Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Simona s-a topit la un pas de victorie

Ciudată căderea Simonei... Până la 6-3, 5-4, servind pentru meci, a jucat solid, fizic și tactic, a silit-o pe Konta să greșească în schimburi stânga-dreapta cu mingi lungi și liftate, deranjante pentru britanica îndrăgostită de jocul razant cu fileul și tare. Condusă cu 3-0 în setul 2, Simona a câștigat apoi 5 ghemuri la rând față de unul al lui Konta, ceea ce arăta luciditate și determinare.

Și, dintr-odată, încă de la primul serviciu al ghemului de meci, am văzut-o moale, dezarticulată. Parcă s-a topit instant în arșița umedă a Floridei. A făcut două duble greșeli, și ce duble, dureroase, cu minge trimisă fleșcăit în burta fileului. A expediat în plasă, fără vlagă, o dreaptă la care n-o presa nimic. I-a făcut cadou ghemul lui Konta, fără să aibă măcar o minge de meci. 

În tie-break a condus cu 5-3. Și din nou aceeași anestezie stranie i-a înmuiat mișcările, făcând-o să comită greșeli proaste, pasive. Ușor uimită, Johanna s-a agățat de ce i s-a oferit și a câștigat setul.

La setul 3 nu m-am mai uitat, după ce am văzut și auzit cum l-a repezit Simona pe Darren Cahill, chemat de ea la bancă pentru sfaturi. Știam că nu mai are nicio șansă.

Simona a avut o oră de joc bun, dar, pe urmă, să mă ierte Dumnezeu, parcă n-ar fi vrut să câștige...

Sper să adune suficientă sete de revanșă pentru meciul de Fed Cup cu Johanna Konta de la Constanța.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

laborator - profimedia

Anthropic anunță o descoperire revoluționară: „un sistem enzimatic anterior necunoscut, ascuns în ADN-ul bacteriofagilor. Lângă gena enzimei se află un lung șir de ADN repetitiv, o structură care seamănă oarecum cu CRISPR. Descoperirea unor astfel de sisteme programabile a ajutat la revoluționarea medicinei. CRISPR, de exemplu, este acum baza medicamentelor genetice.” foto: Profimedia

Citește mai mult

guvernanta.gov.ro

Mă aștept ca mulți de pe lista aceasta, mai ales cei care cumulează câteva sinecuri zemoase și suculente, să urle și mai abitir din toți rărunchii: „Bolojane, pleacă! Mureșane, depune mandatul acum! Nicușoare, numește altul, unul de-al nostru!”

Citește mai mult