Foto: Profimedia
Sunt ani buni de când l-am văzut ultima dată pe G. Nici nu știu dacă mi-a răspuns la “Rămas bun!”. Era în lumea lui de mai multe luni. G fusese consumator, inițial de iarbă, apoi de droguri care se administrau oral, apoi injectabil. A ajuns, la rugămințile prietenilor lui care țineau mult la el, la dezintoxicare. Îmi spusese că a fost cumplită perioada aia. Că lua ceva pastile care îi ajutau corpul să supraviețuiască sevrajului, că îl durea totul, că nu putea mânca, dormi sau gândi.
A avut apoi o recădere. A considerat că a pierdut lupta. A mai încercat o dată dezintoxicarea. Când l-am văzut ultima oară nu se mai putea comunica deloc cu el. Singurul lucru la care reacționa atunci și în lunile precedente era o piesă a lui Eminem. Mockingbird.
Atunci ridica un pic privirea și părea că fredonează. Când piesa se termina, privirea i se tulbura la loc și se ducea iar în lumea lui, unde părea pierdut și foarte singur. Nu mai consuma acum nimic. Dar nici nu mai era el.
Lui G îi muriseră ambii părinți într-un accident rutier. Asta i-a dărâmat lumea din temelii. Și durerea a fost atât de mare. Și dealer-ul e mereu aproape, vânează pe lângă școli sau la chefuri de liceeni. Știe cine are nevoie de “pansamente”. La început gratuite, de probă. Apoi lucrurile se complică. De un pansament a avut și G nevoie atunci. Și singurul loc din care l-a primit a fost din mâna unui “băiat”. Al cărui nume nu l-a uitat niciodată.
Zilele astea se discută mult despre moartea unui tânăr, altfel genial cu câțiva ani în urmă, care a avut și el un dealer în anturaj. Și a ajuns să consume până când corpul i-a cedat. Acelui tânăr nu-i muriseră părinții, dar asta nu înseamnă că viața lui nu e pe undeva locul unei drame personale.
Pe care n-o știm și nici nu e treaba noastră s-o știm. E a părinților lui, a profesorilor lui și a prietenilor lui. E a oamenilor pentru care acest tânăr a însemnat ceva mai mult decât o lecție despre fatalitatea consumului de droguri.
Dealer-ul acestui tânăr e deja celebrul Maru, care îl alimenta cu stupefiante pe și mai cunoscutul Vlad Pascu, care a ucis în starea aceea euforică niște studenți.
Acest Maru este un personaj de-a dreptul îngrozitor. Acest Maru l-a filmat și l-a postat pe Tik Tok pe băiatul care a murit zilele trecute, în timp ce i se făcuse rău și nu a sunat după ajutor, ba chiar făcea mișto de starea de rău a tânărului căzut deja pe un hol de bloc. M-am uitat un pic la câteva filmări de felul ăsta, căci Maru pare genul de dealer care își filmează victimele. Nu ca să le șantajeze. Când ești consumator de droguri, șantajul e ultima ta problemă.
Culmea e că Maru așa se distra.
Pentru mine filmulețele astea au fost un trigger foarte puternic.
M-au întors la G. Închid ochii acum și mi-l amintesc pierdut, cu coatele pe o masă, încercând să țină în mână o lingură ca să mănânce niște ciorbă. Nu se putea coordona și nu reușea să ducă singur lingura la gură. G avea atunci 19 ani. Tânărul care a murit recent avea 20 de ani. Și înțeleg de pe contul lui de Tik Tok că și el încercase să se mai lase de câteva ori.
Tot pe Tik Tok am văzut cu ocazia acestei documentări și videoclipuri cu tineri internați într-un spital de boli nervoase, care postează impresiile lor de acolo. Urmărind toate aceste clipuri care, sincer, mi-au făcut rău fizic, am citit și comentariile.
Despre tânărul care a murit zilele trecute din cauza unei supradoze și filmat de dealer-ul lui în timp ce trupul îi ceda, oamenii de pe Tik Tok spuneau că așa îi trebuie sau că după faptă vine răsplata. Despre tinerii internați la psihiatrie, oamenii de pe Tik Tok comentau că sunt ca și pierduți, ca niște animale ținute în cuști și tranchilizate cu medicamente.
Și mă întrebam ce ar trebui să fie în sufletul unui tânăr care, să zicem, povestește despre cat de grea e lupta cu dependența de droguri pe o rețea de social media și primește părerile “publicului” în forma asta: “ești un gunoi care merită să moară, nu te mai chinui!” Mă întrebam cum mai lupți cu orice când ai astfel de “susținere”. Ca acești tineri sunt sub influență când postează, știm cu toții și poate înțelegem. Dar sub ce influență o fi publicul ăsta, care spune unor copii care se luptă cu tulburări și dependențe că sunt niște gunoaie? Sau sub ce influență or fi oamenii care spun despre tânărul acesta care tocmai a plecat dintre noi că a primit ce-a meritat? De unde știe oricare dintre noi ce merită altcineva? Și cu ce prilej exprimi asta public?
Ce se întâmplă acum pe rețelele de socializare, cu precădere pe Tik Tok, cu acești copii și tineri e înfiorător. În loc să se sprijine unii pe alții și să descurajeze unii la ceilalți comportamentele dăunătoare, ei acolo se provoacă unii pe alții să facă lucruri și mai ridicole, și mai greșite, și mai periculoase. În aplauzele și în hohotele de râs ale unui public satisfăcut parcă de acest peisaj al durerii și neputinței.
Mă bucur că nu erau rețele de socializare pe vremea când G se lupta cu durerea lui și cu demonii lui. Mă bucur că nu l-a filmat niciun prieten și nicio cunoștință când era în episoadele lui. Mă bucur că nu l-a umilit nimeni. Că am putut fi, noi, câțiva, lângă el să-l ascultăm fără a judeca și să îl susținem, spunându-i că se va face bine. Sau punând pe repeat Mockingbird. Sau spunându-i că nu e singur.
Astăzi e foarte greu pentru mulți tineri să mai aibă parte de suport real. Căci ei confundă rețelele de socializare cu relațiile autentice. Și cred că nu sunt singuri pentru că au mii de inimioare și zeci de mii de urmăritori. Azi e foarte ușor să fii umilit când ești vulnerabil. E foarte ușor să fii blamat când ești dependent. Și e foarte simplu, se pare, să fii înjurat după ce mori. Pentru că știu: pare că un om dependent a luat singur decizia de a fi dependent și merită orice consecință derivă din asta, nu? Sau poate o fi mai complicat de atât? Și tot poate o fi vina noastră, a tuturor? Căci nivelul de civilizație al unei societăți transpare din modul în care își tratează cei mai vulnerabili dintre membri. Sigur, și de data asta am demonstrat cât am putut. Ca societate și, în unele cazuri, individual. Și de data asta ne-am luat flamura umanității în mână și am lăsat niște comentarii acide pe numele unui copil mort, practic. Să se învețe minte sau ceva.
Eu mă bucur că pe vremea când G era bolnav, căci dependența e o boală, nu erau rețele de socializare ca să-l umilească pentru cât suferea.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Apoi dacă anumite persoane sunt umilite pentru diverse lucruri, nu lăsate în pace, le poate determina să se schimbe. Cum ar fi să fie admonestați cei care contribuie la clasarea pe ultimele locuri în UE a României la consul de săpun și pasta de dinți? Îi lăsăm așa, să mustească în suc propriu? Sau la cei supraponderali care mănâncă ca sparții și devin clienți la urgențe? Poate se schimbă, altfel o iau după băiatul respectiv.