Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

România solidară. În vreme de criză, mulți oameni se implică și sunt deciși să nu lase pe nimeni în urmă

Steagul României

Foto: Inquam Photos

România de care sunt mândru este cea a oamenilor solidari, iar în aceste zile acea Românie este cea a celor care se oferă voluntari pentru a ajuta pe cei din jurul lor.

Sentimentele sunt mixte, pe de o parte suntem asaltați de știri despre pandemie, însă în același timp zâmbim cu încredere când vedem că nobilul gest al voluntariatului, expresia cea mai demnă a solidarității umane, este îmbrățișat de către români.

În București, peste 200 de studenți ai Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila s-au oferit voluntari din dorința de a-i ajuta pe medici în spitale.

În Sibiu, alți 35 de studenți au înțeles că este nevoie de ei și s-au oferit voluntari.

Din România, aceasta încercată, se ridică eroi, iar exemplele sunt nenumărate. Eforturile sunt atât la nivel personal, de grup, dar și la nivelul companiilor care activează în România.

Globalworth a donat 200000 de euro către Crucea Roșie din România pentru a susține lupta împotriva coronavirusului.

OMV Petrom a contribuit cu 1 milion de euro. Fondurile vor fi folosite pentru achiziţia de echipamente de testare.

Banca Transilvania ofera 300.000 euro pentru achiziția de aparate de ventilație și echipamente de protecție ce vor ajunge la spitalele din prima linie.

Mastercard se alătură Asociației Dăruiește Viață cu o donație de 100000 de euro, iar Asociația Dăruiește Viață a anunţat că oferă toate donaţiile pe care le strânge începând din 11 martie pentru combaterea epidemiei de coronavirus.

Avon România donează 1,7 tone de produse de igienă, lanțul de farmacii Catena a donat 100000 de euro. Electrica Furnizare a contribuit cu peste 400 de mii de lei, Profi cu 1 milion de lei, pentru dotarea stațiilor ATI. Comunitatea Declic, Fundația CON-A, companii precum Profi, Cotnari, Grupul TeraPlast, Continental, Romgaz, Transavia, SmartBill, Mrini Eye Hospital din Constanța, Aegon, Grupul Agricola, Asociația ZI de BINE, Gamma Construct, Magnolia Residence, Bilstein, Tehnolemn, Compa SA și multe alte companii, donează echipamente și contribuie cu sume consistente de bani pentru că au înțeles că doar împreună putem trece peste această criză.

Aceste companii au înțeles că implicarea socială este ceea ce contează cel mai mult acum și au decis să susțină eforturile de combatere a crizei declanșată de coronavirus.

Dar nu doar companiile se implică, cel mai important efort este cel al oamenilor de rând, prin gesturile de omenie de care dau dovadă. Românii se ridică la înălțimea momentului. Pe întreg teritoriul României auzim, citim despre inițiative private, prin care taximetriștii își pun la dispoziție autoturismele pentru voluntari care au decis să ajute persoanele nevoiașe cu achiziția de produse. Sunt mii de voluntari la nivelul întregii țări, iar acest număr crește zilnic, oamenii se organizează pe rețelele sociale, în grupuri de prieteni, colegi de muncă, românii se implică.

Vești bune vin din Sibiu, Iași, Brașov, Constanța, București.La Constanța, patronii mai multor restaurante din centrul vechi al orașului s-au oferit să gătească mâncarea pentru cei aflați în carantină și personalul din aceste centre.

Românii se implică și sunt deciși să nu lase pe nimeni în urmă.

Solidaritate, ne ridicăm, luptăm și câștigăm împreună. Altă opțiune nu există în mentalul învingătorilor, iar românii sunt învingători!

Această țară a mai trecut prin încercări dificile, vom ieși învingători și de această dată. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Dacia - Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Naționalismul ăla sănătos începe de aici. Când statul român e atent la fiecare leu pe care îl cheltuie, când încearcă să aducă furnizori din România acolo unde are o ofertă bună în piață, unde există competențe și servicii de calitate. foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Sport cu cai in Kargazstan

Jocurile Nomade se vor încheia pe 6 septembrie, însă jocurile Kârgâzstanului vor continua şi după această dată. Într-o țară care încearcă să-și recupereze identitatea după decenii de sovietizare, kok-boru, statuia lui Manas, steagul de o sută de metri și iurtele pentru turiști nu sunt doar decoruri ale unei renașteri naționale. Sunt și declarații despre cine vrea Kârgâzstan să fie. Problema e că desprinderea de Moscova nu se poate face peste noapte, iar între Rusia, China și Turcia, Bișkekul trebuie să învețe să joace un joc mult mai complicat decât cel de pe malul Lacului Song-Kul: unul în care regulile se schimbă din mers, iar trofeul nu mai este o carcasă de capră, ci însăși libertatea de a-și decide viitorul.

Citește mai mult