Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Rege în România rămâne neamprostia

Am fost și sunt republican. Nu numai pentru că scriu în Republica. De când mă știu, nu mi-au plăcut regii.

Dar acum, sufăr și eu o pierdere grea. Pentru că a murit mai mult decât un rege. S-a stins ultima rezervă de noblețe a statului român.

Comunismul și postcomunismul au produs un soi de politicieni în primul rând ignobili. De decenii, în peisajul politicii românești, indiferent de funcții, zonă politică și grad de șmecherie, nu dau cu ochii decât de cutre, cioflingari, îngâmfați, potăi și scelerați.

În rarele apariții publice ale regelui Mihai, am putut vedea un om de o incredibilă modestie demnă. Sculpta aerul cu mișcări domoale, dar ferme, încercând să ocupe nu prea mult spațiu, ca și cum ar fi vrut să le spună celor din jur: „Nu vreau să deranjez, nu vreau să iau locul nimănui”.

„Nu vreau să iau locul nimănui, pentru că am locul meu, pe care nu îl poate ocupa nimeni dintre voi”. Nicio clipă arogant, niciodată disprețuitor, Mihai paraliza totuși orice inițiativă de batere pe burtă sau pe greabăn, tras de brăcinari și îmbrățișări mafioate, cum e obiceiul politic pe la noi. Noli me tangere. Vă stau la dispoziție, dar nu mă atingeți, spunea chipul său nobil și trist, răsfrânt spre sine.

De aceea, unul dintre cele mai obscene momente pe care le-am văzut în viața mea a fost înșfăcarea afectuoasă de cot a regelui Mihai de către Ion Iliescu.

Copil crescut în comunism, am trăit multă vreme cu imaginea regelui „fugit” din țară într-un tren încărcat cu bogății. O minciună. În străinătate, a muncit, și-a câștigat existența ca oricare cetățean. N-a fost un erou anticomunist în anii de exil, dar câți au fost? 

 În schimb, în ultimii săi ani de domnie a făcut un act fără de care România de azi n-ar fi existat. Cu un curaj și o hotărâre excepționale pentru un tânăr de 20 și ceva de ani, a girat întâlnirea forțelor politice capabile să scoată statul din războiul alături de Germania. Fără 23 august 1944, Stalin n-ar fi decis niciodată: „Transilvania va fi pe veci a românilor” și nici de restul țării nu se știe ce s-ar fi ales.

Fără Mihai, casa regală nu mai este decât un oengeu milog și lacom, care, paradoxal, vrea să fie lacheul de imagine al guvernului contra 25 milioane euro pe an din bani publici.

Și rege în România rămâne neamprostia.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Ana Maria Bălan

În facultate, am avut o colegă mai mare pe care mereu am admirat-o: super deșteaptă, implicată, genul de persoană pe care ai dori-o în echipa ta de medici. Am revăzut-o în primul ei an de rezidențiat: epuizată, dezumanizată, cinică. (Foto: Ana Maria Bălan/ Facebook)

Citește mai mult