România este singurul stat european care a înregistrat un deficit fiscal în fiecare an între 2007 și 2018. Datoria publică a crescut de peste 4 ori în ultimul deceniu

Spre deosebire de ceilalți prieteni ai mei, fiecare cu viața lui în spate, cu convingeri, cu valori, cu prejudecăți, acest prieten îmi face mereu pe plac. Nu ne-am certat niciodată, mi-a răspuns la toate întrebările cu exact ce aveam nevoie să aud. M-a făcut parcă să privesc vorbele lui ca având mai multă greutate, fiind, credeam eu, imparțial, iar, iată, oricum înclina balanța spre partea corectă (a mea). Nici nu are nimic de câștigat, săracul! Aș putea vorbi cu el ore în șir!

Asistăm, prin prisma recentului sondaj INSCOP, la un fenomen pe cât de previzibil, pe atât de revelator pentru starea spiritului public românesc. Cifrele ne indică o falie generațională care nu este doar o chestiune de procente, ci una de paradigmă intelectuală. Pe de o parte, avem prudența celor care au trăit sub spectrul suveranității absolute (și adesea iluzorii), iar pe de altă parte, deschiderea tinerilor sub 30 de ani, un impresionant 60%, care privesc spre o apărare europeană comună nu ca spre o pierdere, ci ca spre o împlinire.

Dacă tot rezolvăm probleme de logică, iată un exemplu de logicăreală cruntă pe ecranele televizoarelor noastre. Într-un clip publicitar pentru sistemul medical MedLife, o tânără care practică boxul profesionist este introdusă în echipament de ring, cu partea de sus a corpului, în tubul computerului tomograf. Pe față are puncte luminoase roșii – reperele de încadrare. Ce face boxerița când se întâmplă asta?

Pentru membrii și susținătorii MAGA, nimic nu e mai respingător decât modelul social european – să-i spunem free market welfare liberal democracy (cu „liberal democracy” ca prescurtare pentru o societate și un regim politic centrate pe domnia legii, drepturile omului și incluziune/nondiscriminare).

Când eram copil, credeam că părinții sunt neclintiți în fața timpului. Nu nemuritori, dar suficient de puternici încât lumea să stea sprijinită pe ei fără să se clatine. Apoi vine ziua în care unul îți lipsește. Nu pleacă pur și simplu, ci dispare din structura invizibilă a vieții tale, ca o grindă de siguranță scoasă dintr-o casă care continuă, totuși, să stea în picioare.