foto: Profimedia
Algoritmul se schimbă, inteligența artificială ne cunoaște, unii ne adaptăm, alții ne simțim amenințați, unii ne încăpățânăm să ne opunem. Eu însămi am traversat și traversez conflicte interne legate de unde până unde și îmi trasez propriile limite, așa cum fiecare cred că este dator să facă. Însă ce văd - în spatele algoritmului se ascunde ceva mai trist decât algoritmul, cu care ne luptăm sau nu, pentru că spune mai multe despre noi înșine decât ne-am dori.
Nu trebuie să fii un specialist în social media ca să știi că reel-urile de 30 de secunde au mai mult succes decât podcast-urile stufoase (pe care le prefer, dar adevărul este că îmi este greu să îmi găsesc timp pentru ele și prefer la schimb o carte). Da, conținutul fast food este peste tot, dar el nu ne spune ceva doar despre social media, ci despre ce digerăm în general și cât de repede le vrem pe toate: creșterea, integrarea, inclusiv odihna. Nici nu trebuie să fii specialist în sănătate mintală să observi că lumea în care trăim ne stimulează peste măsură și parcă din ce în ce mai greu ne găsim echilibrul. Că acest mult prea mult este peste tot și el indică o lipsă. Dar, mai ales, nu ai nevoie de o diplomă să poți observa că circul, ura și zâzania sunt cele mai ușoare rețete de a deveni rapid plăcut în social media. Iar această ură intrinsecă este exploatată, din păcate, în atât de multe feluri și, din iluzia că suntem puternici, riscăm să devenim sclavii ei....și nu doar ai ei.
De ce e atât de multă agresivitate în noi?
Like-ul a devenit indicator de vanitate, spun specialiștii în social media, toate datele noastre sunt luate să ni se vândă lucruri, spun criticii capitalismului, se știe totul despre noi, suntem controlați, spun neîncrezătorii... dar și mai rău este când ura se propagă cu o viteză amețitoare – ea ce indică despre noi?
Cel mai ușor în social media nu este să fii pro, ci contra. Mai ales dacă ai ceva negativ de scos în față (despre altcineva, evident). Omul de paie, tehnică prin care oponentul deformează ideile pentru a le face mai ușor de combătut, Gică contra – cel care stă tot timpul în opoziție, contestând constant și combustibilul la ură, prin care ne găsim un dușman comun și avem impresia că suntem mai puțin singuri când ne unim împotrivă, nu pentru, sunt, din păcate, avatarurile din online care asigură cea mai multă vizibilitate. Multă gândire alb negru, dispute false sau dispute acolo unde nici nu există. Algoritmul le propagă rapid și le potențează, dar ce zice asta despre despre ce se află în noi, de fapt? Ce ne face să fim atât de fragmentați și să vedem lucrurile alb negru? Să căutăm certitudini atât de facil și să ne îmbarcăm rapid într-o tabără sau alta? Să nu putem duce diferențele și să le atacăm?
O gândire alb negru ne arată de fapt multă imaturitate psihică, iar lupta înverșunată să ne apărăm dreptatea poate să mascheze o dinamică victimă agresor internă care are nevoie uneori să se agațe de o pseudo realitate externă pentru a menține interiorul intact și a nu ne prăbuși instant. Dihotomia sau chiar ura din noi înșine o proiectăm în exterior și cine devine obiectul urii noastre este căsăpit fără milă, cu moralitatea sau fără moralitate drept sabie. Iar dacă interiorul nu e solid, un trebuie de carton nu ne va salva.
Spectacolul „Despre oameni doctori și rinoceri”, în regia lui Claudiu Goga, de la Teatrul Național, reușește să redea puțin din modul în care ura poate să transforme pe oricine în carne de tun pentru alții. O posibilă greșeală sau un atac la convingerile cuiva se amplifică cu ușurință cu ură, iar profesorul Bernhardi, un medic extrem de corect, devine ținta urii unei întregi mase de oameni, după un deces survenit în urma unui avort clandestin – un eveniment trist care devine o armă politică facilă. Nici nu trebuie să fii vinovat pentru a fi învinovățit, iar adevărul oricum nu pare să conteze, odată ce mașinăria a fost pusă în mișcare. Media amplifică și întețește ura, iar adevărul sau bucățile de adevăr nici nu mai au nicio relevanță în acest context. Și îți ridic la fileu întrebarea: merită să dai like-ul tău pentru a pune la pământ pe cineva sau pentru a alimenta creșterea unor grupuri de interese? Ce alimentezi cu el? Ce ajuți să crească?
Profesorul Bernhardi este portretizat ca ultimul rinocer, cel care nu sucombă în niciun fel de la principiile morale, indiferent de presiunea și pierderile care survin. Aparent, cu toții avem nevoie să împrumutăm niște moralitate de la profesorul Bernhardi, dar lucrurile devin mai complicate chiar și aici, căci superioritatea morală devine o construcție identitară manevrată cu superioritate. În locul iubirii față de umanitate, descoperim în această moralitate opusul ei, o formă de adulare de sine și de superioritate care nu face loc nici iertării, nici sacrificiului de imagine. Îmi doresc atât de tare să mă văd ca cel bun și corect încât nu disting între moralitatea care susține și cea care răpune. Așa că nu uita, și mai rău devine like-ul când taxează ceva greșit - atunci valul de ură iese nemilos la atac, îmbrăcat în haine curate moraliste, ca lupul în haina de oaie. Sau atunci când, pentru superioritate sau a ne păstra intacți, ne ținem mereu deoparte.
Este social media de vină sau ea doar potențează valurile de ură pe care le manevrăm așa de iscusit? În ce fel ne considerăm superiori altora?
Falsa vulnerabilitate și expunerea
O haină aproape la fel de nocivă ca ura este, probabil, falsa emoționalitate. Emoțiile devin o formă facilă de manipulare a celorlalți, pentru cauze mai mici sau mai mari, mai drepte sau mai puțin nedrepte. Această superficialitate emoțională căreia îi cădem pradă fără să facem uz de rațiune spune, din păcate, multe despre dezvoltarea noastră psihică. Iar ce spune Gustave le Bon, acum peste 100 de ani, nu doar că rămâne valabil, dar chiar se potențează ca urmare a modului în care folosim canalele de comunicare azi – „A cunoaște arta de a emoționa mulțimile înseamnă a cunoaște arta de a le guverna”.
La prima mea facultate, acum 20 de ani, am aflat o diferență importantă între persuasiune și manipulare. Când vreau să persuadez, intenția mea e clară, și expun argumente în acea direcție. Când vreau să manipulez, intenția e dedesubt și nu pot să-mi asum ce fac. Vreau să influențez fără să zic că influențez. Vreau să câștig capital de imagine fără să zic că fac asta. Și văd mulți oameni în online care folosesc strategii ascunse de expunere pentru a câștiga capital de imagine, încercând de fapt să zică că ei nu fac ce fac toți ceilalți.
La asta se adaugă voyorismul ocazional și curiozitatea morbidă de a ști cele mai urâte și mai intime amănunte din viața cuiva și o confuzie puternică între autenticitate și vulnerabilitatea reală și pseudo vulnerabilitatea din viață și din online care este, de fapt, o mască a victimizării și manipulării. A fi vulnerabil este opusul lui a folosi vulnerabilitatea. Când cineva îți divulgă, repede și fără discernământ, detalii nenecesare sau prea multe, și în viață, și în online, pentru a-ți capta atenția și simpatia, nu uita că acesta este un semnal de alarmă, nu o bază reală de construire a unei relații.
După ce ne-am săturat de pereții care auzeau tot, acum pare că fiecare mic amănunt al vieții noastre merită expus. Fiecare dificultate are nevoie să fie validată, dureri neprocesate aruncate în spațiu public și devorate de ceilalți. Și credem că asta se numește vulnerabilitate, când de fapt este opusul ei.
Pare că știm multe despre ceilalți, dar în fapt ne lipsește intimitatea reală. Căci intimitatea este un angajament, un timp investit, o capacitate de a sta cu ce e real, nu doar cu ceea ce vrei să vezi sau să nu vezi în celălalt. Intimitatea nu o doar o paradă de vacanțe și familii perfecte, nici o autodezvăluire fără granițe. Pare că știm totul despre toți, dar suntem mai singuri ca niciodată. Și personal și prin prisma profesiei, încerc să fiu atentă ca ceea ce împărtășesc să nu devină o povară pentru mine sau pentru alții. Rețele sociale nu sunt un loc al relațiilor intime, sunt o fațetă socială, firească, dar cu niște limite. Postăm ce ne dorim să păstrăm, ce vrem să se vadă, așa cum în lume ieșim totuși îmbrăcați în haine de stradă. Mă poziționez anti stigmă și anti secrete, dar cred că expunerea în exces creează efectul opus și îmi reamintesc că, în psihologie, opusele sunt două fețe ale aceleiași monede.
Rezist, rezist sau exist?
Să nu fim ipocriți, cu toții avem nevoie de un cerc social sau, dacă avem un brand personal sau un business, de o comunitate. Avem bucurii pe care vrem să le împărtășim cu prietenii, cu foștii sau actualii colegi, cu oameni vechi și noi din viața noastră, avem business-uri sau profesii care presupun un minim de expunere pentru ca oamenii să afle de noi. Toate acestea sunt valide. Întrebarea nu este dacă să folosim sau nu social media, ci întrebarea este cum să folosim social media și ce spune modul în care o folosim despre noi.
Criticăm cu ardoare social media în timp ce ne expunem pisicile, copiii, viețile, căsniciile sau dramele din propriile vieți și ne bucurăm la fiecare validare? Ne folosim de detalii intime să ne creștem reputația? Punem „poza perfectă” să contribuim la idealizare și repere false? Ne dezbrăcăm în chiloți să ne arătăm toate imperfecțiunile? Sau stăm deoparte, dar ne ocupăm cu critica celor aflați în ring? Unde este limita? Ce mai este spațiu public și ce mai este spațiu privat? Cum am putea folosi social media cu discernământ, bun simț și responsabilitate?
Mă sperie la social media ce mă sperie și în viață. Când lucrurile nerezolvate preiau controlul și creează o forță amorfă de ură, măștile de superioritate, mascate uneori în corectitudine, moralitate și profesionalism, folosirea emoțiilor superficiale cu scopul de a manipula și modul în care ne îndepărtăm de noi în acest proces, în loc să folosim ce avem la dispoziție cu discernământ. Mă sperie când inconștientul și lucrurile neprocesate din noi preiau controlul și ne pot izbi mai rău decât putem noi să credem. Nu, nu este tot timpul ușor. Algoritmul se schimbă și, din păcate, el este o oglindă din ce în ce mai clară a ceea ce există, poate potența rapid orice și ne pune sub lupă ceea ce suntem. Și atunci apare întrebarea: noi când ne schimbăm?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.