Siguranța noastră și securitatea lor: Este misterioasă și înspăimântătoare această afacere numită SRI

Foto: Inquam Photos

Siguranța și securitatea sunt două noțiuni care în mod aparent au o semnificație identică, dar ele în practică se confundă și uneori se substituie reciproc. Siguranța noastră este o noțiune mai apropiată de noi, mai umană, pe când securitatea este o noțiune străină, înspăimântătoare, care provoacă fiori reci, frică și teroare. Noțiunea de securitate s-a desprins total de etimologia ei, devenind o instituție pe de-a întregul ideologizată în anii dictaturii comuniste și chiar după perioada comunistă. Securitatea este o instituție străină față de noțiunea siguranță, este o instituție a fricii și a controlului nepermis asupra cetățenilor.

SRI-ul de astăzi se dorește a ne oferi siguranță nouă, cetățenilor și țării, pe când, în fond și pe zi ce trece, el rămâne un scop în sine cu tendința vădită de a deține cât mai multe și mai puternice poziții în viața noastră publică, economică, diplomatică, în cercurile de putere politică etc. Noul proiect de lege al SRI mărturisește această tendință. SRI-ul rămâne tributar vechii securități prin năravuri, prin comportament, cu tot atașamentul său la valorile euroatlantice. Poate ne trezim cu securitatea ... siguranței noastre precum la Revoluția din 1989, când noul SRI a lansat pe scena publică personaje virusate de KGB, precum Ion Iliescu, generalii Nicolae Militaru, Vasile Ionel, Virgil Măgureanu, G. V. Voiculescu. S-ar putea să ne aflăm, din nou, cu o securitate trădătoare a lui Ceașescu în favoarea KGB. Aceleași năravuri și comportamente se evidențiază și în genealogiile de familie afiliate fostei securități și fostei miliții, precum actualul director al SRI, sau mult lăudatul și atotștiutorul și atotfăcătorul general Coldea și alți generali, tot așa cum absolvenți de vârf ai Academiei de informații sunt progeniturile foștilor șefi centrali și județeni ai fostei securități comuniste.

Mai mult decât atât, unii dintre foștii țuțeri ai familiei Ceaușescu au ajuns în fruntea unor instituții prestigioase după 1989, ei fiind de altfel reciclați și reevaluați ca parteneri credibili de către multe servicii de informații occidentale. Poate că așa este bine, poate că așa este în rețeta spionilor și agenților dintotdeauna, să joace la două capete. 

Noul proiect de lege al SRI a învolburat spațiul public sub semnul unor reale îngrijorări și temeri, o propunere legislativă de neînchipuit în mintea și psihologia românilor (obligația cetățenilor de a deveni informatori ai serviciilor secrete, acordarea de puteri mai mari ofițerilor SRI, lipsa controlului asupra afacerilor sereiste). Societatea românească este încă puternic ulcerată de malefacțiunile fostei securități. Tocmai de aceea apar aceste îngrijorări justificate, chiar dacă unii încearcă să ne vândă o altă marfă, dar de aceeași calitate și de aceeași consistență securistă. 

Unii analiști de circumstanță afirmă că această nouă lege a SRI ar face parte dintr-o strategie NATO pentru a întări rolul ofițerului de informații, aka securistul nostru, pentru a ne apăra de kagebiștii infiltați în serviciile și spațiul public al diverselor țări. Cu toate acestea, noi știm că ei, ofițerii de informații, trădează oricând și oriunde, ca adevărați urmași ai pretorienilor din lumea antică, ei trădează oricând și pe oricine când prizează gustul puterii nemăsurate, așa cum ne-a demonstrat lecția securistă din decembrie 1989. Ei cred doar în ei și în nonvalorile lor, ei nu au un Dumnezeu, ci doar idoli în numele cărora aduc tot felul de jertfe. Ei își celebrează idolatria circumstanțială la comenzi doar de ei știute. 

Este misterioasă și înspăimîntătoare această afacere numită SRI. Noi devenim înspăimântați, iar ei sunt înspăimântători.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp