Foto: Inquam Photos
„Să le taie și lor! Ce, numai nouă?” Aud tot mai des în aceste zile. Este vorba despre șomajul tehnic. Veșnica dispută între cei care lucrează în mediul privat și bugetari. Importantă este mereu capra vecinului. Satisfacția de a-l vedea și pe altul în aceeași situație prin care treci tu.
Să nu uităm că școlile au fost închise, cum era și firesc, pentru protecția elevilor, studenților, în principal. Nu cred că dascălii și-ar fi dorit să stea acasă, mare parte dintre ei pierzând oricum bani la salariu prin această decizie. Devenim egoiști, răi și intoleranți pe zi ce trece.
Citeam niște comentarii pe o rețea de socializare și mă îngrozeam, asta după ce anunțase guvernul că toți bugetarii, cu unele excepții, vor intra în șomaj tehnic timp de 15 zile, adică vor lua 75% din salariul mediu brut pe economie. Era o bucurie pentru unii de neînțeles. Problema noastră ca națiune este că trăim mereu prin alții, pentru alții. Avem o satisfacție când și alții trec prin ce trecem noi, când le este la fel de greu, cu mentalitatea că neapărat trebuie să suporte și ei. Da, sunt de acord să se taie privilegiile unora care beneficiază de ele numai pentru simplu fapt că își legiferează avantaje personale. Da, sunt de acord că trebuie să existe o solidaritate în suportarea poverii acestei crize, și de către cei de „la stat”, precum cei de „la privat”.
Dar să te bucuri că unui om obișnuit ca tine i se mai reduce ceva din leafă, să soliciți și să susții asta, mi se pare patologic. Îmi dă serios de gândit pentru ce va fi după această pandemie. Cum ne vom raporta unii la ceilalți, ce va însemna atunci distanța socială, va rămâne, va dispărea? Ne vom dori apropierea, sau vom deveni mai puțin abordabili, vom empatiza, sau vom fi din ce în ce mai nepăsători față de cei de lângă noi?
Semnalele nu-s deloc încurajatoare și mi-e teamă că această perioadă plină de frustrări pe toate planurile ne va marca tot restul vieții. În loc să ne unească, înțelegând că fiecare dintre noi e important în lupta împotriva virusului, ne dezbină.
E momentul în care ai ocazia să vezi adevărata față a unor oameni.
Poate că doar cu asta vom rămâne.
PS. O reducere a veniturilor pentru populație, indiferent că muncești în sistemul bugetar sau în domeniul privat, nu este o bucurie pentru nimeni. Mai puțini bani care intră într-o gospodărie (în multe familii, unul dintre parteneri lucrează „la stat”, celălalt „la privat”) înseamnă o reducere a consumului, ceea ce se repercutează asupra întregii economii. O economie care se bazează în primul rând pe consum, cum este cea românească, riscă să se sufoce dacă nu vor mai exista bani care să-i rotească motoarele. Dacă oamenii vor avea mai puțini bani, va suferi și covrigăria din colț, și atelierul de reparat încălțăminte, și frizeria din cartier, și producătorul agricol care-și vinde produsele în piață. Când moare capra vecinului, nici a ta n-o va mai ține mult.
Aflați mai mult:
- Radu Crăciun: Numărătoarea inversă a început - „Nu vă lăsați înșelați de aparențe. Există un ceas care, chiar dacă nu îl auziți, ticăie și măsoară timpul pe care îl mai avem până la începutul unui colaps economic”. Continuarea aici
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Deja la nivel european se discuta ca profitul sa ramana acolo unde a fost facut, las ca vine ea reforma mititeilor.
Este evident ca dupa revolutie niste pitici ca noi nu puteam sa concuram de la egal la egal cu gigantii, asa ca singura solutie era PROTECTIONISMUL ECONOMIC prin care s-a ridicat si Japonia dupa razboi.
Protectionismul a fost încercat și a eșuat lamentabil. Acum 30 și in Romania.
Tu crezi ca dacă te înconjori cu ziduri nu intri în concurenta cu străinii cei rai? Vrei tehnologie, vrei energie, vrei metale rare, vrei fosfați pentru agricultura, trebuie sa ce sa dai la schimb. Iar într-o economie fără capital (diagnostic pus de tine, nu de mine) ce-o sa produci s-a poți oferi la schimb?
Protectionismul a fost incercat de mai multe ori si uneori a esuat, alte ori a avut succes dar la o analiza istorica de obicei a avut succes ca in Japonia post ww2.
Daca te inconjori de ziduri nu intri in concurenta cu strainii cel putin pe piata locala, lucru care va duce la dezvoltarea treptata a industriei locale urmand ca protectionismul sa fie treptat relaxat. Lipsa zidurilor duce imediat la colapsul industriei locale si colonizare. Iar zidurile astea pot fi nu doar pentru o tara, ci si pentru o coalitie de tari in stadii asemanatoare de dezvoltare si interese similare ( de exemplu BRICS )
A... stai... ca nu poti... ca n-ai capital. Dai cu sapa 100 ani in spatele zidului pana strangi capitalul? Si crezi ca aia raii, capitalistii, vor sta degeaba suta aia de ani?
Va invit sa cititi macar pe sarite, este fascinant.
https://www.gsid.nagoya-u.ac.jp/sotsubo/Postwar_Development_of_the_Japanese%20Economy(Otsubo_NagoyaU).pdf
Capitalistii aia straini nu vor sta pe loc dar vor progresa mai lent pentru ca in multe industrii au trecut de faza progresului exponential (de exemplu progresul performantei microprocesoarelor a incetinit drastic)
Iar capitalul este mai usor de strans din spatele zidului decat ca colonie din care implicit pleaca mai mult capital decat intra (astfel ajutand mai degraba progresul altora simultan cu incetinirea progresului coloniei). Daca fluxurile de capital aratau ca anual mai multi bani intra, era altceva. Asta a fost doar cativa ani la inceputul colonizarii.
De fiecare data cand merg la spital isi fac cruce si spera sa scape macar la fel de sanatosi cum au intrat.Vecinul care lucreaza la spital ii injura pe aia de la primarie,ii face birocrati lenesi si corupti.Si aia de la primarie si ala de la spital ii invidiaza pe altii doi ,unu de la politie si altul de la armata iesiti amandoi la pensie .Politaiu la 46 de ani si sergentul care locuieste vizavi de mine la 50.Despre ce naiba vorbim Gr. Mihai?Asta e tara frate...Unii cu privilegii altii cu munca .As vrea sa am o putere sa te invit la firma unde lucrez eu,sa dai o proba de lucru.S vezi ce inseamna iadul...Si cand cauti pe google fa-o mai teimenic ,s-ar putea sa ai surprize
In privinta iadului va dau dreptate, si aici este cheia urii fata de bugetari. In loc ca ura angajatilor la privat sa se indrepte impotriva adevaratilor stapani ai iadului in care traiesc, ai patronilor, si sa ceara sa nu mai fie asa sclavagisti si salarii demne occidentale, sunt spalati pe creier ca inamicii lor sunt bugetarii.
Domnul meu, inamicul dumneavoastra este patronul firmei unde lucrati, ca face din locul acela iad. Va invit sa aveti curajul sa scapati de iad si stapanul acestuia si sa gasiti metode prin care lucrati pentru dumneavoastra, nu pentru altul si acesta sa va arunce frimiturile.
Inamicul e partidul care a umflat cu pompa aparatul birocratic și a pus în funcții pe ai lor. Onor psd. În scopul de a creste artificial masa de votanți.
Nu e vorba nici de profesori, nici de medici și nici de cei din administrație care își fac corect datoria. E vorba EXCLUSIV de plimbatorii inutili de hârtii.
Baronii din stat însă dacă nu-ti plătești dijma trimite potera după tine. Vrei nu vrei "serviciile" lui, banul ți-l ia. Asa, doar pentru ca ți-au dat voie sa te naști într-un loc pe care îl considera "al lor".
Eu vreau să-mi apar libertatea să-mi aleg baronii. Nu știu dacă ați apucat vremurile când granițele erau închise, însă prefer de departe toate conspirațiile și vampirii globalisti care îmi sug sângele decât să mă întorc la perioada aia.
Apropo, știți cum mai puteți scăpa de corporații? Coreea de Nord... E paradis, din câte am auzit.
Probabil pentru cineva resemnat e buna si libertatea sa iti alegi baronul. Eu sunt inca tanar, lupt pentru o lume fara baroni. Nu in timpul vietii mele, evident.
Cat despre ultimul comentariu Coreea de Nord este mentinuta in viata de vampirii globalisti tocmai ca sa argumenteze ca aia e singura alternativa la a scapa de ei. O falsa dichotomie.
La primaria din Berlin sunt de cateva ori mai putini angajati dacat la primaria din Bucuresti desi orasul este mai mare ,iar cei de acolo chiar muncesc.
In nici o tara europeana nu se iese la pensie la anii la care ies politistii si militarii nostrii.Pot continua pana dimineata.Ati prins ideea.D-voastra d-le autor ati prins-o,sau traiti intr-o alta tara?Frustararea celor care isi rup carca la privat este mai mult decat de inteles.Sunt sigur ca doar un bugetar roman putea scrie un asa articol
https://tradingeconomics.com/country-list/government-spending-to-gdp
Apoi in caz ca trebuie sa ti se explice si cel mai evident lucru, din statistici iese ca salariul la privat este mai mic decat cel de la stat pentru ca in privat se primeste si 75% din salariu in mana, cu scopul de evaziune fiscala ! Titlul corect este: privatii din Romania incalca legea in asa hal incat statistic ofera salarii mai mici ca la stat !
In schimb ai dreptate, angajatii privati din Ro primesc mai putin decat angajatii privati din Ungaria. Da asta nu este problema statului, ci a sclavului de angajat care nu are c***e sa isi ceara dreptul, un salariu mai mare !
Primaria Bucuresti are 45000 angajati. Cati angajati are primaria Berlin ? 110.000, de 2.5x mai multi !
https://www.quora.com/How-many-employees-does-the-Berlin-City-Hall-have-all-city-administration-subdivisions-I-have-read-in-the-Romanian-press-that-there-are-only-207-employees-and-this-sounds-unbelievable-to-me
La noi varsta militarilor de pensionare e 57 de ani, mult mai mare ca in Franta (52 ani) sau Polonia (50 de ani)
https://adevarul.ro/locale/sibiu/la-varsta-bani-ies-pensie-militarii-statelor-membre-nato-1_5992dd0a5ab6550cb802bb42/index.html
Vezi poate mai faci si tu un mic fact-checking inainte sa postezi ineptii pe aici.
Apoi treaba cu angajatii Primariei. Chiar din linkul pe care l-ati pus acolo rezulta ca intre angajatii primariei berlineze apar si cei din scoli sau din politie. Iar intre angajatii Primariei Bucuresti nu apar cei ai mult prea numeroaselor firme si regii ale municipalitatii. Iar de angajatii celor 6 primarii de sector... hm, ne facem ca uitam.
Nu stiu cum va puteti imagina ca puteti demonstra ce nu se poate demonstra. Orice om care a avut de-a face cu aparatul public stie ca e supradimensionat, rigid, ca se ocupa cu lucruri inutile de multe ori doar ca sa isi justifice existenta... Nu e nevoie de nicio cifra pentru asta.
Ok atunci adunati si politistii si cei din scoli, utilizati aceiasi metodologie si o sa vedeti ca tot Berlinul are mai multi angajati.
Eu macar prezint date dure, dumneavoastra debitati doar clisee cu care sunteti spalati pe creier ca sa desfintati orice urma a statului in colonia Romania, ca de, deranjeaza pe colonisti. Bine poate e "rigid" si pentru cei care vor sa fure, sa incalce reguli, etc.
Ok cu Berlinul a fost o comparatie gresita dar care continea indicii ca am dreptate. Daca esti asa tare arata-mi tu ca Berlinul are mai putini angajati, fa tu munca de dovedit. Daca nu poti atunci poti sa afirmi cel mult ca nu stim daca Berlinul are mai multi sau mai putini angajati.
Si am facut afrimatia cu ori prost ori tradator nu la "cine nu este de acord cu mine in general" ci strict pentru afirmatia ca corporatiile straine fac mai mult rau decat bine romanilor. Deci tu in ce categorie esti, prost sau tradator ?
Cat despre varsta de pensionare a militarilor, daca nu crezi un articol poti sa verifici direct sursele oficiale ale tarilor occidentale respective si o sa vezi ca se pensioneaza mai devreme ca militarii nostri.
Este deja clar ca nu poti fi asa prost, si sper sa primesti ce merita tradatorii. Mare crima sa iti vinzi tara pentru ca corporatia iti da un blid in plus. Da asculta aici ca tradatorii nu au fost iubiti niciodata, nici de cei in favoarea carora tradau.
Se pare ca va scapa esenta articolului. Marea si minunata productie a producatorilor o s.o mai cumpere sulea daca nimeni n.o sa mai aiba bani. Si vorbesc de bani normali, salarii, nu profit folosit la extravagante, care in anumite momente implica riscuri. Asta e, cand nu mai ai piata din varii motive, nu mai poti vinde produse indispensabile la stat, precum: consultanță, knowhow, asigurari si alte chestii palpabile produse de producatorii privati.
Ați prins ideea.