Să privim cu atenție cele 7 etape în transformarea acestui individ: în ce stadiu nu mai este om? Sinele, între carne și metal

Foto: Profimedia

Fiecare om care a trăit vreodată s-a întrebat probabil la un moment dat ce mă face să fiu „eu". Să fie oare corpul meu fizic - carnea și oasele pe care le putem vedea și atinge? Sau amintirile, gândurile, conștiința? Sau există undeva ceva mai intangibil, ceva care transcende suma părților?

Pe măsură ce navigăm pe creasta unui tsunami tehnologic care aduce cu sine capacități tehnice umane din ce în ce mai mari, aceste gânduri vechi se cristalizează într-o realitate crudă. Granița dintre om și mașină, odinioară fragilă, devine un miraj sclipitor. Protezele controlate de mental deja dansează în ritmurile noastre neuronale, ochii bionici străpung vălul orbirii, iar amplificatori cognitivi deblochează potențialul ascuns al minții.

Science fiction-ul febril de ieri se transformă în realitatea uluitoare de astăzi și, dintr-o dată, problema identității strălucește cu o nouă urgență. Apare o dilemă captivantă: Pe măsură ce încorporăm tehnologia în însăși țesătura ființei noastre, în ce moment încetăm să mai fim noi înșine - dacă vom înceta vreodată? Care este punctul la care simfonia cyborgului învinge melodia umană - dacă aceasta a existat vreodată?

Să începem să explorăm această dilemă prin intermediul unei serii de imagini. Aici, avem un bărbat (1) – o persoană obișnuită, la fel ca oricare dintre noi. În prima imagine, el își pierde un braț în urma unui accident. Știința medicală intervine și i se montează o proteză robotizată care funcționează la fel ca brațul său biologic – îl putem vedea cu noua sa proteză robotizată în imaginea 2. Este persoana din imaginea 2 aceeași ca în imaginea 1?

Cei mai mulți dintre noi ar spune da. La urma urmei, pierderea unui membru nu modifică ceea ce suntem în esența noastră. Proteza este doar un instrument care restabilește funcția.

După ce a folosit proteza robotizată pentru o vreme, el a considerat că este mai bună din anumite puncte de vedere decât brațul biologic. Acum, în imaginea următoare, el decide să își înlocuiască celălalt braț cu unul robotizat, sporindu-și forța dincolo de limitele umane naturale.

Mai este el aceeași persoană? Poate că câteva sprâncene se ridică, dar, în general, am putea fi de acord că este în esență același individ.

Pe măsură ce trecem prin imagini, el își înlocuiește ambele picioare, trunchiul și chiar părți ale feței cu componente robotice. Aspectul său devine mai mult mașină decât om. În acest moment, îl mai considerați aceeași persoană? Acest exercițiu nu este doar ipotetic. Progresele în domeniul protezelor și al bioingineriei fac astfel de transformări din ce în ce mai plauzibile. Oamenii folosesc deja membre protetice controlate de interfețe neuronale, care permit mișcări și senzații naturale.

Dar să ne gândim: Cât de mult din identitatea noastră este legată de forma noastră fizică? Dacă înlocuim părți ale corpului nostru cu componente artificiale, pierdem o parte din noi înșine sau doar ne îmbunătățim hardware-ul biologic?

Să mergem un pas mai departe. Futuristul Ray Kurzweil propune un experiment mental în care, pe o perioadă îndelungată, începem să înlocuim neuronii din creierul nostru cu echivalenți electronici. Fiecare neuron artificial funcționează identic cu cel biologic pe care îl înlocuiește, menținând aceleași conexiuni și transmițând aceleași semnale.

Acest proces are loc treptat, poate pe parcursul a zeci de ani, permițând conștiinței noastre să se adapteze perfect la schimbări.

Eu vă pun întrebarea: „Dacă gândurile, amintirile, personalitatea și conștiința dumneavoastră rămân intacte, o schimbare a mediului – de la neuronii biologici la componentele electronice – modifică cine sunteți?"

Este un concept provocator. Creierul nostru este sediul conștiinței noastre, depozitarul amintirilor și experiențelor noastre. Dacă păstrăm funcționalitatea și continuitatea minților noastre, contează cu adevărat substratul material, fie el carne sau siliciu?

Luați în considerare pacienții care primesc implanturi de stimulare cerebrală profundă pentru a trata afecțiuni precum boala Parkinson. Electrozii sunt implantați în anumite regiuni ale creierului pentru a regla impulsurile anormale. Aceste dispozitive pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții fără a modifica identitatea persoanei.

Dar ce se întâmplă dacă extindem acest proces la înlocuirea unor regiuni întregi ale creierului? Dacă procesul este gradual și funcția rămâne aceeași, există un moment în care „sinele" este pierdut?

Filosofii se referă la acest lucru ca la „continuitatea conștiinței". Atât timp cât experiența noastră conștientă este neîntreruptă, identitatea noastră persistă. Mediul se poate schimba, dar esența rămâne.

Aceasta nu este o întrebare nouă. În filosofia antică, există paradoxul corabiei lui Tezeu.

Povestea este următoarea: Tezeu, un rege mitic, are o corabie la care, de-a lungul timpului, fiecare scândură, fiecare catarg și fiecare velă sunt înlocuite pe măsură ce cele vechi se uzează. În cele din urmă, niciuna dintre componentele originale nu mai rămâne.

Paradoxul întreabă: „Este încă aceeași navă?"

Unii susțin că da, deoarece identitatea sa nu este legată de părțile sale individuale, ci de forma, funcția și istoria sa. Alții susțin că, odată ce toate părțile originale au dispărut, este în esență un vas diferit.

