România în viteză cosmică

Nu știu dacă trăim o revoluție lentă. Nu știu dacă România se poate așeza pe calea către o guvernare mai bună. Nu știu dacă vom afla răspunsul în 2017. Nici măcar nu cred că e foarte înțelept să ne punem toate speranțele în Guvernul Cioloș. Eu, de exemplu, sunt atât de sceptic, încât am numai așteptări tehnice. 

Însă cel mai nou consilier al Premierului spune că acesta „are o abordare interesantă despre cum ar trebui să lucreze ministerele, grupate tematic,” iar Cancelaria Premierului ne anunță că va reorganiza activitatea Guvernului. Oare să-nsemne asta că guvernarea României poate intra într-o nouă eră? Că progresul și viitorul țărișoarei pot accelera la viteze cosmice?

Aveam vreo 12 ani când, pe vârful unui munte, am aflat de la tata ce-nseamnă cumpăna de ape: „dincolo de-această culme, apele curg în cealaltă direcție.” Pe la 15 ani, am aflat de la profa de fizică despre a doua viteză cosmică: „dincolo de-acest prag al vitezei, racheta iese de pe orbită și-și începe zborul spre alte corpuri cerești.” 

Pe la 18 ani, am aflat de la profu’ de mate despre punctul de inflexiune: „dincolo de acest punct, graficul funcției își schimbă curbura.” Fascinant, pentru că m-am reîntâlnit cu aceste concepte în științele sociale studiate în facultate, sub numele de schimbare de paradigmă: explic de ce mi se pare că trecem prin așa ceva chiar acum, în politica românească.

Trei cuvinte definesc foarte pe scurt această potențială schimbare de paradigmă: asumare, implicare și organizare. Din pricina decidenților politici care, de prin 2007, au rămas datori cu asumarea unei direcții de dezvoltare, cetățenii au început să reacționeze, crescând nivelul de implicare civică, iar rezultatul este că, odată cu apariția dlui Cioloș, observăm o schimbare în ceea ce privește organizarea la nivel guvernamental. 

Probabil că e doar un experiment și abia în decembrie 2016 vom înțelege dacă a avut succes. Dar mie mi se pare evident că se întâmplă, că e posibil ca dincolo de anul 2016, guvernarea să se schimbe fundamental, ca stil de raportare la problemele cetățenilor. Să ne uităm la acele 3 cuvinte, pe rând:

Când dl Oprescu a fost arestat preventiv, decidenții politici din Consiliul General al Municipiului București nu și-au asumat interimatul de la Primărie, ba chiar și-acum se mai joacă, azi cu Ștefănel, mâine cu Răzvănel. Când dl Ponta și-a dat demisia, decidenții politici din Parlament nu și-au asumat un Guvern politic, nici măcar minoritar. Când dl Iohannis putea să dea o lecție de bună guvernare, nu și-a asumat să retrimită în Parlament legea privind majorarea cu 10% a salariilor din sectorul public. 

Există și exemple mai vechi, dacă vă amintiți cum dl Stolojan nu și-a asumat guvernarea, după alegerile parlamentare din 2008; sau cum dnii Băsescu și Boc nu și-au asumat eșecul din 2009 al Guvernului PDL-PSD; ori cum baronii locali nu și-au asumat eficiența cheltuirii banului public, nici în vremea Premierului Ungureanu, nici în vremea ministrului Liviu Voinea.

Pe măsură ce s-a accentuat lipsa de asumare la nivelul decidenților politici, a crescut nivelul de implicare al cetățenilor. Aici au contribuit mai mulți factori, printre care maturizarea electoratului sau dezvoltarea tehnologiilor la îndemâna oricui (ambele întâmplându-se prin simpla trecere a timpului), dar și lipsa de încredere a cetățenilor în mecanismele de reprezentare. În martie 2013, rezultatele unui EuroBarometru Flash mă duceau la concluzia că noi, românii, tocmai din lipsă de încredere în ceilalți, preferăm să ne implicăm solitar în acțiunile civice. 

Dar, cum spune un proverb african, de unul singur, deși poți merge repede, nu poți ajunge prea departe… Încep să apară germenii unui alt fel de încredere între noi, o formă de solidaritate în acțiune, un mod de-a face lucrurile împreună, chiar cu valențe politice, cuprinzând inclusiv asumarea unor soluții locale pentru probleme orizontale.

Pe măsură ce s-a accentuat lipsa de asumare la nivelul decidenților politici, a crescut nivelul de implicare al cetățenilor

Folosesc expresia probleme orizontale, pentru că afectează buna funcționare a mai multor sisteme, iar noi am fost învățați să privim sistemele ca pe o formă de organizare pe verticală. În imaginarul nostru, Justiția pare să aibă piramida ei de organizare, separată de cea a Sănătății, cea a Economiei, cea a Educației. Dar realitatea e ceva mai complexă, fără să fie neapărat complicată: dacă nu ai fost educat despre ce înseamnă responsabilitatea pentru faptele tale, poți răspunde în fața instanței și-ți poți pierde afacerea, pentru că ai neglijat să ai grijă de sănătatea și viața clienților tăi… Iar problemele orizontale au nevoie de soluții aplicabile simultan, în toate sistemele verticale cu care am fost noi învățați să operăm până acum!

Mi-am adus aminte de Mintzberg și cred că Ministerul Consultării Publice și Dialogului Civic din Guvernul Cioloș este o încercare de a răspunde la provocarea unei probleme orizontale. Dacă deschiderea dialogului ar putea soluționa problema de încredere în actul de guvernare (ceea ce reprezintă o provocare în sine), sunt un pic mai sceptic în privința instrumentului ales: Ministerul este, în mod tradițional, o structură verticală, care supervizează o activitate organizată piramidal sau, eventual, standardizează produsele unei activități. Presupun că, la nevoie, un minister ar putea standardiza procese (de consultare), moduri de lucru. Însă avem nevoie de mai mult, de standardizarea aptitudinilor și cunoștințelor (de dialog), ba chiar de standardizarea valorilor și credințelor (asumare, transparență, responsabilitate).

Organizarea orizontală pe care o experimentează Guvernul Cioloș, prin ministerul nou creat și alte inovații anunțate, este o schimbare de paradigmă, o inovație demnă de Secolul XXI (deși încă nu mi-e clar dacă e conștientizată/asumată așa cum o înțeleg eu). Dacă va avea succes, în sensul de-a menține ridicat nivelul de implicare a cetățenilor și de-a restabili dorința de asumare a politicienilor (punct de inflexiune), vom putea vedea mai multe astfel de structuri orizontale în 2016 (cumpănă de ape). Cu excepția Ministerului Justiției, care este o structură verticală explicit prevăzută în Constituție, viitorul Guvern ne-ar putea desprinde, în sfârșit, de tranziție, cu ajutorul unor „ministere” pentru probleme orizontale (a doua viteză cosmică): pentru educație de-a lungul vieții, în loc de învățământ pre-universitar și superior; pentru bunăstare, în loc de muncă și protecție socială; pentru servicii publice, în loc de administrație; pentru competitivitate, în loc de economie; pentru dezvoltare, în loc de buget și fonduri europene…

PS O tendință similară am văzut și în Moldova, unde dl Dumitru Alaiba, șeful Secretariatului Consiliului Economic al Primului-Ministru, face o propunere de (re)organizare a Guvernului, tot pe orizontală.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp