Sunt o „babă” care și-a sacrificat feminitatea pe altarul feminismului

În răgazul atât de scurt al unei duminici am ajuns să mă întreb, după aproape 25 de ani în care am fost un auxiliar al justiţiei, de ce am ajuns ca, pe lângă oboseala cronică, să simt şi frustrare sau, mai bine zis, amărăciune.

M-am angajat ca şi grefier la puţin timp după Revoluţie, când examenul consta în două probe: tehnoredactarea unui text la maşina mecanică de scris şi o compunere pe o temă la alegere. Pe acea vreme era suficient. Deşi nu îndeajuns, pentru că, în momentul în care ajungeai în sistem nu aveai nici măcar cunoştinţe elementare de drept, iar adaptarea cerea un efort substanţial. Vremuri de pionierat.

Anii au trecut. Au apărut computerele, a apărut Ecrisul, munca a ajuns să se tripleze cel puţin şi de la încheierea de şedinţă care acum vreo douăzeci de ani era redactată pe o foaie A5, s-a ajuns la încheieri pe 2, 3, 5, 10 sau 15 pagini. Grefierii întocmeau pe acea vreme doar practicaua, adică partea introductivă a hotărârii, judecătorii redactând apoi considerentele acestora cu ajutorul dactilografilor, categorie de personal auxiliar care nu mai există.

S-a ajuns la înregistrarea şedinţelor de judecată, la afişarea acestora, ceea ce presupune pentru un grefier de şedinţă ca, pe lângă apelarea părţilor să mai facă două operaţiuni pe calculator, ceea ce nu ar fi o problemă dacă ai avea 10 cauze într-o şedinţă, iar nu 30, 40 sau 50.

În prezent admiterea în sistem se face în alt mod, sau prin SNG (Şcoala Naţională de Grefieri), sau prin examene organizate de curţile de apel, costând în tehnoredactarea unui text pe calculator (probă eliminatorie) şi test profesional din Codul de procedură penală, Codul de procedură civilă, Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi Legea nr. 567/2004. Cei mai mulţi grefieri au, la fel ca şi judecătorii, studii juridice, lucru de altminteri util, pentru că este necesar să ai cunoştinţe solide de drept pentru a putea sintetiza sau pune într-o formă digerabilă concluziile avocaţilor sau ale părţilor.

De când sunt în sistem am avut de-a face cu trei generaţii de judecători. Cei pe care i-am găsit în sistem şi care, în mod evident, trecuseră prin perioada comunistă, marea majoritate oameni de valoare şi buni jurişti, pe care îi respectam şi care ne respectau.

Apoi, dintr-o dată, sistemul a simţit nevoia să-i înlăture şi aşa, a venit o nouă generaţie. Persoane mai tinere, mai dinamice, cu care am avut o relaţie împărţită între respect şi prietenie.

Şi acum, o nouă generaţie. La curţile de apel au ajuns judecători între 30 şi 40 de ani, poate prea tineri pentru o funcţie atât de înaltă. Cu excepţii. Nu contest că unii dintre ei îşi depăşesc cu prisosinţă vârsta şi se ridică la valoarea necesară pentru a exercita o asemenea funcţie importantă. Dar…

Revenim la auxiliari.

Sunt grefier în penal şi intru la trei săptămâni în sală, în şedinţele de apel cu o medie de 35/40 de cauze pe şedinţă. Asta presupune, în primul rând să iei de la arhivă vreo trei sau patru cărucioare de supermarket cu dosare. Ulterior trebuie să faci lista de şedinţă, ceea ce presupune să verifici fiecare dosar, pentru a vedea obiectul lui, cauzele în care sunt inculpaţi arestaţi, pentru că aceste dosare sunt primele pe listă, să le aşezi în ordine, să le numerotezi şi apoi, în această ordine, să faci lista în sistemul Ecris. După care verifici procedura, adică dacă părţile au fost corect citate şi dacă au sosit răspunsurile la solicitările instanţei, pentru a putea face în şedinţă referatul cauzei. Apoi transporţi dosarele judecătorilor care fac parte din completul de judecată.

După ce judecătorii le-au studiat, le duci în sala de şedinţă, iar în dimineaţa şedinţei să le dai avocaţilor la studiu, o jumătate de oră, până când începe şedinţa de judecată, ceea ce înseamnă că, până la intrarea în sală a completului de judecată, ţi-ai făcut gimnastica de dimineaţă, acumulând deja puţină oboseală.

Începe şedinţa. Faci referatul fiecărei cauze, ceea ce presupune şi apelul părţilor, dai dosarul completului de judecată, faci cele două operaţiuni în Ecris şi începi să notezi în caietul de şedinţă cele ce se discută în sală.

Şedinţa de judecată durează, în medie, de la 9,00 până la 16,00, dar se poate întâmpla să stai şi până la orele 18,00 sau 20,00, dacă nu mai mult..

După şedinţă duci dosarele amânate în birou, iar cele hotărâte la judecători. Când primeşti dosarele hotărâte trebuie să faci condica de şedinţă, ceea ce presupune că introduci în Ecris pentru fiecare dosar soluţia pronunţată, în două câmpuri, în unul, cel care se replică pe portalul instanţelor, fără datele personale ale părţilor, în celălalt cu datele personale ale părţilor, la cele în care s-a amânat pronunţarea hotărârii termenul de pronunţare, iar la cele amânate trebuie să introduci termenul de judecată ce s-a acordat în cauză, precum şi motivul pentru care s-a dispus amânarea judecării, condiţii în care, de multe ori este necesar să-ţi consulţi caietul de şedinţă, pentru că nu întotdeauna îţi mai aduci aminte motivul amânării.

Dar pentru a putea introduce toate aceste date este necesar ca la fiecare dosar în parte să mai completezi 3 câmpuri: compunerea completului de judecată, numele procurorului de şedinţă şi prezenţa părţilor.

Dacă ai ieşit la orele 20,00 din dezbateri e probabil ca la orele 22,00 sau 23,00 să termini de introdus aceste date şi să poţi lista condica de şedinţă. A, şi am uitat, trebuie să cari dosarele hotărâte la compartimentul de executări penale.

Şi apoi, în cele trei săptămâni pe care le ai la dispoziţie, e necesar să redactezi încheierile de şedinţă, partea introductivă a hotărârilor, precum şi „capătul”, adică să adaptezi hotărârea instanţei de fond, să emiţi citaţiile, adresele, mandatele de aducere, să comunici hotărârile redactate cu părţile, să faci borderouri, să predai corespondenţa şi dosarele etc.

Lăsăm la o parte faptul că, prin Regulament îţi revine şi sarcina de a redacta proiecte de hotărâri.

Pe lângă asta, îţi sunt aduse dosarele nou intrate pe care trebuie să le prezinţi unuia dintre judecătorii completului de judecată, care prin rezoluţie să dispună cine trebuie citat în cauză, ulterior fiind necesar să faci operaţiunile necesare în Ecris, să listezi conceptul de citare, să creezi dosare asociate în cazurile în care în cauze sunt inculpaţi faţă de care sunt dispune măsuri preventive, iar apoi să predai aceste dosare compartimentul statistică.

Dacă ai „noroc”, mai ai şi termene intermediare în care se verifică măsurile preventive, ceea ce presupune, din nou, intratul în sală şi toate celelalte.

Aşa că, pe lângă complexitatea muncii, mai sunt aceste detalii tehnice, care duc la o prelungire a programului grefierului de şedinţă de la 8 ore pe zi, în medie, la 10, 12 ore pe zi sau la sâmbete şi duminici petrecute în instanţă.

Dar asta e. Te strădui să faci faţă, luând vitamine, suplimente, îndopându-te cu cafea…

Însă, din păcate, te mai loveşti şi de o altă problemă.

Eşti privit de majoritatea judecătorilor cu care lucrezi într-adevăr ca şi un „auxiliar”.

Noi, cei care avem deja atâţia ani de serviciu în spate, din păcate cele mai multe femei, suntem „babe”, cărora nimeni şi nimic nu le poate schimba mentalitatea. Nici vorbă de respectul pe care, măcar datorită vârstei, l-am merita.

Lăsând la o parte isteriile unora sau faptul, care pare improbabil, că unii judecătorii urlă efectiv la grefieri, tânăra generaţie de judecători are un mod special de a nu accepta dialogul cu un grefier, pe care nu îl pot decripta. Ştiu doar că nu poţi să porţi un dialog, pentru că nu prezinţi destulă importanţă pentru a ţi de acorda această favoare.

Sunt excepţii, pe care nu le neg. Mai sunt judecători care sunt şi oameni.

Cum la fel de adevărat este că judecătorii poartă pe umeri povara soluţiilor. Nimeni nu le neagă importanţa sau valoarea profesională.

Le neagă modul în care înţeleg să se poarte cu o categorie de personal care le „pune în curat” dosarul, pentru ca ei să poată judeca.

…Şi parlamentarii noştri amână de luni bune de zile să discute legea care ne-ar permite şi nouă să ne pensionăm după 25 de activitate în sistem.

Cred că dacă nu eram suficient de obosită nu aş fi simţit nevoia să spun aceste lucruri.

Noi, cei care avem deja atâţia ani de serviciu în spate, din păcate cele mai multe femei, suntem „babe”, cărora nimeni şi nimic nu le poate schimba mentalitatea. Nici vorbă de respectul pe care, măcar datorită vârstei, l-am merita.

Pe geam pătrunde aroma delicată a liliacului, iar în gând îmi vin versurile lui Topîrceanu: Pe-atunci înflorea liliacul/Şi noaptea cădea parfumată/Umplând de miresme cerdacul/Şi-avea arhivarul o fată…”

Şi deodată, vorba cronicarului, se sparie gândul… Sper să n-o fi făcut grefier.

Dar mă liniştesc. Pe-atunci lucrurile erau mai aşezate. Femeile ştiau care erau rolul şi rosturile lor, nu-şi sacrificaseră cel mai frumos dar, feminitatea, pe altarul feminismului.

Deşi, dacă stau să mă gândesc, nu aş putea trăi fără libertăţile pe care le are în prezent femeia.

…Şi m-am făcut grefier. Adică personal auxiliar. Curat auxiliar...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp