Oprichniki, pictură de Nikolai Nevrev
La ce vă gândiți când auziți de „poliție politică”? La Securitatea din România, la Gestapo-ul nazist, la KGB-ul sovietic? Ultimul este activ și în prezent, întruchipat de Vladimir Putin (fost agent KGB) și de noul serviciu de informații rusesc, FSB.
Totalitarismul pe care-l vedem acționând tot mai brutal la Moscova, arestările, asasinatele sub forma unor morți misterioase și otrăvirile în interiorul, dar și în afara Rusiei în ultimii 30 de ani ne arată că FSB este doar un acronim nou, o rebranduire a KGB-ului.
Poate poporul rus să existe liber, fără o poliție politică, fără tiranie și represiune? Răspunsul optimist, pe care l-ar da poate și numeroși cetățeni ruși, ar fi „da”, însă istoria rusească parcă se încăpățânează în a distruge speranțele oamenilor. Nu știu alt stat care să se poată „mândri” cu faptul că a avut poliție politică în secolul al XVI-lea, deci cu aproape 400 de ani înainte să existe marii arhitecți ai totalitarismului, precum Lenin, Stalin sau Hitler. Ivan al IV-lea, cunoscut după porecla „cel Groaznic” și-a înființat propria gardă personală, parte din ea cu rol de poliție secretă, ce avea să masacreze zeci de mii de ruși în decursul existenței sale. Denumiți „oprichniki” (după regiunea țării controlată exclusiv de țar, „oprichnina”), membrii acestui ordin erau călăreți îmbrăcați în negru, despre care se spune că purtau capete de câine la gâtul cailor, aveau reguli stricte, propriul jurământ și se aflau mai presus de legea statului rus. Brutalitatea acestui ordin a atins cote atât de mari, încât după ce a fost dizolvat – tot de Ivan cel Groaznic –, a fost interzisă pronunțarea numelui lui în Rusia.
Evident că am condensat zeci de pagini de istorie într-un singur paragraf, însă am încercat să evidențiez un trecut de care poporul rus pare că nu poate scăpa nici astăzi, în al treilea deceniu al secolului XXI. În afară de eforturile câtorva lideri (Petru cel Mare și Mihail Gorbaciov de exemplu) de a integra statul rus în lumea occidentală, civilizată din Europa, istoria Rusiei înseamnă conducători autoritari, chiar tiranici, înseamnă controlul complet deținut de stat, înseamnă opresarea poporului rus, înseamnă poliție politică cu sute de ani înainte ca acest termen să fi fost măcar inventat. Până și filosoful Jean-Jacques Rousseau a zis în „Contractul social” că inițiativele de democratizare ale Rusiei de atunci au fost făcute prea devreme, înaintea „desăvârșirii” spiritului rusesc; nu îmi este clar ce înțelege Rousseau prin „spirit rusesc”, dar oare astăzi acesta este, în sfârșit, desăvârșit?
Circa 10.000 de persoane au fost arestate pentru că au protestat în Rusia împotriva invaziei Ucrainei, cuvântul „război” nu poate fi folosit pentru a descrie această „operațiune specială”, iar presa independentă și platformele de social media sunt de asemenea interzise. Înseamnă evenimentele din prezent sfârșitul tiraniei exercitate de la Kremlin de secole, sau o manifestare firească (scuzați-mi adjectivul cinic) a ceea ce poate însemna dictatura unui singur om în Rusia? Nimeni nu se poate hazarda într-o predicție, astfel încât doar timpul ne va arăta cine va câștiga în final: sărăcia, inflația, furia acumulată și potențiala distrugere a statului rus, sau această verigă neagră a ADN-ului rușilor, care se complace în tiranie și este incapabilă de a îmbrățișa libertatea.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
e clar ca te-ai format la Stefan Gheorghiu