Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Scenariu premortem pentru micul antreprenor: Plec de la corporație ca să-mi deschid un restaurant vegan…

Restaurant vegan

Foto: Getty Images

Deciziile noastre în afaceri ar trebui să fie bazate pe câteva tehnici, pe câteva procese de gândire care să mărească probabilitatea unui rezultat mai bun. Dacă luăm doar decizii emoționale, după cum „bate vântul” sentimentelor de zi cu zi, probabilitatea aceasta nu e grozavă. Deciziile noastre ar trebui să aibă un element de raționalitate și de calcul. Desigur, fără a scoate cu totul din ecuație emoțiile. Cu alte cuvinte, e relevantă emoția mea de neplăcere atunci când decid să plec de la un loc de muncă plictisitor, de pildă, și să mă fac antreprenor. Sau emoția entuziasmului la ideea (și decizia subsecventă) de a-mi deschide o afacere. Emoțiile contează. Dar ideea este să nu le lăsăm doar pe ele să vorbească, trebuie să le ascultăm, da, dar să nu le lăsăm să aibă ultimul cuvânt. Ultimul cuvânt trebuie să-l aibă calculul probabilităților consecințelor, cu alte cuvinte, procesul rațional.

Adică eu trebuie să mă gândesc înainte la consecințele deciziei mele și să le aloc probabilități. De exemplu, mă hotărăsc să îmi deschid un restaurant vegan, pentru că îmi place mie să gătesc (elementul emoțional, plăcerea mea de a amesteca în humus și-n salate). Pasul următor e să fac un „arbore al deciziei” în care să pun următoarele probabilități:

1. Deschid restaurantul și afacerea merge brici (estimez că, în perioada asta de restricții, probabilitatea asta e cam de 20%, pentru că mă bazez doar pe delivery;

2. Deschid restaurant și dau faliment în primul an (o probabilitate foarte mare, cam de 60%, aș spune, pentru că acest gen de business e foarte riscant peste tot în lume, cu atât mai mult în actualul climat economic);

3. Deschid restaurant și „mă târâi” vreo 3 ani cu el, la limită, blestemând momentul când m-am gândit să plec din corporație (o probabilitate de 20%, e mai mare cea de faliment rapid).

Ideea e că nu știu ce va fi. Viitorul e incert și impredictibil.

Un exercițiu foarte util în a anticipa mai ales consecințele neplăcute ale unei decizii este scenariul „premortem”: dacă „postmortem” înseamnă analiza de după „deces”, după eșec, „premortem” presupune să ne imaginăm că, de exemplu, peste 3 ani, afacerea a eșuat, și să ne imaginăm toate scenariile posibile care au dus la acel eșec, elemente care țin de noroc (de exemplu, în aceeași zonă se deschide alt restaurant, unde gătește cel mai tare din parcare chef vegan din România, lucru pe care nu aveam cum să-l anticipez, deci nu ține de decizia mea) și elemente de decizie personală, aflate sub controlul meu (am angajat la restaurant oameni slab pregătiți, pentru că am avut prea mare încredere în „mâna bună” pe care o am la selecția de personal; sau poate nu am fost deloc atentă la climatul cultural, la faptul că în România veganismul nu e un trend popular și oamenii preferă mai mult carne, lapte, ouă, brânză, iepure, mânz… deci iată încă un element care ar fi ținut de mine și pe care nu l-am prevăzut).

Ideea este că acest premortem ne ajută să „vedem” mai clar în viitor, uitându-ne în urmă cu ajutorul imaginației. E mai greu să prezici tot ce poate merge prost, dar e mai simplu dacă-ți imaginezi că a mers déjà prost și te uiți la ce a dus la eșec.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • I got nothing. Un șir de tautologii mediocre și absurdități (a se vedea ultima frază, autoarea e rugată să o citească cu glas tare). Probabil consecință a îndemnului "scrieți, băieți, scrieți orice, numai scrieți". În acest caz, e vorba de o fată, totuși. Cu un tic mic: "ideea e că...".
    • Like 0


Îți recomandăm

Nomad digital

Marius are 24 de ani și înainte de pandemie s-a angajat pentru prima dată cu normă întreagă. Sau full-time, cum spun colegii. Multinaționala care l-a recrutat i-a oferit un contract pe perioadă nedeterminată, dar, spre mirarea părinților, a refuzat. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult