Baia-Mare are mega scandalul cu primarul. Clujul e cu mega-concertele lui și are deja un titlu de capitală europeană a tineretului. Bucureștiul oricum nu avea ce să mai caute în competiție, că e mega-oraș cu mega oportunități comparativ cu restul. Și așa am ajuns la știrea zilei că Timișoara a fost desemnat de către un juriu de experți de la Bruxelles să fie Capitală Europeană a Culturii în 2021 - CeaC (titlu pe care îl va împărți cu un oraș grecesc și unul dintr-o țară candidată la UE – din Muntenegru sau Serbia).
Totuși, Timișoara nu a câștigat pentru că au pierdut ceilalți, ci pentru că a știut să speculeze cel mai bine contextul politic actual și care, în mod evident, va rămâne actual și peste 4 ani.
„Pe o rază de 300 km în jurul Timișoarei sunt cuprinse șase țări aflate pe ruta imigranților care vin spre Europa. Aflată doar la o oră de mers cu mașina de Timișoara, Ungaria își asumă identitatea de copil problemă al Europei, construind ziduri pentru a opri fluxul de refugiați. Serbia, o altă țară vecină, se străduiește să acceadă la UE, fiind în același timp a treia țară din lume ca număr de arme deținute de civili. Timișoara poate deveni un centru de schimb cultural și stabilitate în regiune” – se spune în dosarul de candidatură al orașului. ( ușor inamical apropoul timișorenilor la vecini; va fi interesant de văzut cum se corelează acum alegerea Timișoarei cu șansa Serbiei de a avea, prin Novi Sad, titlul de capitală culturală. Dacă vor fi aleși și sârbii, e de așteptat că Timișoara are rolul de frunce).
În raportul de evaluare preliminară a candidaturilor, prezentat de juriu la începutul anului, se amintea că „Timișoara și-a prezentat candidatura sub titlul Strălucește; luminează orașul prin tine!. Obiectivul principal este acela de a aborda mai multe probleme urgente pentru oraș: lipsa energiei civice, creșterea intoleranței, lipsa de încredere în proprietatea spațiilor publice, lipsa unui profil internațional vizibil și lipsa unei viziuni comune pentru viitorul oraș”.
Legat de intoleranță, un subiect european mai sensibil ca oricând, juriul aprecia atunci, spre exemplu, „sinceritatea afirmației când apar romii, oamenii stau deoparte și faptul că scopul clar al programului CEaC e de a aborda această atitudine rasistă a majorității.
Un program cu atât mai apreciat cu cât s-au arătat și banii - bugetul operațional al proiectului este de 48,5 de milioane de euro, din care 33,950 de milioane de euro vor fi alocate pentru cheltuielile de program.
E clar că premiul Capitală Culturală aduce și investiții de la bugetul central: spre exemplu, pentru Sibiu 2007, bugetul total cheltuit pe infrastructură a ajuns la 137,4 milioane euro (sursa aici).
Tot după exemplul Sibiului, titlul va da și un nou impuls politic Timișoarei, pe care impetuosul primar Robu va ști să-l speculeze, asumându-și meritul formării echipei care a dat cel mai eficient dosar de candidatură. Un test pentru administrație se va dovedi implementarea dosarului. În funcție de rezultatul monitorizării pe perioada următorilor patru ani până la CEaC, Comisia Europeană va dispune dacă orașul va primi și premiul Melina Mercouri (după numele fondatorului competiției), în valoare de 1,5 mlioane de euro.
Până atunci însă, cred că trebuie punctat momentul - Timișoara a înțeles noua poveste a pragmatismului european. Care este avantajul UE de aici – este noul cuvânt de ordine la Bruxelles, mai ales în lumea post-Brexit.
„Juriul ar vrea să vadă o aprofundare mai mare și o extindere a programelor pentru a asigura o dimensiune europeană mai relevantă”- spune documentul din ianuarie, citat mai sus. „Faptul că un oraș se află în România, în Europa, are o ofertă culturală vibrantă și se va vinde singur în Europa nu reprezintă, în sine, o interpretare puternică a dimensiunii europene. O CEaC îi permite unui oraș să se promoveze pe plan internațional, însă acest lucru reprezintă doar jumătate din poveste”. Ce exprimare mai clară vreți? Sau alta „orașele ar trebui să constate că există diferențe față de criteriile utilizate la selecția orașului Sibiu pentru CEaC în anul 2007”.
Un fel de uitați de 2007, când ați intrat și voi, erați la început, mai treacă-meargă. Acum e o altă poveste.
La polul opus al înțelegerii noului context s-a aflat Iașiul care, îmbătat de parfumul atuurilor sale tradiționale, a intrat cu entuziasm în competiție, dar … nu a reușit să intre nici măcar în finală. Un uriaș al tradiției culturale (l-au invocat inclusiv pe Cantemir), o stea în ascensiune în noua economie bazată pe servicii, un oraș primenit, cu mall-uri deschise și superbul palat al Culturii renovat, Iașiul a fost pur și simplu trântit la examen de juriul venit de la Bruxelles.
Cu un slogan care suna la fel de isteț precum cel al timișorenilor (switch on – comută, schimbă) autorii programului au prezentat Iașiul ca o interfață răsăriteană a culturii europene în 2021. „Iași, cea mai estică metropolă a UE, simte ca pe o datorie construriea unui triunghi european cu cele mai apropiate orașe din afara granițelor fizice europene, Chișinău și Cernăuți, pe baza rădăcinilor istorice și culturale”.
Obiectiv, „lăudabil și ambițios”, remarcă juriul, dar unde ne sunt partenerii? Pentru că, iată, „juriul este dezamăgit să nu aibă ocazia de a auzi despre acest lucru chiar de la reprezentanții celor două orașe-partener. Nu suntem siguri dacă acestă cooperare nu era doar de fațadă (primarily showcasing, în original) sau contribuie efectiv la dezvolatrea culturală și civică a partenerilor propuși. De asemenea, juriul nu a fost informat în legătură cu detaliile financiare și manageriale ale acestei cooperări”.
Puteți găsi într-un articol recent o privire generală asupra Iașiului care și-a pierdut interfața 2021 (Business Days Magazine, 2/2016). Un alt episod penalizat ar putea fi încadrat în categoria dacă nu poți să-i spui Europei ce vrea să audă, măcar nu-i spune ce nu ar vrea să audă. Juriului nu i-a plăcut nici că „aspecte importante sunt tratate mai degrabă de o manieră superficială și nu în profunzime. Spre exemplu, proiectele referitoare la memoria traumatică a Pogromului de la Iași din 1941 sau la comunitățile rome. Aici viziunea artistică ar fi ajutat la creșterea dialogului inter-cultural”. Observația e întemeiată. Pentru un oraș care are încă de la gară o placă în amintirea evreilor urcați spre moarte în trenurile groazei, este, într-adevăr, cel puțin ciudat să se pomenească (o singură dată, în dosar) de tragicul eveniment - de la care în 2021 (nota bene) se vor împlini 80 de ani – și acesta en passant, într-un paragraf intitulat „Identitatea uitată a orașului”, cu precizarea că se va face un muzeu, se va ridica și o statuie, se vor ține conferințe.
În sfârșit, nu cred că trebuie trecut cu vederea nici peste modul în care un oraș de talia Iașiului a încercat un fel de miturie sentimentală, total neonorantă.
La cerința standard, de final, „Explicaţi în câteva rânduri prin ce anume candidatura dumneavoastră este mai specială în comparaţie cu a altor oraşe”, răspunsul venit în PDF-ul de pe Bahlui e legendar - „Pentru că prin atribuirea acestui titlu ar putea fi recăpătat, simbolic, titlul de capitală pierdut în secolul al XIX-lea și pentru că ar reprezenta o regiune care ar fi, astfel, echilibrată printr-o alocare economică și simbolică ce a privilegiat regiunea Transilvaniei (cea care în 2007 a dat, prin Sibiu, o EcoC)”. Pentru a se încheia apoteotic cu „Iar ceea ce face Iașul – sic, se știe că ieșenii adevărați nu articulează decât sub forma Iașul, n.m. - special față de alți competitori din țară este rolul său de releu al valorilor europene, culturale și democratice, peste granița fizică a UE, și disponibilitatea de a ieși din provincialism și din decăderea economică în care a fost aruncat (s.m.) de conducerea centrală”.
Dacă Iașiul monopolizează suferința, Bacăul ce să mai zică? Dar Suceava? Ca să ne referim doar la competitorii moldoveni care au trimis și ei dosare, dar care au jucat mai moderat pe cartea patetismului.
Din acest punct de vedere pare mai rezonabil finalul sucevean „Cu siguranță suntem un competitor din umbră, dar unde altundeva în România există o asemenea oportunitate pentru a demonstra ce poate face titlul de Capitală Europeană a Culturii asupra unui loc și a unei comunități?” . Iar dacă e vorba de disponibilitate, Bacăul a excelat, până și juriul declarțându-se „impresionat de angajamentul și energia Teatrului Bacovia, ca principală ancoră a programului acestui oraș.
Dar aici nu e vorba de disponibilitate – necesară, fără discuție, dar nu și suficientă pentru un switch on real. Să comuți, să schimbi starea unui sistem, să-l treci de pe un nivel pe altul cere o acțiune precisă. Mai ales în noua poveste europeană.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Voi scrie o carte cu ilegalitățile și manipulările crase legate de acest subiect, dar am vrut să dau o reacție minimală unui articol cu un titlu manipulator, nedemn de o platformă serioasă precum este republica.ro
Felicitări, desigur, colegilor din Timișoara și tuturor celor care și-au pus sufletul și nervii în proiectele celorlalte 13 orașe primind în schimb injurii și ură.
P.S. A, și să nu uit, cu "milogeala". Faceți, vă rog, un efort și citiți pe site-ul Comisiei care sunt obiectivele acestui program. Veți vedea că, în lumea civilizată, el este destinat unui oraș care să poate genera creștere economică într-o regiune defavorizată. Da, Iașului i-ar fi folosit mult mai mult un astfel de proiect decât unui oraș bogat și dezvoltat, tocmai pentru că, de cel puțin două decenii și jumătate, este subiectul unor sălbatice discriminări economice dirijate de cei de la București. Era un argument obiectiv, nu o milogeală. Și e nedemn din partea Dvs. să afirmați așa ceva într-un articol manipulator care se înscrie în concertul trollilor ce induc părerea că Moldova e locul sărăntocilor, al violatorilor și al proștilor, deci merită să fie batjocorită de "băieții dăștepți dăn capitală".