Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Strategia lui Surovikin, generalul „notoriu de corupt și de brutal chiar și după standardele Armatei ruse”, trimis de Putin să conducă războiul din Ucraina

Serghei Surovikin

Foto: Profimedia Images

În presa internațională a circulat săptămâna trecută un interviu acordat de noul comandant rus în Ucraina, generalul Serghei Surovikin, televiziunii ruse de stat Rossia 24. Având în vedere faptul că omul lui Putin a declarat că „situația privind operațiunea specială este tensionată”, general maior în retragere al armatei australiene Mick Ryan a făcut pe 21 octombrie o scurtă evaluare a opțiunilor de campanie ale lui Surovikin în viitor.

Analiza generalului Mick Ryan

Surovikin înțelege clar intenția politică a campaniei sale și încearcă în primul rând să distrugă voința poporului ucrainean, spune Ryan. Acesta admite că, în calitate de ofițer al forțelor aeriene, Surovikin clar a cedat teoriei că populațiile pot fi spulberate de atacurile aeriene. În timp ce atacurile sporite din ultimele două săptămâni ale rușilor asupra orașelor Ucrainei întăresc baza de sprijin a lui Putin în spațiul public din Rusia, în special îi liniștesc pe cei foarte extremiști, Surovikin are alte scopuri. Prin țintirea infrastructurii de energie și de apă, Surovikin este clar concentrat pe șubrezirea voinței poporului ucrainean în timpul iernii. De aceea și terorizează civilii prin folosirea dronelor iraniene, mai remarcă generalul Ryan.

Surovikin repetă scenariul sirian

Acesta ține să precizeze că Surovikin a împrumut din manualul său de joc din Siria, în care terorizarea civililor pentru a le slăbi voința poporului de a rezista a fost o parte esențială a modului în care a acționat regimul sirian al lui Bashar al-Assad. De altfel, abordarea a fost îmbrățișată cu toată inima de regimul de la Moscova.

Un alt impact al atacurilor rusești din ultimele săptămâni este încrederea celor care doresc să investească în Ucraina. Oricât de rezistentă a fost apărarea ucraineană, națiunea lor încă are nevoie de mase mari de capital străin pentru ca locuințele, afacerile și infrastructura să fie reconstruite.

Mick Ryan spune că Serghei Surovikin trebuie în mod clar să-și regândească campania militară. Chiar dacă el are o oarecare flexibilitate, bazele oricărei viitoare campanii militare ruse au fost deja puse de acțiunile predecesorilor săi.

Predecesorii lui Surovikin i-au lăsat moștenire teritoriul deja capturat în sud și est. De asemenea, el conduce acum o armată pe teren care este foarte obosită, are o problemă mare de moral și se confruntă cu o uzură din ce în ce mai mare. Armata pe care o conduce Surovikin este armata care în ultimele luni a fost învinsă în campania de la Kiev și campania de la Harkov. Este, de asemenea, pe picior din plecare în nordul regiunii Lugansk și nordul regiunii Herson. Aceeași armată rusă se menține pe poziții în Zaporojie și face câștiguri foarte mici în Donețk. Singura parte a armatei ruse care desfășoară în prezent operațiuni ofensive sunt mercenarii din grupul Wagner, spune generalul Mick Ryan. Armata rusă este completată de noul val de mobilizare, despre care Putin a spus că se va încheia în curând. Această mobilizare a oamenilor este însoțită de o mobilizare a resurselor de stat și economice pentru război, mai subliniază generalul Mick Ryan.

Reconstruirea puterii ofensive a Rusiei pentru război va dura timp. Surovikin nu are aproape deloc resurse la dispoziție acum pentru a conduce operațiuni la sol ofensive mari pentru a securiza regiunile anexate de Putin. Acesta este motivul principal pentru care probabil se va baza pe atacuri aeriene în lunile următoare.

„Având în vedere acest lucru, ce fel de campanie ne putem aștepta să construiască și să conducă Surovikin în lunile următoare?” - se întreabă Mick Ryan. Tot el își dă răspunsul și spune că generalul rus Surovikin va susține campania care vizează infrastructura ucraineană și voința poporului ucrainean, în ciuda faptului că nu există niciun exemplu istoric de succes pentru acest mod de a acționa.

Mick Ryan mai spune că Surovikin va alege terenul care poate fi apărat în timpul iernii. Tot el va alege și ceea ce va trebui cedat, astfel încât să-și poată păstra forța de luptă și să o concentreze pentru a apăra zonele importante de acum până în primăvara anului 2023. Acest lucru se observă deja prin retragerea rușilor din Herson.

Surovikin se va asigura că rutele cheie de aprovizionare sunt apărate și că construiește o rețea logistică mai rezistentă și mai greu de vizat de ucraineni. Acest lucru va fi probabil însoțit de o acumulare de resurse militare pentru viitoare operațiuni ofensive, mai explică generalul Mick Ryan.

Pe de altă parte, Surovikin își va planifica deja obiectivele campaniei pentru 2023, inclusiv prin includerea în linia de contact a oricăror noi forțe terestre care ar putea deveni disponibile anul viitor. Deși recunoașterea tactică a rușilor nu a fost grozavă, aceștia vor efectua în continuare exerciții de recunoaștere pentru a sprijini planificarea de luptă de la începutul lui 2023.

Surovikin trebuie să îndeplinească intenția politică a Rusiei de a prelungi războiul cât mai mult timp posibil, pentru că Putin crede în ideea că Occidentul își va pierde în cele din urmă interesul pentru război și pentru sprijinirea Ucrainei. Deși acest lucru nu a fost încă dovedit, liderul de la Kremlin pare convins că aceasta este o posibilitate.

De altfel, istoricul american Timothy D. Snyder spunea în vară că pariul lui Putin este că Occidentul va simți durerea mai repede decât o va simți el. Așa funcționează politica lui externă: generează pierderi pentru toată lumea, inclusiv pentru Rusia, în speranța că cealaltă parte va ceda prima.

În ciuda abordărilor extrem de brutale și extrem de discutabile al lui Surovikin, Mick Ryan spune că putem presupune cu prudență că generalul rus pus de Putin să coordoneze campania din Ucraina este un planificator/ lider de campanie competent și viclean. În ciuda performanțelor slabe ale Rusiei de până acum, nu ar trebui să subestimăm inamicul, atenționează Mick Ryan.

Serghei Surovikin a mai declarat în celebrul interviu că obiectivul țării sale este o Ucraină „prietenoasă” cu Rusia și independentă de Occident și de NATO.

„Un general notoriu de corupt și brutal chiar și după standardele armatei ruse”

Serghei Surovikin, fost comandant al operațiunilor ruse în Siria, este „un general notoriu de corupt și brutal chiar și după standardele armatei ruse, potrivit Ministerului britanic al Apărării”, după cum a scris și Max Seddon, șeful redacției de la Moscova a cotidianului britanic Financial Times.

În vârstă de 55 de ani, Surovikin este un veteran al războiului civil din Tadjikistan din anii 1990, al celui de-al doilea război cecen din anii 2000 şi al intervenţiei ruseşti în Siria, lansată în 2015.

Până de curând Serghei Surovikin a fost şeful grupului de forţe „Sud” din Ucraina, potrivit unui raport din iulie al ministerului rus.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Copertă Scrisoare pentru Augustin

Deși produc distorsiuni grave, cu impact puternic, statele lumii intervin tot mai des în ordinea spontană a pieței, creând în ultimele decenii cetățenilor așteptarea că cineva are obligația „să-i salveze”. Cu cât statul acționează mai mult prin reglementări cu scop, cu atât blochează ordinea spontană a pieței și obține efecte greu de reparat. Lucian Croitoru remarcă faptul că trăim într-o disonanță cognitivă de amploare istorică la nivel planetar: același om care dimineața respectă un contract, seara votează pentru politici care subminează contractul. Dar nu o face din ipocrizie, scrie autorul.

Citește mai mult

Prof.dr. Victor Costache

La finalul săptămânii trecute, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat în cadrul procesului de transparență legislativă un proiect de ordin care modifică normele tehnice pentru programele naționale de sănătate. Documentul introduce o formulă de calcul care ar trebui să se aplice la nivel de județ, pentru a stabili dacă spitalele publice au o „capacitate depășită”- numai în acest caz urmând a fi contractați furnizori privați pentru îngrijirea pacienților. Cu alte cuvinte, spun asociațiile de pacienți și patronatele din industrie, se urmărește reducerea accesului cetățenilor la tratament. CNAS spune însă că efectul va fi exact opus.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Casa dintre blocuri / sursa foto: Mystage.ro

Afrim este regizorul care a înțeles ceva esențial despre cum funcționează psihicul uman: că ceea ce ne marchează profund nu sunt doar evenimentele mari, spectaculoase, catastrofice, deși acestea își fac din plin loc pe scenele lui. Ceea ce ne marchează sunt gesturile mărunte, repetitive, tăcerile prea lungi la masa de seară, privirea unui părinte care nu reacționează, melodia care se aude mereu din camera de alături.

Citește mai mult