Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește opt ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

Șoferi de un 1 Decembrie, pe Valea Prahovei, Waze-ul roșu: Cine credeți că a fost singurul care a depășit coloana? | Despre românism, româneală și disonanța cognitivă a poporului român

Coloană Valea Prahovei

Foto: Inquam Photos

Cultura în care am fost educați noi pe aici, prin spațiul carpato-danubiano-pontic, nu este o cultură unitară. Trăind în România, noi am fost expuși, de fapt, la două culturi majore, dar distincte, ba chiar concurente și uneori antagonice. Prima se numește românism, iar pe a doua îmi place să o numesc româneală.

(Conform definiției UNESCO, o cultură reprezintă ”o serie de caracteristici distincte a unei societăți sau grupă socială în termeni spirituali, materiali, intelectuali sau emoționali”. O unitate de informație culturală care, prin transmitere, ajunge să schimbe comportamentul unui individ din grup se numește ”Memă”. Un ansamblu imens de meme compatibile se numește memeplex și este echivalentul unei culturi. Studiul evoluției culturilor, prin studierea transmiterii memelor se numește memetică.)

Românismul si româneala coexistă în granițele noastre și se se manifestă, amestecate, în toate colțurile societății noastre. Cu toții am căpătat deprinderi din amândouă și cu toții consumăm efectele amândurora. Cu toții ne regăsim și rezonăm cu ambele culturi. Doar măsura diferă.

Neplăcerea apare atunci când valorile celor două culturi sunt în contradicție, iar noi nu știm pe care să o alegem. Parcăm pe trotuar sau căutăm o parcare amenajată? Dăm șpagă la doctor sau riscăm să nu fim bine îngrijiți? Disconfortul se accentuează atunci când apar dileme mai profunde, cum ar fi: Emigrez sau rămân să-mi duc crucea în țara asta de cacao? sau: Îmi trimit copiii la război, ca ucrainenii, dacă țara o cere? În psihologie dilema asta, de a alege între niște credințe sau convingeri aflate în contradicție se numește disonanță cognitivă.

Dar ce sunt românismul și româneala și cum de sunt atât de diferite?

Definiție și valori

Românismul este mai mult o ideologie decât o cultură, adică este mai mult un discurs decât o realitate. Să fii un bun român nu este chiar ușor, idealul este foarte greu de mulțumit, întrucât are cerințe foarte mari, uneori nerealiste. Pentru adepții săi, apartenența la popor trebuie să fie cea mai importantă valoare a individului. Țara este casa poporului iar protejarea și prețuirea țării sunt virtuțile esențiale ale fiecărei persoane, mai importante decât orice altceva. Țara vine mai presus decât familia, copiii sau chiar propria viață. Valorile principale ale românismului sunt bineînțeles patriotismul și naționalismul, iar pe nivelul 2 vin valorile conservatoare, respectiv familia și religia. În completare, românismul promovează valorile tradiționale, cum ar fi cinstea, dreptatea, hărnicia, responsabilitatea, modestia, demnitatea, precum și cooperarea și respectul între membrii grupului. În teorie, chiar sună foarte bine.

În schimb, româneala este cultura autentică, cea care s-a dezvoltat în mod natural și care a fost adoptată implicit de locuitorii acestei zone geografice. Se încadrează destul de bine sub umbrela mai mare a Balcanismului, cu cunoscutele sale influențe turco-islamice, est-slavice și vest-europene. româneala este o cultură de gintă, adică de trib redus numeric. Nu are viziunea holistică a unei țări sau a unui popor întreg. Este mai degrabă un amestec de misticism și melodramă, cu multe superstiții și haz de necaz. Valorile ei principale sunt bunăstarea personală și nepotismul. Să fii deștept însemnă să te învârți cumva și să faci bani. Să-i faci repede și fără prea mult efort, speculând o oportunitate sau câștigând la păcănele. În româneală sunt apreciate descurcăreala, flerul și creativitatea. Să ajungi ”sus” sau ”departe”, adică să ajungi să trăiești cât mai bine, tu, familia ta și grupul tău mic de apropiați, acesta este idealul celor educați în Româneală. Iar dacă ești sărac, măcar să fie și vecinii tăi la fel de săraci.

Istoria celor două culturi

Istoric, românismul a apărut în secolul XIX, cel numit și Secolul Națiunilor. Odată cu apariția națiunilor, au apărut și ideologiile specifice, cele care vorbeau despre istoria neamului și despre particularitățile specifice alte locuitorilor. Fiecare ideologie națională a încercat să identifice și să promoveze argumente care explică unicitatea propriului neam, pentru a-și legitima pretențiile teritoriale. Însă, Românismul a exagerat, mergând până la protocronism. Pentru e explica originile sale, ideologii săi au coafat o poveste convenabilă, cu daci și romani, apoi au idealizat personalitatea unor lideri medievali destul de irelevanți. Istoria a fost manipulată pentru a stimula orgoliul național, iar în funcție de interesele politice ale conducătorilor, perioade întregi din istorie au fost reinterpretate sau șterse cu totul. Repetatele eșecuri istorice au fost atribuite ”barbarilor de tirani”, adică nimănui.

Totuși, în scurta sa istorie, românismul a fost destul de puțin afectat de schimbările politice majore care s-au petrecut în zona sa de răspândire. România Independentă și l-a asumat ca politică de stat, iar monarhia, legionarii, comunismul sau democrația de după Revoluție l-au păstrat aproape întocmai, fără a-i altera valorile fundamentale.

Româneala nu are o istorie la fel de bine definită, nici istorici abilitați, care să o prețuiască. Ea este cultura rezultată prin aceste locuri, după secole de sclavie, războaie, sărăcie, exploatare și educație precară. Este o cultură clădita pe Sindromul Persecuției. Ea s-a format haotic, ca un reflex de supraviețuire în pofida vicisitudinilor, într-un ecosistem foarte neprietenos, așadar are puține pretenții și puține ambiții. Când ne-o fi mai rău, așa să ne fie! Româneala are o filozofie de clan, așadar este egoistă și prea înapoiată pentru a înțelege cooperarea la scară mare, națională. În lupta pentru supraviețuire nu a dezvoltat prea multe valori etice. Să minți, să înșeli, să trișezi, să te bagi în față, să întârzii, toate astea nu sunt probleme grave, dacă ai fost crescut în româneală. Unicul tău scop este să reușești să halești o felie cât mai mare din plăcinta națională. Iar scopul scuză mijloacele.

Forma de transmitere

Românismul se transmite ușor, pentru că el este conceptul după care se organizează statul. Românismul este predat încă de la grădiniță, este sintetizat în manuale școlare și este promovat constant de către stat și de presa oficială. În schimb, Româneala este educația de acasă, de pe stradă sau de pe TikTok. româneala este cultura underground, cea care se transmite oral și practic, fără studii ideologice aprofundate. Astfel, atunci când îndoctrinarea cu Românism eșuează, vina este de obicei atribuită educației deficitare primite în ”cei 7 ani de acasă” sau ”influenței anturajului”.

Când își prezintă țara străinilor, româniștii insistă pe frumusețile unice ale țării, hiperbolizându-le. Localnicii sunt prezentați ca blânzi, prietenoși și ospitalieri. În schimb, cei familiarizați cu româneala vor atrage străinilor atenția asupra infrastructurii proaste, a corupției polițiștilor și a pericolului de a fi furați la tot pasul.

Cultura exprimată prin artă

Când se exprimă artistic sau literar, Românismul preferă folclorul și poezia patritică. Îi place festivismul și sărbătorște cu fast Ziua Națională de 1 decembrie. Îi plac defilările militare, intonarea imnului național sau arborarea drapelului tricolor. Binecuvântarea religioasă și limbajul de lemn însoțesc aproape orice eveniment public sau comunitar. În Românism sunt slăvite câteva personalități locale, Eminescu, Iorga, Brâncuși, Arsenie Boca și alții, care au devenit repere în domeniile lor, respectiv veritabile mituri naționale. În privința acestor ”monumente naționale”, orice încercare de dezbatere este recepționată ca o ofensă.

Româneala are gusturi mai simple. Preferă manelele sau muzica trap și emisiunile de scandal de la televizor. Îi place să dea muzica tare, la maxim, să vadă lumea ce bine se distrează. Dar, se știe, cel mai plăcut sunet este sfârâitul micilor de pe grătar. Cea mai bună pasăre e porcul iar la sfârșitul vieții nu rămâi decât cu ce ți-a trecut prin stomac. În lipsa respectui interuman minim, distracția alunecă ușor către conflict și violență. În româneală, chiar și răfuielile sunt de proastă calitate. Disputele sunt ori pentru jefuirea puținelor resurse ale unei comunități sărace, ori pe mize ridicole, cum ar fi microbismul.

Slăbiciunile observabile ale celor două culturi

Limitările Românismului sunt datorate obsesiei de a uniformiza grupul, de a modela toți participanții, în același fel. Oamenii sunt diferiți, înțeleg diferit lumea sau sensul vieții, așadar este foarte greu, practic imposibil. să reușești să-i instruiești pe toți să simtă la fel. Iar încercarea de a-i convinge pe cei care nu vor să fie convinși, nu este niciodată eficientă. Fiind eminamente declarativ, Românismul favorizează impostura. În plus, este dogmatic, are multe tabu-uri si sensibilități. Din acest motiv, Românismul are tendința de a-și respinge cu violență proprii membri, atunci când aceștia nu împărtășesc obiectivele ideologice. Unii detractori sunt considerați trădători, iar alții doar niște rebuturi sociale. Românismul este ferm și intransigent, iar lipsa sa de flexibilitate îl împiedică să evolueze. Iar ideologiile fixe, incapabile de evoluție, se decredibilizează, cu timpul.

Pe de altă parte, româneala este o cultură vie, fluidă și adaptabilă la schimbare, la fel ca o bacterie. Însă e leneșă, lasă-mă să te las, și se adaptează doar de nevoie și numai în ultimul moment. Până când situația nu ajunge catastrofală, româneala proclamă că merge și așa, prin urmare nu se preocupă de nicio îmbunătățire.

Asemănări și compatibilități

Sunt și câteva asemănări între românism și româneală. Una dintre ele este acceptarea placidă a lipsei de sinceritate, de către ambele culturi. În Românism, Adevărul este o valoare inferioară Marelui Scop Național, pentru că asumarea unor deficiențe ne-ar știrbi imaginea națională de ansamblu. Astfel, istoricii deformează istoria, iar politicienii deformează realitatea, doar pentru a hrăni orgoliul național al cetățenilor sau pentru a nu panica populația. În schimb, în româneală, sinceritatea nu a fost niciodată prea mult prețuită. Ca să te descurci, trebuie să mai strecori câte o minciunică, nu-i așa? Iar când toți cei din jur mint de îngheață apele, de ce ar trebui noi să luptăm pentru adevăr? Păi ce, noi suntem mai proști?

O altă asemănare, compatibilitate chiar, între cele două, este că atât românismul cât și româneala sunt niște culturi foarte lăudăroase. Deși trufia este un păcat capital în creștinism, în mod paradoxal, fala este încurajată, iar mândria etalată este cea mai râvnită formă de fericire, în ambele culturi. Românismului îi place să se laude cu realizările naționale, cu Simona Halep și cu David Popovici, cu olimpicii la matematică și cu descoperirea insulinei. Si românelii îi place să se laude, etalându-și bunurile materiale sau realizările personale. Nici măcar nu contează dacă ele sunt cuvenite sau măcar obținute legal. Orice motiv de fală este binevenit. Fiind o cultură a parvenirii, succesul absolut în româneală se măsoară în opulență, adică în vile, mașini sau ceasuri scumpe. Modul în care ai reușit să direcționezi o parte din resursele comunității în favoarea ta, este un motiv de mândrie, cu care te lauzi, iar ceilalți te admiră. Această trăsătură a devenit evidentă în perioada comunistă. Marea frustrare a beneficiarilor regimului comunist era ca nu puteau, totuși, să se laude cu viața bună, plină de Salam de Sibiu și Brifcor pe care o duceau. Bătea la ochi.

Dar opusul mândriei este rușinea, iar astfel, ambele culturi trăiesc în permanență cu frica ancestrală de a “nu se face de râs”. A te face de râs înseamnă, în general, să fii prins cu minciuna, cu impostura sau chiar cu ipocrizia. În culturile familiarizate cu minciuna, pericolul de a fi descoperit oricând, de a-ți fi dezvăluită impostura sau incompetența și de a te face astfel de rușine, este iminent. Având lacune mari de sinceritate, atât românismul și româneala sunt foarte expuse, din acest punct de vedere, iar frica de rușine pare că face deja parte din genetica poporului nostru. Reacțiile noastre la sentimentul umilitor al rușinii sunt deseori agresive, chiar violente.

A treia cultură, cea occidentală

Trăind în acest mediu, cu aceste două culturi prevalente în educația noastră, este o surpriză că mai suntem câțiva care am deprins preponderent valori umaniste. Aparent, noi am preluat majoritatea calităților umane, universale, dintr-o a treia cultură și anume cea vestică, occidentală. Cultura umanistă a pătruns, timid, și la noi, dinspre Europa occidentală, de-a lungul ultimelor secole. La început, ea a fost doar apanajul unei elite minoritare și sofisticate, apoi a început să impună valori cum ar fi educația formală, cooperarea pentru creșterea productivității sau tehnologizarea. Influența ei în creștere a fost intenționat redusă în perioada comunistă, din cauza Războiului Rece, însă în ultimii ani a explodat și strânge din ce în ce mai mulți adepți.

Cultura Occidentală este cultura democrației și a drepturilor omului, dar și a blugilor, a muzicii rock și disco, a filmelor de la Hollywood și a arhitecturii cubiste. Ea vine la pachet cu bunăstare și consumerism, dar și cu legi clare și aplicabile, care pun descurcăreala românelii în dificultate. Și vin și cu universalitatea care îngrozește Românismul. Totuși, cultura occidentală este cea la care noi, și mai ales copiii noștri, ne raportăm din ce în ce mai mult. Iar asta pentru că ne regăsim mai mult în valorile culturii vestice, decât în românism sau româneală.

***

Acum câțiva ani, tot de 1 Decembrie, mi-am petrecut câteva ore într-o coloană lentă de mașini, pe Valea Prahovei. Waze-ul era roșu până după Comarnic, iar șoferii erau cu nervii la pământ. Totuși, nimeni nu îndrăznea să depășească coloana, până la urmă eram toți în aceeași situație neplăcută. Singurul care s-a trezit să depășească coloana a fost șoferul unei mașini de teren, decorată cu stegulețe naționale deasupra portierelor. În locul ăla, unii șoferi își pun coarne de ren, alții își pun brăduți de Crăciun. Tipul ăsta alesese să-și exprime românismul, arborând drapelul național, de ziua națională. Totuși, in practică, a folosit o româneală, depășind coloana de români proști, care vor ajunge abia la noapte la munte, pentru că așteaptă ca fraierii în coloană. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Hahaa, Iorga și Brâncuși laolată! Păi Iorga nu prea înghițea arta modernă și cam arunca cu pietricele în moderniști. Iar Brâncuși era modern, nu sculpta figuri umane realiste, cum făcea profesorul său, Rodin. E ciudat cum se denaturează adevărul, în așa fel încât două persoane care se aflau pe poziții antagoniste ajung să se țină de mână în mentalul românesc.
    • Like 0
  • "Marea frustrare a beneficiarilor regimului comunist era ca nu puteau, totuși, să se laude cu viața bună, plină de Salam de Sibiu și Brifcor pe care o duceau."
    Băiețelul ăsta, care clar nu a trăit în perioada comunismului, nu știe că Brifcor se găsea pe toate drumurile. Chiar și Salam de Sibiu se găsea, ce-i drept, numai până când dictatorului Ceaușescu i-a trecut prin cap gândul să lichideze datoria externă a României.
    În rest, pare clar că articolul este scris de o persoană care trăiește într-o familie în care nu a fost cultivată dragostea de țară, și care, sub pretextul unei analize obiective, nu face decât să arunce cu muci în fasole, aliniindu-se cu cei care vor să desființeze orice valoare națională. Ce Eminescu? Ce Brâncuși? Ce "lideri medievali", care, după părerea autorului, au fost "irelevanți"?
    Să publici un articol în care românismul e pus în balanță cu “româneala”, a doua zi după ziua națională a României, este foarte trist. Țara în care te naști, cu bune și rele, are pământul sfânt, apărat cu prețul vieții de milioane de români, foarte relevanți pentru istoria neamului dar de al căror sacrificiu acest nefericit autor se pare că nu a învățat, nici acasă, nici la școală.
    Sunt de acord că “româneala” se întinde ca o plagă dar este totuși departe să devină caracteristică pentru majoritatea românilor.
    Articolul ar fi fost de apreciat dacă autorul s-ar fi limitat la această “româneală” și dacă ar fi avut măcar o idee despre ce ar fi de făcut pentru ca șmechereala asta să nu devină o caracteristică generală pe plaiurile mioritice.
    • Like 3
    • @ Andrei Tarlea
      Andrei check icon
      Cu câtă eleganță puteți sări peste cca 7-8 ani...
      • Like 1
    • @ Andrei
      Știu, au fost ani grei, o perioadă mai lungă de 7-8 ani, care a început de la vizita lui Ceaușescu în Coreea de Nord, când a văzut de fapt ce înseamnă cultul personalității. Chiar nu am vrut să sar elegant peste această perioadă pe care am prins-o din plin.
      • Like 0
  • Rar am citit o prezentare atât de corecta a fenomenului România. Suntem o țară unică în Europa, nicăieri nu cred că există un asemenea amalgam de calități și defecte- așa cum le prezintă de fapt și autorul articolului. Toate observațiile și concluziile prezentate de domnul Cristian Lica sunt și cele ale subsemnatului. Așa că nu pot să mai adaug nimic la comentariul meu. Toată stima, domnule Cristian Lică - am încredere că oameni ca dvs pot schimba ceva în țara asta.


    • Like 2
    • @ Christian
      N-am descoperit în articol nicio idee care ar aduce cea mai mică schimbare. Poate ați citit ceva printre rânduri, care mi-a scăpat.
      • Like 2
    • @ Christian
      Andrei check icon
      De acord cu dvs., mai puțin că am fi unici. Cocălăreală și solemnitate de carton există în proporții relativ asemănătoare în toată Europa de Est.
      • Like 1
  • Rucs Rucs check icon
    Deci avem o coloana de masini cu soferi care așteaptă cuminti in trafic. Si unul singur care depășește. Mi se pare optimistă proporția. Se pare ca erau sensibil mai mulți cei care circulau regulamentar. Iar cel care a depășit neregulamentar... Exista totusi posibilitatea ca omul sa fi avut o urgenta. Este, statistic, chiar obligatoriu. Eu am depășit de câteva ori coloana din urgență. Când sunt in masina doar eu si bebelusul, atunci mi se intampla sa o iau pe banda care e doar pt autobuze si taxiuri. Nu mi-e teama de politie, daca ne opreste si aude cat de tare poate sa planga cea mica, ne face el loc, sa scape de urlete mai repede :)
    • Like 0
    • @ Rucs
      Si asta, conform definitiilor de mai sus este tot romaneala.

      • Like 8
    • @ Ovidiu Mocanu
      Nu este româneală, se numește nesimțire. Mai ales ținând seama de felul cum a fost descrisă situația. Dacă plânge copilul reacția normală este să tragi pe dreapta, să vezi dacă este intr-adevăr o problemă, iar dacă este să ceri ajutor, Fie prin 112, fie prin ceilalâi participanți la trafic, Dacă suni la 112 va veni un echipaj de poliție și te va escorta, sau o ambulanță. Dar ce face bizonul mioritic? Depășește coloana pe contrasens, dă-i dracului de fraieri care stau în coloană, că ne folosim de plânsetul copilului să-i tragem în piept pe proști.. Și apoi se laudă aici...
      Aaaaa, era să uit, când depășesti coloana de fraieri să nu uiți să dai manelele mai tare, să nu te deranjeze plânsetul bebelușului...
      • Like 5


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult