Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Astă seară dansăm în familie, păstrând distanța socială. „Ne-am trezit brusc antreprenori, după 20 de ani în care am fost artiști”

COBO

La mai puțin de un an de când au deschis porțile unei școli de dans în București, Cocuța și Bogdan Boantă s-au văzut nevoiți să-și adapteze „coregrafia” business-ului la ritmul impus de actualul context. Primul pas: suspendarea cursurilor începând cu 11 martie, „din motive de siguranță și morale”. Al doilea pas: crearea de la zero a unei platforme pentru cursuri online, astfel încât cursanții să-și poată continua pregătirea. Al treilea pas: cursuri de zoom, atât pentru cursanții lor, cât și pentru cei care vor să facă mișcare și să-și îmbunătățească starea de spirit dansând, cursuri pentru care nu au impus un preț anume, lăsând la latitudinea participanților dacă și cât vor să plătească. Le este greu și se simt ciudat să nu fie acolo unde le place să trăiască, în sala de dans, dar în acest moment sănătatea este cea mai importantă. Speră însă să se reîntoarcă în curând și să-și materializeze planul de a deschide școli de dans și în alte orașe din țară.

Până atunci însă, cursurile online le va asigura prezența oriunde se vor găsi pasionați gata să învețe noi pași și stiluri de dans. Pentru că acestea vor continua și după depășirea acestei perioade de izolare.

„Platforma nu a existat înaintea acestei situații. Dar pentru că am ținut foarte mult ca pregătirea cursanților noștri să continue, am creat de la zero platforma cobodancecenter.teacheable.com, unde am uploadat cursurile. Apoi, pentru că nu am mai avut voie să ne întâlnim să filmăm, am lăsat platforma funcțională, dar am început să ținem și cursuri pe zoom. Suntem foarte conștienți că este o perioadă de criză și nu putem avea pretenții în ceea ce privește partea de business. Tocmai de aceea, am făcut tot posibilul pentru cursanții noștri, să nu-și întrerupă activitatea, chiar dacă o platformă online nu ne aduce aceleași câștiguri ca înainte”, spune Bogdan Boantă.

Platforma a devenit însă și o oportunitate de a intra în legătură cu pasionați de dans din toată țara, cu atât mai mult cu cât, imediat după ce au deschis școala de dans, au fost întrebați când vor ajunge în Brașov, Cluj sau Iași. Iar acest feed-back i-a determinat pe Cocuța și Bogdan să ia în calcul posibilitatea de a deschide francize COBO Dance. Faptul că în primele 3 săptămâni, câteva sute de oameni, mai ales din țară, au accesat platforma, le confirmă celor doi faptul că ideea de a deschide școli de dans și în alte orașe are potențial.  

„Când am văzut cum era pusă cărămida pe pereți, am dat-o jos și am pus-o din nou”

Înainte de a deschide școala de dans, Cocuța și Bogdan au înființat o trupă de dans, după ce Delia le-a încredințat coregrafia spectacolului său de la Sala Palatului. Au urmat apoi și alte proiecte, astfel că oricât de mult își doreau să înceapă proiectul școlii de dans, nu reușeau să găsească suficient timp.

„Sincer, am fost și eu foarte delăsător, în sensul că îmi era teamă de ceea ce implică o școală de dans. Tocmai pentru că nu aveam suficient timp. Aveam proiecte, concerte, evenimente și nu credeam că o să reușim să ne împărțim astfel încât să deschidem și o școală de dans care să arate așa cum ne doream și care să funcționeze la nivelul unei școli de dans din Statele Unite. Noi am fost în New York și în Los Angeles și am urmat cursuri de la cele mai mari școli de dans, și ne doream o școală ca acolo”, spune Bogdan.

În cele din urmă însă, Bogdan a găsit un spațiu pe strada Popa Nan și i l-a prezentat partenerei sale sub forma unui cadou de ziua ei de naștere. Dar pentru că imediat după aceea a trebuit să plece amândoi din țară o lună de zile pentru a juria un concurs de dans în China, amenajarea s-a făcut de la distanță, prin telefon. Fără designer și doar pe baza ideilor lor. Acum sunt foarte mulțumiți de rezultat, deși au existat și momente dificile, ca acela în care au fost nevoiți să dea jos toată cărămida de pe pereți și să o pună la loc ca să arate exact așa cum își doreau ei.  

„Ne-am trezit brusc antreprenori, după 20 de ani în care am fost artiști”

Bogdan a crezut că deschiderea propriu-zisă a școlii de dans era lucrul cel mai greu de făcut. Avea să descopere însă că să fii manager este și mai greu. „Este cu totul altă meserie. Noi știm doar să fim artiști, să facem spectacole, să facem coregrafii, să aducem bucurie în inimile oamenilor. Habar nu aveam ce strategii de promovare să aplicăm, cum să atragem oamenii. Și încă ne lovim de această problemă pentru că nu am făcut niciodată asta. Ne-am trezit brusc antreprenori, după 20 de ani în care am fost artiști. Așa că, am învățat și încă învățăm totul din mers”, explică Bogdan.

