Simplificaţi programa sau stingeţi lumina în şcoli!

Foto: Guliver/Getty Images

Mă simt fără vlagă. Recent asta am făcut două lucruri care s-au bătut cap în cap. Mai întâi am citit ceva despre România Educată, proiectul prezidenţial cu privire la sistemul de educaţie. O viziune pentru viitor, cum am înţeles că se doreşte a fi. Lucruri frumoase, cum hârtia suportă multe.

Apoi, am ajutat un copil să îşi facă tema la matematică şi m-a apucat o sfârşeală mare şi un fel de ură amestecată cu disperare. O dispeură mi s-a băgat în suflet, fix pe acolo pe unde credeam că lipisem bine crăpăturile susceptibile să cedeze la emoţiile negative. 

Clasa întâi: aşezaţi în ordine crescătoare următoarele numere, aşezaţi în ordine descrescătoare următoarele alte numere, adunări şi scăderi cu numere de la 0 la 30. Chestii simple, s-ar zice. Şi totuşi eu m-am albit la faţă când am văzut fişa de lucru. Copilul acesta a făcut trei ani de grădiniţă şi un an de clasă pregătitoare, după care nu ştia nimic. Dar nimic! Nu ştia să numere până la 10. Dar ce zic 10? Nu ştia să numere până la 5. Sau până la 3, poftim! Nimic! Ce au făcut femeile alea în patru ani în care copilul ăsta a fost în grija lor în instituţii educaţionale pe care le plătim din dările noastre la stat? Am muncit o vară întreagă trei adulţi ca să îl învăţăm să numere până la 10.

În toamnă, copilul din vecini, crescut de doi oameni foarte în vârstă, urma să meargă în clasa întâi. Cu chiu cu vai am găsit o învăţătoare dintr-un sat vecin care vine acasă de două ore pe săptămână. Luăm meditaţii din clasa întâi aşadar, pentru că la şapte ani avem deja un an de întârziere faţă de programă. Nu zic “faţă de ceilalţi copii” pentru că şi ceilalţi copii sunt în urmă, în clasa învăţătoarei care predă la trei clase deodată.

Aşa că m-am enervat instant când am văzut fişa de lucru: “Nu le e ruşine să dea o astfel de fişă de lucru? Oare învăţătoarea lui e de pe altă planetă? Nu ştie sau nu îi pasă care e nivelul copilului?”. 

Cu ajutorul meditaţiilor, copilul a făcut progrese uriaşe, de unde iniţial crezusem că poate are un retard. Acum ştie să numere până la 10 şi chiar să şi scrie cifrele pe care le numără. Încet-încet a început să descifreze şi literele şi să scrie cuvinte scurte. A început să ţină minte de la mână până la gură, dar noi ne bucurăm de fiecare victorie, ca de cine ştie ce. Mâine avem ceva pe care poimâine putem să mai construim încă un pic. Şi apoi încă un pic şi tot aşa până învăţăm tot alfabetul şi poate mai reducem un pic din decalajul ăla.

Am făcut repede o poză şi am trimis fişa unei prietene care e învăţătoare la una dintre cele mai bune şcoli din unul din cele mai dezvoltate judeţe din ţară. “E normal să le dea aşa ceva?”. “Da, e o fişa normală de lucru. Dar mulţi copii nu fac faţă nici la mine în clasă. E mult prea mult din punct de vedere psihologic şi copiii se pierd, mulţi dintre ei”. Aha! Deci nu sunt eu nebună! Se pierd şi copiii care merg la una dintre cele mai bune şcoli din ţară, copii ai căror părinţi dau şpagă ca să intre în acea şcoală, iar apoi ca să intre la o anumită învăţătoare din acea şcoală. Copii ai căror părinţi stau ore în şir cu ei ca să îi înveţe diverse lucruri, să îi ajute să îşi facă temele, îi lasă să meargă în vacanţe costisitoare, în ţară şi în străinătate, deja din grădiniţă, le cumpără jocuri senzoriale şi educaţionale de orice fel, chiar înainte ca învăţătoarea să aibă timpul să formuleze vreo sugestie, pentru că aşa au citit ei pe internet. 

Stimate domnule Tiriac, ştiu că viaţa de miliardar e grea, dar nu vă lăcomiţi la puţinii bani din educaţie, ca să construiţi grădiniţe private din bani publici. Nu de grădiniţe “olimpice” cu profil sportiv avem noi nevoie acuma! Doamna Dancilă, fie-vă milă, nu risipiţi aiurea bani care ar putea salva destine! Dragi tovarăşi de la Institutul de Stiinţe ale Educaţiei, treziţi-vă! 

Deci copilul ăsta al nostru, crescut de doi bătrâni analfabeţi, cum sunt mii de copii în ţara asta (pentru că au fost abandonaţi, pentru că au părinţii plecaţi în străinătate, pentru că părinţii lor muncesc pe rupte cum şi unde pot, sau orice alt motiv) e în aceeaşi oală cu floarea cea vestită. Care şi ea e cam ofilită sub povara unei programe mult prea complicate, care istoveşte copiii şi vrea să îi vadă pe toţi genii şi olimpici mondiali şi intergalactici, în timp ce realitatea e că avem sute de mii de copii care nu se mai regăsesc în sistem, pentru că au abandonat şcoala. Sau mai bine zis, pentru că şcoala i-a abandonat pe ei.

În teorie, copilul acesta al nostru ar fi beneficiarul faimoaselor clase remediale propuse de curând de doamna ministru Andronescu. În realitate, el va trebui să mai aştepte încă doi ani pentru asta, să piardă şi mai mult, pentru că acest “serviciu” va fi oferit doar de la clasa a treia în sus. Desigur, nu se ştie din ce bani sau cu ce profesori (dacă sunt aceeaşi, ce garanţii avem că vor face mai bine la “remedială” ce n-au ştiut să facă la clasa normală?), dar ce se ştie sigur este că vina e a copilului. El trebuie “remediat” şi nu faptul că programa e prea complicată, cadrele didactice incompetente sau excedate de faptul că trebuie să predea la mai multe clase deodată, inspectoratele şcolare politizate, directorii de şcoli puşi politic mai degrabă decât pe baza unor reale competenţe de management. Sistemul e perfect. De vină e elevul şi eventual familia lui care nu “se ocupă”, aşa cum mi-a spus învăţătoarea atunci când m-am dus la şcoală ca să dau un semnal clar că în comunitate există oameni care sunt interesaţi de rezultatele lui.

Dispeura vorbeşte din mine şi cu mine: “Frate, România asta Educată a venit prea târziu. Cu vreo 25 de ani mai târziu. Acuşica, dacă a venit, fie, primim. Dar să ne apucăm de treabă! Stimate domnule Tiriac, ştiu că viaţa de miliardar e grea, dar nu vă lăcomiţi la puţinii bani din educaţie, ca să construiţi grădiniţe private din bani publici. Nu de grădiniţe “olimpice” cu profil sportiv avem noi nevoie acuma! Doamna Dancilă, fie-vă milă, nu risipiţi aiurea bani care ar putea salva destine! Dragi tovarăşi de la Institutul de Stiinţe ale Educaţiei, treziţi-vă! Băgaţi de seamă la realităţile ţării în care trăim şi nu ale ţării imaginare pentru care creaţi voi curricule minunat de sofisticate, care lasă în beznă sute de mii de copii. Simplificaţi programa sau stingeţi lumina în şcoli, că e adevărat meşteşug de tâmpenie, mai ales pe ici pe colo, prin punctele esenţiale ale ruralului, unde copiii ajung la şcoală flămânzi, uneori bătuţi, alteori munciţi, din familii unde părinţii sunt depăşiţi de lecţiile copiilor încă din clasa întâi, pentru că ei înşişi sunt analfabeţi sau excedaţi de muncă!”.

Peste 10-15 ani copiii aceştia pentru care acum construim curricule fanteziste şi grădiniţe “olimpice” la care nu vor avea acces (fiind private), vor ajunge pe piaţa muncii! Semi-analfabeţi şi fără nicio abilitate tehnică (sau de orice fel). Nici muncitori nu vor putea să fie angajaţi în fabricile tot mai automatizate ale viitorului! Iar atunci domnul Ţiriac şi prietenii lui din mediul privat şi din guvern ne vor spune – cum ne spun deja – că e nevoie să aducem muncitori străini. Că ai noştri sunt leneşi şi incompetenţi. Dar n-ar fi mai logic să investim noi de pe acuma în viitoarea noastră forţă de muncă?  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp