Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Dragul meu elev revoltat, iată de ce trebuie să înveți „comentarii literare”

elevi scoala - Inquam Photos / Octav Ganea

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Costul oportunității - o sintagmă utilitaristă din economie pe care o putem folosi, metaforic, și în alte domenii. Să încercăm realizarea unei balanțe pierderi-beneficii, raportându-ne la ce se preda până acum în școală. Gândirea comună a trasat deja: ar fi vorba de o pendulare între limitarea creativității, pe de o parte, și achiziția unui mare volum de cunoștințe, pe de altă parte. A cunoaște este un lucru unanim recunoscut ca benefic, tot așa cum lipsa creativității este recunoscută ca o scădere. Mai ales astăzi, când piața muncii este caracterizată de tehnologizare și digitalizare, creativitatea capătă o importanță și mai mare, rămânând greu de concurat de inteligența artificială. Un om creativ cu greu va putea fi înlocuit de o mașină, de un furnizor de algoritmi și tipare. Așadar, a aduce școlii acuzația că limitează sau sufocă creativitatea nu este doar un lucru foarte grav, ci, de ar fi adevărat, ar însemna că direcția școlii este în răspăr cu însăși educația.

Numai că nu este adevărat.

Dovezile? Numeroase în jur. Numai că omul de astăzi refuză efortul de a privi în jur și de a trage singur concluziile. Gândirea autonomă este pe cale de dispariție, în schimb așteptăm ideile alora, la care subscriem, cu două condiții: să ne măgulească și să ne justifice neputințele sau lipsa de voință. Așadar, opinia clișeizată, pretrasată, este cea care ne-a tot repetat că școala românească omoară creativitatea. Așa să fie? Să deschidem rețelele de socializare. Vom găsi numeroase anecdote și meme care pornesc de la informații aflate în școală. Sunt ele lipsite de creativitate? Dimpotrivă. Multe ne trec pe lângă ureche, ne produc un zâmbet; și le uităm. Dar aproape toți le înțelegem, de unde se poate deduce că ne raportăm la bunuri culturale de largă circulație. Este o eficiență de masă. De pildă, circula la un moment dat pe facebook un meme (pe care orice cititor român îl poate înțelege) despre cele cinci mituri românești fundamentale (parodie după G. Călinescu): 1. Mitul mioriței. 2. Mitul jertfei pentru creație (Mănăstirea Argeșului). 3. Mitul zburătorului. 4. Mitul etnogenezei (Traian și Dochia). 5. Mitul metroului din Drumul Taberei. 

Cine vrea să vadă un elev foarte creativ, îl poate căuta pe youtube pe rapperul Psihotrop, cel care a pus în versuri și ritm comentariile literare de la bac. Astfel de comentarii să tot înveți, cu admirația că cineva le-a și coborât în real. De altfel, comentariile, în special cele care trimit la adevărata critică literară, sunt foarte utile și ies din sfera imediată a învățatului pentru notă sau pentru bac. Sufocă ele creativitatea? Nicidecum – Psihotrop este dovada, dar, în afara lui, care e mai vizibil, sunt miile de copii capabili să scrie un eseu la bac, dar și să rețină peste ani foarte multe lucruri, uneori asimilându-le în mod amuzant și creativ. De ce este necesar să cunoaștem aceste repere – din literatură, din istorie, din științe? Pentru că a fi creativ este ca și cum ai face decorațiuni pe un tort. Bine, bine, dar tortul ăla îl ai? Ai acea bază la care să adaugi creativitatea?

La începuturile telefoniei mobile, televiziunile rulau o reclamă, o ofertă pentru firme, cu facilități la achiziționarea a cel puțin 10 cartele. Clipul ne prezenta o echipă de construcții. La un moment dat, se aude o sonerie de telefon. Dirigintele de șantier își caută mobilul, fără succes. Îi implică în căutare și pe ceilalți nouă meșteri mari. Apoi vine lămurirea, omul apropiindu-și urechea de zid: ”L-am uitat la nevastă-mea!” (referință la legenda meșterului Manole).

Dar putem spune că echipele de publicitate sunt formate din oameni prin excelență creativi. Să ne uităm atunci în jur. De multe ori, am observat cum ceea ce se predă la ora de română ajunge în proporție destul de mare să fie absorbit în limbajul curent. Câți dintre noi nu spunem, de pildă: ”Metaforic vorbind…”, ”i-a adresat un epitet…”, “este sinonim cu…”, “este în antiteză cu…”, “în mod imperativ”, “la figurat vorbind…”. Sunt câteva cazuri când noțiuni de gramatică sau de teorie literară părăsesc cadrul strâmt al limbajului specializat și migrează spre cel cotidian. În afara acestor situații, însă, este incredibil cât de multe cunoștințe au trecut, grație școlii, spre (in)conștientul colectiv, spre o zestre de cunoaștere cu bazin foarte larg. După ce a făcut un tur în Moldova printr-o agenție de turism, o prietenă îmi povestea că a rămas uimită de faptul că turiștii cunoșteau deja o bună parte din informațiile transmise de ghid. Cu surprindere, a tras această concluzie: am reușit cumva să avem un fundament comun, de istorie și cultură umanistă. Îmi spunea că lucrul acesta a surprins-o cu atât mai mult cu cât grupul era foarte eterogen, și ca vârstă, și ca pregătire. Cu toate acestea, oamenii știau versurile bolintinene de la Cetatea Neamțului, cunoșteau bine amintirile copilului din Humulești, puteau recita alte versuri la Ipotești, știau multe din biografia marelui Ștefan… La acestea adăugându-se alte informații de geografie, istorie, folclor, antropologie. Pe mine relatarea aceasta nu m-a surprins. Discuțiile pe care le-am avut cu mai mulți taximetriști ar fi trebuit notate, ca probe sociologice de discurs cultural și identitar. De pildă, unii șoferi erau capabili să facă dintr-o cursă un mic tur ghidat. Îmi amintesc că, trecând prin zona Gemeni, spre liceul Cantemir, un taximetrist mi-a vorbit despre Dimitrie Cantemir dându-mi așa de multe detalii (prințul diplomației, marele poliglot, refugiat la Istanbul etc), încât am resimțit jenă, prin comparație. Adeseori resimt jenă și invidie (dar și bucurie), pentru că în discuții private aproape oricine poate intra pe terenul specializării mele (filologia), dar reciproca nu e deloc valabilă. În conversația cu un inginer, cu un absolvent de IT, un mecanic, un medic, un șofer etc, se dovedește că toți aceștia sunt familiarizați cu noțiuni de literatură, istorie, patrimoniu. De unde putem trage câteva concluzii: anumite cunoștințe sunt bunuri de larg consum; a le avea a fost până acum un imperativ de formare; există cadrul de circulație pentru acestea, deoarece contextul o permite și o favorizează; școala a avut o eficiență dovedită de a le transmite, pe scară largă.

Astăzi? “Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?” Astăzi, în mod voit și programatic, se urmărește ca această zestre culturală și identitară să nu se mai transmită prin școală. De ce? Motivele nu sunt foarte clare, dar se pare că totul este perceput ca o amenințare pentru instaurarea societății multiculturale și globaliste. Sau poate școala dorește a-și asuma o nouă misiune principală, cea de civism și ideologie politică actualmente acceptată (nu ar fi prima oară, de răsfoit manualele anilor 50). Ca atare, prin noua programă (2016), școala a cotit-o radical dinspre o viziune diacronică spre una eminamente sincronică. Ce e cu termenii aceștia, ca să nu fim acuzați de prețiozitate? Diacronia redă informațiile în desfășurarea lor cronologică: origini, cauze, curente, manifestare istorică. Sincronia este aducerea în prezent, analiza în absolut, independent de desfășurarea istorică. Viziunea lui “acum și aici“ (hic et nunc).

Ca atare, la română nu se mai predă în mod principal literatură română valoroasă. Nu doar că programa de română (de gimnaziu) este copleșită de texte străine, dar acestea nici măcar nu sunt unele valoroase (mulți autori de raft secund, anonimii de mâine). Programa răspunde principiului sincronic: întâlnim foarte multe texte recente. Ba mai mult - conform aceluiași principiu, nici măcar nu mai există cu precădere texte literare, ci ele sunt concurate masiv de bloguri, articole, note de jurnal, rețete. Rezultatul? Un ochi din afara sistemului ar putea vedea totul ca pe o șansă la creativitate, spontaneitate, renunțarea la un balast - tone de nisip cultural care ne împiedică să demarăm în trombă spre viitor. Însă ochiul unui specialist din sistem (cu condiția să fie onest) nu poate să nu vadă rezultatele: elevi dezorientați, captivi în superficialitate, neînțelegând de unde vin și unde se duc. Este ca și cum azi școala modernă ar avea groază de rigoare, de clasificări, de formule, de tabele (taxonomii). S-a ajuns până într-acolo încât științe prin excelență descriptive și riguroase, precum biologia, împrumută un instrumentar postmodernist, de aducere în simultaneitate și de fragmentarism. De pildă, biologia de gimnaziu nu mai urmărește materia pe regnuri (cum era mai demult - clasa a V-a - botanică, a VI-a - zoologie, a VII-a - anatomie, a VIII-a ecologie), ci în funcție de anumite teme, pe care le trece prin toate regnurile. Capitolul dedicat celulei urmărește manifestarea acesteia atât la animale, cât și la plante. Just, deoarece alcătuirea unei celule este aceeași, indiferent de țesut. Însă alte teme nu au aceeași coerență, iar un manual de clasa a VI-a, de pildă, apare extrem de haotic, cu salturi de la una la alta, dacă frunzărim numai cuprinsul: Lectia 3. Organismul unui mamifer și al omului: sisteme de organe, organe, țesuturi, celule. Lecția 4. Fotosinteza. Lecția 5. Sistemul digestiv și digestia la om. Lecția 6. Adaptări ale digestiei și organelor digestive la diferite animale. Lecția 7. Alte tipuri de hrănire în lumea vie: saprofită și parazită, plante carnivore. Lecția 8. Respirația - proces prin care se obține energie. Lecția 9. Respirația aerobă la plante. Și așa mai departe.

Acest demers poate fi la îndemână unui adult sau măcar unei persoane familiarizate cu noțiunile de biologie. Este un demers structuralist, de urmărire a unor recurențe în întreaga lume vie. Apare ca un joc de puzzle generos, ce presupune însă anterioare cunoștințe solide, pentru realizarea de analogii. Altfel, pentru un elev de 12 ani, suntem oare siguri că saltul acesta sprințar de la una la alta este eficient? În plus, nerămânând cu mare lucru, totuși elevul poate păstra exact o idee delicată în controversa ideologică: omul nu face două parale, nu este decât un animal, alături de atâtea altele. Ne putem raporta chiar la o anterioară viziune secularistă, dar care îl plasează totuși pe om mai sus, măcar prin rațiune. Necesară plasare superioară, deoarece atrage responsabilizarea, dar ne și ferește de nihilism și deznădejde.

Cui îi este frică de cunoaștere, de literatură, istorie, de transmiterea culturii autohtone? Vestul Europei, puternic mozaicat cultural, pare a înțelege prin multiculturalism nu punerea în valoare a tuturor culturilor aduse laolaltă, ci negarea lor în bloc. Și înlocuirea cu pseudocultura pop-corn de import hollywoodian. Într-un serial american, o familie de clasă medie reușește să facă o vizită bătrânei Europe. Îi putem vedea strânși pentru poză, la Paris, zâmbitori și triumfători că au găsit... un restaurant McDonald's. Acesta e sensul lumii în care trăim. Uniformizant, fricos, conformist, cu oroare de riscuri și de individualizare. Trist și de neînțeles, deoarece omul iubește diversitatea, specificul, nuanța.

Dincolo de decizii la nivel de lume și state, trebuie reflectat și la cum schimbarea de paradigmă în școală îl schimbă pe elevul de azi, în fapt omul de mâine. Oare nu cumva rodul acestei educații îl vedem zilele astea peste Ocean, acolo unde, în numele activismului civic, al toleranței, unii tineri incendiază noaptea mașini și clădiri? (Iar alții se adună ziua pe tăcute, ca să curețe și să repare?) E acolo o densitate foarte mare de cuvinte frumoase și de lozinci, de afirmarea multor virtuți (acceptare, toleranță, antirasism, progres, echitate), de iubire a Umanității, nesocotind însă Omul individual, concret, de alături. Altfel, de ce ți-ai sili concetățenii, disperați să nu li se incendieze locuințele sau sediile de firmă, să scrie pe ziduri mesaje de genul: „Please, don't burn, children are living upstairs”? Cum poți să afirmi că pentru a construi o lume mai bună, trebuie să arzi, să distrugi?

Și mai trist este că omul fasonat de acest tip de gândire își este sieși primul dușman: abonat la rețeta de antidepresive, acumulând revendicări (tot timpul de la alții, nu de la sine) și implicit mari frustrări, nesprijinindu-se pe tradiție (pe care nu o cunoaște) sau pe alții (în care nu are încredere), trăind intens ca efemeridele (câți ani? 20-30-40?), apoi eșuând în acuze sau mizantropie revanșardă - din ce în ce mai arogant, dar și din ce în ce mai singur. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • O mizerie de articol. La fel ca modul în care unii transmit sau (nu) asimilează cunoștințe, deprinderi ori alte lucruri necesare și/sau folositoare, în școala românească.
    • Like 0
  • Si ce e cu titlul? De ce trebuie memorate comentariile literare? O aiureala de titlu.
    • Like 0
  • Bună ziua!
    Cu referire strictă la ultimele trei cuvinte din titlu, întreb sincer interesat:
    Bazat pe baremul actual de corectare, cum ar fi notat comentariul unui elev(un posibil viitor critic literar) care, cunoscând textele critice din programă, alege să scrie opinia lui argumentată , ignorând ori contrazicând opiniile criticilor consacrați ?
    Cele Bune!
    Purice Narcis-Teofil
    • Like 2
  • minunat spus!
    va multumesc ca ati impartasit cu noi aceste idei care merita strigate tare!
    • Like 1
  • Sa creditezi scoala pentru creativitatea nascuta din nevoie de scapare mi se pare de-a dreptul disperat, in special fiind valorificat ca un contra argument puternic.
    Cand oamenii sunt creativi din nevoie, nu poti spune ca scoala nu omoara creativitatea, de exemplu intr-o situatie fatala, in care cineva reuseste printr-un miracol sa salveze toti oamenii care au fost in pericol, nu poti spune ca acea situatie nu a fost una fatala, iar oamenii salvati continua sa traiasca datorita evenimentului care a luat loc, sa nu mai mentionez ca aceste exemple de creativitate sunt putine.
    Nu o sa dau contra argumente logice si nici nu am sa leg nimic cu situatia actuala din lume sau tara noastra, am sa dau un exemplu pe care l-am trait eu pana in momentul actual, chiar daca nu este complet.
    In prezent am terminat clasa a 11-a, daca tot vorbim despre ora de romana, haideti sa vorbim despre ora de romana. Pana in momentul actual am fost la 3 scoli, asta implica cel putin 3 seturi de elevi diferiti, sa nu mai vorbim de restul colegilor de clasa cu care interactionezi sau in foarte rare ocazii colaborati pentru ora de romana. In acesti 11 ani, in aceste 3 scoli diferite , cu peste 100 de elevi diferiti, nu pot spune ca am dat de mai mult de 3-5 elevi care sa isi spuna opinia legata de comentariile de romana, propriile lor puncte de vedere, propriile trasaturi, care de multe ori pot fi corecte din unele puncte de vedere. Insa aceste opinii au fost toate calcate in picioare chiar din momentul din care s-au nascut, iar acest lucru a dus la diminuarea nasterii lor, pana in momentul in care elevii de liceu nici nu au de gand sa incerce sa isi ofere punctul de vedere sau sa discute aceste opere "esentiale". Acesta este un caz mic, dar sub absolut nicio forma nu pot fi convins ca nu este aproape universal in toate clasele si scoliile din romania.
    Acum ca am dat si exemplul acesta, sa ne intoarcem la subiectul de creativitate. Creativitatea se naste in primul rand individual, iar cand elevii nu sunt incurajati sa se descopere pe ei insusi si sa vina cu propriile puncte de vedere si opinii, ba mai mult sunt descurajati si invatati ca nu au dreptate, cum se poate acredita scoala ca dand nastere creativitatii? In al doilea rand creativitatea se naste din experienta. Da cunostintele sunt importante, insa sub niciun fel in modul prezentat. De ce trebuie sa decoram torturile altora? De ce nu trebuie sa fim incurajati sa ne creem propriile torturi, iar dupa aceasta sa le si decoram dupa propria personalitate? Ce trebuie sa invete elevii la scoala este sa faca un tort bun, iar dupa sa fie incurajati si ajutati sa ajunga la propriile creatii, nu sa aleaga acelasi tort si sa il decoreze de fiecare data cu un detaliu putin mai diferit decat data trecuta.
    • Like 3
  • Articolul demontează cu succes argumentele mai idioate aduse împotriva limbii române.
    Rămâne însă o problema, generala în sistemul de învățământ: competiția e în așa măsură încât totul devine gamificat.
    Trebuie "la toți" medii mari, trebuie facultate, nu ai timp să-l înveți sa formuleze un eseu coerent.
    Și puștanii tocesc eseuri. Nu înțeleg ce zice acolo, nu înțeleg operele, tocesc eseurile cuvânt cu cuvant.
    Eu (ma laud, ma scuzați) am învățat logic anul ăsta. Știu operele, știu filosofia din ele. Înțeleg conceptele. Am luat 8.8 (sunt la mate-info, mă doare la bască sincer).
    Colegi de generație au tocit 2 eseuri: Ion și comedia. Au luat medii comparabile. Sunt niște inculți care n-au citit o carte în ultimii doi ani.
    Concluzionând (o sa ma bântuie formularea asta), cei ce au tangență cu cultura ar fi avut oricum, pleava e pleava oricum. Școala nu are nici un impact.
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Preluat din articol: "creativitatea capătă o importanță și mai mare, rămânând greu de concurat de inteligența artificială."
    Ce legătura are COMENTARIUL LITERAR cu creativitatea? SCRIEREA CREATIVĂ are legătură cu creativitatea. N-am auzit de CRITICĂ... CREATIVĂ.
    Elemente de critică literară - ex. procedee literare, analiză de text - există în orice sistem educaţional, înclusiv în Finlanda, însă în PROPORŢIE REDUSĂ. Accentul este pus pe scriere creativă, jocuri de rol, fragmente de roman etc., nu pe producţia de comentariu literar la hectar.
    Critica literară e cel mai eficientă metodă de a ucide literatura, de a o reduce la o simplă unealtă de argumentaţie.
    • Like 2
    • @ Valentin
      Orice tip de compunere presupune o doza de creativitate, mai mica sau mai mare. Daca lucrezi corect si nu inveti "comentarii" pe dinafara da, inclusiv o compunere de analiza literara va presupune o doza de creativitate. Mai redusa evident in comparatie cu o compunere libera, dar nu inexistenta.
      • Like 5
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Exact, de aceea sistemele din alte ţări dau o doză redusă de critică literară (valabil şi muzică şi artele plastice), restul fiind ocupat de scriere creativă.
      Nu pledez pentru eliminarea criticii literare. Ea nu lipseşte din niciun sistem educaţional, dar ce se întâmplă la noi e greţos. E o basculantă de critică literară deversată în capul elevului.
      • Like 2
    • @ Valentin
      Alte sisteme fac altfel, asta nu inseamna automat ca ce facem noi e gresit. Nu e nici o basculanta, sunt cateva notiuni logice. Daca proful isi face corect treaba la ore, totul se poate face logic si frumos.
      • Like 2
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Logica e una, creativitatea e alta. Articolul lega literatura de creativitate, nu de logică.
      Da, dacă proful îşi face treaba se poate împuşca nota şi gata. Ce mai contează restul? Şcoala românească e doar o undinţă de pescuit note.
      • Like 1
    • @ Valentin
      Fiecare invata cum doreste. Daca vrei doar sa tocesti si sa impusti note, te priveste. Scoala iti da, dar nu iti pune in traista.
      • Like 3
    • @ Valentin
      Bună ziua!
      Eu nu sunt de acord cu tot ce ați scris în comentariu, pentru că:
      - Dacă reducem simțul critic, în orice domeniu, la: I like! vs I don't like! rămâne doar reacția instinctuală. Explicarea în cuvinte a alegerii face diferența

      Cele bune!
      Purice Narcis - Teofil
      • Like 1
  • Valentin check icon
    Mă amuz teribil când văd cum este legată comunicarea de literatură, în condiţiile în care astăzi comunicarea a devenit preponderent vizuală (prietenii care l-au citit pe Marshall McLuhan ştiu de ce...)
    Nu, literatura nu deţine monopolul limbajului şi al gândirii critice. Şi un comentariu plastic trebuie argumentat corect. Şi un comentariu muzical are nevoie de o exprimare îngrijită.
    Şi totuşi la bacalaureat nu se dă Enescu. Şi nici Brâncuşi. Onor sistemul autohton nu-i consideră atât de importanţi încât să merite un comentariu de evaluare/bacalaureat.
    • Like 1
    • @ Valentin
      Toate materiile au importanta lor. Vreti sa se dea examen la toate? Comunicarea, literatura, gramatica si argumentatia se studiaza la aceeasi materie, la care se da si examen. Doar pentru ca se da examen la romana si nu la arte plastice nu inseamna neaparat ca e vorba de un monopol. Se intampla sa se dea examen la una si nu la cealalta, ca sa nu se dea prea multe examene. Care e marea problema?
      • Like 3
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Nu sunt de o sumedenie de arte. Sunt doar trei: literatura, plastica şi muzica. În mod normal ar fi să se dea examen la toate, pentru că toate ţin de CULTURA GENERALĂ.
      În rest care ar fi problema să se dea trei subiecte din cele trei arte? Chiar dvs. ziceaţi că floare la ureche.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Toate tin de cultura generala, dar de ce sa se dea examen din toate? Si istoria face parte din cultura generala si la clasa a 8-a nu se mai da examen din ea, iar la liceu doar cei de la uman dau examen din ea.
      Subiectele actuale da, sunt.
      • Like 3
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Istoria nu face parte din arte. Literatura da. Dacă vedem literatura ca pe un simplu element de dezvoltare a argumentaţiei atunci nu e nicio problemă. Dacă vedem însă literatura ca o parte a ariei artelor atunci apare o problemă.
      • Like 0
    • @ Valentin
      N-am spus ca face parte din arte, ci din cultura generala. Argumentul dvs. era: "În mod normal ar fi să se dea examen la toate, pentru că toate ţin de CULTURA GENERALĂ.".
      Se dau examene la unele materii, la altele nu, desi toate tin de cultura generala, si artele toate, si istoria si geografia si biologia, si limbile straine etc. Tot nu vad problema, chiar luand in considerare statutul de arta al literaturii
      • Like 3
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Artele formează un ansamblu distinct în cultura generală. Păcat că nu vedeţi problema. Eu o văd.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Sunt mai cu mot decat restul, am inteles. Explicati-mi atunci obiectiv de ce ar trebui musai sa se dea examen la toate. Si de ce sa nu dea toti elevii examen la istorie, geografie si toate celelalte materii, pentru ca si ele fac parte din cultura generala, ca si artele.
      • Like 3
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      N-am spus că sunt mai cu moţ, am spus că sunt un ansamblu. Un tot. Faptul că maşinăria comunistă a rupt literatura de restul artelor e un accident.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Tot nu vad de ce ar fi o mare problema ca se da examen la literatura si la muzica nu. Si stiintele exacte sunt un ansamblu, si totusi nu se dau examene obligatoriu si la chimie, si la fizica si la biologie, desi sunt legate si ele macar cat artele daca nu mai mult.
      • Like 4
  • Ideea articolului e buna, dar ca orice filolog, autoarea s-a cam lungit si a incarcat ideea de baza cu multe paranteze. Dupa mine, daca citesti pe fb sau pe alte aplicatii prin care comunica tinerii (elevi) iti dai lesne seama ca ei nu au habar sa scrie corect si sa se exprime coerent, ce sa mai speram ca vor elabora singuri un “comentariu literar”. Asadar, structurarea materiei, modul de predare si examinare sunt gresite! E normal ca intr-o oarecare masura profesorul sa “dicteze” comentariile, pentru ca nu toti copiii au inclinatii catre filologie si trebuie sa le arati cum se cere, la examen, sa sune un comentariu. Dar “betia de cuvinte” si lumbajul de lemn, nespecifice vocabolarului comun nu are nici un sens. De ex. un absolvent de real are nevoie sa demonstreze ca intelege un text, ca poate exprima cateva idei dar nu ne asteptam sa aiba vreo mare imaginatie si creativitate litetara. De ex. cred ca Psihotrop nu primea nota 10 daca scria la bac exact versurile cantecelor lui, desi mie mi se pare grozav de creativ ca a reusit sa puna definitiile si expresiile greoaie din comentarii intr-un mod in care sa le invete tinerii.
    • Like 1
    • @ Viorica Ionita
      Valentin check icon
      A înţelege un text de ziar şi a înţelege un text literar sunt lucruri diferite. Pentru a înţelege un text din ziar ai nevoie de abilităţi de comunicare; pentru a înţelege un text literar ai nevoie de studiul literaturii.
      • Like 0
    • @ Viorica Ionita
      Nu stiu in ce masura fb e o masura buna a capacitatii de a scrie corect. Daca scrii de pe telefon si ai autocorect care mai mult te incurca decat te ajuta, sau mirificele tasturi de touch screen e destul de probabil sa faci greseli sau sa mai recurgi la prescurtari. Nu ca nu ar exista si persoane agramate.
      • Like 2
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Comunicarea e una, literatura e alta. Există limbaj colocvial după cum există şi limbaj literar.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Exact, si pe fb gasesti mai mult din primul decat din al doilea, tocmai asta spuneam si eu.
      • Like 3
  • Valentin check icon
    Să recapitulăm. Literatura e o artă. Gramatica e o necesitate. Literatura - ca artă - face parte din triada oricărui sistem de educaţie: literatură, arte plastice, muzică (ARTS AND LITERATURE).. La noi, comunismul a separat-o, descoperind că este un instrument foarte bun de propagandă. Literatura nu figurează la catedra de arte, alături de muzică şi artele plastice. Rezultatul e o percepţie deformată a zonei artistice; mulţi nu fac legătura între avangarda literară şi cea din artele plastice sau muzică.
    E necesar comentariul literar? Poate că este, dar măcar să fim consecvenţi. De unde împărţirea complet aiuristică între materie importantă - literatura - şi neimportantă (artele plastice) sau muzică?
    Ce răspuns dăm unui elev care ne întreabă dacă un comentariu plastic e la fel de important ca unul literar?
    Şi dacă restul artelor sunt importante, de ce nu se dă Brâncuşi la bacalaureat? De ce nu se dă Enescu?
    V-au plăcut comentariile tocite pe băncile şcolii? Atunci adăugaţi şi comentarii plastice sau muzicale.
    Blaga, Brâncuşi şi Enescu fac parte din aceiaşi arie: ARTĂ.
    Vrem cultură? Ok, să fim consecvenţi până la capăt.

    Comentariu literar-istoria literaturii-subiect de literatura la evaluare/bacalaureat
    Comentariu plastic-istoria artei- subiect de arte plastice la evaluare/bacalaureat
    Comentariu muzical - istoria muzicii - subiect de muzicologie la evaluare/bacalaureat

    Nu e tot cultură generală?

    Haideţi să vedem ce iese. Că n-avem destule examene. Să mai adăugăm. Cât mai multe examene, că doar aşa prindem drag de cultură. Cu examenul în ceafă.
    • Like 1
    • @ Valentin
      Toate materiile au importanta lor, examene se dau doar la cateva. Se intampla ca literatura, argumentatia si vorbirea corecta sa fie puse laolalta la noi. Ceea ce nu-i o mare problema, zeci de ani s-au dat examene la romana si s-au luat note de la 1 la 10, iar promovabilitatea nu e la 3%.
      In rest, hotarati-va daca mai vreti sau nu si alte examene.
      "V-au plăcut comentariile tocite pe băncile şcolii?" - nu le-am tocit ca n-a fost nevoie.
      • Like 4
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Vreţi să spuneţi că un comentariu plastic poate fi incorect gramatical şi prost argumentat?
      Un comentariu de artă - fie că vorbim de literatură, fie că vorbim de muzică, fie că vorbim de artele plastice - este pur şi simplu UN COMENTARIU. Corect gramatical şi bine argumentat. Nu există nicio diferenţă între a comenta o poezie de Blaga şi o a comenat o sculptură de Brâncuşi.

      Literatura este ARTĂ.
      Gramatica este NECESITATE

      Literatura poate lipsi, gramatica nu. În mod evident, viaţa fără literatură e mult mai săracă, dar la fel de săracă este şi fără artele plastice sau muzică.
      • Like 1
    • @ Valentin
      La romana se studiaza gramatica, nu la arte plastice. Daca dvs. vreti mai multe examene, propuneti asta la minister.
      Scoala nu inseamna doar strictul necesar. Sa poti sa argumentezi pe baza unui subiect e important. Se intampla ca in sistemul nostru partea de argumentare sa fie exersata mai mult la romana decat la alte materii. Nu vad marea problema. Se fac discutii si pe baza operelor plastice doar ca nu intra asta la vreun examen. Bun, si?
      • Like 4
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Româna e una, literatura e alta. Nu confundaţi limba maternă cu literatura.
      Nu vedeţi o problemă pentru că vă gândiţi la literatură doar ca la un instrument de argumentaţie, în felul unui chibrit care poate fi aruncat după ce ai aprins focul.
      A reduce literatura la o simplă unealtă de argumentat o discreditează şi îi minimizează rolul. Articolul spune cu totul altceva; vorbeşte de studiul literaturii, nu de literatură ca o hârtie de împachetat gândirea critică.
      • Like 0
    • @ Valentin
      I-am zis pe scurt romana ca sa nu-i spun "limba si literatura romana".
      Dvs. cu "comentariile" aveti o problema, articolul face referire tot la asta, inca din titlu, de asta m-am axat si eu pe aspectul asta.
      • Like 3
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Formularea logică e limbă română şi literatură. Formularea a existat pe la mijlocul anilor 90, dar foarte puţin timp. În final s-a păstrat titulatura găsită de comunişti. Şi nu e singura eroare din programele educaţionale: programa de educaţie plastică clasează fotografia şi modelajul 3D la... arte plastice, deşi nu pictezi cu pensula pe cipul aparatului de fotografiat sau pe ecranul monitorului.
      Ăsta e sistemul românesc de educaţie, o cutie plină de surprize.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Literatura studiata este cea romana, asa ca formularea de limba si literatura romana are sens, indiferent de cine a venit cu titulatura.
      • Like 3
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Programa RECOMANDĂ doar un număr de autori români, în paralel cu autori din literatura universală.
      Să nu confundăm programa cu manualele. Manualele evită literatura universală doar pentru că nu vor să plătească drepturi de autor.
      Formularea corectă este LIMBĂ ROMÂNĂ şi LITERATURĂ. Citiţi cu atenţie programa.
      La fel, la educaţie plastică se studiază opere din arta universală, nu doar din plastica românească.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Si daca ceea ce se face in 99,9% din timp e literatura romana are sens sa se cheme limba si literatura romana. Este o titulatura conforma cu realitatea.
      • Like 3


Îți recomandăm

Nomad digital

Marius are 24 de ani și înainte de pandemie s-a angajat pentru prima dată cu normă întreagă. Sau full-time, cum spun colegii. Multinaționala care l-a recrutat i-a oferit un contract pe perioadă nedeterminată, dar, spre mirarea părinților, a refuzat. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Fată la școala online

„Mai țineți minte emoțiile de la examenul de șofat? Ei, cum ar fi dacă, după câteva mii de ore de șofat, ați mai da unul? N-am niciun dubiu, ar fi fără mare panică. Așa e și cu testele la matematică”, spune Gabi Bartic. (Foto: Profimedia)

Citește mai mult
sound-bars icon