Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Suflarea în vânt

Doi bătrâni la protest

Un fizician și un inginer care, în tinerețe, făcea avioane și inventa un utilaj agricol, s-au cunoscut aseară, în Piața Universății. „El mut, eu mut, așa că am început să vorbim”. Fizicianul trage de un picior în drum spre Parlament, cu bastonul înfipt în mocirlă cu fiecare pas. Sunt bătrâni amândoi. Au văzut multă nedreptate înainte și după `89. Au muncit în țară și în străinătate și au luptat pentru ei, pentru oamenii din jurul lor. Acum au ieșit la pensie și nu trăiesc neapărat rău. Au ieșit, totuși, în stradă, să protesteze. Nu-i sperie drumul de la Universitate la Parlament și înapoi. Ei merg înainte, ca și cum anii n-au trecut peste ei. Nu strigă nimic, îi lasă pe cei mai tineri și mai cu viitor, zic ei. În ei își pun baza că țara asta se va normaliza. Încearcă și ei, așa cum pot, într-un baston, să schimbe ceva. „Măcar pentru copii și nepoți”. La peste 70 de ani ai lor, au ajuns ca, în 2018, să simtă că se întorc înapoi în comunism, „când deciziile se luau doar la partid”. „Mai bine renunț la ăia 25 de lei în plus la pensie pentru o generație”.

Poc, poc, poc. Genunchiul drept îmi pârâie în drum spre casă, iar șoldul stâng abia mă lasă să merg. Nu m-au lovit jandarmii, doar am și eu oasele vechi și înfrigurate. Am înghețat și azi, vreme de câteva ore în stradă. Am înghețat la fel cum am înghețat și acum două luni, și acum un an, și acum doi ani. Cum am făcut-o la fiecare act care m-a revoltat. M-am tot răsucit azi noapte, chinuită de frig și de un gând. Fizicianul și inginerul auto, cum își trăgeau anii după ei, în drum spre Parlament, prin frig și fulgi umezi. Pentru ce? Ce rămâne? 

Ieșim în stradă de câțiva ani deja. Și nu simt că s-a schimbat mare lucru. Cel puțin nu la ei. Îi văd zilnic, îi aud zilnic. Știu cum și ce gândesc, văd ce continuă să facă. Văd că răspunsul lor pentru stradă e nul. La început s-au speriat și au făcut un pas înapoi, măcar de formă. Acum sunt doar iritați de insistența străzii. Insistența, mama ei de insistență. Asta s-a format, un reflex, o îndârjire pentru un ideal. E bine, înseamnă că ne trezim, ușor, ușor, și rămânem treji. Când devine un obicei să-ți strigi și să-ți ceri drepturile, chiar și dreptul la normalitate, în definitiv, e un lucru mare. Și, totuși, ce rămâne? Toate protestele din 2013 încoace mi se contopesc într-o singură scenă. Vizita la închisoare. Politicianul vine, se așază pe scaun, se uită la cel de dincolo de peretele de sticlă. Se uită superior la condamnatul chinuit, închis, disperat, care dă din mâini, iar ochii îi țipă. Politicianul stă liniștit, dincolo de peretele de sticlă. Nimic nu trece de geamul ăla. Zgomotul și revolta rămân între cei patru pereți, înfundate, tot în închisoare.

„Dacă aceste demonstraţii acreditează ideea că România este instabilă, că e o ţară neguvernabilă, toată lumea pierde”. Asta a spus Ecaterina Andronescu aseară, după ce 70.000 de oameni au strigat, din nou. Fost și poate viitor ministru al Educației, în al treilea guvern PSD la doar un an de la alegeri.

„Ai, copile, grijă de tine”. Asta îmi spune mereu mama, chiar și când nu știe de mine, dar vede la televizor că sunt proteste. Cândva, mă întreba pentru ce protestez. Pentru Roșia Montană, împotriva superimunității, împotriva legii amnistiei și grațierii, împotriva ordonanței 13, a corupției, împotriva legilor justiției și a modificărilor la Codul Penal, împotriva așa-zisei revoluții fiscale care, iată, mă taxează acum pentru ce am muncit în urmă cu un an. Ieri nu s-a întâmplat nimic spectaculos. Nu au mai dat nicio lege, nu au mai făcut nicio măgărie nouă. Și tot s-a ieșit în număr spectaculos de mare. E multă, coleșitor de multă deznădejde în jurul nostru. A rămas, însă, și o speranță. Toate nemulțumirile s-au topit într-un singur strigăt. Nu mai protestăm împotriva a ceva anume. Protestăm pentru un ideal.

Un fizician, un inginer auto și un baston. „Eu mut, el mut, așa că am început să vorbim”. E o speranță care, cumva, tot se încăpățânează să reziste. Speranța că, la un moment dat, nu va mai fi partidul cel care va câștiga. Răspunsul, prietene, e suflare în vânt.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • PSD-ul aplică cu succes zicala "cîinii latră, ursul trece" de ani de zile. Cel mai evident exemplu: lui Florin Iordache, demisionat după încercarea de promovare
    a Ordonanței 13, i s'a pus la dispoziție o comisie specială, nemaiîntîlnita pînă acum, pentru a masacra și mai abitir legile justiției. Și o face în ciuda protestelor.
    • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult