Cu toții suntem de acord că măsurile de relaxare fiscală afectează sumele care intră la bugetul de stat: dacă taxele și impozitele sunt mai mici, evident că primul efect este de reducere a intrărilor la buget. Este ceea ce am putea numi efectul contabil – și în discuțiile dintre o fostă doamnă ministru de finanțe și președintele de atunci, exact acest impact îl voia cuantificat președintele.
Mai există și efectul de „runda a doua” sau impactul economic al măsurii, adică ceea ce susținea ministrul de finanțe la acea întâlnire memorabilă că ar fi cu adevărat important. Vorbim aici despre eventuală creștere economică pe care o generează relaxarea fiscală și care mărește „baza impozabilă”.
Altfel spus, datorită efectului de runda a doua, procentul mai mic al taxelor și impozitelor se aplică la cifre de afaceri, număr de salariați, ori profituri nete mai mari realizate de companii, după caz – și toate pentru că economia crește.
În plus, banii pe care indivizii îi primesc în plus la salariu impulsionează și mai mult creșterea, se întorc și ei în economie și au un „efect de multiplicare” asupra activității economice: oamenii cumpără mai multe bunuri (sau cum spun macro-economiștii crește cererea agregată), deci firmele trebuie să producă aceste bunuri suplimentare – dacă nu cumva ele sunt importate și atunci alimentează creșterea altei economii – folosind astfel resurse financiare, materii prime și energie, făcând angajări, etc. Simplu spus, pornește o spirală de creștere al cărei element declanșator a fost relaxarea fiscală.
Cel puțin, acesta este tabloul pe care îl descriu cărțile de economie și economiștii cu viziune liberală. În realitate, rămâne de discutat de ce banii care ajung în buzunarul meu sau rămân pe conturile firmei mele sunt mai bine investiți decât cei colectați de stat la buget și investiți în mod „centralizat”. Răspunsul cel mai evident ar fi acesta: pentru că știm cu toții: statul este cel mai prost administrator, el nu investește, ci „aruncă” banii în găuri negre...
Personal, tind să fiu de acord cu această catalogare, deși ea este mai degrabă sentimentală decât pragmatic-economică. Totuși, există și contraexemple celebre: de la China (țara comunistă, deci care – de acord – nu trebuie dată exemplu), până la țările nordice, unde rolul statului în economie este unul important, iar cetățenii își acceptă și plătesc taxele imense pentru că știu că acești bani se întorc în servicii de înaltă calitate pentru ei și semenii lor care au nevoie de ajutor. Dar, într-o țară că România, unde corupția atinge un nivel înspăimântător, încrederea în guvern că utilizator înțelept al banilor și distribuitor chibzuit către nevoile cetățenilor este foarte redusă.
Obiectiv vorbind însă, dacă guvernul ar face investiții cu impact pozitiv în economie, de exemplu în infrastructură sau în cofinanțări pentru proiecte din bani europeni, atunci ar fi probabil ca și creșterea economică datorată acestor investiții să fie mai mare decât cea determinată de cheltuielile mele personale de consum.
De aceea românii preferă să aibă banii în propriile buzunare și să îi folosească așa cum cred de cuviință, chiar dacă rolul de redistribuitor al statului nu își mai face efectul. Obiectiv vorbind însă, dacă guvernul ar face investiții cu impact pozitiv în economie, de exemplu în infrastructură sau în cofinanțări pentru proiecte din bani europeni, atunci ar fi probabil ca și creșterea economică datorată acestor investiții să fie mai mare decât cea determinată de cheltuielile mele personale de consum. Dar ca imagine, reducerea TVA se „vede” în scăderea prețurilor – deci fiecare român simte că statul „i-a dat” ceva, căci poate cu aceiași bani să cumpere mai multe bunuri. Scăderea altor taxe are același efect fie pentru indivizi, fie pentru companii.
Ca o concluzie, relaxarea fiscală este în primul rând un exercițiu de imagine al guvernului. De aceea se recurge la acest exercițiu în special înainte de alegeri. Cu siguranță, taxe mai mici înseamnă capacitate redusă a guvernului de a redistribui „bogăția” între cetățeni și de a oferi ajutoare mai consistente celor în nevoie.
Impactul asupra economiei este incert și depinde de modul cum folosesc banii respectivi cetățenii și firmele la nivel individual, în comparație cu utilizările prevăzute în buget de către guvern. Așadar, relaxarea fiscală poate avea un impact negativ sau pozitiv asupra creșterii economice; nu se poate generaliza conceptul că scăderea taxelor înseamnă creștere economică, iar majorarea taxelor (în anumite limite decente) duce neapărat la încetinirea economiei.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Amestecul, implicarea, imixtiunea enorma a statului in economie si in business-ul privat. Aici este in opinia mea marea buba (dar nu singura). Angajatii statului (in speta ministrii, secretari de stat, directori - stratul de sus al aparaturii de stat) nu au si nu vor avea niciodata ceea ce nord-americanul numeste: accountability. Tragerea la raspundere pentru ceea ce face, pentru felul cum cheltuieste banul public. Acest lucru este valabil peste tot in lume chiar si in statele exceptie pe care autorul articulului le mentioneaza (China sau tarile scandinave).
Daca statul nu ar fi implicat intr-o gramada de lucruri din economie si in business-ul privat, ar insemna implicit mai putine departamente, servicii, directii, comisii etc, deci ar fi nevoie de mai putini bani la buget si deci taxe mai mici si mai putine. Business-ul privat ar inflori, profitul reinvestit ar crea noi locuri de munca, economia ar fi competitiva, piata cu adevarat libera.
Pe de altă parte, statul ar putea să „momească” anumite companii private să-și așeze ceva business și pe aici. Nokia producea cu vreo 2000 de angajați peste 1% din PIB.
un nivel al taxelor prea ridicat va conduce la un nivel mare al evaziunii fiscale si al coruptiei. trebuie gasit acel nivel al suportabilitatii, nivel la care iti convine sa platesti taxele si sa nu faci evaziune. sa luam de exemplu scaderea tva la alimente (foarte mare) si scaderea cass, dublate de actiunile inspectorilor ANAF, nu au condus la o gaura in buget. la un tva la alimente de 9%, cat sa furi, sa-ti ramana si tie si sa dai si spaga sa fii lasat in pace...
sa luam cazul salariului minim, daca va fi crescut, cred ca va aduce mai multi bani la buget. cresterea salariului minim nu trebuie vazuta doar ca pe o crestere a cheltuielilor cu salariile bugetarilor. in acelasi timp cresc si veniturile colectate din taxe si contributii. la salariul net se platesc 70-80% taxe, contributii. deci la 10 lei net platiti in plus de stat unui bugetar, 7-8 lei se intorc in buget. daca analizam la privat, cresterea salariului minim va conduce tot la colectarea a 7-8 lei in plus la buget concomitent cu scaderea impozitului pe profit cu aprox. 3 lei (cheltuiala cu salariile fiind deductibila). daca mai luam in calcul ca cei 10 lei ramasi in buzunarul salariatului se vor duce in consum (in nici un caz in economisire), vedem ca se mai intorc in buget niste bani din TVA, accize, alte taxe... vor fi aduse astfel in zona alba multe salarii din zona privata, vor creste si restul salariilor. si inca ceva, cresterea salariului minim ar trebui sa-i stimuleze pe cativa dintre cei care traiesc din ajutoarele sociale sa isi caute de lucru, adica noi taxe la buget! investitorii nu vor fugii pentru ca totusi salariul minim nu se dubleaza sau tripleaza... per total bugetul ar trebui sa iasa pe plus.