Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Rușii admit că „Moskva”, cel mai mare crucișător al flotei rusești din Marea Neagră, a fost „grav avariată”. Oficiali ucraineni spun că a fost lovită cu rachete Neptun

nava Moskva

Foto: Handout / AFP / Profimedia

Crucișătorul rusesc „Moskva”, dotat cu rachete, considerat nava amiral a flotei rusești în Marea Neagră, a fost „grav avariat”, iar întreg echipajul a abandonat nava, a anunțat Ministerul rus al Apărării. Cauza anunțată de oficialii ruși ar fi declanșarea unui incendiu, notează publicația Kommersant, din Rusia.

„În urma unui incendiu de pe nava cu rachete Moskva, muniția s-a detonat. Nava a fost grav avariată. Echipajul a fost complet evacuat. Cauzele incendiului sunt în curs de stabilire”, a declarat Ministerul rus al Apărării, într-un comunicat citat de agențiile de presă din Rusia.

Ministerul rus nu a precizat unde se afla nava „Moskva”, atunci când s-a produs incidentul. Pe 10 aprilie, crucișătorul se afla în zona portului Sevastopol, în peninsula Crimeea.

Cu câteva ore înainte de anunțul Ministerului rus al Apărării, oficialii ucraineni anunțau că nava militară rusă a fost atacată de două rachete Neptun, în apropiere de Odesa.

Foto Profimedia 

Potrivit unor informații citate de Kommersant, nava amiral a flotei ruse în Marea Neagră a fost anterior implicată într-o operațiune militară specială. În februarie 2022, crucișătorul ar fi luat parte la atacul de pe insula Zmeiny, în urma căruia 82 de soldați ai garnizoanei ucrainene s-ar fi predat. Ministerul rus al Apărării nu a dezvăluit numele navelor care i-ar fi capturat pe ucraineni.

„Moskva”, care are o deplasare de 11,3 mii de tdw, a intrat în flota armatei rusești în 1983. Armamentul principal constă în 16 lansatoare de rachete supersonice antinavă P-1000 Vulkan. Pe navă există, de asemenea, arme anti-submarin și mine-torpile, artilerie, sisteme de apărare aeriană. Echipajul crucișătorului este format din 510 persoane, potrivit publicației menționate.

Informații contradictorii despre nava de război rusească

Ministerul rus al Apărării a anunțat joi că marinarii au reușit să stingă incendiul izbucnit la bordul crucișătorului „Moskva”, nava amiral a flotei ruse de la Marea Neagră, și că se iau măsuri pentru a-l remorca înapoi în port. Ministerul a mai menționat că armamentul principal de pe crucișător nu a fost avariat și că echipajul său a fost evacuat pe alte nave din Marea Neagră.

Cu toate acestea, comandamentul militar sudic al Ucrainei a declarat într-o postare pe Facebook că „Moskva”, lovită de o rachetă Neptune miercuri, a început deja să se scufunde. Oficialii ucraineni au menționat, de asemenea, că navele rusești de salvare nu au reușit să acționeze din cauza exploziei provocate de munițiile de la bordul navei, precum și din pricina condițiilor meteo nefavorabile.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Rusia are dreptate! Muscalii au fumat in magazia de munitii. Si tot in Rusia ,in Vladivostok productia de grau a depasit 5000kg/ha. Si ,,operatiunea speciala merge conform planului. Planul Moscovei constand in ??? Nu se stie cati militari programati zilnic la mierlire .
    • Like 1
    • @ Mircea Croiac
      Gandalf check icon
      Vezi? Totul e clar și limpede precum Ozana. Și totuși de ce se umflă unii tovărășei de p-aci când io vorbesc de marele vecin și pretin de la răsărit numindu-i pe ei bolșevici și pe țara lor Bolșevicia?
      • Like 0
    • @ Gandalf
      Pentru ca gresesti . Cum dracu' ,,prieten'' . Sau poate ca el,(vecinu de la rasarit) o fi ,,cam prieten'' si noi nu ne dam seama .
      • Like 0


Îți recomandăm

Eugen Rădulescu

Încet, dar tot mai sigur, ne îndreptăm spre dezastru. PNRR se va încheia fără ca România să beneficieze de ultimele tranșe. Demența politicienilor a ajuns la paroxism: după ce PSD a îngropat finanțele publice prin politica sa dincolo de iresponsabilă din 2024 și s-a opus cu o îndârjire sinucigașă oricărei reforme cât timp a făcut parte din guvern, acum acționează pentru a fi sigur că S&P ne va coborî în categoria țărilor „nerecomandate investițiilor”.

Citește mai mult

Infrastructură gaze

Dincolo de priză. În această vară, România a ajuns într-o situație fără precedent în istoria recentă: nivelul scăzut al Dunării a determinat oprirea reactoarelor nucleare de la Cernavodă. Împreună, cele două reactoare asigură în mod obișnuit aproximativ o cincime din producția de energie electrică a țării. Seceta prelungită a arătat cât de repede se poate schimba echilibrul național. Șeful guvernului a îndemnat clienții casnici să reducă voluntar consumul în orele de vârf, adică între 20 și 23, iar autoritățile au anunțat că la nevoie, marii jucători din industrie pot fi decuplați de la rețea (foto: Inquam Photos / Octav Ganea).

Citește mai mult

scoala - elevi - copii

Am înțeles întrebarea mai târziu, când Andrei mi-a arătat subiectele. Hai că matematica nu pretind c-o înțeleg, dar la română zic că mă mai pricep. Nu știu câți dintre absolvenții de Litere ar fi putut face jumătate dintre subiectele la română. Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Citește mai mult

Vaccin anti-cancer / sursa foto: Profimedia

Moderna, compania renumită pentru dezvoltarea vaccinului Spikevax împotriva COVID-19, și Merck Sharp & Dohme, o multinațională farmaceutică din America, au anunțat săptămâna aceasta că un vaccin de tip mRNA personalizat pe baza mutațiilor unui pacient a obținut rezultate pozitive într-un studiu clinic.

Citește mai mult