Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

„Moșule, te miști greu, te dau afară”. Am lucrat și la stat, și la privat, și la multinaționale, și la patroni români. De departe, cel mai prost loc de muncă a fost la patronul român

angajat - Monty Rakusen / ImageSource / Profimedia

Foto: Monty Rakusen / ImageSource / Profimedia

De-a lungul carierei mele profesionale am lucrat atât la stat, cât și în domeniul privat, atât la multinaționale străine, cât și la patroni români. De departe cel mai prost loc de muncă din toate punctele de vedere a fost la patronul român.

În primul rând, începând încă de la angajare, una ne-am înțeles la interviu și alta a fost realitatea în fapt. Contractul de muncă nu era făcut pe salariul pe care ne-am înțeles, mi-a explicat că trebuie să treacă o perioadă de probă de trei luni în care să-mi demonstrez competențele. Programul de lucru de opt ore n-a fost niciodată respectat, mi-a dat un laptop și mi-a cerut să lucrez și după orele de program de-acasă, inclusiv sâmbăta și duminica. În momentul în care plecam în concediu, trebuia să ne luăm laptopul cu noi și să ne facem treaba, ca și cum am fi la birou. În momentul în care trebuiau făcute și alte munci suplimentare, de descărcat camioane cu marfă, de împachetat etc, eram solicitați și noi, cu toate că nu ăsta era postul pe care ne angajasem. Nu era voluntariat, era obligatoriu. După trei luni, am reușit cu greu să-l prind pe patron și să-i explic că a trecut perioada de probă și e vremea să ajung la salariul discutat.

În momentul respectiv mi-a spus pe un ton agresiv că firma nu produce profit, că el vine cu bani de-acasă, că o duce greu și n-are de unde. Cu toate că el locuia cu soția și cei trei copii în Germania, avea ultimul tip de Audi și nu avea altă sursă de venit decât afacerea asta. Ca să fie treaba treabă, ne-a convocat la vreo trei zile mai târziu la o ședință și ne-a comunicat tuturor că va fi o reducere salarială de 30% pentru toată lumea din cauza pandemiei. Deci nu mi-a dat, ci mi-a luat. L-am întrebat de ce nu accesează ajutorul de stat dat pentru firmele afectate și mi-a spus că nu poate, pentru că firma lui a fost pe pierdere. O firmă care funcționează pe pierdere de ani de zile, incredibil. 

Am lucrat în același birou cu un fost coleg de facultate, șef de promoție, care era angajat sub calificarea lui, de care firma se folosea din plin. La un moment dat, patronul l-a solicitat să ajute la descărcarea unui camion de marfă. Omul s-a dus, cu toate că nu era treaba lui. Au început reproșurile: „Moșule, te miști greu, te dau afară, n-am nevoie de tine”. 

Și apoi mai erau celebrele grătare. Ne convoca după orele de program, atunci când trebuia să mergem acasă, la niște agape ridicole, unde ne ținea discursuri mobilizatoare: „Suntem o familie, ne ajutăm unii pe alții, ajutați-mă acum să trec peste perioada asta grea și am să vă ajut și eu pe voi, o să vedeți că o să fie bine, eu cred în afacerea asta, hai să ne încordăm, să dăm totul, nu se poate să nu reușim”. Toți știam că sunt vorbe goale, apă de ploaie, nimeni nu credea în ce spunea individul, dar participam, pentru că era obligatoriu. Ceea ce era însă și mai dezgustător era că marele patron își aducea bere și cârnați din Germania, exclusiv pentru el, în timp ce pentru noi erau bere și mici autohtoni. Uneori ne mai și plăteam consumația, făcând chetă, cu toate că nimeni nu dorea să fie acolo. 

Au început să plece din ce în ce mai mulți colegi, sarcinile lor de serviciu au fost redistribuite fără nicio creștere salarială. În cele din urmă am plecat și eu după această scurtă experiență traumatizantă de lucru la o firmă românească. Îmi aduc aminte perfect ultima întâlnire. Mă chemase patronul să-mi comunice ceva, eu credeam că vrea să-și ceară scuze pentru comportamentul lui și să-mi solicite o colaborare part-time, pentru că rămăsese fără angajați. Scopul întâlnirii a fost însă cu totul și cu totul altul - a dorit ca eu să-i mulțumesc lui pentru că mi-a dat un loc de muncă. În momentul respectiv am fost foarte surprins, m-am ridicat de la masă și am plecat, lăsându-l singur. Chestia asta l-a înfuriat la culme, a venit după mine la mașină și pur și simplu s-a pus în fața mea, urlând isteric. N-a lipsit mult să ne luăm la bătaie în curtea întreprinderii.

Unii patroni români suferă grav de fantasma lor că sunt boieri stăpâni de slugi și argați asupra cărora au drepturi depline. Trăiesc în evul mediu. Lor li se pare că sunt niște binefăcători, niște Mesia pe pământ, că dau de mâncare, că dau o bucată de pâine unor oameni pe care-i văd ca pe niște cerșetori. Când în fond și la urma urmei situația e exact invers, salariații pe care îi au le asigură lor un profit nemeritat, fiind plătiți prost și trăind sub o teroare anormală. 

Îmi aduc aminte că luase un contract de prestări servicii de la un client pentru care îi făcuse o ofertă, în care o lucrare era gratuită. Lucrarea aia trebuia făcută și o făceam eu. Nu pierdea niciodată ocazia să-mi reamintească că el nu câștigă nimic, de parcă era treaba mea cum își negocia el contractele. O atmosferă mai toxică ca la acea societate n-am mai întâlnit nicăieri - nu se respecta nicio regulă, niciun principiu de bun-simț, o lipsă totală de educație și de umanitate. Până la urmă, au plecat toți colegii din birou, noi însă am avut șansa să găsim și alte oportunități pe piața muncii. Există însă zone în țară unde oamenii nu au unde pleca. Se plătesc salarii la negru, nu se dau concediile, angajații sunt dați afară de pe o zi pe alta: „De mâine să nu te mai prind pe-aici”. Și multe alte grosolănii inacceptabile.

Știu că sunt probleme și în multinaționale, știu că sunt probleme și la stat, însă de departe cel mai abuziv management e la firmele private românești. În anumite cercuri patronii ăștia psihopați sunt văzuți ca niște buni administratori, cu inițiativă, dinamici, oameni de succes. Dacă lucrurile s-ar pune la punct și la noi, patronii ăștia n-ar rezista nici o lună, până când ar trebui să plătească primele salarii. Au afacerile construite prost, se bazează pe neplata salariilor corespunzătoare, pe fentarea impozitelor, pe abuz. Viitorul nu e al lor, oricât de mult cred ei asta.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Gabriel check icon
    Fondul problemei îl reprezintă codul muncii. Care este sancțiunea pentru neplata drepturilor salariale? sau a orelor suplimentare? sau a orelor de noapte ? Sume absolut modice.... ITM? Care ITM?
    • Like 1
  • Crayven check icon
    "Viitorul nu e al lor"
    Hahaha ba cam e moșule. E plina tara de din ăștia.
    Vai ce sărac sunt si se da jos din Porsche.
    • Like 0
  • Ținând cont de experienta dumneavoastră, la primele deraierii create de patron trebuia sa părăsiți locul de munca, la fel și ceilalți colegi. Nu se justifica în nici un fel faptul ca a-ți acceptat aceste condiții de munca.
    • Like 1
  • Aici da, sunt de acord cu dumneavoastra. Insa acesti patroni sunt de scurta durata, daca si angajatul / angajatii ar fi constienti de drepturile lor, atunci alta ar fi situatia. Orice abuz se poate reclama, la ITM de ex, pt a se solicita inspectii, orice incalcare a contractului sau angajamentelor patronului pot fi reclamate. Pleci imediat daca nu e cum s-a convenit. Oamenii trebuie sa fie constienti de valoarea lor. Un astfel de patron ar incarca camioane el insusi in scurt timp.
    • Like 1
  • Crisw check icon
    Stiu cazuri si de patroni romanibok
    • Like 0
  • Ovidiu check icon
    Da, subscriu la toate cele povestite de dl Morar. Nu sunt angajat în sectorul privat, nu am o proprie experiență, acolo, dar din relatările unor cunoștințe sau din semnale ale presei, de-a lungul timpului, am înțeles că, în bună parte din cazuri, lucrurile stau exact ca cele evocate mai sus. Aroganța, infatuarea, suficiența, prostia, zgârcenia, abuzarea, înșelăciunea sunt o parte din defectele speciei umane. Dacă toate, sau doar unele dintre ele se adună la un patron, atunci, vai de angajații lui. Nu că lucrurile ar sta mai bine în sectorul de stat. Nici acolo managerii nu sunt, neapărat, cu mult mai breji. Oameni cu un deficit de educație, instruire, cultură, inteligență, pot fi predispuși, odată ajunși în poziție de șefi, să devină abuzivi.
    • Like 0
  • Moșule, ai scapat ieftin. Ai avut un patron de treaba. Eu am fost la Batalionul Disciplinar. Citeste-mi povestea, daca ai timp.
    http://noptisizile.blogspot.com/2022/12/institutul.html
    • Like 0
  • profun check icon
    Întreg articolul este scris în așa fel încât să înțelegi printre rânduri (încă din titlu) că aceasta este situația în general, patronul român este cel mai rău.
    Ultimul paragraf, spune aceste lucruri explicit: „cel mai abuziv management e la firmele private românești ... patronii ăștia psihopați ... patronii ăștia n-ar rezista nici o lună ... au afacerile construite prost”, culminând cu concluzia ridicolă: „viitorul nu este al lor...”.

    Nu neg faptul că există patroni români cu grave carențe și cu atât mai mult experiența personală a unui individ. Însă generalizarea, pornind de la o singură experiență, este nu doar greșită ci, mai ales, irelevantă.
    • Like 4
    • @ profun
      Veronica check icon
      Nu, irelevante sunt exceptiile (adica patronii romani decenti).
      • Like 2
    • @ profun
      Păi n-ai înțeles? Ăsta a fost mesajul. Patronul român e câh, urmarea firească fiind că patronul străin e bun, nu? Cam ăsta e mesajul neomarxiștilor progresiști care scriu pe aici, slugi perfecte la patronii străini.
      • Like 0
  • E o experiență oribilă, nu neg. Patronul respectiv pare un om îngrozitor, dar nu mi se par corecte generalizările de genul - toți patronii români sunt niște scârnăvii și angajații sunt toți niște îngerași exploatați și super competenți. Adevărul e undeva la mijloc. Sunt și patroni de treabă și angajați la fel ca patronul din articol. Pot să vă spun din perspectiva antreprenorului că pt SRL-urile din România statul este patronul abuziv care promite mult, cere și mai mult, dă puțin și din cauza căruia nu dormi noaptea.
    • Like 3
    • @ pavelandronic@yahoo.com
      Veronica check icon
      Statul cere 1% impozit pe venit si 5% pe dividende. Nu e deloc mult. Contributiile salariale le plateste de fapt angajatul, din venitul lui brut, nu patronul, chiar daca e impozitare la sursa.
      • Like 2
    • @ Veronica
      Fals #1: În 2023 impozitul pe dividende a fost 8%, iar în 2024 este 10%. Impozitul pe venit s-a făcut 3% pentru firmele cu cifră de afaceri peste 60.000 € (atenție - cifră de afaceri înseamnă sume facturate, nu profit). Firmele un pic mai mari au fost obligate să treacă la impozit pe profit.

      Fals #2: Termenii "brut" și "net" la noi există doar pentru a învrăjbi angajații și angajatorii. Ce contează este bugetul pe care-l alocă compania pentru un angajat - banii cheltuiți. Parțial se duc la stat, parțial la angajat, dar angajatul nu vede brutul niciodată, așa că nu se poate spune că-i aparține. Diferența dintre brut și net este birul pe care ți-l cere statul ca să poți da de mâncare unui angajat.

      Mulți angajați nu-și dau seama că sunt în aceeași barcă cu antreprenorul, barcă pe care-o clatină permanent statul și armata lui de paraziți (pardon, funcționari publici). Dacă vreți să găsiți pe cineva pe care să dați vina uitați-vă în direcția aceea.
      • Like 1
  • Ba viitorul e al lor pt ca politicienii gândesc la fel.
    Nu întru în detalii.
    • Like 1


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult