Scrisoare către copiii pe care i-am întâlnit în urmă cu 10 ani: „Citește, caută cu propria ta minte și rafinează-ți simțurile!”

Dragă tinere, fost copil de-odinioară,

Te-am regăsit printre folderele cu fotografii, amintindu-mi deodată cele 1000 de cuvinte pe care le tot caut pentru a-mi continua gândurile legate de dezbaterea momentului, respectiv reglementarea accesului copiilor pe rețelele de socializare. Calculez acum și îmi dau seama că intersecția noastră de destine se leagă de numărul 10 și de mintea întrebătoare a unei foste studente, care la cursurile de etică ale mass-media se întreba, în 2006, ce va să fie cu copiii, dacă spațiul de antenă este gândit în termeni de "timpi de creier uman disponibil obținuți prin divertisment"? (vezi gafa lui Patrick le Lay).

Peste zece ani, în 2016, ne-am întâlnit prin deschiderea unui cadru didactic dintr-o comună a orașului Iași. Doamna ta învățătoare înțelegea, cu mult înainte de a se pune problema necesității unui minim de educație digitală, preocupările și întrebarea mea: ce avem de făcut ca adulți pentru copii când la cele dintâi, distracție pentru distragere, se adaugă primele prefigurări ale neuromarketingului aplicat pe platformele sociale? Adică un mod mult mai sofisticat de a fi atrași și ținuți acolo, într-o "economie a atenției" pe care abia începeam s-o pricepem ca sintagmă. Like-urile, notificările și scroll-ul infinit abia ne dumiream ce particularități ale minții noastre exploatează, fiind în zorii intuiției că multe produse din era digitală ar fi necesitat un avertisment cu privire la neuroștiința instrumentalizată din însăși structura produsului, care avea/are drept scop și rezultat deopotrivă creșterea timpului petrecut pe platforme și aplicații, reacții emoționale, apoi revenire zilnică acolo.

Addictive by design, o cursă a dependenței intenționate, trunchiul cerebral țintit prin tehnologie persuasivă, cât mai adânc în emoție, cât mai adânc în furie, o cursă în care știam că trenul va veni și va tot trece peste noi cu efecte negative ce se acumulează, presând tot mai mult, în timp real, peste creierele în formare, într-o absență de neiertat a urgenței că acestea toate ar fi trebuit analizate cu maximum de grijă pentru voi, copiii.

Astfel, dacă azi, în 2026, după alți zece ani de când ne-am întâlnit, auzi uneori în discuțiile fierbinți pe acest subiect sintagma "responsabilitatea utilizatorului", întreabă-te ce produs vine vreodată către oameni fără un manual de utilizare, fără o atenționare clară, pe care tu să fi fost pregătit încă din școală a ți-o traduce la vârsta adolescenței: "Ok, am înțeles. Se cunoaște modul în care funcționează mintea mea mai bine decât înțeleg eu acum, iar produsele exploatează aceste vulnerabilități într-o perioadă în care creierul meu nu este suficient de dezvoltat pentru a face față acestor tentații".

Responsabilitatea presupune mai întâi atenționare cu privire la potențialul de pericol al produsului, mai ales dacă el este atât de ascuns, îmbrăcat în forme atât de plăcute. Or, tocmai de atenționare am fost privați, deci nu putem vorbi de responsabilitate în lipsa informațiilor, cu atât mai puțin a ta, în acest dans aproape macabru, în care firele invizibile ale viitorului copiilor sunt date prin cuțitele mașinii de tocat timp și atenție, primind valuri constante de dopamină, de plăcere la fiecare rotire, anesteziind tot mai mult orice posibilitate de a simți durerea că ceva este total în neregulă.

Desigur, astăzi ai 18, chiar 19 ani și înțelegi ceea ce am scris mai sus. La 8, 9 ani ar fi fost greu să înțelegi acestea într-un astfel de limbaj. De aceea am căutat cea mai bună manieră în care să ajung la tine, să te învăț să-ți dezvolți reflexul de a avea grijă de mintea și inimioara ta.

Sper că-ți mai amintești! "Eu, împărat peste darurile mele!" e modul în care am gândit atunci că te pot învăța să te vezi frumos pornind de la visul tău de viață și de la darurile frumoase pe care le aveai! Știam, așa cum începi să știi și tu acum, că a rămâne pe aceeași pagină cu darurile tale presupune ca în desaga de pe drumul vieții să strângi suficientă răbdare, atenție, autocontrol, toleranță la frustrare, flexibilitate - căci nimic în viața reală nu este la distanță de un click -, adică toate acele lucruri care se construiesc greu, uneori cu plictiseală, ba chiar cu supărare.

Te-am ajutat cu mintea de-atunci să explorezi, să te observi și, fără judecată, să te analizezi singur în lucrurile care tind să-ți atragă prea mult atenția și să-ți fure din puterea de care creierul tău avea nevoie, pentru a construi pas cu pas la visul tău.

Știam, în cuvintele de acum, că funcțiile tale executive, aliații tăi cei mai de preț de astăzi, sunt în formare, iar capacitatea ta de a rezista la tentațiile online - foarte scăzută, tocmai pentru că erai copil. De aceea te-am familiarizat cu tot ceea ce te-ar fi putut ajuta să ai un creier puternic pornind de la joacă, mișcare în natură, muzică de calitate etc. Doream, doream cu ardoare să pun în tine sămânța stăpânirii de sine într-o lume vrăjită ea însăși de viața-i etalată online, păgubită de prezent și viitor pe mâna tentației notorietății, atât de accentuată în firea umană, cu atât mai exploatată pe cât de nerecunoscută, ignorată ca punct de vulnerabilitate și forare, prin care noua industrie își putea și poate extrage atenția - noul „petrol” al economiei.

Mă gândeam încă de atunci la ceea ce specialiștii avertizau, la abilitățile viitorului ce voiam mult să nu-ți lipsească, principala fiind a-ți putea ține mintea în frâu, ferită de tentațiile înmulțite înmiit, mână în mână cu o știință folosită împotriva omului.

Nu știu cât îți mai amintești din lecția de atunci și nu știu cât am reușit să pun în cuvintele potrivite vârstei tale intențiile mele. Evident că astăzi găsesc că aș modifica, aș putea face mult mai bine ceea ce-am făcut atunci, dar privind retrospectiv am mulțumirea că așa, poate imperfect, ți-am creionat o bornă de avut în vedere pentru drumul tău.

Acum, știi bine, suntem cu toții într-o fierbere privind reglementările rețelelor de socializare, iar eu, cu gândul la ceea ce ar fi nevoie să includă educația digitală și componenta obligatorie de educație media, fără de care nu știu cum vom putea merge mai departe ca societate.

Sunt atât de multe lucruri de spus, iar urgența subiectului poate face ca multe informații să rămână pe dinafară. Sper ca oamenii de bine să pună cât mai multe lucruri cap la cap, iar, în corpul de informații astfel gândit, ce va veni spre elevii de astăzi și de mâine, noi, „pretraumatizații” de cele ce știam clar că o să ni se întâmple, să regăsim atinse aspectele care ne îngrijorează de mai bine de 10, 15 ani.

Vârsta pe care o ai acum îmi spune că deja ai terminat sau te pregătești să inchei clasa a XII-a, deci educația digitală ți-o vei face pe cont propriu, din mers. Iar dacă nu ai beneficiat de ea, asta nu înseamnă că nu ai nevoie în continuare.

Astfel, pentru că destinele noastre s-au intersectat în trecut, continui acum cu ceea ce cred că ți-ar fi de folos pentru viitor, într-un imaginar dialog cu tine, cel unic și irepetabil, de necuprins chiar și prin cei mai sofisticați algoritmi de profilare ai oceanului digital.

Te-aș invita mai întâi să arunci o privire către oamenii care au căutat să înțeleagă toate acestea, căutând să avertizeze de-a lungul timpului. Adina Baciu, Mihnea Măruță, Oana Moraru, Dragoș Stanca sunt persoanele din România pe care le urmăresc eu. Tristan Harris, Jonathan Haidt - persoane din afara țării.

Citește, caută cu propria ta minte și rafinează-ți astfel simțul necesar pentru a descoperi multe alte persoane, care depun un efort consistent pentru protecția copiilor și a tinerilor. Urmărește-i și întreabă-te în inima ta: vorbesc acești oameni ca unii cărora chiar le pasă de viitorul meu?

Urmărindu-i pe ei și pe alții, vei înțelege de ce e necesar să știi ce înseamnă neurocinema, neuromuzică, neurodesign, cum poți recunoaște un brainhook (cârlig mental) și ce vrea să spună Mo Gawdat, ex CBO Google, atunci când afirmă că trăim în industria disruptivă a conexiunii interumane! Îți va fi mai ușor să parcurgi textele despre cartelurile de dopamină și, bineînțeles, nu te vei opri din a urmări firul logic și a descoperi, ca un mic investigator, că problema nu se află doar pe rețele de socializare, ci și în multe dintre jocurile online pe care, mai ales băieții, își dau la schimb anii care nu se mai întorc pe o chimie de moment a creierului, travestită în veșnicie.

Evident, gândul că aceste rânduri chiar ar putea să ajungă sub ochii tăi mă presează să caut cel mai bun ultim sfat, în care să condensez tot ceea ce aș mai fi putut să-ți spun în acești zece ani, dacă am fi continuat să ne vedem.

Și nu pot! Nu pot doar unul! Astfel, aruncă-ți o privire peste Rahaf Harfoush și prezentarea "Leadership anti-fragil", unde subliniază importanța întrebărilor bune. Te îndemn s-o vezi, măcar pentru primele 25 de secunde, în care vei afla că am ajuns într-un așa stadiu încât mai bine preferăm să fim electrocutați decât să ne plictisim pentru 25 de minute! Gamificarea nevoii noastre de împărtășire și intimitate este doar unul dintre multiplele subiecte abordate, ce te-ar putea ajuta să-ți formezi radarul de care ai nevoie în această lume, plină de oportunități și de riscuri în același timp, în care "imunitatea ta cognitivă" (așa cum frumos am întâlnit într-un comentariu, semn că oamenii gândesc și o fac foarte bine) este o prioritate maximă!

Caută! Caută oamenii în vârstă, de peste 80 de ani, care, într-o mare proporție, nu s-au expus rețelelor sociale, având un mod de a comunica, de a privi, de a ședea cu omul de lângă ei, ce aparține unei lumi ce nu se va mai întoarce și pe care ajungem acum să o prețuim tot mai mult, pe măsură ce înțelegem că o pierdem. Studiile științifice care vorbesc despre importanța comunicării depline din realitate și semnalul de alarmă vis-a-vis de preferința tot mai accentuată a creierului pentru procesarea senzorială non-socială (da, momentul acela în care parcă mai curând ai sta pe telefon decât să te vezi cu prietenii, în care mai curând rămâi pe loc, nemișcat, decât să ieși la plimbare) sunt doar o tristă notă de subsol la constatarea că relațiile interumane devin o anexă la viața transferată tot mai mult în digital. De aceea, persoanele care, datorită vârstei, profesiei sau autodisciplinei, sunt ancorate deplin in real au ceva neprețuit a ne transmite. Sper din suflet să-ți fie hărăzită experiența de a trăi și a simți cele pe care ți le scriu aici!

În final, mă întreb cum vor fi următorii zece ani? Predicții revoluționare pe de-o parte, îngrijorări și imperativul unei etici a inteligenței artificiale, pe de alta. Câștiguri și pierderi. Oportunități și amenințări. Adică presiunea de a găsi, ca oameni, o cale printre toate acestea, ce ni se descoperă pe măsură ce înaintăm printre ele.

Iată-ne astfel umăr la umăr, față în față cu responsabilitatea propriei educații digitale! Adevărul trebuie recunoscut odată ce a fost rostit: "legile nu pot ține pasul cu dezvoltarea tehnologiei" (CEO-ul Anthropic, recent)! Și întrebarea bună schițată: ce tehnologii și neurotehnologii ne impactează negativ în prezent și care în mod normal ar trebui să fie deja reglementate? Iar dacă legea nu poate ține pasul cu tehnologia, atunci ce avem a cunoaște pentru a ne putea proteja pe noi, pe copii, viitorul nostru ca țară? Oare suntem puși în situația de a înțelege că există o limită de viteză și, pentru prima dată în istorie, de a studia amănunțit și din ce este construit motorul? Pot exista reglementări cu adevărat fără să înțelegem noi înșine exact ce și de ce?

La aceasta am încercat să răspund în rândurile de mai sus, schițat și imperfect, înțelegând instantaneu, la revederea imaginilor cu tine, cu doamna ta învățătoare și colegii tăi, că pot adăuga doar o mică piesă la un puzzle în continuă schimbare.

Nu mai putem aștepta să gândească în mod oficial alții lucrurile pentru noi, căci nici visurile nu așteaptă, tinere de astăzi, ci te cheamă zi de zi la a fi un împărat peste darurile tale! Să fii, copile de odinioară, să fii!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp