Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Simfonie pentru pian și striptease la Piatra Neamț: o întâlnire memorabilă cu un consilier local (și cu șoferul lui)

Chiar dacă n-am fost decât de două ori în aproape cinci ani, Piatra Neamț a fost un loc central în perioada cât am stat în România. 

De acolo erau mulți dintre cei mai buni prieteni de-ai mei și în școlile, pe străzile și în barurile din Piatra și-au forjat ei o prietenie în care m-am implantat eu cu o naturalețe surprinzătoare și cu o precizie chirurgicală. 

Azi vreau să vorbesc despre cele două vizite de-ale mele la Piatra sau, mai degrabă, despre ce mi-a mai rămas în minte din acele călătorii. 

Prima dată am fost cu Ștefan. Era iarnă, frig. Ningea și străzile erau pline de zăpadă. Am fost cu prietenii și cu prietena mea de atunci, Adina. Noi am dormit la Ștefan, în casa bunicii lui. Era o doamnă dintr-o altă Românie. Din țara cultă, elegantă și măsurată pe care o știm din romane și emisiuni de istorie. Dintr-o țară nu neapărat precomunistă, dar plină de bun simț, care își acceptă cu normalitate toate elementele constitutoare, cele estice și cele vestice, și în care nu prea au loc histrionii care astăzi domină scena publică (niște personaje care, pe de altă parte, îmi plac, să nu creadă nimeni că-i disprețuiesc). 

Bunica lui Ștefan reprezenta acea Românie mult mai bine decât cei care o revendică cu patimă emfatică la televizor și la conferințe academice. Avea o casă mare și spatiosă cu un pian. Într-o seară, înainte să plecăm în oraș, Ștefan s-a așezat la pian și a produs una dintre simfoniile cele mai frumoase pe care le-am ascultat vreodată. Avea o expresivitate imposibil de descris. Transmitea tristețea profundă și limpede din momentul în care ne uităm la lucruri și la oameni cu ochi cinstiți, când nu refuzăm să știm, să aflăm, și speranța care vine din ce-i onest.

Câteva zile mai târziu, l-am întrebat cum se chemă ce-a cântat la pian, dar nu avea niciun nume pentru că nu folosise partitura, nici memoria. O improvizase atunci, în acel moment, deci niciodată nu o să mai ascult acea simfonie atât de frumoasă, de puternică.

În acea seară, când am fost gata, am ieșit la bar. Cred că am luat un taxi, și din mașină am văzut străzile pustii și liniștea lor provincială. După ferestrele blocurilor luminile aprinse anunțau placiditatea rutinei. O viață calmă și caldă, plină de certitudini, chiar dacă afară e frig și salariile nu ajung mereu. În bar se salutau toți. Cei întorși de la București erau primiți cu bucurie și erau puși la curent cu ce mai face câte unul plecat la Londra sau la Roma.

A doua zi ne-am plimbat prin oraș și a fost frumos. Eu țin minte sinagoga, vopsită în alb cu stelele lui David albastre, ca tricoul celor de la Napoli. Țin minte asta, pentru că m-am fotografiat cu templul în spate. Ningea abundent și aveam fața parțial acoperită cu un fular.

Lângă mine a picat nu știu care consilier local, care a ajuns târziu cu șoferul lui. Șoferul, care avea mâna ruptă și în ghips, s-a așezat la un colț de masă, la mai multe scaune de distanță de următorul scaun ocupat. Eu i-am sugerat șefului să-l invite lângă noi, dar a zis că nu, că treaba lui e să-i conducă mașină și n-are ce căuta între noi.

A doua vizită a fost vara. Un ONG din Spania se ducea la Piatra să facă niște cursuri pentru femeile șomere din mediul rural și cineva de la ambasada Spaniei m-a invitat să-l însoțesc la eveniment. Am stat, așa cum se cuvine, la Hotelul Ceahlău, unde în noaptea în care am ajuns am luat cina cu autoritățile locale. Era o masă lungă și nu lipsea nimic de mâncare și de băut. Lângă noi, un grup de oameni în vârstă celebra, cu o mică trupă de muzică ușoară, nu știu care aniversare de când au terminat liceul. Deși zgomotul era infernal și nu puteam nici să vorbim, eu m-am distrat uitându-mă la cum se distrau foștii liceeni, mai vorbind aici și acolo cu ong-istele din Spania, toate femei la vreo 40 și 50 de ani, care se distrau și ele și păreau încântate cu petrecerea în mijlocul căreia am picat.

Domnului de la ambasadă, în schimb, nu-i plăcea nimic din ce vedea, nici faptul că nu auzea nimic și înainte de desert s-a dus în cameră frustrat și enervat pe organizatori.

Lângă mine a picat nu știu care consilier local, care a ajuns târziu cu șoferul lui. Șoferul, care avea mâna ruptă și în ghips, s-a așezat la un colț de masă, la mai multe scaune de distanță de următorul scaun ocupat. Eu i-am sugerat șefului să-l invite lângă noi, dar a zis că nu, că treaba lui e să-i conducă mașină și n-are ce căuta între noi.

Consilierul și cu șoferul au plecat mai devreme. A doua zi era conferința de prezentare și nu știu ce ateliere pentru formare pentru femeile din mediul rural și prefera să fie odihnit și cu mintea clară. Prin delegația spaniolă umbla vorba că la ultimul etaj al hotelului era un club de striptease și când s-a terminat cina m-am dus împreună cu spanioloaicele să vedem dacă așa era.

Și așa era și numai ce am intrat că i-am văzut cu o sticlă de whisky pe masă, așezați pe o canapea la picoarele unei dansatoare goale, pe consilier și pe șoferul său, care au ridicat cu un zâmbet fals paharele spre noi și au băut din ele.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • de ce publicati prostii cum e istoria cu Piatra Neamt ? nu aveti subiecte mai
    serioase? sunteti in gol?
    • Like 0


Îți recomandăm

Volodimir Zelenski 2025

Omul ăsta e deștept, dar nu într-un mod rece sau calculat. Are inteligența aia care vine din instinct, din simțul momentului. Când a început invazia rusă, toată lumea se aștepta să dispară din peisaj, să fugă undeva „la sigur”. În loc de asta, a rămas acolo, în Kiev, sub bombardamente, spunând simplu: „Sunt aici.” Câteva cuvinte, dar care au ținut o țară întreagă în picioare. A fost genul acela de gest care nu se învață din manuale .Ori îl ai, ori nu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Cabana perfectă:

Cine nu s-a visat măcar o dată într-o cabană de munte cu vedere la pădure, cu miros de lemn proaspăt și liniștea aceea curată, ruptă de agitația orașului? Chiar dacă nu trăim permanent la altitudine, putem aduce atmosfera aceea în propriul nostru spațiu- fie că e o casă de vacanță, fie un apartament urban care vrei să respire mai mult aer de natură. Stilul de cabană modernă e o combinație rafinată între confort rustic și funcționalitate contemporană, o invitație de a trăi mai simplu, dar cu gust.

Citește mai mult

Petre Lăzăroiu

E momentul să vorbim serios despre cât de mare e o pensie mică. Și nu, nu încerc să glumesc cu voi, pentru că astea nu sunt timpuri amuzante, de fapt. Dar am văzut intervenția fostului judecător CCR, Petre Lăzărăroiu, la B1 TV spunând că pensia lui de 10.000 de euro nu e una atât de mare, dacă chiar stai mai bine și te gândești. Ca să nu avem vorbe la proces, îl voi cita exact pe domnul judecător, astfel încât să putem face o analiză cât mai specifică a situației: ”Cu 41 de ani de cotizație, pensia mea este puțin spre 10.000 de euro. La un salariu de 60.000 de lei, adică 12.000 de euro. Eu nu înțeleg de ce atâta tam-tam. Nu juriștii fac legea, parlamentarii fac legea.” Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Citește mai mult

Ilie Bolojan - 2024

E prima dată când Ilie Bolojan renunță la tonul defensiv sau neutru care l-a consacrat și s-a exprimat ferm la adresa pretențiilor social-democrate. Și în acest sens a răspunsul atacurilor venite din partea lui Sorin Grindeanu printr-o replică memorabilă: ”Eu pot să plec mâine, dar să mi se spună care sunt soluțiile geniale care corectează aceste lucruri și nu deranjează pe nimeni.”

Citește mai mult