Scrisoare deschisă. O formă fără fond: primul ordin al noului ministru al Educației impune introducerea cursurilor de „etică și integritate academică”

Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Context

În prima zi de după depunerea jurământului la Palatul Cotroceni, adică pe 30 ianuarie 2018, noul ministrul al Educației Naționale semnează un ordin prin care se instituie obligativitatea introducerii de cursuri de „etică și integritate academică” în toate programele de studii universitare din România, indiferent de nivel. Cu alte cuvinte, ministrul acuzat că a „privatizat plagiatul” printr-o declarație aberantă în Parlament se cocoață comod pe fotoliul de ministru și dictează o măsură astfel încât să nu i se mai reproșeze că diluează standardele în materie de scriere academică. Măsura în sine ar putea părea unora, adică acelora care se mulțumesc cu puțin și prost, drept binevenită, însă mi-am propus să arăt punct cu punct de ce ea este la fel de nocivă precum gazele de eșapament pentru maimuțele folosite în experimentele industriei auto din Germania. 

Am ales ca stilul acestei analize să fie acela al unei scrisori deschise în speranța că adresarea directă îl va determina pe actualul ministru să reflecteze suplimentar și să îndrepte ordinul înainte ca el să producă efecte. Știu că este o speranță deșartă în condițiile în care avem un cabinet plin de oameni pe care îi recomandă doar fișa de la Partid, nu și niște competențe reale în domeniile pe care le păstoresc, însă vă rog să-mi permiteți această ultimă speranță.

Argumentele

Stimate Domnule Ministru,

Sunt mâhnit că ați ales să emiteți un ordin prin care instituiți obligativitatea introducerii unui curs fără ca măcar să fi respectat o minimă cerință de transparență decizională, și anume să publicați în prealabil propunerea pe site-ul instituției pentru a primi puncte de vedere de la cei care ar urma să se supună noilor prevederi, precum și de la specialiștii în Etică Aplicată. Dacă ați fi făcut acest minim exercițiu, poate că nu ați ajuns să semnați o aberație fără margini.

Pe de altă parte, absența unei memorii instituționale a subminat demersul dumneavoastră și a celui care a venit cu propunerea în cauză, întrucât în procesul de adoptare a Strategiei Naționale Anticorupție 2016-2020 eu însumi am depus la ministerul pe care îl conduceți, cât și la Ministerul Justiției propuneri realiste și corecte care se adresează exact subiectului ordinului de acum. Altfel spus, degeaba vin niște oameni cu propuneri concrete pentru îmbunătățirea sistemului educațional românesc, degeaba facem strategii și planuri de acțiune, degeaba băgăm bani în schimburi de experiență și expertiză, căci de fiecare dată o vom lua de la capăt ca și cum fiecare ministru, fiecare administrație, fiecare funcționar este dator să reinventeze roata.

În al treilea rând, sunt mâhnit și fiindcă autorul documentului pe care vă puneți semnătura nu este în stare să folosească în mod corect limbajul tehnic, deși reglementează domeniul prin introducerea de cursuri obligatorii. Oare de câți ani, de câte decenii mai avem nevoie ca să înțelegem că „integritate” este un concept care trimite eminamente la comportamentul etic? Exprimarea pleonastică „etică și integritate academică” nu numai că zgârie timpanul fin al unui specialist (real) în Etică Aplicată, dar intră în contradicție cu utilizarea obișnuită a cuvintelor (*în cazul celor care folosesc limba română în mod corect).

Chiar dacă s-a împământenit această „malformație terminologică” în facultățile de drept sau de administrație publică de la noi, în documente de politică publică, strategii și legi, asta nu o face să fie corectă. Chiar și atunci când o întâlnim prin diverse publicații ale unor instituții internaționale. Dacă doriți, vă explic și de ce a pune „etică” și „integritate” împreună reprezintă un pleonasm, dar nu e cazul să facem lecții de etică, de gramatica limbii române sau management public prin presă.

În al patrulea rând, ordinul prevede că, „începând cu anul universitar 2018-2019, se includ” astfel de cursuri „în planurile de învățământ pentru toate (subl.m.) programele de studii”. Însă nu se face deloc distincția între Etică academică și Etică în cercetarea științifică. Sunt totuși două domenii diferite, pentru niveluri academice diferite. Dacă Etica academică tratează mai degrabă chestiuni ce țin de spațiul și activitatea academică -- cum ar fi relația profesor-student ori profesor-profesor, asumarea ideilor într-un eseu sau referat, modalități de prezentare a unor teme sub influența unor prejudecăți sau determinante culturale, libertatea de exprimare în context academic etc. --, Etica cercetării științifice se concentrează strict pe activitatea științifică: de la modul cum sunt derulate experimentele științifice și utilizarea unor subiecți umani și non-umani în cadrul acestora, până la publicarea rezultatelor cercetării în publicații științifice, de la editarea unui volum sau a unei reviste științifice, până la implicarea cercetătorilor în elaborarea unor politici publice, de la prezentarea rezultatelor cercetării în spațiul public (prin mass-media sau social media), până la finanțarea cercetărilor din surse private. Ca atare, mă întreb ce o fi mai relevant conform acestui ordin să afle un student în anul 2 de facultate sau un student-doctorand în primul an de pregătire?

În al cincilea rând, am suferit o fractură mentală să văd că ordinul introduce aceste cursuri ca disciplină opțională pentru programele de licență și masterat, dar obligatorie pentru programele de doctorat. Păi dacă ordinul instituie o practică generală, respectiv includerea acestor cursuri în programele de studii universitare („începând cu anul universitar 2018-2019, se includ în planuri de învățământ, pentru toate programele de studii universitare (subl.m.) … cursuri de etică și integritate academică”, art. 1), cum poate ea să fie în același timp opțională?

Lăsând la o parte acest aspect, atunci când îți dorești cu adevărat să crești nivelul integrității în zona academică și în cea științifică, nu te bazezi doar pe cursuri specializate pentru studenți, masteranzi și doctoranzi. Ai nevoie de mult mai multe lucruri: de la comisii de etică academică și comisii de etica cercetării funcționale, până la departament specializat în cadrul fiecărei universități, de la susținerea dezbaterilor pe chestiuni de etică academică, respectiv etică în cercetarea științifică, până la utilizarea expertizei etice în dezvoltarea unor politici publice, de la manifestarea integrității la nivel de ministru, până la punerea în discuție a modelului de rector integru pe care ni-l dorim mulți dintre noi. Plus alte lucruri care țin de selecția membrilor comunității academice, de promovarea lor, ori a membrilor consiliilor, comisiilor, comitetelor și comițiilor ministeriale. Ca să nu mai aduc în discuție problema subfinanțării acute a cercetării și sau pe cea a vulnerabilităților cu care se confruntă mediul academic și de cercetare.

La fel ca în alte cazuri, ARACIS ar urma să introducă prevederi privind evaluarea programelor de studii în funcție și de aceste cursuri. Nu contest nevoia de evaluare a calității programelor de studii, doar că nu știu cum să mai calific aceste pedalări în gol ale ARACIS, ale ministerului, ale universităților. A trecut mai bine de zece ani de când tot vorbim despre calitate în învățământul superior și observăm că nu există niciun progres. Confundăm evaluarea muncii de cercetare cu evaluarea activității academice a cadrelor didactice, ne uităm la absolvenți, dar nu și la pregătirea lor reală atunci când ies din facultate, iar la finalul zilei toate universitățile au „Grad mare de încredere”. De parcă asta ne interesa, nu cu ce pleacă studentul din facultate și cât de repede își găsește un loc de muncă în domeniul lui (în țară sau străinătate). Poate e cazul să reflectăm mai mult asupra a ceea ce se întâmplă efectiv în facultăți și cum pot fi sprijinite ele ca să atragă studenții în sălile de curs, biblioteci, laboratoare, stagii de practică ș.a.m.d. decât să introducem tam-nesam criterii noi de evaluare.

Așadar, Domnule ministru, sper că veți fi convins de nevoia de a reveni asupra acelui ordin și veți purcede în cel mai scurt timp cu putință la acest lucru!

*

O altă viziune

Una dintre practicile curente în politichia dâmbovițeană este aceea a plasării pisicii moarte în grădina celui care formulează un punct de vedere critic. Pe considerentul că cine critică trebuie să vină și cu soluții. Pentru a preîntâmpina astfel de reacții, îi ofer domnului ministrului și, deopotrivă, dumneavoastră, cei care aveți răbdarea să citiți acest text, câteva elemente ale unei viziuni coerente și comprehensive cu privire la integritate în sistemul de învățământ. Dacă vreți, sunt doar câteva măsuri preliminare.

(1) Revizuirea Legii Educației Naționale în sensul introducerii unor prevederi clare cu privire la dezvoltarea de structuri de control intern, etică și conformitate la nivelul universităților care să abordeze (a) etica academică, (b) etica cercetării științifice, (c) etica organizațională, precum și alte chestiuni ce țin de sustenabilitate (nu mă refer la cea financiară) și protecția datelor personale.

(2) Dezvoltarea la nivelul Ministerului Educației Naționale a unei structuri de control intern, etică și conformitate care să deservească ministerul, agențiile și institutele din subordinea sa, precum și inspectoratele școlare. Un om, și acela fără competențe în Managementul Eticii & Conformității, nu este de ajuns pentru a preveni (!) comportamentele neetice la nivelul acestor instituții publice. Atribuțiile Corpului de Control al ministrului are un cu totul alt obiect de activitate.

(3) Dezvoltarea unei platforme naționale de promovare a integrității în cercetarea științifică similar cu Committee on Publication Ethics (COPE) din Marea Britanie, independentă instituțional și cu specialiști în etică în cercetarea științifică, care să acorde sprijin punctual editorilor de reviste științifice și editurilor din România.

(4) Desființarea Consiliului de Etică și Management Universitar, o structură lipsită de un minim de competență în Managementul Eticii și Conformității, expusă politizării și care are niște responsabilități aberante (de exemplu, a se vedea Ordinul 6085/14.12.2016, art. 4, lit. (b) sau lit. (g)).

(5) Susținerea unor programe transdisciplinare de formare postuniversitară care să pregătească specialiști în Etici „sectoriale” (gen Etică medicală, Etică în tehnologii noi și emergente, Etica mediului, Etica spațiului, Etică guvernamentală ș.a.m.d.) pentru a putea susține cursuri adecvate domeniului fiecărei facultăți în parte, dar și cursuri generale de etică academică.

(6) Emiterea unui ordin de ministru prin care:

(6.1.) să se introducă obligativitatea parcurgerii unui curs de „Etică academică” de un semestru în primul an de facultate la toate programele de studii universitare de licență;

(6.2.) să se recomande parcurgerea unui curs de Etică „sectorială” de un semestru specific domeniilor de specialitate pentru toate programele de studii universitare de licență (de exemplu, facultățile de Drept să aibă un curs de Etică în profesiile juridice, facultățile de Automatică, Informatică/Calculatoare, Electronică etc. să aibă un curs de Etică în tehnologiile noi și emergente, facultățile de medicină să aibă un curs de Etică medicală -- vezi pct. 6.1 infra);

(6.3.) să se introducă obligativitatea parcurgerii unui curs de „Etică în cercetarea științifică” în primul an de studiu pentru ciclurile de studii universitare de master și doctorat;

(7) Încheierea unui memorandum cu Ministerul Sănătății prin care să se promoveze Etica medicală (nu „Bioetica”, nu „Deontologia medicală”) ca disciplină obligatorie în cadrul: (a) pregătirii universitare de bază (studenți) -- vezi pct. 6.1. supra; (b) rezidențiat (medici-rezidenți); și formarea continuă (personal medical).

(8) Actualizarea Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, și, totodată, asigurarea funcționării comisiilor sectoriale de etica cercetării. A se avea în vedere și faptul că România nu are la ora actuală o Comisie Națională de Bioetică pentru cercetarea bio-medicală non-intervențională (NB: Nu intru în discuții despre Comisia Națională de Bioetică de la Academia Română căci aceea este o altă problemă!), iar unele proiecte de cercetare nu au ajuns niciodată să fie evaluate din punct de vedere etic deși folosesc țesut uman, deși se bazează pe date sociologice și date personale care printr-o procesare inadecvată ar putea aduce atingere demnității umane, și în mod special dreptului la viață privată.

(9) Abrogarea ordinului prin care a fost adoptat Codul de etică pentru învățământul preuniversitar. Promit că o să mă aplec asupra acestui subiect într-o altă intervenție.

În loc de concluzie

Oare vom avea vreodată un ministru al Educației care să aibă curajul asumării unei astfel de viziuni? Care să-și dedice timpul și energia creionării unei alte paradigme instituționale în materie de etică în sistemul de învățământ românesc? Răspunsul, cred eu, îl știm cu toții. Interesele personale și de Partid primează întotdeauna. Iar copiii noștri vor rămâne o generație de sacrificiu la fel cum am fost și noi. Asta dacă nu cumva vom lua, așa cum unii au făcut-o deja, drumul pribegiei.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp