În urmă cu mulți ani citeam un articol despre generații, scris de Jay A. Conger în 1998, How “Gen X” Managers Manage. Mi s-a părut foarte intersant intro-ul și încet, încet am intrat în narațiune, pentru ca, la final, să mi se deschidă o nouă lume: generațiile, legăturile dintre acestea și cum se comportă diverse persoane de vârste diferite atunci când se întâlnesc la locul de muncă. Am mers mai departe și am început să studiez în ce măsură conceptele respective se aplicau țării noastre și dacă mă puteam folosi de ele pentru a înțelege de ce anumiți colegi se comportă într-un anumit fel, dar mai ales ca să învăț cum să colaborez cu noua generație care, treptat, începea să se ițească printre CV-urile pe care le tot primeam de la HR.
Ceea ce am observat încă de la început a fost că existau câteva asemănări cu generațiile americane, dar că, per ansamblu, anii de comunism au distorsionat mult, atât din punct de vedere cronologic, cât și ideologic, generațiile din România.
Am citit recent un număr întreg al revistei Sinteza dedicat generațiilor din România, numărul intitulându-se „Generația înfrântă”. Niciodată în lecturile mele nu m-am gândit că generațiile pot fi învinse, mai ales în timpul activ al existenței lor, așa că am aprofundat lectura cu gândul că, probabil, vorbim de generațiile din perioada comunistă. Ei bine, surpriză, nu! Era vorba exact de generația mea, așa că am citit numărul din scoarță în scoarță că să înțeleg cum se poate întâmpla ca înainte să încep ceva, să fi eșuat deja! Pentru a putea explica opinia contrară față de concluzia profesorului Vasie Dâncu și a celorlalți contributori, voi face o paranteză istorică succintă, care e premisa demonstrației mele. Cea mai cunoscută încercare de etichetare a generațiilor se referă la cele din America și ar avea următoarea cronologie:
The Greatest Generation – din aceasta fac parte cei care au crescut în Marea Criză și au luptat în al doilea Război Mondial, de aceea, nu mai este cazul să explic de ce au primit această denumire.
Silent Generation (1919-1942) – aici sunt copiii celor din generația anterioară, prea mici ca să lupte în Războiul Mondial, au crescut în liniște, într-o lume post-conflagrație și au ales să lucreze pentru sistem și nu împotriva lui. În realitate, specialiștii sunt de părere că ei au fost făcuți sendviș, între The Greatest Generation și Baby Boomers (care avea să urmeze) pentru că au fost și puțini ca număr, având în vedere perioada complicată în care s-au născut.
Baby Boomers (1943-1961) - o generație mare, atât în număr, cât și prin ceea ce au trăit și făcut: mișcările sociale legate de drepturile civile, emanciparea femeii, războiul din Vietnam, boom-ul tehnologic și economic, președinți împușcați. Dacă ar fi să caracterizăm această generație din perspectiva culturii organizaționale, cred că următoarea descriere ar fi cea mai potrivită: ore suplimentare cu sau fără plată, încredere maximă în capacitățile lor de efort, principii etice bine conturate, competitivitate, adaptabilitate și dorință de a-și atinge obiectivele fixate. Balanța muncă-familie clar în defavoarea familiei, de aici și conflictul cu generația următoare, Generația X.
Generația X (1962-1977). Pe lângă faptul că au fost neglijați de părinții lor, ocupați să își atingă obiectivele de vânzări tot mai mari de la an la an sau planurile de expansiune în alte piețe din Asia și Europa, aceștia s-au trezit că în momentul în care au ajuns maturi, pozițiile importante erau ocupate tot de părinții lor, care erau încă în puterea muncii. Cu toate frustrările acumulate de cei din Generația X, au reușit, totuși, să se adapteze și să își găsească unicitatea până și din faptul ca au fost prima generație care au crescut efectiv în fața calculatorului. De aici au înțeles că mobilitatea, simplificarea proceselor și independența pot fi mai atractive în viață, iar în alianța muncă- familie, opțiunea trebuie să fie una clar înspre familie.
Millennials (1978-1997)- vorbim de o generație mare, aproape la fel de mare că Baby Boomers, este cea mai diversă generație din punct de vedere etnic. Pentru reprezentanții acesteia, tehnologia este un fel de a trăi, pentru că nu înțeleg viața în afara ei. Diferența dintre ei și celelalte generații din perspectiva culturii organziaționale vine din faptul că este prima căreia îi place să lucreze în echipe cross-funcționale, nu au o problemă că muncească alături de colegi din alte țări, de rase diferite sau cu altă orientare sexuală. Pentru ei, este important să fie apreciați, să simtă că muncă lor are însemnătate pentru comunitate și nu au o problemă să își expună ideile în public. Antreprenoriatul, freelancing-ul încep să fie privite că soluții viabile în comparație cu loialitatea față de corporații.
Trecând prin aceste categorii de generații făcute de sociologii de peste ocean, am tras concluzia că aplicarea acestui șablon de etichetare pentru România este, încă de la început, un punct de plecare greșit.
Generațiile noastre nu seamă deloc cu cele din America, atât din punct de vedere cronologic, cât și ideologic. Din cauza comunismului, cei născuți între 1919-1963 pot fi comparați mai curând cu The Silent Generation de la americani și mai prea puțin cu Baby Boomers.
La noi, fenomenul Baby Boomers a coincis demografic cu Generația Decrețeilor, adică persoanele născute după 1966 și se încheie undeva până la începutul anilor ‘80 când, în ciuda faptului că decretul încă există, creșterea demografică a mai încetinit pe fondul intrării în perioada crizei economice. Dar nu aș vrea să mă bazez doar pe demografie. O citez pe Cindy Cooke, Director of Boomerz pentru că scurta ei descriere a generației Boomers este relevantă și pentru aocierea cu noi: “Two reasons to hire Boomers: They don’t expect to be complimented for breathing and they’re unlikely to take the week off because someone broke their heart“ (Există două motive pentru care angajăm oameni din generația Boomers: nu așteaptă complimente pentru că respiră și e puțin probabil să-și ia o săptămână liberă pentru că cineva i-a rănit în relație).
Pe cale de consecință, Generația X nu există în România, pentru că cei care vin din urmă (născuți între 1985-1997) au, mai degrabă, caracteristicile generației Millennials decât ale Generației X.
În articolul dlui Dâncu din revista Sinteza, Generația Decrețeilor este etichetată ca Generația X și este implacabil numită generația înfrântă, generația pierdută, a unor idealuri prea mari, generația care a fugit în străinătate și care nu a reușit să se coaguleze pentru a luptă cu generațiile anterioare. Citez: „Generația X s-a maturizat social în vremuri tulburi și principala ei limită este faptul ca nu a articulat strategii de colaborare, ci mai ales strategii de competiție. Cei din Generația X au încercat să se adapteze la noua societate, fără a cauta solidaritatea de generație, ci mai mult prin competitivitate, individualism sau luptă pentru supraviețuire. Nu a vorbit niciodată despre ea însăși ca generație. Da, acesta este adevărul, destul de șocant, de trist”.
Adevărat întru totul, pentru că nici nu se putea să fim altfel, dacă am concurat tot timpul unii cu alții, începând de la școală primară: podiumul de premiere, diplome, olimpiade, concursuri școlare, treapta 1 și treapta a doua, admiterile la facultate cu 10-15 pe loc. Era totul sau nimic. Dacă nu intrai la mate - fizică, ajungeai la Liceul Minier, pentru că nu exista o listă cu opțiuni de back-up. Dacă picai la facultate, făceai minim 18 luni de armată, dacă erai băiat, iar fetele aveau șansa să mai încerce anul următor.
Premisa greșită de la care cred că pornește articolul este că noi, Decrețeii, suntem Generația X. Din punctul meu de vedere, dacă analizăm generațiile americane, singura cu care ne asemănăm este Baby Boomers, cu toate păcatele, dar și calitățile ei: rezistăm la stres, suntem concentrați pe atingerea obiectivelor, ne adaptăm ușor la schimbare pentru că a fost o constantă în viață noastră, nu am crescut toți cu calculatorul în față, dar la primul contact pe care l-am avut am știut cât de puternică unealtă de lucru este. Așa ne raportăm și astăzi la el, indiferent că acum folosim tablete sau telefoane inteligente. Balanța muncă – familie fost înclinată în mod evident în defavoarea familiei, unii dintre noi amânând foarte mult momentul - chiar renunțând - să întemeieze una. Suntem individualiști.
Cum să ne coagulăm într-o generație? Aici e mai greu… Pentru a ne putea înțelege între noi, avem nevoie de Millennials, doar cu ajutorul lor vom putea să comunicăm, să avem încredere unii în alții și să ne acceptăm așa cum suntem. Este destul loc pentru ambele generații în nouă cultură organizațională. Vom fi nevoiți să lucrăm cu concepte diferite față de cele cu care ne-am obișnuit, fie că ne place sau nu. Leadership-ul direcțional cu care am fost crescuți nu mai funcționează, dacă vrem să colaborăm cu ei. Avem nevoie să ne schimbăm și să acceptăm că noile generații vor să înțeleagă și de ce trebuie să facă anumite lucruri, că munca e mai plină de sens și înseamnă mai mult decât a genera venituri pentru acționari, că noi nu știm totul și că ei înțeleg mai bine decât noi anumite insight-uri, dar că sunt dispuși să ni le explice și nouă, dacă și noi suntem dispuși, la rândul nostru, să îi ascultăm cu adevărat și să îi implicăm și pe ei în procesul de decizie.
Scopul final într-o argumentație este găsirea adevărului. Citez din același articol: „Înfrangere definitivă? Nu știm. Poate că va mai avea loc o luptă, deși a două ocazie este rară în istorie.(...) Este o șansa că această generație să iasă și să propună o cale. Să-și asume chiar riscul eșecului, dar să dea o luptă în condiții de maturitate completă”.
Elitele acestei generații încă nici nu au ieșit din zona lor de confort și nici nu au dat vreo bătălie serioasă. Dacă ați văzut persoane care s-au născut cumva în aceeași perioadă cu noi și care au dezamăgit prin viață publică să nu credeți că erau elitele generației noastre, ci dimpotrivă, au fost „numiti sau fabricați în laboratoare” dacă ar fi să citez tot din articolul profesorului Dâncu.
Nu cred că riscul eșecului ne sperie, ci mai degrabă cred că avem nevoie de o cauza comună în care să credem cu adevărat și să o acceptăm ca fiind mai importantă decât obiectivele noastre individuale. Ce ne poate uni pentru a putea avea încredere unii în alții? Nimic… în afară de copiii noștri.
Articolul face parte din campania România asigurată, un proiect editorial de informare și educare despre acoperirea riscurilor și beneficiile protecției financiare, realizat de Republica.ro și susținut de compania Metropolitan Life, parte a MetLife Inc., una dintre cele mai mari companii de asigurări de viață din lume. Înființată în 1868, MetLife are, la nivel global, 100 de milioane de clienți în aproape 50 de țări. În România, Metropolitan Life activează de mai bine de 17 ani și are peste 2 milioane de clienți. Dacă aveți întrebări, dacă vreți să aflați care sunt criteriile după care să faceți cele mai bune alegeri, publicați-le la finalul fiecărui articol, în secțiunea de dezbateri. Nu trebuie decât să vă logați cu emailul sau cu contul de social media. Puteți, de asemenea, să ne scrieți și pe adresa redacția@republica.ro. Mesajele voastre pot genera subiecte, tematici sau chiar texte și analize în campania România asigurată.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.