foto: Getty Images
Când preiei o grădină neglijată ani la rând, prima tentație e să tai rapid buruienile vizibile. Dar grădinarii pricepuți știu că această abordare e doar temporară. Pe termen lung, trebuie să iei măsuri mai profunde pentru a crea condițiile ca plantele benefice să poată pune în inferioritate buruienile. Similar, reforma administrației, pentru a da rezultate reale, cere o înțelegere profundă a ecosistemului instituțional.
Paradoxal, tocmai urgența situației actuale (cu mai multe crize suprapuse) ne oferă oportunitatea unică de a depăși logica intervențiilor superficiale. Când sistemul ajunge într-un punct critic, devine mai ușor să argumentezi necesitatea unor schimbări fundamentale. Este momentul ideal să folosim această perioadă dificilă pentru a implementa schimbări necesare, care să meargă dincolo de simple ajustări cosmetice și să redefinească fundamentele relației dintre stat și cetățean.
Nu este vorba doar despre reducerea deficitului, ci despre a regândi profund relația dintre stat și cetățeni.
Despre disfuncționalitățile administrației publice românești și posibile soluții am mai scris. În cele ce urmează am dezvoltat posibile soluții care îndeplinesc simultan 4 condiții auto-impuse: (1) sunt corelate cu cauze rădăcină și nu tratează doar efecte superficiale (2) pot fi puse în practică cu prevederile legislative existente, fiind necesare doar modificări minore; (3) nu necesită buget suplimentar; (4) au potențial de a produce rezultate pe termen scurt („quick-wins”) și de a antrena alte rezultate care se amplifică în timp.
Reconstrucția competenței administrative
În locul abordării de reducere a personalului de jos (tentație facilă când ești în poziție de putere), este timpul pentru o strategie de reconstrucție bazată pe competență.
Primul pas trebuie să fie evaluarea competenței manageriale la toate nivelurile.
Vestea bună este că Agenția Națională a Funcționarilor Publici a creat prin PNRR atât cadrul legal (unde ar fi de scos doar unele excepții), cât și instrumentele necesare pentru organizarea unui proces național de evaluare a competențelor (sunt perfect funcționale inclusiv centre regionale de testare). Mai mult, întregul sistem a fost deja testat în cadrul unui proiect pilot care s-a derulat în 2024.
Ca să funcționeze, această evaluare trebuie să fie independentă de influența politică și bazată pe standarde de testare a competențelor manageriale.
Putem începe cu un test național de tip „zero content” (fără bibliografii infinite, testăm ceea ce știe cineva după ce a uitat tot ) care să evalueze aspecte precum:
1. Gândirea analitică și capacitatea de rezolvare a problemelor complexe
2. Abilitățile de planificare strategică și gestionare a resurselor
3. Capacitatea de a înțelege și interpreta date complexe
4. Competențele de leadership și management al echipelor
Este crucial pentru restabilirea încrederii ca acest proces să înceapă de la vârf.
Toți cei care iau decizii din perspectiva prerogativelor de putere publică (demnitarii, consilierii de stat, înalții funcționari publici, toți cei cu funcții de conducere) trebuie să fie primii evaluați ca să dea exemplu.
Ar fi o cale de restabilire a principiului competenței ca fundament al sistemului administrativ. Doar așa, atunci când se vor organiza testări similare pentru personalul de execuție nu vor mai fi percepute ca o nedreptate.
Management real al performanței
Legislația actuală prevede pentru funcționarii publici (atât cei de conducere, cât și cei de execuție) un cadru elaborat de evaluare a performanței, cu obiective SMART și evaluări bianuale. Însă acest sistem este subminat sistematic de imunitatea la evaluare a nivelului superior de decizie, iar rezultatele nu au cum să fie vizibile.
Pentru a înțelege dinamica actuală, gândiți-vă la o grădină în care buruienile mari cresc nestingherite, consumând resursele și sufocând culturile productive. Similar, în sistemul actual, cei mai vulnerabili devin tocmai profesioniștii autentici - cei care au ajuns în sistem prin merit și încearcă să-și facă treaba conform standardelor. Între timp, cei "protejați politic" beneficiază de o imunitate aproape totală la consecințele propriei incompetențe. Singurele excepții se întâmplă când izbucnește câte un scandal public, dar și atunci se caută mai întâi țapi ispășitori în rândul celor „fără spate”! Ce este vital să înțelegem este că manageri incompetenți iau zilnic decizii greșite care afectează direct cetățenii.
Soluția este relativ simplă, deși provocatoare în implementare: instituirea unui sistem de evaluare obiectivă care să înceapă de la vârf, cu demnitarii și înalții funcționari publici și personalul din funcții de conducere. Când leadership-ul va opera într-un cadru de responsabilitate măsurabilă, cu evaluări semestriale și consecințe reale pentru performanță, transmiterea în jos va deveni nu doar posibilă, ci și naturală.
Este poate momentul să trecem de la "monitorizarea politică" la monitorizarea performanței reale a funcțiilor de conducere.
În absența acestei schimbări fundamentale, orice sistem de evaluare, oricât de sofisticat, va rămâne un exercițiu birocratic fără impact real.
Acest sistem de management bazat pe rezultate măsurabile („outcomes”) ar trebui să fie:
- Corelat - astfel încât obiectivele individuale să contribuie la îndeplinirea misiunii instituționale. În mod ideal, fiecare angajat ar trebui să poată vedea clar cum contribuie munca sa la obiectivele mai largi ale instituției.
- Transparent - cu obiective și indicatori de performanță publici. Fiecare instituție ar trebui să aibă un "tablou de bord" public, actualizat în timp real, arătând progresul față de obiectivele asumate.
- Consecvent - cu evaluări regulate și consecințe reale pentru performanță. Nu mai putem continua cu situația actuală în care evaluările sunt o formalitate, iar performanța slabă nu are consecințe decât pentru... „căței”.
Transformarea digitală autentică
Suntem la un moment de convergență tehnologică fără precedent în administrația publică românească: cloud guvernamental funcțional, identitate digitală implementată, sistem de plăți online operațional, platforma națională de interoperabilitate are asigurată finanțare.
Elementul lipsă, dar crucial, și relativ ușor de pus în practică, este un sistem integrat de mesagerie digitală oficială (notificări + email) care să conecteze toate instituțiile statului între ele și pe acestea cu cetățenii.
Principiul Pareto ne învață că 80% dintre rezultate sunt obținute cu doar 20% efort. Această abordare ne oferă șansa unei transformări asimetrice. Concentrându-ne pe serviciile cu impact maxim, putem obține rezultate disproporționate cu resurse limitate.
Este o oportunitate istorică în care putem folosi tehnologia pentru a face acel „salt de încredere” atât de necesar în relația stat - cetățean.
Nu trebuie să mutăm birocrația în cloud, ci să construim o nouă paradigmă bazată pe încredere între stat și cetățean.
Proiectul de migrare a aplicațiilor statului în cloud este și el avansat și are deja asigurată finanțare. Aici ar trebui să evităm o capcană foarte importantă și anume aceea ca instituțiile să coopereze puțin sau chiar să se opună unei transformări digitale autentice.
Pentru a evita această capcană, avem nevoie de o abordare radical diferită: în loc să ne întrebăm „Cum digitalizăm procesul X ?”, trebuie să ne întrebăm mai întâi : „De ce există procesul X ? Avem nevoie cu adevărat de el ? Cum ar trebui să arate de fapt acest proces ? Cum trebuie transformat acest proces pentru a servi mai bine cetățeanul într-o lume digitală, interconectată, bazată pe încredere ?”.
Trebuie combătută ferm de la cel mai înalt nivel tendința bolnăvicioasă a oricărei instituții de a-și construi propriul cloud, investind redundant și perpetuând mentalitățile învechite care au paralizat până acum atât reforma în sens general, cât și procesul de transformare digitală. Am putea spune că, din cauza abundenței de resurse, dublată de lipsă de viziune, există riscul real ca fiecare instituție să își împrejmuiască propriul teren cu garduri și șanțuri, în loc să contribuie la o grădină comună cu culturi variate.
Nu vom avea mereu această șansă, în care banii chiar nu sunt o problemă, finanțările europene pentru „transformare digitală” fiind încă foarte generoase. Dacă o ratăm, vom suporta efectele mulți ani de acum încolo, așa cum am suportat efectele lipsei de investiții în autostrăzi.
Resetarea culturii organizaționale
Am lăsat la final tocmai aspectul care este cel mai dificil, dar atât de important pentru reușita de ansamblu. Mă tem că fără a lua în calcul acest din urmă aspect, tot eșafodajul anterior ar fi fragil și sortit eșecului, deoarece, să nu uităm, „Culture eats strategy for breakfast” (Peter Drucker).
Bunicii noștri știau că o grădină sănătoasă începe cu pământul bun. Ei înțelegeau că solul sărac produce plante slabe, indiferent cât de mult le-ai îngriji la suprafață. După ce pregătim terenul, sădim semințele și creăm condițiile propice pentru ca noile mentalități să înflorească, trebuie să fim vigilenți. Un singur îngheț târziu poate distruge munca de luni întregi, obligându-ne să o luăm de la capăt. La fel și în reforma administrativă - o cultură organizațională se construiește lent, cu răbdare, dar poate fi distrusă într-o singură noapte de decizie pripită. De aceea, protejarea și consolidarea schimbărilor pozitive este la fel de importantă ca implementarea lor.
Nu este ușor, dar într-o lume în care provocările sunt complexe, este extrem de important să ne concentrăm pe crearea unei culturi a colaborării între instituții. Exemplul transformării digitale ilustrează perfect această provocare culturală: în cazurile în care nu este o paragină totală, fiecare instituție are tentația primară de a-și îngriji propriul teritoriu digital într-o logică de concurență, cultivând doar pentru sine, în loc să contribuie, cu o mentalitate a colaborării, la o grădină care să hrănească întreaga comunitate.
De ce este dificil? Cultura organizațională nu poate fi impusă prin ordonanță de urgență sau prin procedură. Ea trebuie cultivată organic, natural, consecvent. Nu există o singură cale, dar cu siguranță nicio rețetă nu funcționează dacă leadership-ul nu exemplifică profund și sincer valorile și comportamente dorite.
Nu este suficient spre exemplu să decretăm că vrem o cultură mai colaborativă bazată pe încredere și inovare pentru ca acest lucru să devină realitate peste noapte - trebuie să creăm mecanisme care să facă colaborarea mai avantajoasă decât izolarea, orientarea spre cetățean mai benefică pentru carieră decât conformismul birocratic, inovația mai sigură decât stagnarea.
Acest proces are o componentă naturală de evoluție ce nu poate fi grăbită, așa cum nu poți grăbi, dincolo de o anumită limită, o plantă să crească. Nu putem face totul deodată, dar este vital să avem tot timpul în minte „idealul” spre care tindem.
Moment de cotitură
În psihologie există un concept numit "learned helplessness" - neputința învățată (Seligman & Maier, 1967). Când un individ experimentează repetat situații în care acțiunile sale nu au nicio legătură cu rezultatele obținute, dezvoltă treptat o formă de pasivitate adaptativă. Este exact ce s-a întâmplat în administrația publică românească, dar nu trebuie să vedem asta ca pe o fatalitate. Chiar dacă peisajul general este arid, există oaze de speranță pe care trebuie să le identificăm și să le creștem cu calm și luciditate.
În contextul actual, când economia se află la granița recesiunii, iar încrederea populației în instituțiile statului a ajuns la un minim istoric, abordarea superficială de „cosmetizare” pare inacceptabilă, iar momentul de criză poate fi transformat într-o oportunitate.
O reformă autentică credibilă trebuie să înceapă de la vârf, prin asigurarea competenței decizionale, și să se propage organic în întregul sistem. Doar așa putem transforma actuala situație într-o oportunitate reală de modernizare a statului român.
Mai apoi, trebuie să folosim oportunitatea imensă pe care o avem pentru a transforma în mod veritabil și profund modul în care statul tratează cetățenii. Această transformare ar trebui să aibă la bază ÎNCREDEREA statului în cetățean. Numai în acest fel putem spera să începem un cerc virtuos și să ajungem în final ca cetățeanul să aibă încredere în stat.
Costul inacțiunii sau al unei reforme superficiale este mult mai mare decât costul unei transformări profunde.
Avem instrumentele. Avem expertiza. Avem chiar și resursele financiare. Ce ne lipsește este curajul de a risca propriile poziții. Reforma reală a statului începe cu decidenți politici curajoși care își pun pielea în joc și acceptă că vor fi afectați în aceeași măsură sau poate chiar mai mult decât cei pe care îi conduc. Fiind mai dureros, e mult mai greu să se întâmple de bună voie, prin urmare estimăm că este nevoie de un ghiont care să ne îndrepte în direcția bună.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
În plus, nu am înțeles cum se reflectă titlul în corpul articolului, în ceea ce privește fiecare individ în parte.