Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Sunt de acord cu Dragnea

PSD a dorit ca moțiunea de cenzură să fie votată în sfânta zi de sâmbătă. De 30 de ani încoace, nu numai sâmbăta e o zi cu adevărat sfântă, dar și vinerea, dar și joia, ba chiar, pentru unii, sfințenia se duce până miercuri, că de atunci încep să rupă ușile la Parlament, topindu-se în teritoriu ca să ia, firește, contact cu problemele cetățenilor.

De 30 de ani încoace, ciurde parlamentare tac chitic tot mandatul, atunci când nu dorm în bănci sau nu absentează regulat. 

Și acum, PSD vrea sâmbăta lucrătoare, ca pe vremea lui Ceaușescu. Este încă una dintre nenumăratele manifestări anti-vot ale acestui partid profund autocratic încă de la înființare. Democrația pesedistă sună așa: votul este atunci când suntem siguri că o să câștigăm noi.

Pe de altă parte, eroica opoziție nu se simte capabilă de sacrificiul suprem, să se strângă toți sâmbătă ca să dărâme guvernul.

Care este, de fapt, miza acestei moțiuni de cenzură? Scoaterea din joc a Vioricăi Dăncilă, ca să nu se scoată ea singură? Preluarea guvernării de către PNL, că USR nu se înghesuie? Intrarea președintelui Iohannis în campanie electorală cu „guvernul său” la putere?

Sau, dimpotrivă, un „blat” prin care moțiunea să nu treacă, asigurându-i lui Iohannis un adversar deja învins în turul doi?

După părerea subsemnatului, toate aceste socoteli de bufetul parlamentului nu fac nici cât o friptură la preț redus servită acolo.

Dacă această moțiune de cenzură nu vine să onoreze votul cetățenilor din 26 mai, este inutilă. Singurul obiectiv valabil nu este înlăturarea guvernului PSD, ci eliminarea definitivă a PSD din prim-planul politicii românești. Am spus-o și o repet: PSD și-a epuizat toate înscenările și tertipurile cu care a înșelat poporul român buimăcit de ceaușism. Vedeți România mergând în prima echipă europeană în următorii ani cu Dăncilă, Fifor, Teodorovici, Olguța Vasilescu, Manda, Iordache, Grapini, Oprișan, Zetea, Buzatu, Plumb, Nica, Zoană, Țapardel?

Dincolo de fanfaronadele lui Dăncilă, o grămadă de pesediști își pregătesc supraviețuirea împreună cu Pro România și ALDE. S-au produs deja numeroase „dezertări de onoare” și aranjamentele continuă de la o zi la alta. Ținta lui Ponta, care e acum mai eficient și mai versatil decât Dragnea și Dăncilă la un loc, este supraviețuirea PSD sub comanda lui. 

Dacă moțiunea trece cu un asemenea preț, tot ce s-a întâmplat în stradă după Colectiv și la votul din 26 mai nu pot să văd decât ca pe o mare de oameni care, crezând că sunt verticali, de fapt au stat capră ca să-i mai suie o tură pe alții la putere.

O dată în viață sunt și eu de acord cu Liviu Dragnea, care, din pușcărie, cere insistent dizolvarea PSD. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Apuripu-ripu / sursa foto: Profimedia

Tata avea doar cinci ani când a rămas orfan de tată. Fără casă, au locuit o vreme în grajdul unde unchiul lor ținea caii. Bunica muncea cu ziua, „la cocoane”, încercând să-și țină cei șapte copii în viață. Asigurarea hranei era cea mai mare provocare. Toți au renunțat la școală, mai puțin cel mic — tata. El a iubit caii toată viața.

Citește mai mult

Doctorat / sursa foto: Profimedia

Pentru mine, doctoratul a însemnat disciplină intelectuală (pentru un om care citea haotic, avea ideile împrăștiate în zeci de jurnale și caiete, practica fișării și a lucrului pe text a fost o adevărată terapie), sens al educației (cred că scrierea la teza de doctorat și studiul temei alese au dat cu adevărat sens formării mele intelectuale) și contact cu ideile cele mai rafinate, cu textele și autorii cei mai reprezentativi din domeniul meu de cercetare.

Citește mai mult