Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Și-au vândut verighetele pentru a-și îndeplini visul în Deltă. „Am sosit cu vaporul la Periprava - eu, soțul, o roabă cu-n calorifer electric înăuntru și un câine”

A fost odată ca niciodată un cuplu de corporatiști care dupa ani de muncă și bani puși deoparte și-a văzut visul împlinit și a trăit până la adânci bătrâneți administrând o pensiune într-un loc minunat. Pare o poveste clasică pe care o citim aproape săptămânal prin gazetele online și care uneori ne pune pe gânduri. Și dacă respectivul cuplu nu este format din corporatiști înstăriți, ci din oameni simpli care au vrut să-și vadă visul împlinit și au trecut prin momente atât de grele încât au fost nevoiți să-și vândă chiar și verighetele? Aceasta este povestea soților Cruceanu pe care vă invit să-i descoperiți în următoarele rânduri. 


“Am mai fost o singură dată la Periprava, în timpul studenției, dar nouă ni se părea că aici este definiția Deltei”

Soții Morena și Ion Cruceanu sunt din Constanța, au 40 de ani și mulți ani au lucrat în vânzări, dar cumva sectorul turistic le-a tot făcut cu ochiul. Au decis să subînchirieze o pensiune în Mamaia Nord, dar și-au dat seama că turismul de masă nu este pentru ei. “Ne-a plăcut mult domeniul, dar ne doream altceva. Aveam o altă viziune despre ceea ce înseamnă turism”, își aduce aminte Morena. După lungi discuții despre o posibilă investiție, au ales să cumpere un teren cu două case în localitatea Periprava. “Am mai fost o singură dată la Periprava, în timpul studenției, dar nouă ni se părea că aici este definiția Deltei. Ai Pădurea Letea, canale bogate în pește, dunele lui Omer, lacul Nebunul, iar localitatea Sulina la doar 40 de km”, povestește Morena.  


Realitatea i-a izbit însă în momentul în care au ajuns chiar pe terenul pe care urmau să-l achiziționeze. Lotul era situat pe două dune de nisip, casele erau de fapt distruse, jumătate de gard nu exista, iar singurii butuci de viță de vie care rezistaseră secetei arătau ca pomii de Crăciun, doar că în loc de globuri stăteau agățate pungi de plastic. “Dar, nouă ni s-a părut fantastic! Două case tradiționale cu vedere la Pădurea Letea și la lacul Nebunul…și mult nisip”, povestește râzând Morena.

“Am sosit cu vaporul la Periprava- eu, soțul, o roabă cu-n calorifer electric înăuntru și un câine”

În urmă cu doi ani, pe 28 februarie cei doi soți au ajuns în localitatea în care sperau să-și vadă visul împlinit. “Am sosit cu vaporul la Periprava- eu, soțul, o roabă cu-n calorifer electric înăuntru și un câine. Era noapte, șacalii urlau, iar noi râdeam că avem ce să le arătăm turiștilor”, povestește Morena. Cei doi soți recunosc că prima noapte la Periprava, petrecută chiar într-una dintre casele cumpărate, le-a adus aminte de copilărie și le-a dat puterea să continue un proiect pe care, de fapt, nici măcar ei nu știau dacă îl vor duce până la capăt. “Ne-am decis să renovăm și să atragem un alt tip de turist decât cel din Mamaia. Am vrut să integrăm în natură un loc pe care să-l caute cei care își doresc liniște și libertate”.

În timp ce lucrau, zilnic, la renovarea locuințelor, cei doi soți și-au dat seama că de fapt zona idilică de la Periprava, pe care ei intenționau să o promoveze pentru a atrage turiști, se transforma într-un mare coș de gunoi. În tot satul erau construite țarcuri pentru reciclarea materialelor din plastic, proiect finanțat de Uniunea Europeană, dar nimeni nu colecta deșeurile. 


“Țarcurile erau golite la jumătate de an, iar gunoaiele erau îngropate în Delta Dunării chiar la marginea Pădurii Letea. Am pornit o adevărată luptă cu autoritățile locale, deoarece situația nu mirosea deloc a bine. La propriu!”, povestește, nervoasă, Morena. Iar lupta cu autoritățile locale s-a purtat și seara în lumina singurelor două becuri care făceau lumină în sat. După cîteva transmisiuni în direct pe rețelele de socializare, plus amenințări că imaginile vor ajunge și la televiziuni, minunea s-a întâmplat. Gunoaiele au dispărut!

Cei doi soți și-au vândut chiar și verighetele pentru a continua renovarea caselor

În timp ce se luptau cu autoritățile locale pentru a curăța satul vizitat de zeci de mii de turiști, cei doi soți, ajutați și de tatăl lui Ion, vedeau cum casele lor tradiționale încep să prindă contur. Materialele de construcție le-au adus cu o barjă din Tulcea, iar costurile au fost peste așteptări. Într-un impas financiar, cei doi soți au luat o decizie radicală. “Am vândut tot aurul pe care îl aveam, chiar și verighetele, plus un teren extravilan pe care îl dețineam. Toată investiția se ridică la 15.000 de euro”, spune Morena. La acest calcul nu se adaugă mâna de lucru pentru că tot ceea ce au făcut pe teren și la locuințe a fost în regie proprie. Ion cu tatăl lui au lucrat la construcții, iar Morena a decorat locuințele. Rezultatul este acesta! 






“Sfatul meu pentru cei care doresc să pornească într-o asemenea aventură este să o facă! Rezultatele sunt extraordinare, iar faptul că ajuți si promovezi o comunitate pe cale de dispariție, te ajută să mergi mai departe devenind un exemplu pentru ei”, crede Morena.

Articol publicat pe Funky Travel.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • M-as duce pentru caine;-)).Sa-l fur,Oameni fericiti.Au avut un vis si l-au vazut realizat.Dar in noile circumstante.....hm.Din ce o sa traiasca?Ce au facut e superb, dar ce sanse sunt sa pastreze....ca u prea vad.Fara un capital acumulat care sa permita inca un an macar, greu.

    • Like 0
  • Salutări!
    !
    Atât,
    purice
    • Like 0
  • Sunt curios ce se ascunde in cuvintele "Ion si tatal lui au lucrat la renovare". Am o casa la tara si mai e de facut una-alta de fiecare data cand ne ducem. Ne mananca tot timpul si permanent ne gandim ce va trebui sa facem data viitoare.
    Aveti respectul meu pentru lupta cu schimbarea mentalitatii in ce priveste gunoiul nedegradabil.
    • Like 0
  • Cand ati scris ca ati vandut verighetele, mi s-a rupt inima-n mine. Ati reusit sa le rascumparati?
    Ansamblul arata super, culorile traditionale folosite de rusii lipoveni...
    Si eu am un vis,sa conduc o pensiune turistica prin Bucovina sau Maramures.
    Respectul meu pt consecventa si daruire!
    • Like 0


Îți recomandăm

Nico si Rafael

Nico și Rafael sunt niște oameni de toată isprava. I-am remarcat imediat într-un restaurant ticsit de turiști din stațiunea austriacă Ischgl. Erau cei mai săritori și binedispuși ospătari, mereu cu zâmbetul pe buze. Cu turiștii vorbesc în limbile lor, dar între ei Rafael (32 de ani) și Nico (23) vorbesc în română: “Du o ciorbă cu găluște la domnii de la masa 2”.

Citește mai mult

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult