Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Sibiu, ochiul care râde. Cum am trăit din interior summitul european, ca pe un teambuilding de corporatiști

Sibiu, ochi

Foto: Inquam Photos/ Ovidiu Dumitru Matiu

De când am plecat de acasă ieri – și până când am ajuns la Primăria Sibiu, locul de desfășurare al Summit-ului, m-am întâlnit cu toate semnele care îmi spuneau că nu trăiesc o zi obișnuită. Pe cer elicoptere, pe carosabil poliție, pe trotuare puțină lume. Doar în fața magazinului Dumbrava, la limita dintre orașul vechi și orașul nou, exact pe traseul oficialităților, am întâlnit un protest Greenpeace de vreo 50 de oameni. Și amestecați cu ei, câțiva tineri rămași în oraș după întâlnirea de miercuri cu Jean- Claude Juncker și președintele Iohannis.

Mario purta pe umeri o replică a steagului Uniunii Europene, dar cu fundal roșu în loc de albastru și stele albe. M-am oprit câteva minute să îl întreb care este mesajul lui și mi-a spus că guvernele nu mai pot acționa singure, în probleme de mediu, de exemplu și că e nevoie să fim împreună pentru ca măsurile să aibă impact. Mario are 23 de ani, e neamț și militează pentru un upgrade al conceptului de Uniune. Îl doare că planeta se stinge încet și visează să trăiască într-o Europă reinventată, unită prin decizii și acțiuni care să o salveze. O nouă Uniune Europeană.

Summit UE

Foto: Presidency.ro

Câteva minute mai târziu, la intrarea în zona pietonală a orașului, mă întâlnesc cu primul filtru de securitate și cu senzația că am ajuns la aeroport. E lume multă aici, deci coadă. Sunt cetățenii orașului care se bucură că sunt contemporani cu acest moment istoric și care vor să respire aer european, vorba unei prietene.

E ora 10.30 și sibienii se grăbesc să ocupe un loc în Piața Mare, în spatele gardurilor metalice care delimitează perimetrul Summitului de restul orașului. Doar presa are acces în zona Primăriei, dar la rândul lor jurnaliștii sunt izolați în spatele unei benzi negre, pentru că centrul Pieței Mari e rezervat accesului cu automobilul, care lasă oficialitățile în dreptul covorului roșu.

Prima parte a zilei e plină de forță și adrenalină. “Door step-urile” sunt prima oportunitate de interacțiune cu personalități ca Macron sau Merkel, iar jurnaliștii așteaptă ca delegațiile să-și facă apariția. Sunt foarte multe oficialități, așa că întrebarea „Who’s this guy?” se aude chiar si din partea ziariștilor specializați în politici europene. Ca să evite confuzia, organizatorii au editat un ghid “Who’s Who” și e de-a dreptul amuzant să observi cum oamenii din presă mai aruncă o privire în dicționarul personalităților, comparând fotografiile cu realitatea de pe covorul roșu.

O altă modalitate de a identifica apartenența ar fi să observi grupul de jurnaliști spre care se îndreaptă o anumită personalitate. Din locul de unde îi privesc, îmi par ca niște piloți de Formula 1 opriți la boxa constructorului care i-a trimis pe turnantă. În câteva minute, chiar în fața mea, se oprește prim-ministrul Irlandei și primul lucru pe care îl spune, cu încântare, se referă la decizia grupului de a nu mai discuta despre Brexit la acest Summit. Câțiva metri mai încolo, niște jurnaliști germani povestesc cu un cameraman din altă țară, dar nu întorc capul decât atunci când aud un comentariu de care râd cu toții și ale cărui conotații istorice sunt lăsate în urmă de pacea zilei de azi: „But of course, you are Dutch!”

Oficialitățile intră rând pe rând în clădirea Primăriei și, după primele runde de discuții, ies joviali în centrul Pieței Mari, la fotografia de grup, pe podiumul albastru înconjurat de stele galbene. Momentului i s-a spus „Fotografie de familie” în desfășurătorul zilei. Și chiar așa arată, ca o familie mare, care se întâlnește la masă de Sărbători, se mai tachinează ocazional, dar rămâne împreună, pentru că dragostea e ne-negociabilă, iar experiența plecării e de-a dreptul traumatizantă. Theresa May o știe cel mai bine.

În tot acest timp, corturile imense din Piața Mică, menite să acomodeze sutele de jurnaliști veniți la Sibiu, se umplu de glasurile corespondențelor în direct. Se lucrează la scară aproape industrială, pe mii de terminale conectate la mapamond, care transmit fluxuri de știri din Sibiu către lumea întreagă. Cabine dotate cu condiții tehnice pentru editare video, la Media Booths și mese imense prevăzute cu prize și scaune pe ambele părți, din corturile Media Workplace 1 și 2. De cum intri aici, tipologiile diferite de oameni care ocupă aceste locuri iți dau instant senzația că ești mai degrabă parte dintr-un sediu de bursă de pe Wall Street. De altfel și zgomotul de fond pare similar, fiindcă atunci când s-a anunțat adoptarea Declarației de la Sibiu de pildă, a părut ca o scena de film în care agenții se bucură că s-a finalizat tranzacția momentului.

Pe cele 20 de ecrane aflate în fiecare cort de lucru este afișat permanent programul zilei din corturile mai mici, aflate tot în Piața Mică și care găzduiesc în paralel conferințele de presă cu oficialitățile fiecărei țări. În tot acest timp, mesele aflate pe partea laterală a corturilor de lucru sunt pline permanent cu mâncare, apă, cafea și ceai, iar din vitrinele frigorifice amplasate în fiecare sală nu lipsesc băuturile răcoritoare.

„How lovely they have a vegetarian menu!” aud comentariul unei jurnaliste britanice. Într-adevăr, este suficient să arunci o privire la bufetul pregătit de organizatori, ca să constați preocuparea pentru diversitatea culinară. La fel ca și grija pentru mediu. Toata vesela folosită aici este din carton reciclabil, iar tacâmurile sunt din fibră lemnoasă. Nimic nu pare lăsat la voia întâmplării, însă cel mai mult mă surprinde faptul că există diversitate etnică și în rândul personalului de serviciu, pentru că responsabilii care ajută la servire nu sunt toți români.

În tot acest timp, la câțiva pași distanță, în salonul de recepție al Muzeului Brukenthal ridicat de guvernatorul Transilvaniei cu 232 de ani în urmă iau prânzul unii dintre cei mai importanți lideri mondiali, pe mesele somptuoase decorate de sărbătoare.

După prânz, Angela Merkel și președintele Iohannis merg pe jos să viziteze sediul Forumului German din apropiere, dar cred că niciunul din ei nu a anticipat că baia de mulțime se va transforma în baie de îmbrățișări. N-am privit cu ochii mei scena, dar mi-a rămas pe retină fotografia cu doamna care ține în palme obrajii cancelarului german și o privește în ochi cu profundă admirație și emoție pe femeia care conduce destinul Europei.

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

La masa de lucru la care sunt așezată, chiar în fața casetelor cu cheie pentru stocarea bunurilor personale, stau și patru italieni. Lucrează intens până pe la 5, după care se relaxează și încep să povestească. Vorbesc despre câteva locuri din oraș unde se vând felii de pizza delicioase „și sub un euro!”, dar și despre faptul că nu se așteptau ca Sibiul să fie un oraș atât de fermecător. „Și ieftin, poate ne întoarcem în vacanță”, spune Roberto, în timp ce face o rezervare la un restaurant italian din oraș, deja cu gândul la after hours.

La conferința de presă de la ora 18, care aproape încheie ziua de lucru, președintele Iohannis radiază pur și simplu. Și are de ce – lucrurile au mers strună la Sibiu, n-a existat niciun incident, organizarea a fost exemplară, iar liderii europeni păreau ca tocmai au încheiat o zi de team-building, etapă care le va fi de folos în negocierile privind lista candidaților la șefia Comisiei Europene, după încheierea mandatului lui Juncker. Donald Tusk face din nou senzație vorbind în română și apare la ultima conferință a Summit-ului cu mănușile lui Duckadam. Jurnaliștii fug să prindă și cîteva cuvinte de încheiere de la Macron, dar trebuie să aștepte la ușă, fiindcă sala cortului e prea mică pentru magnetismul cu care liderul francez atrage audiența numeroasă.

Am monitorizat mental și cel mai des cuvânt pe care l-am auzit ieri la Sibiu a fost „coeziune”.

Conform DEX, „coeziunea” este definită ca „o stare emergentă a unui grup, care se referă la dorința membrilor de a fi împreună”.

Iar grupul a fost împreună încă din 1951, când s-a înființat Comunitatea Economică a Cărbunelui și Oțelului și mai apoi, Comunitatea Economică Europeană devenită, în 1992, Comunitatea Europeană.

Cu siguranță Uniunea Europeană de acum nu este ultima versiune de agregare a țărilor membre. Cu siguranță, pe firmamentul constelației europene unele stele vor străluci mai mult, dar pe 9 Mai 2019, la Sibiu, de Ziua Europei, am văzut cu claritate emergența, dar mai ales dorința membrilor de a fi împreună.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult