Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Cu ce ne mândrim? Ce ne face să ne simțim mândri de România, de oamenii ei, de produsele sau companiile noastre?

Străzi deschise sectorul 6

Foto - Inquam Photos / Octav Ganea

Acum câteva zile, ne-a întrebat un străin pe mine și pe colegele mele, în cel mai firesc mod posibil: „și totuși, cu ce se mândresc românii?” Ne-am blocat. Cum răspunzi la asta? Pentru că adevărul e că nu știu să ne mândrim foarte tare cu ceva, în mod COLECTIV. Ci mai curând să ne auto-deprimăm în mod colectiv.

(Poate cu Hagi? Dar acolo, ca și în alte situații, e clar că ne e și teamă să ne revendicăm mândria pentru el, când știm atât de bine că omul a reușit prin propria încăpățânare, prin propriile resurse și uneori în ciuda faptului că trăiește într-o țară care mai mult pune piedici.)

Și apoi, pac! după o zi pe drumuri, verific știrile și văd că azi despre asta a fost, dar cumva pe dos. Azi pare că România a găzduit concurs de metafore jignitoare pentru unii politicieni care, în goana de a găsi alți vinovați, au sfârșit prin a scuipa o țară care a făcut, e drept, greșeala de a-i suporta… discursul despre România pare să se joace la extremă: suntem fie "sclavii moderni ai Europei", fie "iobagi care nu producem nimic modern". Întrebarea este: dacă suntem așa, cine ne-a dus acolo? Nu tot cei care acum se fac purtătorii de cuvânt ai unui popor nemulțumit? 

Acum câțiva ani, mă enervam când auzeam de la unii care prăduiau cu drag și spor despre cum trebuie iubită România, și cum trebuie să fim mândri de ea și de tomatele ei. Acum doar mă amărăsc nițel, pentru că pare că e concurs despre cine călărește mai abitir valul (real) de nemulțumire al românilor în ceea ce privește poziția noastră în Europa (trebuie să fii orb să nu vezi ce tare a zguduit această relație ce s-a întâmplat cu Schengen).

Adevărul e că România nu este chiar Grădina Maicii Domnului. Dar la fel de adevărat este că nu este nici Iadul pe pământ. În mijlocul acestor extreme se află țara pe care unii o iubim și alții doar o suportă - cu bunele și relele ei, cu oamenii ei vai mama lor și visurile lor năruite, dar și cu cei care nu știu cum fac ca din nimic să scoată inovații surprinzătoare și competitive în domenii super competitive la nivel global. Cu privatizări nasoale, dar și cu povești de succes gen Dacia.

Ce mi se pare aiurea e că pare că în buza alegerilor multe ce vor veni, nu e nimeni acolo care să ducă această discuție într-o zonă a rezonabilului și decenței. Treaba e că România chiar e într-un moment bun. Din întâmplare sau pe muncă, cu meritele societății sau în ciuda frânelor politice, nu știu. Ce știu e că trebuie să încetăm să ne mai căutăm neîncetat vinovățiile și să începem să ne construim speranțele. Noi nu suntem sclavii nimănui. Suntem parteneri. Parte din Europa. Și avem puterea de a schimba cum ne văd ceilalți. Până acolo însă, trebuie să schimbăm cum ne vedem noi pe noi. Doar că nu ajunge doar să clamăm că gata, de acum nu mai suntem sclavi, iobagi sau mai știu eu cum și printr-o proclamație vom ajunge să fim respectați. 

Și cred că asta e parte din motivul pentru care tot ajung câte unii să călărească nevoia asta reală și umană de a fi totuși mândri de ceva. Pentru că adevărul e că avem nevoie să ne spunem că există totuși motive pentru care încă mai încercăm să stăm pe acolo și că nu e doar o antecameră în care așteptăm să plecăm când ne-o veni sorocul. Sau de a ne spune că nu suntem ultimii fraieri care nu au reușit să o tulească.

Trebuie să găsim (sau să lucrăm la) motive rezonabile să fim mândri de noi, fără exagerări geto-dacice și fără spirit revanșard. Ca să te respecte alții, trebuie să te mai respecți și tu. Iar noi la partea asta, de a ne respecta un pic și singuri, mai avem de lucrat.

Și mă întorc la întrebarea inițială: „Cu ce ne mândrim?” Ce ne face să ne simțim mândri de România, de oamenii ei, de produsele sau companiile noastre? Nu știu, voi când vă gândiți la oamenii, produsele sau companiile românești care v-au făcut să vă simțiți mândri sunt așa, de scară planetară? Că poate că sunt mai mititele și mai normale, poate că ne-am obișnuit prost în comunism cu motive inventate și umflate până la megalomanie și acum doar asta vrem.

La un prim inventar super rapid, motivele mele de mândrie nu sunt din cele de îmi vine să le iau și să plesnesc Europa peste față cu ele. Ci sunt tocmai, oameni, proiecte și produse care fac față cu brio pe piața europeană (și uneori chiar globală). Și nu au nevoie de politicieni isterici care să le apere. Căci motivele mele sunt de-alde Carmen Uscatu & Oana Gheorghiu, degrabă ctitore de spital ce n-a văzut Parisul, alături de niște sute de mii de alți oameni, mă mândresc că am avut prof de EMBA în România pe unul ca Sergiu Neguț care bagă mare pe Fintech la nivel global, mă mândresc chiar și cu Rică, Dusterul (DusteRică) pe care îl conduc și la care mă mir ca un copil că are încălzire în scaun. În fine, de-astea, de țară normală.

Și de-asta mă și amărăsc - apăi în loc să se uite naibii la cum ar putea să îi ajute/ să nu îi mai frece la ridiche pe unii care fac, ăștia fac concurs de jignit țara pe care tot ei au stricat-o? Pe bune?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult