Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Sistemul split TVA va putea fi aplicat opțional de duminică, însă parlamentarii pregătesc schimbări importante

Mecanismul plății defalcate a taxei pe valoarea adăugată va putea fi aplicat, în mod opțional, chiar de duminică, de către firmele înregistrate în scopuri de TVA care vor dori să beneficieze de anumite facilități fiscale, însă sistemul ar urma să fie obligatoriu, din 2018, doar pentru companiile de stat și companiile care lucrează cu statul, potrivit ultimelor propuneri ale senatorilor, care urmează să fie supuse votului în Parlament.

Sistemul plății defalcate a TVA, sau split TVA, a fost introdus în legislația fiscală românească prin O.G. nr. 23/2017, în vigoare din primele zile ale lunii septembrie.

Potrivit actului normativ, aplicarea noului mecanism va fi opțională în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2017 și obligatorie de la 1 ianuarie 2018, dată de la care toate firmele înregistrate în scopuri de TVA vor avea un cont special de TVA, în care vor încasa și din care vor plăti TVA. 

Totuși, sunt șanse ca situația să se schimbe și firmele private să scape de obligația de a folosi split TVA, măcar până în 2019.

Marți, 26 septembrie 2017, în comisia de buget-finanțe a Senatului, prima Cameră ce trebuie să își exprime votul pentru proiectul de lege, s-a propus și acceptat ca sistemul split TVA să fie aplicat obligatoriu, de la 1 ianuarie 2018, doar de către companiile de stat și societățile aflate în relații contractuale cu statul.

În ceea ce privește firmele private, acestea ar urma să aplice opțional mecanismul split TVA de la anul, și, dacă se va dovedi funcțional, va fi utilizat obligatoriu doar din 2019.

Alte modificări importante cuprinse în proiectul de lege sunt legate de executarea silită a contului, care se va putea face doar pentru plata TVA și de amenzile aplicabile, care vor fi înlocuite cu avertisment pentru primele abateri.

Propunerile prezentate vor fi votate, în această formă, de către plenul Senatului, după care proiectul de act normativ va ajunge la Camera Deputaților, cea care va decide asupra formei finale a sistemului split TVA.

Cu alte cuvinte, documentul aflat acum în dezbaterile Parlamentului are un traseu legislativ de urmat, care nu știm când se va încheia, astfel că, de duminică începând, vor exista contribuabili care vor putea alege să aplice opțional sistemul plății defalcate a TVA, așa încât să poată beneficia de facilitățile prevăzute în O.G. nr. 23/2017, respectiv o reducere a impozitului pe profit/ pe venit datorat pentru trimestrul IV 2017 cu 5% și anularea penalităților de întârziere aferente TVA restantă la 30 septembrie 2017.

În acest sens, firmele ce vor aplica voluntar sistemul vor notifica Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin depunerea unei cereri – formularul 086 „Notificare privind opțiunea de aplicare a mecanismului de plată defalcată a TVA”, cerere al cărei model a fost aprobat prin intermediul Ordinului ANAF nr. 2743/2017, publicat pe 26 septembrie 2017 în Monitorul Oficial.

 Odată depusă notificarea, organul fiscal va înscrie contribuabilii în Registrul persoanelor care aplică plată defalcată a TVA, în maximum 3 zile de la transmiterea cererii, urmând că sistemul să fie aplicat începând cu ziua imediat următoare înscrierii în acel registru. Registrul va fi afișat pe site-ul ANAF.

Și cum pentru anumite plăți din contul de TVA va fi nevoie, în prealabil, de o aprobare din partea ANAF, instituția a publicat recent, în dezbatere publică, un proiect de act normativ care conține procedura și condițiile de aprobare a transferului sumelor din contul de TVA.

Astfel, firmele înregistrate în scopuri de TVA, titulare ale conturilor de TVA, vor solicita Fiscului transferul sumelor din contul de TVA prin depunerea formularului 310 – „Cerere pentru aprobarea transferului sumelor din contul de TVA”.

Odată cu transmiterea formularului, firmele vor depune și documentele justificative aferente. Printre altele, proiectul de act normativ face referire la facturi, contracte, extrase de cont sau bonuri fiscale.

Transferurile vor fi efectuate în urmă verificărilor organului fiscal și vor fi aprobate prin emiterea unei decizii de soluționare, în cel mult 3 zile lucrătoare de la depunerea cererii.

 La fel că în cazul documentului care aprobă modelul formularului 086, și cel care stabilește modelul formularului 310 trebuie să între în vigoare de la 1 octombrie 2017, adică de duminică, însă are nevoie mai întâi de publicarea în Monitorul Oficial.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Alex Livadaru

„Și ce dacă un om e analfabet funcțional? Al meu merge la facultate”, se întreabă unii. Este relevant și te afectează și pe tine, ne afectează pe toți. Societatea, țara, statul (și tot ce reprezintă el) au nevoie de indivizi cu minimum de cunoștințe și capacitatea de a gândi, de a raționa. Ești antreprenor? Nu vei avea pe cine angaja, indiferent de post, de la secretară la casieriță (nu vei găsi un salariat care să știe să calculeze cât trebuie să pună pe etichetă dacă unui produs de 100 de lei i se face un discount de 20%, și apoi unul de 5% din noul preț - acesta a fost unul dintre subiecte la ultimele teste).

Citește mai mult

Avion privat Romania / sursa foto: Profimedia

Nu Inspecția Judiciară a aflat. Nu CSM-ul. Nu ANI, nu declarațiile de avere, nu vreun mecanism de integritate. Un hacker a intrat în serverele companiei Toyo Aviation și a scos la vânzare, pe dark web, lista pasagerilor. Așa a ajuns România să afle cine zboară cu jetul privat și cu cine.

Citește mai mult

Deschiderea anului scolar / sursa foto: Inquam Photos

Dragi diriguitori ai învățământului românesc, cu cât veți face mai complicate teoriile alea „savante” de la română și de la matematică cu care îi îndopați forțat pe copii, de foarte micuți, cu atât analfabetismul funcțional în țara asta va fi mai mare.

Citește mai mult

Nicusor Dan in biserica / sursa foto: Inquam Photos

Campania electorală a început deja în România. Se prelinge prin biserici și prin târgușoare de la sat, dar și-a găsit locul cu precădere printre icoane. De data asta, însă, catedralele nu mai sunt monopolizate de un singur candidat. Tiptil, un altul se arată.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Fabrica auto China / sursa foto: Profimedia

Vorbeam într-un articol anterior despre aspectele sociale ale Chinei. În acest articol, o să vă vorbesc despre ce am observat din punct de vedere industrial în China și ce aspecte sunt diferite față de cele europene. Mă voi concentra pe partea de Industrie auto, deoarece în această industrie activez.

Citește mai mult