Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Suflarea în vânt

Doi bătrâni la protest

Un fizician și un inginer care, în tinerețe, făcea avioane și inventa un utilaj agricol, s-au cunoscut aseară, în Piața Universății. „El mut, eu mut, așa că am început să vorbim”. Fizicianul trage de un picior în drum spre Parlament, cu bastonul înfipt în mocirlă cu fiecare pas. Sunt bătrâni amândoi. Au văzut multă nedreptate înainte și după `89. Au muncit în țară și în străinătate și au luptat pentru ei, pentru oamenii din jurul lor. Acum au ieșit la pensie și nu trăiesc neapărat rău. Au ieșit, totuși, în stradă, să protesteze. Nu-i sperie drumul de la Universitate la Parlament și înapoi. Ei merg înainte, ca și cum anii n-au trecut peste ei. Nu strigă nimic, îi lasă pe cei mai tineri și mai cu viitor, zic ei. În ei își pun baza că țara asta se va normaliza. Încearcă și ei, așa cum pot, într-un baston, să schimbe ceva. „Măcar pentru copii și nepoți”. La peste 70 de ani ai lor, au ajuns ca, în 2018, să simtă că se întorc înapoi în comunism, „când deciziile se luau doar la partid”. „Mai bine renunț la ăia 25 de lei în plus la pensie pentru o generație”.

Poc, poc, poc. Genunchiul drept îmi pârâie în drum spre casă, iar șoldul stâng abia mă lasă să merg. Nu m-au lovit jandarmii, doar am și eu oasele vechi și înfrigurate. Am înghețat și azi, vreme de câteva ore în stradă. Am înghețat la fel cum am înghețat și acum două luni, și acum un an, și acum doi ani. Cum am făcut-o la fiecare act care m-a revoltat. M-am tot răsucit azi noapte, chinuită de frig și de un gând. Fizicianul și inginerul auto, cum își trăgeau anii după ei, în drum spre Parlament, prin frig și fulgi umezi. Pentru ce? Ce rămâne? 

Ieșim în stradă de câțiva ani deja. Și nu simt că s-a schimbat mare lucru. Cel puțin nu la ei. Îi văd zilnic, îi aud zilnic. Știu cum și ce gândesc, văd ce continuă să facă. Văd că răspunsul lor pentru stradă e nul. La început s-au speriat și au făcut un pas înapoi, măcar de formă. Acum sunt doar iritați de insistența străzii. Insistența, mama ei de insistență. Asta s-a format, un reflex, o îndârjire pentru un ideal. E bine, înseamnă că ne trezim, ușor, ușor, și rămânem treji. Când devine un obicei să-ți strigi și să-ți ceri drepturile, chiar și dreptul la normalitate, în definitiv, e un lucru mare. Și, totuși, ce rămâne? Toate protestele din 2013 încoace mi se contopesc într-o singură scenă. Vizita la închisoare. Politicianul vine, se așază pe scaun, se uită la cel de dincolo de peretele de sticlă. Se uită superior la condamnatul chinuit, închis, disperat, care dă din mâini, iar ochii îi țipă. Politicianul stă liniștit, dincolo de peretele de sticlă. Nimic nu trece de geamul ăla. Zgomotul și revolta rămân între cei patru pereți, înfundate, tot în închisoare.

„Dacă aceste demonstraţii acreditează ideea că România este instabilă, că e o ţară neguvernabilă, toată lumea pierde”. Asta a spus Ecaterina Andronescu aseară, după ce 70.000 de oameni au strigat, din nou. Fost și poate viitor ministru al Educației, în al treilea guvern PSD la doar un an de la alegeri.

„Ai, copile, grijă de tine”. Asta îmi spune mereu mama, chiar și când nu știe de mine, dar vede la televizor că sunt proteste. Cândva, mă întreba pentru ce protestez. Pentru Roșia Montană, împotriva superimunității, împotriva legii amnistiei și grațierii, împotriva ordonanței 13, a corupției, împotriva legilor justiției și a modificărilor la Codul Penal, împotriva așa-zisei revoluții fiscale care, iată, mă taxează acum pentru ce am muncit în urmă cu un an. Ieri nu s-a întâmplat nimic spectaculos. Nu au mai dat nicio lege, nu au mai făcut nicio măgărie nouă. Și tot s-a ieșit în număr spectaculos de mare. E multă, coleșitor de multă deznădejde în jurul nostru. A rămas, însă, și o speranță. Toate nemulțumirile s-au topit într-un singur strigăt. Nu mai protestăm împotriva a ceva anume. Protestăm pentru un ideal.

Un fizician, un inginer auto și un baston. „Eu mut, el mut, așa că am început să vorbim”. E o speranță care, cumva, tot se încăpățânează să reziste. Speranța că, la un moment dat, nu va mai fi partidul cel care va câștiga. Răspunsul, prietene, e suflare în vânt.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • PSD-ul aplică cu succes zicala "cîinii latră, ursul trece" de ani de zile. Cel mai evident exemplu: lui Florin Iordache, demisionat după încercarea de promovare
    a Ordonanței 13, i s'a pus la dispoziție o comisie specială, nemaiîntîlnita pînă acum, pentru a masacra și mai abitir legile justiției. Și o face în ciuda protestelor.
    • Like 0


Îți recomandăm

Scoala de asistenti

Săli mari de curs, coridoare largi, încăperi care simulează la detaliu saloane de spital, manechine și roboți care vorbesc și sunt conectați la senzori ce transmit profesorilor supraveghetori dacă manevrele sunt efectuate corect. Dar- dincolo de teorie și practică- cei care trec pe aici își însușesc una dintre cele mai importante comportamente ale unui cadru medical: cum să arate empatie față de bolnavii pe care îi tratează.

Citește mai mult