Codruța și Bogdan au creat un portofoliul de cursuri de dans diverse astfel încât oricui îi place să danseze, indiferent de vârstă sau nivel de performanță, să își găsească un loc. De când au deschis centrul de dans, aproape de 300 cursanți le-au trecut pragul.

În plus, încearcă să vină tot timpul cu lucruri noi: cursuri, workshop-uri cu cei mai buni coregrafi din România și din străinătate, precum și programe intensive de dans, de scurtă durată.

Cei doi coregrafi sunt nerăbdători să se întoarcă în sala de dans și să își continue cursurile și proiectele. Pentru că, pe lângă deschiderea de școli de dans în țară, cei doi mai au un proiect de suflet: să pună în scenă un musical cu cei care participă la cursurile lor. 

Fișă de business. Subiectiv

Ce îți trebuie pentru a deveni antreprenor? Nu știm exact. Încă învățăm sa fim antreprenori

Ce îți trebuie pentru a deveni antreprenor în România? În primul rând, să ai un vis. Apoi, să faci tot posibilul să îl transformi în realitate. Și trebuie să crezi în proiectul tău pentru a-i putea face apoi și pe alții să creadă în el.

A existat vreun moment în care ați vrut să renuntați? Am avut dificultăți, probleme, dar nu am renunțat. Dorinta de a ne îndeplini visul a fost mai puternică decât orice.

Care a fost momentul în care v-ați dat seama că sunteți pe drumul cel bun? Nu știu dacă ne-am gândit că suntem pe drumul cel bun. Noi am crezut în noi, în visul nostru. Și asta vom face și în continuare.

Ce este antreprenorul? Habar nu am. Teoretic știu, dar încă deslușim ceea ce înseamnă.

Fișă de business. Obiectiv

Investiția inițială: 30.000 euro

Număr de angajati: 2 angajați și multi colaboratori

Timp de recuperare a investiției: Cât mai repede

Cifra de afaceri: N/A

Profit: N/A 

Republica antreprenorilor este un proiect susținut de Banca Transilvania

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Unii au fost ai practici .Au cumparat masti din China cu 1,26 lei /buc si le-au vandut cu 6-8 lei .Si printre ....au si dansat !
    • Like 0


Îți recomandăm

Vegeterra

Etica muncii e sfântă pentru dl. Szocs Jozsef: „Degeaba ai pământ dacă nu îl muncești”. De altfel, în zonă puține suprafețe de teren zac necultivate. „Pe aici nu prea sunt pământuri lăsate pârloagă”.

Citește mai mult

Dieta fertilității.

În ultimii ani, interesul pentru alimentația care sprijină fertilitatea a crescut semnificativ. Cu toate acestea, ideea unei „diete minune” care să garanteze sarcina este un mit. Specialiștii în medicină reproductivă subliniază că succesul depinde de un cumul de factori: echilibrul hormonal, sănătatea generală și alegerile alimentare corecte, completate de tratamentele moderne. foto: Profimedia

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon tăxi - Profimedia

Poate că nu suntem suficient de nemulțumiți ca să vedem cu adevărat ce avem. Poate că, dincolo de nemulțumirile cotidiene și de criticile fără sfârșit, România pulsează cu o vitalitate discretă, cu umor și cu frumusețea unor lucruri care nu se văd imediat, dar care țin locul stabil al unei vieți adevărate. foto: Profimedia

Citește mai mult

Foto CTP

Scriu acest text în primul rând pentru credincioșii ortodocși din România. Pentru cei care cred sincer în cuvântul lui Dumnezeu. Eu sunt un om al științei – ceea ce nu înseamnă automat că sunt și ateu. Cred și eu, dar în altceva: în rațiune, în observație, în experiment, în logică, în dovezi, în demonstrație. Pe baza acestora am analizat la început zicerile lui Dumnezeilă Georgescu. Erau atât de aberante, încât devenea ridicol să raționezi asupra lor. Am renunțat.

Citește mai mult

Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea

Zice cel mai detestat om politic român din aceste zile, că venirea în guvern a doamnei Oana Gheorghiu „nu e un lucru care să ne facă bine” și are maximă dreptate. Nu are cum să facă bine un asemenea om, PSD-ului. E un antidot la zboruri Nordis, la jafuri din banul public, la afaceri necurate și e clar că îi ia cu frisoane, cu grețuri. Țipă Olguța, țipă Manda, țipă Grindeanu că Oana Gheorghiu nu le face bine. E ca și cum ar fi venit o molimă peste ei.

Citește mai mult