Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Suflarea în vânt

Doi bătrâni la protest

Un fizician și un inginer care, în tinerețe, făcea avioane și inventa un utilaj agricol, s-au cunoscut aseară, în Piața Universății. „El mut, eu mut, așa că am început să vorbim”. Fizicianul trage de un picior în drum spre Parlament, cu bastonul înfipt în mocirlă cu fiecare pas. Sunt bătrâni amândoi. Au văzut multă nedreptate înainte și după `89. Au muncit în țară și în străinătate și au luptat pentru ei, pentru oamenii din jurul lor. Acum au ieșit la pensie și nu trăiesc neapărat rău. Au ieșit, totuși, în stradă, să protesteze. Nu-i sperie drumul de la Universitate la Parlament și înapoi. Ei merg înainte, ca și cum anii n-au trecut peste ei. Nu strigă nimic, îi lasă pe cei mai tineri și mai cu viitor, zic ei. În ei își pun baza că țara asta se va normaliza. Încearcă și ei, așa cum pot, într-un baston, să schimbe ceva. „Măcar pentru copii și nepoți”. La peste 70 de ani ai lor, au ajuns ca, în 2018, să simtă că se întorc înapoi în comunism, „când deciziile se luau doar la partid”. „Mai bine renunț la ăia 25 de lei în plus la pensie pentru o generație”.

Poc, poc, poc. Genunchiul drept îmi pârâie în drum spre casă, iar șoldul stâng abia mă lasă să merg. Nu m-au lovit jandarmii, doar am și eu oasele vechi și înfrigurate. Am înghețat și azi, vreme de câteva ore în stradă. Am înghețat la fel cum am înghețat și acum două luni, și acum un an, și acum doi ani. Cum am făcut-o la fiecare act care m-a revoltat. M-am tot răsucit azi noapte, chinuită de frig și de un gând. Fizicianul și inginerul auto, cum își trăgeau anii după ei, în drum spre Parlament, prin frig și fulgi umezi. Pentru ce? Ce rămâne? 

Ieșim în stradă de câțiva ani deja. Și nu simt că s-a schimbat mare lucru. Cel puțin nu la ei. Îi văd zilnic, îi aud zilnic. Știu cum și ce gândesc, văd ce continuă să facă. Văd că răspunsul lor pentru stradă e nul. La început s-au speriat și au făcut un pas înapoi, măcar de formă. Acum sunt doar iritați de insistența străzii. Insistența, mama ei de insistență. Asta s-a format, un reflex, o îndârjire pentru un ideal. E bine, înseamnă că ne trezim, ușor, ușor, și rămânem treji. Când devine un obicei să-ți strigi și să-ți ceri drepturile, chiar și dreptul la normalitate, în definitiv, e un lucru mare. Și, totuși, ce rămâne? Toate protestele din 2013 încoace mi se contopesc într-o singură scenă. Vizita la închisoare. Politicianul vine, se așază pe scaun, se uită la cel de dincolo de peretele de sticlă. Se uită superior la condamnatul chinuit, închis, disperat, care dă din mâini, iar ochii îi țipă. Politicianul stă liniștit, dincolo de peretele de sticlă. Nimic nu trece de geamul ăla. Zgomotul și revolta rămân între cei patru pereți, înfundate, tot în închisoare.

„Dacă aceste demonstraţii acreditează ideea că România este instabilă, că e o ţară neguvernabilă, toată lumea pierde”. Asta a spus Ecaterina Andronescu aseară, după ce 70.000 de oameni au strigat, din nou. Fost și poate viitor ministru al Educației, în al treilea guvern PSD la doar un an de la alegeri.

„Ai, copile, grijă de tine”. Asta îmi spune mereu mama, chiar și când nu știe de mine, dar vede la televizor că sunt proteste. Cândva, mă întreba pentru ce protestez. Pentru Roșia Montană, împotriva superimunității, împotriva legii amnistiei și grațierii, împotriva ordonanței 13, a corupției, împotriva legilor justiției și a modificărilor la Codul Penal, împotriva așa-zisei revoluții fiscale care, iată, mă taxează acum pentru ce am muncit în urmă cu un an. Ieri nu s-a întâmplat nimic spectaculos. Nu au mai dat nicio lege, nu au mai făcut nicio măgărie nouă. Și tot s-a ieșit în număr spectaculos de mare. E multă, coleșitor de multă deznădejde în jurul nostru. A rămas, însă, și o speranță. Toate nemulțumirile s-au topit într-un singur strigăt. Nu mai protestăm împotriva a ceva anume. Protestăm pentru un ideal.

Un fizician, un inginer auto și un baston. „Eu mut, el mut, așa că am început să vorbim”. E o speranță care, cumva, tot se încăpățânează să reziste. Speranța că, la un moment dat, nu va mai fi partidul cel care va câștiga. Răspunsul, prietene, e suflare în vânt.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • PSD-ul aplică cu succes zicala "cîinii latră, ursul trece" de ani de zile. Cel mai evident exemplu: lui Florin Iordache, demisionat după încercarea de promovare
    a Ordonanței 13, i s'a pus la dispoziție o comisie specială, nemaiîntîlnita pînă acum, pentru a masacra și mai abitir legile justiției. Și o face în ciuda protestelor.
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult