Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Puține lucruri mi se par mai dezagreabile decât gândirea pozitivă. Despre optimismul tragic ca modalitate de contrabalansare a pozitivității toxice

Think positive

Foto: Profimedia Images

Puține lucruri găsesc mai dezagreabile decât gândirea pozitivă și ce vine la pachet cu ea. Inițial cred că m-a deranjat pentru că părea ca o forțare a individualității personale de a se încadra în anumite norme și apoi pentru că am descoperit cât de multa substanță exista dincolo de gândirea pozitivă.

De curând, pe 13 septembrie, a fost sărbătorită neoficial ziua mondială a gândirii pozitive, ocazie cu am scris un articol despre optimismul tragic ca modalitate de contrabalansare a pozitivității toxice.

Dificultatea de a sta în prezența unor emoții neplăcute, a unor gânduri sau amintiri dificile sau de a face față unor situații dificile de viață poate să creeze un mecanism de apărare în care să mă forțez să văd partea pozitiva în orice situație, binele din orice rău și să cred că de fapt suferința nu există și că întotdeauna tot răul e spre bine. Dar asta nu este decât o formă de negare a realității și implicit a suferinței inerente în viață. 

Termenul de „optimism tragic" îi aparține lui Viktor Frankl și are mai degrabă legătură cu nevoia de a da un sens experiențelor și de a crea un sens și în mijlocul suferinței, dar nu de a o înfrumuseța și cosmetiza doar de dragul de a o face mai suportabilă.

Capacitatea de a face fața situațiilor dificile și de a crește ca urmare a acestora vine din a le accepta așa cum sunt și de a învață să facem față la ceea ce ele ne aduc.

O altă idee de luat în seamă este distincția dintre recunoștința ca emoție și recunoștința ca proces. „Miezul spiritual al recunoștinței este esențial dacă este să vedem recunoștința că fiind mai mult decât o unealtă narcisică de dezvoltare personală. O greșeală comună este să vedem recunoștința ca fiind folositoare în mod egoist, ceva care să mă ajute să îmi apreciez viața mea și binecuvântările mele, în ciuda suferinței celorlalți". Asta a fost pentru mine o idee la care a meritat să poposesc și să reflectez.

Recunoștința, ca proces, își are rostul ca unealtă de dezvoltare personală atât timp cât ne este folositoare să răspundem afirmativ la afirmații de genul: Sunt recunoscător că am ceva pentru care să trăiesc chiar dacă viață a fost foarte grea pentru mine; Sunt recunoscător pentru viața mea chiar și atunci când sufăr; Sunt recunoscător pentru oamenii din viața mea chiar daca mi-au provocat suferință; Spun mulțumesc la finalul fiecărei zile, chiar dacă nimic nu a mers așa cum mi-aș fi dorit.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Și uite-așa ne mutăm din postmodernism în plin metamodernism...
    • Like 0
  • Si totusi, si acest optimis exagerat ajuta. Prin mintea omului trec mii de ganduri zilnic, daca ne fortam si incurajam sa fie cat mai multe ganduri pozitive, in timp mintea se moduleaza si ramane tot mai mult loc pt cele pozitive si ne lasam mai rar coplesiti de cele negative.
    Fac voluntariat la spital unde sunt copii adusi in ultimul stadiu. Am cunoscut o mamica ucrainianca cu puiul bolnav rau ce medicii din Cernauti, Iasi si Cluj au spus ca nu mai au ce face, sotul tanar ce nu poate parasi Ucraina din motive de razboi, si celalalt copil ramas in Ucraina la bunici, ea ramasa fara munca si fara sanse sa aiba de munca prea curand cu razboiul, cu bani imprumutati de la rude si prieteni sa ajunga la spital in strainatate cu copilasul. Tot ce isi repeta e ca va fi mai bine, ca se vor rezolva, ca va veni o minune. Realmente e tot ce mai putea - sa spere ca va fi tot mai bine. Cine poate sa o convinga ca e momentul sa fie recunoscatoare pt.... pt ce?
    • Like 0


Îți recomandăm

plaja Bulgaria

Există un moment în fiecare an în care litoralul românesc ar trebui să dea semnalul de start: Paștele. Nu este doar o sărbătoare, ci și un test. Un test despre cât de pregătiți suntem, ca sistem, să transformăm intenția de consum a românilor într-o experiență coerentă. Anul acesta, însă, testul a fost picat într-un mod atât de vizibil, încât nici măcar nu mai poate fi ascuns în spatele unor explicații de sezon sau al unor justificări administrative. Foto: litoral în Bulgaria/ Foto Profimedia

Citește mai mult

fani Peter Magyar

Ungurilor le-au trebuit 16 ani pentru a răsturna un regim dictatorial, aservit Kremlinului. Oare la noi câți ani ar trece pentru a da jos extremiștii/suveraniștii/fasciștii dacă, ferească Dumnezeu, ar conduce România? Fiindcă ăsta este principalul pericol, odată ajunși la putere, este extrem de greu să-i mai poți răsturna democratic, deoarece schimbă legile în favoarea lor, manipulează și acaparează toate instituțiile, media și tot ce se mai poate, pentru a avea controlul total. foto Profimedia

Citește mai mult

CTP--

„Olé-olé, olé, olé, Viktor Orban nu mai e!” – mă pregătesc să strig, ca în `89. Orban e un Ceaușescu. A împânzit mediul politic și de afaceri cu cimotiile și acoliții lui, creând o rețea de corupție la nivel de stat comparabilă cu a Ceaușeștilor. Încearcă să acopere situația economică a Ungariei, mai proastă decât a României, cu „dușmanul iestern”, UE-Ucraina. Până și un stadion a construit în comuna sa natală, aidoma lui Ceaușescu în Scornicești. Un singur lucru nu a făcut: nu a sugrumat alegerile libere; în compensație, nu va fi împușcat.

Citește mai mult

CT Popescu

Vă simțiți bine, da? Friptura de miel, stufatul, drobul v-au mers la casa sufletului. Deși, aici, înainte de desfătarea gurii pline, e vorba de păstrarea unui statut social și ontologic: și pentru un creștin sărac, a nu avea de Paști o masă bogată, cu bucate „tradiționale”, înseamnă nu numai sărăcie, dar și că încetează să mai fie om, devine un paria. Aceeași idee ca în cazul celor două „fete” care discută despre o a treia: „Auzi, dragă, aia a ajuns să bea apă de la ghivetă!...”.

Citește mai mult

Madeira / sursa foto: arhiva personala

După ce timp de 5 ani am venit în Madeira de 4-5 ori pe an, dar practic tot turiști, doar că nu trebuia să plătim cazarea, abia la începutul lui martie 2026 ne-am luat bilet doar dus și, când am coborât din avion pe aeroportul Cristiano Ronaldo, mi-am simțit împlinit visul de a deveni emigrant. În sfârșit am emigrat - și nu oriunde, ci în insula care, pe bună dreptate, este numită și Paradisul Atlantic și în care foarte multe străzi și locuri au în denumirea lor și cuvântul Paraiso.

Citește mai mult