Aplicând acest lucru la noi înșine, corpurile noastre sunt într-o stare constantă de flux. Celulele mor și sunt înlocuite; moleculele sunt schimbate cu mediul. Din punct de vedere fizic, nu mai suntem aceeași persoană care am fost cu ani în urmă, însă percepem o identitate continuă.

Aceasta ridică întrebarea: Este „sinele" nostru o esență care persistă în ciuda schimbărilor fizice sau este doar o colecție de componente care, atunci când sunt modificate, schimbă ceea ce suntem?

Să explorăm acest aspect prin prisma culturii populare cu exemplul RoboCop.

În film, ofițerul Alex Murphy este grav rănit și transformat într-un cyborg - parte om, parte mașină. La trezire, este aruncat într-o luptă profundă cu identitatea sa. Realizarea faptului că o mare parte din corpul și creierul său au fost înlocuite îl conduce la o criză existențială și se gândește să își pună capăt zilelor.

Dar, pe măsură ce povestea se derulează, legăturile sale sunt cele care îi redau sentimentul de sine. Amintirile despre și relația cu familia sa, simțul datoriei, relațiile cu colegii – toate servesc drept ancore pentru umanitatea sa.

În ciuda formei sale fizice modificate, identitatea lui Murphy este păstrată prin relațiile sale și prin semnificațiile pe care le extrage din acestea. Eul său nu este limitat doar la corpul său sau chiar la mintea sa, ci este profund legat de ceilalți și de rolul său în lume.

Acest lucru evidențiază un aspect crucial al umanității noastre: suntem ființe sociale în mod inerent. Identitățile noastre sunt modelate nu numai de experiențele noastre interne, ci și de relațiile și interacțiunile noastre cu mediul.

Sentimentul nostru de sine se extinde dincolo de componentele noastre fizice și mentale. Filosoful Andy Clark introduce conceptul de „minte extinsă", sugerând că instrumentele și tehnologiile pe care le folosim devin părți integrante ale proceselor noastre cognitive. Smartphone-urile noastre, de exemplu, stochează amintiri, cunoștințe și facilitează comunicarea, devenind efectiv extensie a minții noastre.

Interacțiunile sociale ne modelează și mai mult identitatea. Psihologul Lev Vygotsky a subliniat faptul că funcțiile mentale superioare se dezvoltă prin implicarea socială. Limba, cultura și experiențele comune contribuie semnificativ la ceea ce suntem.

Luați în considerare exemplul nostru anterior al omului cu proteze. Pe măsură ce își îmbunătățește corpul, modul său de a interacționa cu lumea se schimbă. Poate să se angajeze în noi activități, să se alăture unor comunități diferite sau să se confrunte cu reacții sociale față de augmentațiile sale. Identitatea sa evoluează prin intermediul acestor noi experiențe și relații.

În societatea interconectată de astăzi, identitățile noastre sunt din ce în ce mai legate de rețele mai mari - sociale, tehnologice și ecologice.

Tehnologiile digitale ne extind prezența dincolo de granițele fizice. Ne creăm personalități online, ne implicăm în comunități globale și participăm la experiențe virtuale. Aceste interacțiuni digitale ne influențează percepția de sine și modul în care ne percep ceilalți.

Mai mult, concepte precum „cogniția întrupată" sugerează că procesele noastre cognitive sunt înrădăcinate în interacțiunile corporale cu mediul. Mințile noastre nu sunt procesoare izolate, ci sunt influențate de experiențele noastre fizice și de mediul înconjurător.

Deci, unde ne conduce această explorare?

Am călătorit de la transformarea fizică a corpului la înlocuirea treptată a minții, am analizat puzzle-uri filosofice străvechi și am examinat modul în care relațiile și mediul contribuie la identitatea noastră.

Poate că esența a ceea ce suntem nu este limitată la corpurile noastre sau chiar la mințile noastre individuale. Poate că este un proces continuu – o interacțiune dinamică între noi înșine, ceilalți și lumea în care trăim.

Pe măsură ce tehnologia se integrează tot mai adânc în viața noastră, trebuie să facem alegeri cu privire la modul în care definim umanitatea.

Ne vom vedea pe noi înșine ca ființe izolate, definite doar de componentele noastre fizice și mentale? Sau vom îmbrățișa o viziune mai holistică – una în care suntem rețele de relații, continuu modelate de interacțiunile noastre cu ceilalți și cu mediul?

În încheiere, aș dori să vă las cu această reflecție:

Sinele nu este o entitate statică legată de carne sau închisă în craniu. Este o construcție fluidă, în continuă evoluție, care apare din legăturile noastre cu ceilalți, din angajamentul nostru față de mediu și din participarea noastră la tapițeria mai largă a vieții.

Pe măsură ce metalul și carnea se întrepătrund, la fel se întâmplă și cu viețile noastre cu cei din jurul nostru și cu lumea pe care o împărtășim. Întrebarea nu se referă doar la momentul în care încetăm să mai fim noi înșine prin îmbunătățiri tehnologice, ci și la modul în care aceste schimbări ne transformă relațiile și locul în contextul mai larg al existenței.

Revenind la RoboCop, călătoria lui Alex Murphy ne reamintește că, chiar și în mijlocul unei transformări fizice profunde, relațiile și conexiunile noastre sunt cele care ne țin la sol. Simțul datoriei, dragostea pentru familie și angajamentul față de justiție îi definesc identitatea mai mult decât piesele sale mecanice.

Pe măsură ce ne gândim la viitorul nostru cu tehnologia, să ne amintim că umanitatea noastră este profund înrădăcinată în relațiile noastre – unii cu alții, cu mediul înconjurător și cu lumea întreagă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp