Îmi vine greu să scriu aceste rânduri. Nu vreau să-l acuz din start pe medicul de pe prima ambulanță care a ajuns la Gyuri; nu știu cum s-au petrecut lucrurile la fața locului, poate anumite variabile au indus în eroare, poate a fost superficialitate, poate a fost comunicare defectuoasă. Nu știu. Dacă se va dovedi lipsa unei conduite corecte, medicul poate fi acuzat fără niciun dubiu.
Am o recomandare: ca medici, mereu, mereu, să ne gândim la ce e mai rău, niciodată la ce e mai ușor. Să eliminăm noi un infarct miocardic, un trombembolism pulmonar, să fim împăcați cu asta, abia apoi să ne pronunțăm că uite, se pare că e un atac de panică. Eu fac asta și le-am spus-o mereu colegilor sau studenților.
Nu mă dau rotund, am greșit de multe ori în scurta mea „carieră”, dar am preferat să insist pe ce putea fi mai grav în astfel de cazuri, ca să pot dormi relativ liniștit nopțile.
Dacă pacientul spune că respiră greu, îl ține spatele și inima îi bate repede, îl caut de trombembolism. Dacă spune că are durere în piept, îl caut de infarct, indiferent de vârstă (avem IMA la tineri sub 30 de ani). Dacă are diabet care poate face infarctul silențios (fără durere) cu atât mai mult insist.
În cardiologie, atacul de panică trebuie tratat cu maximă seriozitate. Dacă e la o oră atât de târzie în noapte, e foarte suspect. Sigur că în 90% din cazuri chiar sunt atacuri de panică, dar când oare sunt puține 10 procente? Nici 1% nu e deloc puțin. Poate că infarctul s-a produs la ora cinci și la trei erau cu totul alte modificări, nu știm. Tocmai acest „nu știm” ne roade cumplit, pentru că el trădează superficialitate și despre asta e tot articolul meu.
Mă simt ca prins în menghină în acest sistem de sănătate pe care, oricât ai încerca să-l peticești, nu ai cum să-l repari și se mai rupe prin alte părți. Energia negativă e uriașă. Medicina este oricum extrem de grea, aceste neajunsuri o fac și mai grea.
Am spus asta ca să fie o lecție: mai bine facem exces de zel decât să sărim peste ceva. Și repet, nu mă pronunț pe seama atitudinii medicului pentru că nu am nicio dată și nici nu e treaba mea să fac anchete. Dacă a fost superficial, a greșit grav.
Plecarea lui Gyuri atât de devreme-n viață și acum povestea relatată de Tolo au născut un nou val de ură, relatări negative din spitale, înjurături peste tot, frustrări. Multe sunt bine fundamentate, știu asta. Mai știu și că avem medici minunați și sper, în naivitatea mea absurdă, că ei vor domina medicina în anii viitori.
Din nou, mă simt ca prins în menghină în acest sistem de sănătate pe care, oricât ai încerca să-l peticești, nu ai cum să-l repari și se mai rupe prin alte părți. Energia negativă e uriașă. Medicina este oricum extrem de grea, aceste neajunsuri o fac și mai grea.
Dragi colegi, pentru liniștea voastră și mai ales pentru viețile pacienților, vă rog atât: nu fiți superficiali și nu fiți autosuficienți niciodată!
Articol publicat pe blogul autorului.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Lucrez de ceva timp în aceeași branșă - cca. 20 de ani - și nu ! , nu am de gând să susțin vreun demers pro doctorița ce a avut parte de un asemenea caz, ba chiar dimpotrivă , ușor contra... Aștept ca și alții - sper - rezultatele oricăror anchete ce se vor derula sau se derulează, dar mai ales aștept o declarație fie și în fugă despre ceea ce s-a petrecut la fața locului, din partea singurei persoane ce ar mai prezenta credibilitate în acest caz, recte fosta soție a regretatului Ioan Gyuri Pascu ! Și când spun aceasta , o spun cu aceeași ” ultimă speranță a înecatului ” - ca și onor autorul articolului - și anume de a face lumină cât mai multă asupra a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat acolo ! Nu cred că va fi contaminată de ceea ce avem în sânge ca și societate - și anume responsabilizarea cu orice preț a oricui altcuiva, fără a lua în considerare și a admite că astfel de situații au întotdeauna un context comportamental din partea pacientului ce este întotdeauna omis din declarații - doar cu același înfiorător - dacă n-ar fi penibil - scop de a arunca toată responsabilitatea dramei pe umerii altei / altor persoane , de regulă cele chemate a furniza o soluție la o problemă ce este de aspect cronic !
În esență, cu riscul de a mă situa în tabăra ” diavolului ”, sunt de acord cu existența fie și prezumată a unei greșeli de abordare superficială a cazului medical - sau pe românește greșită și aproape impardonabilă profesional - dar nu cred nici pe departe că aceasta a dus la decesul acestui om ! De ce ? Simplu : faceți un exercițiu de imaginație și încercați să luați drept adevărat și ceea ce susține respectiva doctoriță, dar nu este dovedibil olografic , decât doar declarativ, și anume că omul a refuzat din start soluția transportului la spital !
Câți dintre postatori sau chiar și confrații de breaslă admitem că :
1. Pacientul are drepturi pe care suntem obligați să i le respectăm, în ciuda oricăror stări sau informații de natură a ne reliefa că are viața pusă în pericol imediat !
2. Câți dintre noi admitem că pacientul este sătul de deplasări la spital și că obținerea de rezultate concrete de natură a-i îmbunătăți starea psiho-somatică este cu mult sub orizontul lui de așteptări, astfel încât nu dorește decât să obțină o ameliorare fie și pt câteva ceasuri, ameliorare identificată de acesta ca fiind posibilitatea de a dormi câteva ore bune ? A nu se uita că era vorba despre un pacient cu o patologie polimorfă intricată cert și de o anumită deteriorare psihică - fie și incipientă, dar cu siguranță prezentă !
3. Dintre cei care au experiența terenului la ore matinale, ca și o minimă cunoaștere a tipologiei comportamentale a unor astfel de pacienți - diabetici, cu patologie neurovasculară recentă, aflați într-o stare de surescitare și iritabilitate maximală - justificată mai degrabă de o posibilă neuropatie diabetică , ca să nu mai menționăm deteriorarea neurologică și comportamentală binecunoscută în astfel de situații - câți ar fi insistat mai mult decât permiteau condițiile de la locul solicitării în a-l convinge că trebuie să meargă la spital pt investigații suplimentare !? Datele medicale puse până la acest moment nu cred că sunt de natură a susține nici teoria infarctului miocardic sau trombembolismului, dar nici pe cea a atacului de panică ; evident că pot fi combătut violent și de unii și de alții, dar repet pacientul nu vroia din start să meargă la sspital și mă îndoiesc cumplit că o posibilă insistență a doctoriței ar fi avut vreun rezultat concret , altul în afară de a crește gradul de iritare și surescitare al pacientului ! Nu vroia decât să se odihnească , oameni buni...
4. A face tot ce se poate ca investigații merge la spital , ca și atitudine... și da ! vă cred că dormiți liniștit din punctul dvs. de vedere...problema este enunțată incomplet, iar continuarea ar fi : Și reușiți să convingeți pe cineva - mă refer la colegii de altă specialitate, să zicem - că pacientul este de competența lor sau vă prezentați în fața pacientului și ridicați din umeri neputincios și , oftând desigur , îi spuneți că dvs. ați făcut tot ce vă stătea în puteri, dar că nu mai ține de dvs ! Pt că asta înseamnă de cele mai multe ori ”A dormi liniștit ” în accepțiunea tacită, dar ipocrită - din punctul meu de vedere - a majorității adepților acestei atitudini ! Sper din tot sufletul - și pt. binele dvs. - că nu faceți parte din această categorie de ” falși moraliști ” !
5. Cât de scurtă credeți că vă este cariera , dacă aveți deja puterea să admiteți că ați greșit și dvs. - deja !? - lucru care ar fi salutar, căci este o condiție sine qua non pt un profesionist de teren - dar în egală măsură să promovați discret, dar tenace o optică de genul ” Orice dar să nu se spună că eu sunt de vină ! ” !?
Aș paria leafa pe 1 zi că nu mai mult de 5 , maxim 1o ani de când ați devenit specialist... Încă mai enunțați teorii frumoase, dar fără suport real sau dispărut de mult din societatea noastră... Faceți parte din acest sistem și perpetuarea acestuia este și rezultatul atitudinii dvs....căci altminteri nu aș crede că un EKG putea să prevină sau să împiedice apariția acestui tragic eveniment - nu mai mult ca altele similare, dar fără mediatizarea dată de situația particulară a amplasării sociale a regretatului artist ! Imaginați-vă pt. câteva secunde că - indiferent de ceea ce suspicionați , ca și mine - imaginați-vă , deci , că nu ar fi fost detectabil electrocardiografic....perfect posibil, veți fi de acord cred, până și dvs. cu puținele greșeli profesionale recunoscute ... Dormeați la fel de liniștit !? Ați mai fi fost la fel de sugrumat socio profesional vorbind !?
Bref , admit ca este o greșeală lipsa efectuării EKG, nu cred că ar fi avut vreo relevanță în contextul refuzului pacientului de a merge la spital, în situația lui medicală deteriorarea era o problemă de ” CÂND ” se va petrece și nu ” DACĂ ” ....
Mă simt sătul de teorii și teoreticieni ce preaslăvesc - pe rând sau cum vreți să le luați - termeni precum : protocol, proceduri, conduită corectă, samd....
O singură întrebare am ; cum rămâne cu voința pacientului ? Are sau nu acest drept , de a hotărî ce vrea să facă cu viața și sănătatea lui , atunci când solicită și beneficiază de o opinie medicală !?
Nu vreau sa scuz pe medicul de pe ambulanta. Insa niciunul dintre noi, cei care ne dam cu parerea, nu am asistat la acel consult. Nu stim ce anume acuze au fost din partea pacientului, nu stim ce a refuzat eventual pacientul, in fine, nu stim nimic. E limpede, daca medicul a gresit medical, trebuie sa sufere consecintele. Dar judecata nu o facem noi aicui, nici in aparearea lui, nici in acuzarea lui.
In schimb, stim ca SMURD a trimis la caz o ambulanta fara personal medical (paramedicul nu e personal medical, ci pompier), desi stia limpede ca e o situatie de pierdere a cunostintei. De ce? Cine plateste pentru aceasta situatie? Nu stim daca Gyiuri Pascu ar fi supravietuit daca la ora 5 venea personal medicl, nu un pompier. Dar ne putem intreba.
Personal, m-ar interesa să știu unde a terminat facultatea medicul respectiv, ce note a avut la examenele de cardiologie și de medicină de urgență...
Dar și ce a spus soția lui Gyuri la telefon, la prima solicitare! Asta rămâne înregistrat. Și-mi vine foarte greu să cred că, pe atac de panică zboară ambulanța la bolnav...
In concluzie personalul din prespital este undeva intre dumneavoastra , pacienti si sistem .
Pe de alta parte uneori nu mai exista nici o sansa . Mama mea a fost un asemenea caz fara sansa . A facut stop cardiorespirator langa mine . Data fiind natura meseriei va puteti imagina ca pana la sosirea colegilor am facut tot ce era necesar si cu toate ca au venit in 4 minute nu s-a putut face nimic .
Prin urmare sa aprindem o lumanare si sa spunem o rugaciune pt Gyuri Pascu fara sa aruncam cu noroi in oamenii care fac tot ceea ce pot pentru semenii lor .