Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Am scos o carte pentru copii. Experiența unei călătorii întortocheate pe tărâmul autorilor noi

Care lapte e mai bun

În urmă cu mai bine de trei ani, în timp ce fetița mea, pe atunci în vârstă de trei ani, dormea, am început o joacă în versuri. O poezie despre o vacă nițel ciudată, care se trezește într-o dimineață în sudori reci, în plină criză existențială. O întrebare nu îi dă pace: Care lapte e mai bun?

De la o simplă joacă, după ce a ajuns la niște prieteni și, prin ei, la o artistă care face și ilustrații, poemul meu s-a transformat, de pe o zi pe alta, într-un text mai amplu, dornic să se așeze într-o cărticică ilustrată pentru prichindei.

Deși textul a fost scris pentru minunea mea, Ilinca, în ziua în care am hotărât să îl transform într-o carte mi-am spus că nu i-l voi citi decât atunci când voi avea în mâini primul exemplar ieșit din tipografie. Iar acest lucru s-a întâmplat pe 3 octombrie, anul acesta. 

A durat ceva, dar s-a întâmplat. Acum Ilinca știe răspunsul la întrebarea care a devenit titlul unei cărți scrise pentru ea: „Care lapte e mai bun?”. Și ne pregătim pentru lansare.

Călătoria a fost anevoioasă. Am încercat, de-a lungul timpului, să iau legătura cu oameni care lucrează în domeniu, să trimit textul către mai multe edituri, mai mari sau mai mici, să găsesc îndrumare și câteva indicatoare utile pe drumul acesta necunoscut. Au fost încurajări și descurajări. Au fost căutări de mâini dibace care să imagineze povestea, dar în lipsa unui buget destul de consistent, să scrii o carte din pasiune, tu, om fără experiență bâjbâind pe căi întortocheate, e destul de greu.

Așa că am lăsat, pentru o vreme, textul într-un sertar și gândurile la decantat. Am vorbit cu ilustratori, cu oameni care au scos, la rândul lor, cărți de copii, unii dintre ei autori destul de cunoscuți, alții tot novice, ca mine. M-am trezit în unele dimineți resemnată cu gândul că textul acela va trebui citit așa cum e, în cele din urmă, căci Ilinca mea crește și povestea mea se prăfuiește așteptând să primească sens.

Într-o zi, o prietenă care se distra descifrând viitorul în cărți de tarot proaspăt primite cadou, mi-a citit destinul la telefon. Mi-a spus ceva despre un viitor frumos cu vaca mea anxioasă, trebuie doar să am răbdare și să las lucrurile să se întâmple. Am zâmbit. Ce copilărie, dar ce bine prind uneori copilăriile astea.  

Anul trecut, printr-o întâmplare bucuroasă, textul a ajuns la o puștoaică de 13 ani, foarte talentată, care a fost de acord să ilustreze povestea. Când mi-a trimis primul desen, am știut că este „începutul unei frumoase prietenii”. Raisa era în ultimul an de gimnaziu și se pregătea intens pentru admiterea la liceu. Am lăsat-o să lucreze în ritmul ei și am primit ultimul desen în urmă cu câteva luni. Apoi i-am trimis entuziasmată textul și desenele fratelui meu, grafician, ca să înceapă să îi dea formă cărticelei.

Puțini oameni din jur au știut despre „caznele” acestei călătorii. Chiar și atunci când am găsit editura, am păstrat tăcerea. După atâta timp, nici nu îmi venea să cred că, în sfârșit, se întâmplă. Am crezut cu adevărat atunci când am dat primit mostra de la tipografie și am dat bunul de tipar. Atunci le-am pus cartea în față și Ilincăi, și părinților mei. Ilinca a citit pe litere titlul, apoi autorul. Şi a râs cu bucurie, apoi m-a îmbrăţişat. Iar acum deschidem acest prim exemplar aproape în fiecare seară și, când uităm, o aud cum începe să recite pe întuneric, înainte de somn. „Într-o dimineaţă rece/ S-a trezit vaca deodată/ Ciufulită, transpirată/ Cuprinsă de-o spaimă mare/ Născută de-o întrebare/ Care lapte e mai bun?”.

La început, a fost o poveste nostimă pentru pici. Despre o vacă niţel ciudată și ograda agitată de întrebarea sa fundamentală. Apoi a devenit și o carte pentru mame. Dar, în esență, cred că e o carte pentru copii până la 99 de ani, atâta timp cât copilul din noi încă mai e dispus să se amuze și să se bucure. Și e disponibilă deja în librării online pentru oameni din toată ţara. Ce vis!

Mulțumesc, Raisa Bunăiașu, Victor Șoșea, Anton Chiazna, Diana Tăutan.

Și oare.... Care lapte e mai bun?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Alex Livadaru

Cu sau fără referendum propus de Nicușor Dan (altfel discutabil din punct de vedere procedural & legal)- puterea judecătorească trebuie să accepte că e nevoie să fie controlată | verificată | auditată (în sensul de ”checks & balances”) de celelalte 2 puteri (legislativă | executivă). Așa cum puterea legislativă trebuie și poate să le controleze pe celelalte două (legislativă | executivă).

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult