Foto: Profimedia
Nu știu daca vi-l amintiți pe Shane, din White Lotus, care merge în luna de miere la un resort de lux, împreună cu proaspăta sa soție, pachet post nupțial asigurat de mama lui. Shane nu primește camera de hotel promisă și achitată, ruminează și dă din picioare, ilustrând definiția imaturității emoționale. Nimic nu mai există pe lângă, de la oameni la locuri, totul pare insignifiant în mintea lui în fața nedreptății (de fapt îndreptățirii) pe care o simte și care îl blochează să vadă orice altceva în jur. Obișnuit să primească totul (și totuși nimic), Shane nu se poate regla, căci nu poate tolera nicio frustrare și ajunge în punctul în care aproape pierde tot. Poluează spațiul relațional cu frustrare și nemulțumire nedozată și totul se rezumă exclusiv la dorința lui neîndeplinită.
Scoși din mediul familiar și confortabil, supuși micilor frustrări și inadvertențelor, căldurii, drumului, necunoscutului, oamenii își arată capacitatea de a face față frustrării, flexibilitatea și adaptabilitatea, fricile, reglajul emoțional și reziliența, dar și disponibilitatea de a fi prezenți. Își dezvăluie noi și noi fețe, se confruntă cu lucrurile amânate sau la care au evitat să se uite și sunt puși în fața unei alegeri: să fugă de toate acestea sau să și le asume. Nu degeaba se spune că, daca vrei să cunoști un om, un pas important este să mergi într-o vacanță cu el.
Vacanțele ne dezvăluie pe noi altora, dar și nouă înșine. Vacanțele pot fi și măsura nevoilor noastre neîndeplinite din timpul anului sau a dorințelor cu care încercăm să compensăm aceste nevoi.
Vacanțele ne pot da întâlnire cu noi și cu părți ascunse din noi.
Vacanțele ne vorbesc despre lucrurile pe care, poate, avem nevoie să le integrăm și în restul timpului în programele noastre aglomerate, sau despre ce nu putem lăsa deoparte, despre ceea ce ne lipsește, cronic sau punctual, dar și despre capacitatea noastră de a face față frustrării și chiar relaxării.
Resorturile ne trimit, cumva, la sânul mamei primitoare, care ne asigură confort și hrană. Aventurile ne satisfac nevoia de autonomie și explorare.
Lipsa de program ne vorbește despre nevoia de libertate. Familia, prietenii- despre nevoia de conectare. Așa cum somnul poate fi și odihnă, dar și deconectare.
Vacanțele pot fi despre ceva ce e prea mult sau prea puțin. Despre unde să căutăm: înăuntru sau în afară?
Vacanțele nu sunt doar oazele de liniște la care sperăm, ele ne pun față în față cu părți din noi care au nevoie de atenție.
În timp ce Shane își concentrează exclusiv atenția pe camera de hotel mai scumpă pe care trebuie să o primească, pierzând din vedere orice este frumos sau bun în jur și mai ales relația, soția sa se simte din ce în ce mai singură și este nevoită să se confrunte nu doar cu lipsa lui de conectare, ci și cu lipsa ei de conectare de la propriile nevoi și năzuințe.
Așa cum și celelalte personaje din White Lotus își întâlnesc în vacanță proprii monștri interiori – de la neîncredere, la dorința avidă de iubire, la relații eșuate, obsesii nerecunoscute, frustrări îngropate, dependențe sau relații de familie care scârțâie. Peisajul perfect ne satisface nevoia de dopamină pentru o perioadă scurtă de timp, apoi avem parte de o întâlnire veritabilă cu noi înșine.
Serenitatea și liniștea pe care le căutăm cu ardoare sunt ceva ce putem obține o perioadă scurtă de timp. Apoi, intervine realitatea. Copilul poate avea nemulțumiri. Tot ce nu ne-am spus în relațiile de cuplu stă să iasă la iveală. Vremea poate nu e perfectă. Camera poate nu e cea pe care ne-am dorit-o. Mâncarea nu e tot timpul la standardele dorite. Gândurile nu ne dau pace. Iar corpul ne trimite și el propriile semnale. De prea mult sau prea puțin. Adevăruri mai vizibile sau mai ascunse. Putem să căutăm la nesfârșit. Dar, într-un fel sau altul, ne vom întâlni cu propriile umbre.
Căci poți să te duci până la capătul lumii, nicăieri nu poți scăpa de tine însuți.
Și, poate, dacă reușim să facem față acestei întâlniri oneste și să ne aducem la plajă sau la munte toate părțile noastre prăfuite și abandonate, vom putea sa ne jucăm liberi, ca-n piesa "Jocul de-a vacanța". Când am terminat de fugit și ne-am înfruntat monștrii cu suficient de multă îndârjire, astfel încât să nu ne mai concentrăm doar la șezlong, la camera de hotel, la celălalt sau la orice altă sursă externă ca unicul izvor al fericirii și bunăstării noastre de vacanță, putem privi înăutru și ne putem lăsa, liber si autentic, să plutim pe valurile zilelor cu de toate.
În vacanțe putem, conștient, să fugim puțin de realitate și să fim un pic altfel decât ne-am obișnuit, putem să facem acele lucruri pe care le amânăm celelalte aproximativ 350 de zile pe an, putem să ne relaxăm sau putem să ne ascundem, putem să „luăm lecții de lene de la pietre” sau putem să credem că fericirea stă întinsă pe șezlong, putem să explorăm și să descoperim sau putem să ne lăsăm îngrijiți.
Atât timp cât suntem în contact cu noi și cu nevoile noastre, dizarmoniile pot fi loc de descoperire, joacă și haz și... un stop de autocunoaștere. Căci e mare lucru să știm atât motivul pentru care căutăm liniștea, cât și ce ne atrage către forfotă. Este în regulă să ne jucăm, dar „dacă joci prea mult jocul, ajungi să uiți că e joc” (Mihail Sebastian, ”Jocul de-a vacanța”). Căci tot ce cunoaștem și ne asumăm putem integra, tot ce evităm sau decuplăm se repetă și ne fură bucuria clipei prezente.
Să fim prezenți, dar „să nu ne mai gândim la nimic, să trăim în afara timpului, ca niște copii care se joacă” (”Jocul de-a vacanța”), asta vă doresc, dincolo de like-uri și destinații de vis.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Toata viata ne gandim la vacanta...tin minte cum Cioran era impotriva muncii, spunand ca omul trebuie sa duca o existenta solara, spirituala, el nu e facut pentru munca... simtea ca acesta e softul uman, pregatit pentru visare, aspiratii inalte, filozofie, sens, frumusete...nu truda abrutizanta....dar pana una alta doar unii oameni au libertatea asta...societatea nu a evoluat suficient...ci doar creaza iluzii prin vacante...E bine si asa....