Pentru că articolul meu anterior despre șefi (Cum recunoști un șef toxic. „Când decid să-și dea demisia, angajații părăsesc managerii, nu compania”) a generat un interes atât de mare, am dedus că există o problemă reală care „dospește“ în rândurile populației muncitoare și corporatiste din România. Șefii contează. Și încă cum...
În cele de mai jos iată câteva semne care vă pot da o idee dacă șeful este mai degrabă Zmeul Zmeilor sau vreun Greuceanu generos și insuficient apreciat.
Abilitatea de a recunoaște relațiile disfuncționale nu e un dat natural, ea vine de-a lungul vieții, prin psihoeducație. Adesea ne păcălim și atribuim intenții bune cuiva abuziv (sigur cunoașteți astfel de cazuri în diverse cupluri, nu?). Iată de ce e necesară o listă de comportamente alarmante pentru cazul acesta particular, al mediului de lucru.
Lista de „așa nu“
Ray Williams, autor de cărți despre leadership și coach pentru șefii companiilor din topul Forbes, zice că ai un șef toxic atunci când: conduce echipa numai cu bățul (niciodată „cu zăhărelul“). Asta înseamnă că ai parte numai de critici și de probleme puse pe tapet, nu și de feedback pozitiv. Sau lauda este rezervată numai celor puțini și aleși de el. Restul, bețe pe spinare. Alt stres e cel al birocrației greoaie. Multe niveluri de verificare, aprobări și para-aprobări, verificări și para-verificări pe care ți le cere. Este obsedat de micromanagement: stă cu ochii pe tine să vadă tot ce faci, în orice etapă. Are o ambiție bolnavă, vrea să fiți primii, să faceți profit imediat, cu orice cost. Tolerează și chiar încurajează turnătoria, bârfa, micul conflict și bullying-ul. Deseori e inconsecvent, uită ce a dispus și zice că ai uitat tu ce a decis el și nu ai dus la bun sfârșit. Cultivă competiția între oameni, ca să-i câștige amabilitatea. Creează o cultură a competiției de dragul competiției. Nu-l interesează angajatul dincolo de performanța profesională. Consideră că cine muncește pentru el poate fi ușor înlocuit (și o spune), e o simplă unealtă pentru atingerea scopurilor. Fericirea angajaților e un moft. Nu-l interesează echilibrul dintre viața la muncă și viața personală. Conduce prin frică. Pedepsește arbitrar. Deseori minte prin omisiune, comunică puțin, și se așteaptă să îi fie ghicite gândurile. Ca atare, în organizațiile unde taie și spânzură acest tip de șef, se vede cu ochiul liber stresul, absenteismul, sindromul de burnout. Oamenii uită să-și mai ia vacanțe.
Cei duri sunt promovați
Lumea e dură, competiția e legea firii, și vedem peste tot astfel de manageri, pentru că, deloc întâmplător, concentrarea lor maniacală pe performanță duce la rezultate. Dar cu ce cost... Peste tot în lume sunt încurajați workoholicii, agresivii și competitivii. Sunt promovați naricisiștii și cei fără multă empatie pentru cei de mai jos. Empatia te poate face mai „moale“ și nu sunt căutați cei care să pună pe primul plan wellbeing-ul celor din firmă. Performanța e criteriul de departajare în evaluarea unui manager. Cu toate acestea, o inteligență emoțională ceva mai ridicată ar face minuni. Nu spune nimeni că nu trebuie să fii exigent. Dar să fii exigent fără a fi uman e de rău.
O situație generală
La nivel mondial, în ultimii 20 de ani, 30% din executivii primelor 500 de companii din topul Forbes nu au rezistat mai mult de 3 ani în post. Azi, respectivii rezistă pe post 7- 6 ani (la nivel global), față de 9 ani jumătate, în anul 1995-96. 38% dintre noii șefi „ratează“ în primele 18 luni pe noua poziție. Sydney Finkelstein, autor al cărții „Why Smart Executives Fail“, spune că motivele acestor eșecuri sunt ego-ul gonflat, hybris-ul și lipsa inteligenței emoționale.
Nu fi ticălos
Robert Sutton este alt expert în leadership care atrage atenția asupra faptelor gravissime din companii de peste tot. Cartea sa are un titlu sugestiv: „The No Asshole Rule: Building a Civilized Workplace and Surviving One That Isn’t“. El spune că în sport și în afaceri, dacă ai rezultate, vei fi iertat dacă ești ticălos. Dar, de fapt, pe termen lung, ticăloșia afectează profitul, duce la degradarea sănătății psihice a oamenilor, la mai multe concedii medicale și, în general, la performanță redusă. Și mai spune Sutton ceva important: într-un loc de muncă unde șeful e ticălos comportamentul acestuia tinde să fie imitat. Cine are urechi de auzit...
Ce face ca un șef să fie urmat, ascultat și prețuit?
...Sau, de multe ori, chiar admirat? Simplu: competența și inteligența emoțională. Un plus major ar fi absența orgoliilor ieftine. Cei modești sunt iubiți. Baylor University a publicat un studiu conform căruia modestia e trăsătura de personalitate corelată cel mai mult cu performanța unui manager. Cum așa? Păi simplu: dacă admiți că ai greșit, dacă ești în stare să admiri un subaltern pentru capacitățile sale, dacă ești mai degrabă un mentor decât un șef, sigur vei ajunge mai departe decât dacă bați cu pumnul în masă. Asta nu înseamnă să fii submisiv, ci corect. Se adaugă deschiderea către feedback (poate că alții au idei mai bune decât ale tale și poți fi corectat fără să-i penalizezi, deci oamenilor nu le e frică să spună ce gândesc, chiar să conteste o idee de-a ta), dorința de a crește și a cultiva alți lideri, de a colabora fără mofturi, de a nu fi fudul și inaccesibil, de a motiva mai mult prin feedback pozitiv (ignoră greșelile dacă nu sunt catastrofale, corijează-le cu discreție și calm; dar evidențiază mereu soluțiile bune găsite de subalterni, laudă cu generozitate). Un bun șef cultivă colaborarea, nu competiția fără fair play între angajați. Își asumă responsabilitatea când merg prost lucrurile, și nu dă vina pe alții. E consecvent, calm și predictibil. Mai ales în situații de criză. Este uman și îi pasă de cei de mai jos. În mediile organizaționale unde managerul se interesează de starea de sănătate a unei soții sau de copilul nou născut al celui de la Administrativ, retenția personalului e mai mare, stresul angajaților e redus, relațiile cu clienții sunt mai calme și mai productive, chiar și longevitatea e mai mare. Pentru că oriunde e stres, e performanță diminuată. Și oriunde domnește calmul și climatul pozitiv, lucrurile merg bine. Nu e o lozincă de psihologie pozitivă, ci un adevăr mare. Dacă vreți să vă convingeți, urmăriți-l pe Shawn Achor (psiholog și cercetător la Harvard) în conferința TED.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Wake up ! Ca voi sa vindeti ceva, cineva trebuie sa produca. Voi vindeti dupa un set de legi si reguli facute de alta categorie de oameni care chiar muncesc.
Va recomand sa va uitati la serialul Cernobil. Sefii din Romania sunt mult mai aproape de modelul ala. Adica daca nu sunt direct proveniti din structuri de stat socialiste, macar se raporteaza la bagajul ala de cunostinte. N-au vazut de aproape sefi occidentali. Au vazut prin filme directorul ziarului din Spiderman si si-au zis - iete, ba ca am dreptate sa ma port asa.
E doar un punct de vedere;
Depinde din prisma cui privesti..
Daca privesti din punct de vedere business- s-ar putea ca seful care cere /urmareste rezultate sa fie privit de sefii/patronii/actionarii business-ului ca sef "bun" insa de catre angajati / subalterni - "rau"
Daca privesti din punct de vedere politic- socialistii vor spune ca "ne-am nascut toti egali" si atunci seful trebuie sa priveasca munca "democratic" pe cand dreapta va privi lucrurile dpdv al ierarhizarii pe valoare...
Nu produci- nu mananci;
P.S. vine de la Cambridge.
Pe de alta parte, aceasta “scoala” este cultivata la nivel de management in multinationale. De ce?! Pai pentru ca altfel nu stim. Pentru ca atunci cand se gaseste unul sa incerce si “altfel” incepe sa-i ticaie counterul prezentei in companie. Pentru ca nu-i asa...daca toti aplica metodele “traditionale”....cine esti TU sa faci altfel...
Been there, seen that...shit...
Acum mai depinde și de nivelul profesional de care vorbim: cei cu înalte calificări nu pot avea probleme de acest gen fiindcă pe pozițiile lor competiția nu este acerba iar șefii nu își permit să piardă un tip supercalificat făcând pe durul cu el.