Școala și viața nu pot fi două realități diferite

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Articol de Mihaela Nicolae și Bogdan Rațiu

Într-o carte de referință, Maeștri și discipoli (Humanitas, 2011), filosoful George Steiner căuta, la capătul unei cariere în care a cunoscut diverse sisteme de învățământ, răspunsul la o întrebare deloc retorică: Ce anume îl împuternicește pe un profesor să ofere educație elevilor? Ce îi dă legitimitate? Publicarea modelului de examen (Evaluare Națională 2021 - Limba și literatura română) ne-a făcut să dăm un prim răspuns, dintre multele posibile, acestei întrebări, pe care profesorii o cercetează adesea: cunoașterea programei, documentul care fixează primul reper al modului în care profesorul trebuie să-și creeze ora, de la momentul testului predictiv, la momentul evaluării sumative. 

Programa școlară pe care se întemeiază procesul didactic este deja aplicată de trei ani, prin urmare, profesorii o cunosc în litera și în spiritul ei. Altfel nu ar putea să-și organizeze lecția. A venit și momentul, ajunși cu această generație la clasa a VIII-a, ca filosofia examenului să reflecte competențele programei construite pe modelul dezvoltării personale și pe cel comunicativ. Primii pași s-au făcut, urmează, cu siguranță să se realizeze și acordul fin.

Ca să înțelegem valoarea certă a acestui model de subiect, cred că ar trebui să ne uităm la competențele din spatele itemilor propuși. Printr-o receptare eficientă elevul va fi pregătit să intre activ în societate, să se dezvolte personal, dar va avea și o privire rafinată asupra vieții. Sunt itemi care solicită capacitatea elevilor de a identifica, înțelege, exprima, crea și interpreta idei, sentimente, fapte și opinii, în diferite contexte, raportându-se la diferite tipare textuale. Primul subiect cuprinde sarcini de performare, de punere în uz a competenței de comprehensiune, și prevede evaluarea a ceea ce un candidat poate face în relația cu aplicarea anumitor subiecte „în lumea reală”. Aici va fi miza profesorilor: să accentueze ideea că, ceea ce se învață trebuie să poți transfera în viața reală, în propriul beneficiu – într-un cuvânt, metacogniție, concept fundamental, după opinia lui Solomon Marcus, pentru schimbarea mentalității în educație. Școala și viața nu pot face parte din lumi diferite.

În plus, sunt itemi care solicită selectarea unui răspuns și itemi cu răspuns scurt, implicând producerea unui răspuns corect (și nu e vorba de compuneri, cum greșit au înțeles cei grăbiți!). Analizând modul obiectiv în care se poate face evaluarea, observăm că s-au îmbinat itemii obiectivi cu un barem analitic detaliat, cu variante de răspuns. Profesorii au fost obișnuiți cu un astfel de barem în ultimii doi ani la subiectele de la olimpiadă, care, la rândul lor, au urmărit aceeași filosofie.

Prin urmare, lucrurile nu sunt foarte noi pentru sistem, cum ar putea să pară. Mulți dintre noi suntem familiarizați cu structura evaluărilor din clasele anterioare, a IV-a și a VI-a, cu programele examenelor pentru obținerea certificării de competențe lingvistice, chiar la bacalaureat, și a celor de utilizare a calculatorului etc. Multe presupun teste standardizate după modelul actual din țările cu învățământ performant. Trecerea de la vechile modele aplicate 30 de ani la modele axate pe competențe este resimțită de societate și, mai acut, de sistemul de învățământ ca o necesitate.

Ceea ce numim filosofia examenelor determină un întreg comportament de învățare, centrat, până acum, pe conținuturi. Nimeni nu-și dorește încremenirea într-o formă care a generat analfabetism funcțional și abandon școlar. Poate o înțelegere mai profundă a competențelor, atât în predare, cât și în evaluare va oferi o dinamică a procesului care se aibă impact asupra elevilor. E adevărat că e nevoie de o formare profesională autentică pentru că nu mereu spiritul autodidact e suficient.

Textul lui George Steiner avea o continuare, tot interogativă: care sunt principalele tipuri de reacții ale elevilor la strategia de învățare care îi privește direct? Elevii sunt și mai pregătiți, suntem convinși, pentru acest tip de subiecte care nu presupune reproducerea sterilă de concepte înțelese aproximativ, în cel mai fericit caz, și, prin aceasta, inutile. Pe de o parte, generația digitală are nevoie de două dimensiuni fundamentale pe care să-și întemeieze dezvoltarea: tradiția și modernitatea. Iar, pe de altă parte, profesorul de Limba română râvnește să redevină profesor de lectură. Cred că pentru toți cărțile lui Paul Cornea au fost de referință și acolo ne explica elegant ce importante sunt competența de lectură și modul în care trebuie privite integrat componenta literară, cea comunicativă și cea culturală. Să privim modelul de subiecte propus, realizat în acord atât cu aspectele de teorie din domeniul filologic, cât și cu cerințele noii programe. Tradiția este reprezentată de valorile textului literar și de deschiderea spre literatura de patrimoniu cultural. Asta înseamnă că elevul trebuie învățat să intre într-un dialog empatic cu textul și astfel să se mizeze pe acel cititor de cursă lungă pe care orice profesor de lectură și-l dorește. Modernitatea este reprezentată în primul rând de diversitatea tiparelor textuale. Vedem că ne îndreptăm spre o lumea multiliterată. Discuțiile purtate de-a lungul timpului la ANPRO, Asociația Națională a Profesorilor de Română „Ioana Em. Petrescu”, au arătat că ne confruntăm cu mentalitatea unei generații dinamice. Elevul de azi este obișnuit să citească divers, accesând biblioteci virtuale, avid de informație valoroasă – texte continue, discontinue sau multimodale. Se întâmplă așa pentru că lumea însăși se cere „citită” și înțeleasă. În același orizont, se depășește acea focalizare pe analiză din ultimii ani și se afirmă importanța comprehensiunii și a interpretării în actul lecturii.

Mai credem că profesorii care au avut ore la gimnaziu și au lucrat deja după noile manuale au deprins, în mare măsură, această abordare flexibilă, ancorată în actualitate, axată pe metode moderne de învățare și pe strategii care înlesnesc comunicarea. Astfel, în subiectul de la EN, gramatica devine cu adevărat funcțională (se face trecerea de la „Menţionează rolul cratimei din secvența …” la „Corectează textul adăugând semnele de punctuație corespunzătoare”). E posibil să fie nevoie să reconfigurăm unele ore de limbă, să depășim rutina analizelor și să mizăm mai mult pe integrarea faptelor de limbă într-un proces coerent de conștientizare lingvistică. Dar așa credem că vom aborda formarea gândirii critice și vom oferi o anume independență elevului pentru a-și asuma opiniile, interiorizându-și motivația învățării.

Ni se pare important să ne depășim rezistența la schimbare, dacă vrem să ieșim din paradigma caragialiană a modificărilor de suprafață, făcute totuși doar pe ici, pe colo. Odată învinse temerile, care au justificările lor, firește, vom găsi soluțiile cele mai potrivite pentru a ne adapta, cu ajutorul educației, la o realitate în permanentă schimbare. Lumea noastră se schimbă, că vrem sau nu, că suntem sau nu pe deplin pregătiți. Mai mult ca oricând, în perioada aceasta a crizelor succesive, simțim că școala își schimbă mentalitatea. Sunt oameni care au curaj să facă schimbări într-un moment în care se poate cădea în pasivitate. De la profesori începe sincronizarea învățământului cu nevoile personale și cu cele ale societății. Profesorii se adaptează acum unei problematici „în progres”, cum spun tinerii, adică se află în proces de construcție, sub ochii noștri. Între ce se propune (subiectul) și ce va fi (dobândirea competenței de către elev), rămâne profesorul de Limba și literatura română care știe mult prea bine că școala și viața nu pot fi două realități diferite.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp