Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Singura măsură de protecție pe care și-a luat-o consilierul de strategie al BNR, Adrian Vasilescu, în criza coronavirusului. „Banii sunt murdari”

Adrian Vasilescu - In fata ta

Foto captura „În fața ta” 

Adrian Vasilescu, consilier de strategie la Banca Națională a României (BNR), a fost întrebat la emisiunea „În fața ta” de la Digi24 dacă și-a făcut provizii, așa cum a procedat un mare segment de populație, ca reacție la răspândirea noului coronavirus. 

Oficialul Băncii Centrale a spus că singura „provizie” a fost cardul, explicând că a renunțat la cash, banii fiind „cei mai periculoși când vine vorba de răspândirea unei molime”. 

Moderator: V-ați făcut provizii?

Adrian Vasilescu: O singură „provizie” am făcut. De card. Nu mai umblu cu bani în buzunar, banii sunt cei mai periculoși, când e vorba de răspândirea unei molime.

Moderator: Aceasta a fost măsura dvs de protecție în criza coronavirusului? Ați renunțat la cash?

Adrian Vasilescu: Da. Singura. Am renunțat la cash. În rest e o prostie să faci provizii. Dacă vine o molimă, nici nu știi când va veni, dacă ar fi să se întindă, pe cât timp să poți să faci provizii? Faci provizii pe 3 săptămâni, pe 4 săptămâni? Și mai departe?

Moderator: Banii sunt murdari, spuneți.

Adrian Vasilescu: Banii sunt, sub acest aspect, murdari. Și sub altele, dar...

Moderator: În China, chinezii curăță banii, efectiv. Îi spală.

Adrian Vasilescu: Și noi putem să îi spălăm, că avem bani de plastic.

Moderator: Cum e la noi, de curiozitate? Se curăță banii?

Adrian Vasilescu: Banii pot fi spălați, banii de plastic au două caracteristici: în primul rând sunt foarte greu de falsificat și pot fi spălați. La propriu.

Moderator: Se curăță banii în România?

Adrian Vasilescu: Se spală, cu săpun și cu apă. Sau cu detergent.

Moderator: Fiecare? Sau există un loc unde se spală?

Adrian Vasilescu: Nu există niciun loc.

Moderator: Există la BNR, am fost acolo odată, un centru pe unde trece toată masa monetară din România în mod constant.

Adrian Vasilescu: Există o mașină, o mașină imensă si perfecționată care face următoarele operațiuni: banii care vin seara la BNR trec prin acest purgatoriu și acolo se fac următoarele operațiuni: în primul rând se caută bancnotele false, mașina le găsește, le dă la o parte și ele iau un drum specific, către poliție. În al doilea rând, bancnotele care se deteriorează, se rup, acestea se scot și ele deoparte. Apoi se împart bancnotele pe categorii și intră în depozitele de bani. Dar nu se spală.

Moderator: Ce te izbește în această cameră e mirosul infernal. Ați fost și dvs acolo, e ca într-o groapă de gunoi. Bancnotele degajă mirosuri. Doamnele care lucrează acolo sunt bine echipate, dotate cu măști de protecție, primesc un spor de toxicitate.

Adrian Vasilescu: Desigur.

Emisiunea „În fața ta” de la Digi24, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, poate fi urmărită sâmbăta și duminica, de la ora 14.00.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Delia MC Delia MC check icon
    Banii sunt murdari și trebuie spălați...trebuie să fii un mucalit cu simțul umorului să poți spune asta.
    • Like 0
  • Eu zic sa renuntam si la card, ca si ala e plin de banii jegosi ai alora de s-au protapit in varful ierarhiei monetare. Putem folosi criptomonede. E mult mai eficient, poti sa le imparti de la o persoana la alta prin internet, fara sa mai treaca prin mana jegosilor din banci, sau in cel mai rau caz scanand un cod QR cu camera telefonului, fara sa atinga nimeni nimic altceva.
    • Like 1
  • AlexisZ check icon
    Se spune cà banii n-au miros, dar ai nostri din plastic au, la cât sunt de jegosi...
    • Like 1
  • Sa stea linistit ca oricum trebuie sa introduca PIN pe tastaturi jegoase!
    Sa intrebi un expert de comunicare specializat in BNR despre Covid-19 e la fel de util precum ai intreba un meteorolog. Primul iti raspunde despre bani, al doilea despre inversiunea termica.
    • Like 1
  • Poate că mașinăria aceea trebuie modernizată sau poate trebuie achiziționată alta care să dezinfecteze bancnotele care vor fi repuse în circulație. Același lucru ar trebui să-l facă și băncile comerciale, iar acest lucru ar trebui să fie regulă.
    • Like 0


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Iată că președintele N. Dan se află, în fine, în fața unei alegeri turnesol, pe care nu o mai poate evita, amâna, tărăgăna: guvern minoritar PSD cu Grindeanu premier, cârdășit cu AUR în Parlament, sau guvern minoritar PNL, USR, UDMR, premier Siegfried Mureșan, pe care AUR nu îl va vota și nici susține în veci.

Citește mai mult

Petrom - statie

Recent, Petrom a majorat prețurile carburanților cu 5 bani pe litru atât la benzină, cât și la motorină. La prima vedere, decizia pare greu de înțeles. În perioada respectivă, cotația petrolului Brent nu oferea un argument evident pentru o scumpire, iar cursul de schimb nu exercita presiuni semnificative asupra costurilor de import. În lipsa unor explicații convingătoare, mulți consumatori s-au întrebat firesc: de ce cresc prețurile când principalii indicatori ai pieței nu justifică o astfel de mișcare?

Citește mai mult