SNSPA, școala „cu de toate”: câteva descompuneri din „cuibul a toată dăscălia”

foto. Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

„Nomen est omen” adică numele îți descifrează caracterul, destinul, locul în lume. Astfel, SNSPA este o Școală Națională, nu o universitate oarecare sau o instituție de învățământ superior, ci o Școală a tuturor școlilor și universităților din România, numele ei reprezentând, cu fidelități suspecte, Academia „Ștefan Gheorghiu” de pe vremea comunismului, adică o școală bună la toate și pentru toți. Este un exemplu elocvent și izbitor de „remaiere” ad-hoc a școlii comunismului de dinainte de 1989. Această școală ar putea, ea singură, să rivalizeze cu celebre școli din Franța: Sciences Po (Institut d'études politiques de Paris), École nationale d'administration (ENA), sau cu École normale supérieure (ENS). 

SNSPA pare astăzi a fi o școală asemenea „șaormei cu de toate”. Ea are toate ingredientele vieții, înțelepciunii, ale ascensiunii sociale și elitare, este o lumină solară iradiantă, este „scaunul și cuibul a toată învățătura și dăscălia”, vorba cronicarului de odinioară Miron Costin. Această instituție are ca subtitlu, de-a dreptul și fără echivoc, „Școală de Guvernare”, adică omen-ul este semnul prevestitor al acestei universități. Are toate specializările formalizate în următoarele facultăți: Comunicare și relații publice, Administrație publică, Științe politice, Management – adică produce manageri de orice fel pentru toate instituțiile, agenții, organisme financiare etc. și Departamentul de relații internaționale și integrare europeană.

Această școală „cu de toate” s-a impus în ultimul timp în spațiul public prin scandalurile sexuale ale unor profesori răpitori sexual, „bărbați” de fală în lumea mondenității lor intelectuale și politice precum Alfred Bulai și Marius Pieleanu, în cazul cărora o abjecție morală le-a depășit orice performanță academică pe care mă îndoiesc că au avut-o întreagă și pe meritat, iar libidoșenia le-a depășit orice calitate umană. Posturi de televiziune cu audiență mare au continuat cu o încăpățânare stupidă care sfidează cel mai elementar bun simț să-i invite, să-i cultive ca pe niște înțelepți indispensabili ai nației. În mod evident, aceștia s-au aflat la mare distanță față de o serie de personalități competente, universitari din Universitatea București, cu lecturi temeinice, cu observații profunde, adică cu o „inteligență pusă la lucru”, precum Marian Preda, Adrian Cioroianu, Cristian Preda, Ioan Stanomir sau Ioan Bogdan Lefter. O altă descompunere analitică a acestei școli ar putea să o reprezinte contrastul dintre feminismul „tare” și radical promovat de o celebră profesoară Mihaela Miroiu și cercul ei de la această școală și abuzurile și umilințele la care a fost supusă partea feminină studențească. Probabil că asta ține de finețurile viclene ale ontologiei intelectualist-universitate de tip M. Miroiu, sau mai exact de „ambiguitățile” intelectualului de vârf.

Cea de-a treia descompunere a celebrei școli s-ar putea referi la orientările de la „stânga stângii” și de factura CriticAtacului care între timp s-au mai diminuat în condițiile agresiunii imperialismului comunist rus în Ucraina. Înregimentarea puternică în partidul Demos a unor cadre didactice de la această școală este grăitoare pentru emergența revizionismului marxist, prizat cu nesaț de tinerii vijelioși ai comunismului și asumat ca un „mare proiect de iubire”, sau cu „bucuria neînfrânată de a fi comunist”. În buna tradiție și cu respectul față de ideologia comunistă, o serie de universitari ai SNSPA au fost reciclați și reevaluați din fostul activ superior comunist: Ani Matei, Ioan Mircea Pașcu, Vasile Secăreș, Vladimir Pasti, Mihai Ionescu, Constantin Schifirneț etc. Ei și-au găsit adăpost, „asile et abri”, în confortabile posturi universitare. Marcați de fosta ideologie comunistă, este greu de crezut că aceștia au devenit în mod radical promotori ai spiritului democratic în formarea studenților. Tovarăși de odinioară și slujitori dizgrațioși ai comunismului, aceștia s-au convertit cu felonie și doar formal în personaje onorabile.

A patra descompunere în analiza acestei școli ține de aceleași năravuri de a-i oploși, a-i cocoloși și de a le oferi catedre didactice unor elefanți mai în vârstă din toate partidele sau unor elefanți mai tineri din aceleași partide: George Maior, Victor Negrescu, Andrei Muraru, Florin Abraham, Dan Petre, Ligia Deca etc. Pe lângă toți aceștia putem remarca fără să greșim o serie de cadre didactice onorabile și de înaltă competență, precum Cristian Pârvulescu, Adrian Curaj, Remus Pricopie, Bogdan Teodorescu, Adrian Pop și de asemenea o serie de absolvenți remarcabili, precum Alexandru Nazare.

O ultimă remarcă aș face-o în legătură cu Paul Dobrescu, fost rector al SNSPA. Acesta s-a evidențiat în repetate rânduri și în mod particular prin afecțiunea sa pentru China. Nu prin competențe de sinolog, ci prin admirația extrasă din anii în care a prestat în cadrul ideologiei comuniste pentru modelul caprovarzist al economiei chineze, o economie socialist-capitalistă, un fel de reproducere peste timp a „modelului asiatic de producție”, după afirmația clasicilor marxismului. Mai mult decât atât, ideologizarea modelului chinez atât de puternic, eficient în lume, îl apropie foarte mult de folclorul împărtășit colectiv, de admirația și totodată de spaima vehiculate în popor la așa-numitul pericol galben care amenință lumea de astăzi. Alături de alte școli afine, precum cele din Cluj-Napoca, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Facultatea de Studii Europene, avem în profilul SNSPA o „șaorma cu de toate” în învățământul superior românesc.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp