Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Cu ce ne mândrim? Ce ne face să ne simțim mândri de România, de oamenii ei, de produsele sau companiile noastre?

Străzi deschise sectorul 6

Foto - Inquam Photos / Octav Ganea

Acum câteva zile, ne-a întrebat un străin pe mine și pe colegele mele, în cel mai firesc mod posibil: „și totuși, cu ce se mândresc românii?” Ne-am blocat. Cum răspunzi la asta? Pentru că adevărul e că nu știu să ne mândrim foarte tare cu ceva, în mod COLECTIV. Ci mai curând să ne auto-deprimăm în mod colectiv.

(Poate cu Hagi? Dar acolo, ca și în alte situații, e clar că ne e și teamă să ne revendicăm mândria pentru el, când știm atât de bine că omul a reușit prin propria încăpățânare, prin propriile resurse și uneori în ciuda faptului că trăiește într-o țară care mai mult pune piedici.)

Și apoi, pac! după o zi pe drumuri, verific știrile și văd că azi despre asta a fost, dar cumva pe dos. Azi pare că România a găzduit concurs de metafore jignitoare pentru unii politicieni care, în goana de a găsi alți vinovați, au sfârșit prin a scuipa o țară care a făcut, e drept, greșeala de a-i suporta… discursul despre România pare să se joace la extremă: suntem fie "sclavii moderni ai Europei", fie "iobagi care nu producem nimic modern". Întrebarea este: dacă suntem așa, cine ne-a dus acolo? Nu tot cei care acum se fac purtătorii de cuvânt ai unui popor nemulțumit? 

Acum câțiva ani, mă enervam când auzeam de la unii care prăduiau cu drag și spor despre cum trebuie iubită România, și cum trebuie să fim mândri de ea și de tomatele ei. Acum doar mă amărăsc nițel, pentru că pare că e concurs despre cine călărește mai abitir valul (real) de nemulțumire al românilor în ceea ce privește poziția noastră în Europa (trebuie să fii orb să nu vezi ce tare a zguduit această relație ce s-a întâmplat cu Schengen).

Adevărul e că România nu este chiar Grădina Maicii Domnului. Dar la fel de adevărat este că nu este nici Iadul pe pământ. În mijlocul acestor extreme se află țara pe care unii o iubim și alții doar o suportă - cu bunele și relele ei, cu oamenii ei vai mama lor și visurile lor năruite, dar și cu cei care nu știu cum fac ca din nimic să scoată inovații surprinzătoare și competitive în domenii super competitive la nivel global. Cu privatizări nasoale, dar și cu povești de succes gen Dacia.

Ce mi se pare aiurea e că pare că în buza alegerilor multe ce vor veni, nu e nimeni acolo care să ducă această discuție într-o zonă a rezonabilului și decenței. Treaba e că România chiar e într-un moment bun. Din întâmplare sau pe muncă, cu meritele societății sau în ciuda frânelor politice, nu știu. Ce știu e că trebuie să încetăm să ne mai căutăm neîncetat vinovățiile și să începem să ne construim speranțele. Noi nu suntem sclavii nimănui. Suntem parteneri. Parte din Europa. Și avem puterea de a schimba cum ne văd ceilalți. Până acolo însă, trebuie să schimbăm cum ne vedem noi pe noi. Doar că nu ajunge doar să clamăm că gata, de acum nu mai suntem sclavi, iobagi sau mai știu eu cum și printr-o proclamație vom ajunge să fim respectați. 

Și cred că asta e parte din motivul pentru care tot ajung câte unii să călărească nevoia asta reală și umană de a fi totuși mândri de ceva. Pentru că adevărul e că avem nevoie să ne spunem că există totuși motive pentru care încă mai încercăm să stăm pe acolo și că nu e doar o antecameră în care așteptăm să plecăm când ne-o veni sorocul. Sau de a ne spune că nu suntem ultimii fraieri care nu au reușit să o tulească.

Trebuie să găsim (sau să lucrăm la) motive rezonabile să fim mândri de noi, fără exagerări geto-dacice și fără spirit revanșard. Ca să te respecte alții, trebuie să te mai respecți și tu. Iar noi la partea asta, de a ne respecta un pic și singuri, mai avem de lucrat.

Și mă întorc la întrebarea inițială: „Cu ce ne mândrim?” Ce ne face să ne simțim mândri de România, de oamenii ei, de produsele sau companiile noastre? Nu știu, voi când vă gândiți la oamenii, produsele sau companiile românești care v-au făcut să vă simțiți mândri sunt așa, de scară planetară? Că poate că sunt mai mititele și mai normale, poate că ne-am obișnuit prost în comunism cu motive inventate și umflate până la megalomanie și acum doar asta vrem.

La un prim inventar super rapid, motivele mele de mândrie nu sunt din cele de îmi vine să le iau și să plesnesc Europa peste față cu ele. Ci sunt tocmai, oameni, proiecte și produse care fac față cu brio pe piața europeană (și uneori chiar globală). Și nu au nevoie de politicieni isterici care să le apere. Căci motivele mele sunt de-alde Carmen Uscatu & Oana Gheorghiu, degrabă ctitore de spital ce n-a văzut Parisul, alături de niște sute de mii de alți oameni, mă mândresc că am avut prof de EMBA în România pe unul ca Sergiu Neguț care bagă mare pe Fintech la nivel global, mă mândresc chiar și cu Rică, Dusterul (DusteRică) pe care îl conduc și la care mă mir ca un copil că are încălzire în scaun. În fine, de-astea, de țară normală.

Și de-asta mă și amărăsc - apăi în loc să se uite naibii la cum ar putea să îi ajute/ să nu îi mai frece la ridiche pe unii care fac, ăștia fac concurs de jignit țara pe care tot ei au stricat-o? Pe bune?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Studenți la calculator

Din când în când mai schimb vorbe la o cafea, la sfârșit de săptămână, cu studenții sau foștii studenți cu care am lucrat în diverse momente ale vieții. Fac asta de ani de zile și încă îmi face plăcere. La început, când încercam să ne cunoaștem mai bine, eram convinsă că stăpânesc bine limba română. Aveam impresia că știu nuanțe, subtexte, ritmuri. Până într-o zi, acum câțiva ani, când unul dintre ei a spus: „Mamăăă, ce vibe soft are mesajul ăsta, dar totuși e on point.” Și-atunci am realizat că trebuie să mai învăț.

Citește mai mult

Fady Fady Chreih | Reginamaria.ro

De la etajul 17 al unei clădiri emblematice din Nordul Bucureștiului, orașul pare mai verde și mai ordonat. Fady Chreih, CEO-ul Rețelei private de sănătate Regina Maria, îmi povestește, într-un interviu pentru platforma republica.ro, despre cum s-a transformat o afacere locală lansată în toamna lui 1995 într-un motor al unei schimbări culturale- a redefinit ce înseamnă să fii pacient, medic și angajator într-o Românie care se caută încă pe sine și face eforturi să găsească răspunsuri la întrebări dificile în istoria sa de după 1990. În 20230, Regina Maria vizează afaceri de 1 miliard de euro, dublu față de astăzi.

Citește mai mult

politician - Foto: Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia

O funcție atât de importantă, cum este cea de prim-ministru, este ocupată de o persoană care este numită oficial de președintele României, în principiu la propunerea partidelor politice reprezentate în Parlament. Spun în principiu, deoarece o persoană din zona non politică ar putea fi numită de președintele țării și eventual votată de partidele reprezentate în Parlament. Foto: Profimedia

Citește mai mult

fermierul din Sânbenedic

Într‑o Românie în care încă ne mai întrebăm cum rămâne cu agricultura noastră, poveştile oamenilor care se încăpăţânează să construiască ceva aici, la noi acasă, capătă valoare. La Republica am tot scris despre antreprenori, despre profesori, despre doctori, despre tineri plecaţi şi întorşi, încercând să arătăm că se poate. E și cazul lui Adi Lupean, ne arată tuturor că se poate.

Citește mai mult

 Mândra Chic

Povestea Mândra Chic începe cu un moment aparent banal, dar care a schimbat totul. Alina Zară își amintește scena de acum mai bine de 15 ani: mătușa Cornelia răsfoia un număr al revistei Vogue, unde a văzut „o rochie de dantelă de Miuccia Prada” ...

Citește mai mult