţiei informatice, mormanele de hârtie produse de asemenea entităţi fac praf imprimantele şi consumă cantităţi impresionante de toner pentru care se plătesc sume de bani la fel de impresionante. În plus, completarea acestor documente cu informaţiile solicitate a devenit sarcina principală şi chinul de fiecare zi pentru profesorii şi directorii instituţiilor de învăţământ. În final, aceştia abia mai prididesc să se ocupe de copii, de problemele şcolii şi de aspectele cu adevărat importante ale educaţiei veritabile. Cam acestea ar trebui să ne îngrijoreze, nu-i aşa?


    • Like 4
  • parca mi-ati ridicat o nemultumire de pe suflet! gandim la fel! Doamne ajuta la o buna schimbare...
    • Like 0
  • Una din problemele de baza ale sistemului de educatie din Romania este schimbarea de dragul schimbarii si schimbarile prea dese. Sunt curios in care tara din lume se schimba regulile, legile, programa asa de des cum fac politicienii in Romania in ultimii 30 de ani? Cum pot un copil si parintii lui sa faca un plan si sa se pregateasca daca atunci cand incepe clasa intai e un sistem si pana termina liceul sistemul e schimbat de N ori? Stagnarea nu e buna pentru ca lumea e in continua schimbare si societatea trebuie sa tina pasul dar nici schimbarea prea rapida si deasa nu e buna pentru ca da totul peste cap.

    Care e strategia pe termen lung in Romania? Eu cred ca nu e nici una!
    • Like 1
    • @ Dan Prisacaru
      Valentin check icon
      Sistemul nu are nevoie de schimbări, are nevoie de reformă. La noi nu se fac decât schimbări, adică se plimbă totul dintr-o parte în alta.
      • Like 4
    • @ Dan Prisacaru
      Primul pas a fost făcut de Funeriu iar al doilea pas urmează să fie făcut în viitorul apropiat , examen de admitere la liceu .
      • Like 0
  • Ioan check icon
    Și eu sunt o victimă a competiției din școală. Am fost învățat de mic că valoarea mea era în notele pe care le luam.

    Că niciodată nu eram suficient de bun. Că dacă nu luam note cât mai mari sunt o dezamăgire pentru părinți/bunici.

    Asta nu a făcut decât să mă determine să urăsc școală cu pasiune, și mi-a lăsat multe sechele adânci.

    Nimic din lume nu merită ceea ce am simțit eu.

    Părinții care își tratează copiii așa sunt niște criminali și ar trebui tratați ca atare!!!!
    • Like 4
    • @ Ioan
      Valentin check icon
      Nu o fac pentru că vor, ci pentru că le e teamă - şi pe bună dreptate - că notele mici îi pot aduce pe copii în tot felul de licee dubioase, de unde se pot întoarce acasă în ghips. N-a fost aşa dintotdeauna. Au fost şi vremuri când media generală nu conta, când puteai să iei 5 liniştit.
      • Like 3
    • @ Ioan
      nu prea va asumati vocabularul folosit
      crima e un cuvant al dracu' de dur
      ...nici macar nu va pot dori sa fiti ucis, ca sa intelegeti ce debitati

      • Like 0
    • @ Valentin
      Si astazi poti sa iei 5 la fel de bine. Nu o sa ajungi la Vianu sau Sava, dar asta nu e vreo tragedie.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Poţi ajunge în diverse locuri.
      • Like 1
    • @ Valentin
      Problema este la acele licee atunci, nu la sistemul de notare sau examinare. In plus nu toate liceele la care se intra cu medii mai mici sunt "de cocalari", in zone rau famate etc.
      • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Aici aveţi dreptate, nu toate liceele au asemenea probleme. Şi totuşi de ce îşi doresc părinţii anumite licee?
      • Like 0
    • @ Valentin
      "Şi totuşi de ce îşi doresc părinţii anumite licee?" - poate sa fie snobism, de exemplu. Sau dorinta acerba de a-si vedea copilul la o facultate in strainatate, caz in care liceele de elita pot ajuta mult.
      • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Dar de ce se întâmplă chestia asta?
      • Like 0
    • @ Valentin
      Nu pot sa aiba toti 10 la titularizare, asa cum nu toti elevii pot sa aiba 10 pe linie la toate materiile. Important e sa nu ajunga la catedra oameni care au 2-3 la titularizare. Si din pacate asta este inca o problema, in unele cazuri.
      • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      În mod normal nu ar trebui să existe titularizare, ci concurs la şcoala care oferă postul, cum există la şcolile private sau cum există în afară. Asta ar fi normal. În mod normal nu ar trebui să existe evaluare naţională ci examen de admitere la liceul respectiv.
      • Like 1
    • @ Valentin
      Teodora check icon
      Am experiența titularizării cu concurs in școală. Acum 10-15 ani liceul unde predau era așa-numita scoala-pilot, adică testam eficienta titularizării in acest fel. A fost catastrofal. Cei mai slabi profesori, cu cele mai tari pile, au venit atunci in școală noastră. Și vor rămâne până la pensie. In Romania noastră coruptă, titularizarea in forma actuală e ceea mai bună soluție.
      • Like 4
    • @ Valentin
      Functiile celor 2 tipuri de examene mi se par suficient de similare in fiecare caz incat sa nu constituie o problema majora.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Nu vi se par, dar din păcate sunt.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Iar ati inceput sa va modificati substantial comentariile?
      • Like 0
    • @ Valentin
      maripos check icon
      Daca ar fi concurs la scoala care ofera postul, multi profesori ar fi rude si cunostinte ale primarilor din localitate. Asa e bine? Oricum, multe posturi din scoli sunt ocupate prin "concurs", castigat de "cine trebuie" (cu dedicatie).
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Poti terminal ce liceu poftesti. Cand vrei sa te angajezi esti intrebat. ( ce stii sa faci???).
      • Like 0
    • @ Ioan
      Acum in scoala se pun numai note de 10, deci s-a terminat cu competitia! Uitati-va la examenele care se mai dau, e vorba de evaluare si de bac. Uitati-va cu ce medie generala vin si ce note iau. Sa nu ne inselam insa cu vorbe dulci scoala, precum viata, "nu a fost, nu este şi nu va fi vreodată acel Eden pe care şi-l imaginează teoreticienii fericirii. Altfel, umanitatea s-ar fi transformat cu mult timp în urmă într-o moluscă." (n.b. citat din Cristea Petrica). Sa ne uitam cum modelele permisive cum ar fi cel finlandez (n.b. care se adresa oricum unui popor cu un grad de cultura si civilizatie muult superior noua) dau inapoi in fata celor competitive cum sunt cele din Asia. Analizati rezultatele de la olimpiadele internationale si veti intelege cine va stapani lumea stiintifica! Pe de alta parte, daca analizam cine ne conduce tara va inteleg! Trebuie multa iubire si intelegere pentru a reusi ca aceste fiinte sa fie recompensate cu o diploma!
      • Like 2


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult